ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 216/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 216/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr. 216/2016

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15 iunie

2009 pe rolul Tribunalului Brăila - Dosar nr. xxx/113/2009, reclamanții A., B.

și C. au chemat în judecată pe pârâții com. Jirlău, prin primar, com. Vișani,

prin primar și Statul Român prin C.F., pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună obligarea, în solidar, a pârâților la restituirea

fructelor aferente suprafeței de teren de 40 ha, din care 28,16 ha teren arabil

și 1,4 ha teren intravilan - suprafață de teren situată pe raza com. Jirlău,

județul Brăila și, respectiv, 2 ha teren arabil extravilan, situat pe raza com.

Vișani, județul Brăila sau a contravalorii acestor terenuri, în cuantum de

3.080.000 lei.

În susținerea cererii,

reclamanții au arătat că prin Decizia civilă nr. 239 din data de 30 mai 2002

pronunțată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. xxx/2002, rămasă irevocabilă

prin Decizia civilă nr. 1213/R din 01 octombrie 2002 pronunțată de Curtea de

Apel Galați, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea

acestora pentru suprafața de 28,16 ha arabil și 1,4 ha teren intravilan, pe

raza comunei Jirlău, județul Brăila și, respectiv, suprafața de 2 ha teren

arabil extravilan, pe raza com. Vișani, județul Brăila.

Prin Hotărârea nr.

386 din 12 noiembrie 2003, emisă de C.S.D.P.T., s-a dispus atribuirea în

proprietatea reclamanților a suprafeței de 1,40 ha teren intravilan în

echivalent.

Reclamanții

precizează că suprafața de 40 ha teren a fost trecută în proprietatea statului

în mod abuziv, statul nedeținând acest teren cu titlu valabil, astfel cum este

definit prin Legea nr. 213/1998.

În drept, au invocat

dispozițiile art. 485-487 C. civ. și ale art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Pârâtul Statul Român

prin M.F.P. a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității

procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece

despăgubirile pentru imobilele preluate abuziv sunt reglementate prin lege

specială, respectiv Legea nr. 10/2001.

Pârâta com. Vișani, prin

primar, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea, ca inadmisibilă, a

cererii de restituire a fructelor de pe suprafața de 2 ha de pe raza com.

Vișani.

Pârâta com. Jirlău, prin

primar, a formulat, de asemenea, întâmpinare arătând că cererea formulată de

reclamanți este nefondată întrucât fructele solicitate sunt de pe terenurile

retrocedate reclamanților în baza legilor speciale care nu prevăd dreptul de a

pretinde și primi despăgubiri reprezentând fructele și nici nu sunt aplicabile

dispozițiile C. civ.

Prin sentința civilă nr.

754 din 15 octombrie 2009 Tribunalul Brăila a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P., a admis excepția de

inadmisibilitate a acțiunii invocată de pârâții Statului Român, prin M.F.P.,

reprezentat de D.G.F.P. Brăila și U.A.T. com. Vișani, prin primar și, în

consecință, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanții A., B.

și C.

Curtea de Apel Galați

prin Decizia civilă nr. 41/A din 4 februarie 2010 a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 754 din 15

octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.

Prin Decizia civilă nr.

6052 din 12 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

s-a admis recursul declarat de reclamanți, s-a modificat, în tot, decizia

recurată, s-a admis apelul, s-a desființat, în parte, sentința apelată și s-a

trimis cauza spre rejudecare de către prima instanță, pentru lămurirea cauzei

sub toate aspectele relevante.

În rejudecare, după

casare, pârâta U.A.T. com. Vișani, prin primar a formulat întâmpinare, invocând

excepția prescripției dreptului la acțiune.

Pârâta a motivat că

pentru suprafețele de 28,16 ha și 2 ha teren arabil și 1,4 ha teren intravilan

ce au fost restituite reclamanților prin Decizia civilă nr. 239/2002, dreptul

la acțiune este prescris deoarece, în conformitate cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958,

termenul este de 3 ani pentru introducerea acțiunii.

Cu privire la

suprafața de 40 ha pentru care s-a solicitat contravaloarea fructelor, pârâta a

motivat că prin Decizia civilă nr. 239/2009 li s-a reconstituit dreptul de

proprietate numai pentru suprafața de 31,56 ha pe raza comunei Vișani, iar

diferența de 10 ha a fost reconstituită pe raza com. Galbenu, județul Brăila,

conform titlului de proprietate din 15 noiembrie 1999, fiind prescris dreptul

la acțiune și pentru această suprafață, în raport de data reconstituirii

dreptului de proprietate și a emiterii titlului de proprietate.

În al doilea ciclu

procesual, după rejudecare, Tribunalul Brăila, prin sentința civilă nr. 1159

din 29 septembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. xxx/113/2009*, a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, a admis excepția

prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada de până la 15 iunie 2006 și a

respins acțiunea, ca nefondată, pentru perioada 15 iunie 2006 - 15 iunie 2009.

Pentru a se pronunța

această sentință s-au reținut următoarele:

excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P., Tribunalul

Brăila a constatat că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele

considerente:

În drept, potrivit art.

12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, în litigiile privitoare la dreptul de

administrare, în instanță, titularul acestui drept va sta în nume propriu.

În litigiile

referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de

administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de

proprietate, potrivit prevederilor C. proc. civ.

Titularul dreptului

de administrare răspunde în condițiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca

urmare a neîndeplinirii acestei obligații. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligații

poate atrage revocarea dreptului de administrare.

În conformitate cu

dispozițiile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, statul este reprezentat

de M.F.P., iar unitățile administrativ-teritoriale, de către consiliile

județene sau de consiliile locale.

În fapt, obiectul

cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea, în solidar, la

restituirea fructelor sau a contravalorii acestora, iar acțiunea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 485, art. 486, art. 487 C. civ. de la 1865,

texte de lege care reglementează dreptul proprietarului la fructele naturale

sau industriale ale pământului, fructele civile, sporul animalelor. Posesorul

nu câștigă proprietatea fructelor decât dacă posedă cu bună credință, în caz

contrar, el este dator de a înapoia productele, împreună cu lucrul,

proprietarului care îl revendică.

Fructele revendicate

de reclamanți se referă la suprafețele de teren pentru care li s-a reconstituit

dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000, cu

modificările ulterioare. În cadrul legilor speciale privind reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor este prevăzută și modalitatea

reparatorie de acordarea despăgubirilor dacă nu mai este posibilă restituirea

în natură, statul fiind subiectul obligației de plată a despăgubirilor

solicitate, având calitate procesuală pasivă în litigiile ce au ca obiect

acordarea de despăgubiri pentru terenurile și imobilele care intră sub

incidența acestor legi.

excepția prescripției dreptului la acțiune prevăzută de art. 3 din Decretul nr.

167/1958 invocată de pârâta U.A.T. com. Vișani, județul Brăila, prima instanță

a constatat că este întemeiată, în parte, dreptul la acțiune fiind prescris

până la data de 15 iunie 2006, mai puțin perioada celor 3 ani anteriori

introducerii acțiunii.

Acțiunea, astfel cum

a fost formulată de reclamanți, nu a avut ca temei legal legile fondului

funciar, ci dispozițiile dreptului comun, respectiv dispozițiile art. 485 C.

civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998 și, prin urmare, dreptul la acțiune este

supus termenului general de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958,

motiv pentru care, reclamanții pot cere contravaloarea fructelor pentru

terenurile atribuite în proprietate numai pe ultimii trei ani înainte de data

introducerii acțiunii, dar cu condiția să facă dovada că pârâții au cules

fructele de pe suprafața respectivă.

Totodată, prin

acțiune reclamanții nu au indicat perioada pentru care au solicitat contravaloarea

fructelor, dar din motivare se înțelege că au solicitat de la data trecerii în

proprietatea statului a terenului și până la data introducerii acțiunii.

Dacă în ce privește

acordarea despăgubirilor pentru suprafața de 1,40 ha teren intravilan, în

echivalent despăgubiri, cu care reclamanții au fost înscriși în Anexa 40,

dreptul nu este prescris, deoarece plata acestor despăgubiri urmează o

procedură specială reglementată prin Legea nr. 247/2005, pentru fructele pe

care le pretind în echivalent de pe diferența de teren până la 40 ha, dreptul

la acțiune s-a prescris până la data de 15 iunie 2006.

Pentru ultimii trei

ani anteriori introducerii acțiunii de către reclamanți, pretențiile formulate

nu au fost dovedite în cauză. Plata echivalentului fructelor de pe terenurile

dobândite în baza legilor speciale de fond funciar urmează regulile dreptului

comun, prin formularea unei acțiuni în pretenții împotriva posesorului

neproprietar care a cules fructele. Dreptul de a pretinde fructele nu operează

în virtutea legii speciale ca și dreptul la măsuri reparatorii, neavând un

caracter reparator.

Reclamanții trebuiau

să facă dovada faptului că după retrocedarea terenului, pe perioada celor trei

ani, au fost lipsiți în mod abuziv de folosința terenului și că terenul a fost

cultivat de pârâți, ce culturi au existat, ce producții au obținut de pe acest

teren și dacă au cules fructele. Sarcina probei incumbă reclamanților, potrivit

principiului înscris în dispozițiile art. 1169 C. civ. de la 1865.

Reclamanții au

estimat contravaloarea fructelor la suma de 3.080.000 lei, fără să aibă o bază

legală de calcul și probe cu privire la realizarea unor producții agricole

estimate la această sumă. În lipsa unor dovezi privind aspectele arătate mai

sus, acțiunea reclamanților, pentru perioada ultimilor 3 ani anteriori

introducerii acțiunii, respectiv pentru perioada 15 iunie 2006 - 15 iunie 2009,

a fost respinsă, ca nefondată.

În ce privește

mențiunea din decizia de casare, în sensul că instanța nu a făcut referire la hotărârea

C.E.D.O. din 17 iunie 2008, în Cauza Matache contra României, pronunțată

anterior cererii de chemare în judecată și nu a statuat în ce măsură reparația

acordată reclamanților de instanța de contencios european se suprapune

pretențiilor din prezenta cauză, instanța de rejudecare a constatat că prin

hotărârea C.E.D.O. reclamanții au fost despăgubiți cu suma de 650.000 euro pentru

prejudiciile suferite pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești pronunțate

în baza Legii nr. 10/2001.

Din considerentele

hotărârii C.E.D.O. a reieșit că reclamanții s-au plâns de neexecutarea

sentinței din 23 mai 2002 pronunțată de Judecătoria Brăila prin care s-a

constatat că aveau dreptul de a încasa cu titlu de reparație suma de

8.121.355.670 lei pentru o moară în valoare de 4.647.835.922 lei, pentru

utilajul său și 464.779.000 lei pentru terenul aferent, imobile ce au aparținut

părinților lor și care au fost naționalizate în anul 1949. Au reclamat, de

asemenea, faptul că primăria avea obligația de a transmite sentința pentru a se

centraliza datele în vederea plății despăgubirilor.

Din conținutul

hotărârii menționate nu rezultă că reclamanții au formulat acțiune la C.E.D.O.

și cu privire la terenurile în litigiu.

Acțiunea ce a format

obiectul judecății la C.E.D.O. se referea numai la imobilele ce intră sub

incidența Legii nr. 10/2001, nu și la suprafața de 40 ha pentru care li s-a

reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului funciar. Ca arare,

nu s-a putut reține că reclamanții au primit despăgubiri de la Statul Român

pentru lipsa de folosință a terenului în litigiu.

Cu privire la

mențiunea din decizia de casare în sensul că nu s-a verificat dacă suprafețele

înscrise în titlurile de proprietate corespund celor pentru care se solicită

contravaloarea fructelor, prima instanță, în rejudecare, a constatat că

pretențiile reclamanților se referă la suprafețele pentru care dețin titluri și

la o suprafață de 1,40 ha în intravilan, pentru care s-au stabilit despăgubiri

prin includerea în Anexa 40, a căror plată nu s-a realizat până la data

introducerii acțiunii.

Plata acestor despăgubiri

este reglementată de Legea nr. 18/1991 modificată prin Legea nr. 247/2005 și nu

se poate cere contravaloarea fructelor deoarece terenul nu a fost restituit în

natură. Reclamanții au pretins contravaloarea fructelor motivând că au fost

lipsiți de folosința terenurilor, însă, în lipsa unor probe care să facă dovada

atât a faptului că au fost împiedicați să folosească terenul, că pârâții au

folosit acest teren, cât și cu privire la valoarea fructelor, acțiunea a fost

găsită nefondată.

S-a recomandat prin

decizia de casare ca în rejudecare, după calificarea cererii de chemare în

judecată și stabilirea regulilor de drept material incidente, prima instanță să

reaprecieze regimul fiscal al cererii de chemare în judecată, în virtutea

dispozițiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997.

În rejudecare,

reclamanții au precizat că obiectul cererii de chemare în judecată îl

constituie obligarea pârâților la restituirea fructelor sau contravaloarea

acestora de pe suprafața de 40 ha teren preluat abuziv de către stat și

retrocedat în baza legilor fondului funciar.

Prima instanță a

stabilit în sarcina reclamanților obligația de a timbra acțiunea cu suma de

34.911 lei, conform încheierii din 19 august 2009.

Reclamanții au

formulat cerere de reexaminare și prin încheierea din 22 septembrie 2009 s-a

admis cererea de reexaminare și s-a constatat că acțiunea este scutită de plata

taxelor de timbru.

Revizuind obligația

de plată a taxelor judiciare de timbru, prima instanță, în rejudecare, a

constatat că nu s-a schimbat temeiul pentru care s-a constatat că acțiunea este

scutită de plata taxei de timbru.

Împotriva sentinței

civile nr. 1159 din 29 septembrie 2011 a Tribunalului Brăila au declarat apel

atât reclamanții, cât și pârâtul

Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Brăila,

cale de atac ce a făcut obiectul Dosarului nr. xxx/44/2011 al Curții de Apel

Galați, secția I civilă.

Prin Decizia civilă nr.

31/A din 6 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, s-a

respins apelul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P.

Brăila și s-a admis apelul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva

sentinței civile nr. 1159 din 29 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul

Brăila, și în consecință:

- a schimbat, în

parte, sentința civilă nr. 1159 din 29 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul

Brăila, numai în ceea ce privește soluția pe fond vizând suprafața de 1,40 ha

teren intravilan din com. Jirlău județul Brăila.

- a obligat pârâții

com. Jirlău și Statul Român, prin M.F.P., prin D.G.F.P. Brăila, la plata sumei

de 1.751,65 lei, cu titlu de daune, în solidar, către reclamanți, reprezentând

contravaloarea fructelor pentru perioada 20 octombrie 2011 - 18 aprilie 2013 de

pe terenul de 1,40 ha.

Împotriva acestei

decizii civile

au

declarat recurs

pârâții

U.A.T.

Jirlău,

prin

primar

și Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Brăila, cât și

reclamanții

A., B. și C.

U.A.T. Jirlău a criticat

h

otărârea

instanței de apel, considerând-o ca fiind lipsită de temei legal, deoarece nu se

consideră vinovată de producerea vreunei pagube în patrimoniul reclamanților

cât timp, prin titlul de proprietate din 16 octombrie 2010, aceștia fuseseră

puși în proprietate tot în tarlaua 45, parcela 2051, iar prin titlul de

proprietate din 19 iunie 2013, eliberat după pronunțarea hotărârii

judecătorești, punerea în posesie s-a făcut pe același amplasament.

Statul Român, prin M.F.P.

a adus

următoarele critici:

instanței de apel este lipsită de temei legal, deoarece Statul Român nu are

calitate procesuală pasivă, atragerea răspunderii acestuia putându-se face

numai în condițiile expres stabilite de lege, ceea ce nu este cazul în speță,

sarcina aducerii la îndeplinire a măsurilor reparatorii revenind comisiilor

speciale instituite la nivelul unităților administrativ - teritoriale.

Cum despăgubirile în

echivalent, care constituie debitul principal, au fost acordate de comuna

Jirlău, rezultă că și daunele în completare trebuie pretinse de la debitorul

principal.

fondul cauzei, cum reclamanții au beneficiat de despăgubiri în baza legilor

speciale, acordarea contravalorii fructelor ar constitui o dublă despăgubire

pentru același drept, ceea ce este inadmisibil.

Aceste despăgubiri

s-ar fi putut solicita pe calea dreptului comun doar în cazul unui refuz de

punere în executare a măsurilor reparatorii, însă, în cauză s-a făcut dovada

faptului că instituțiile abilitate au procedat la punerea în aplicare a

măsurilor reparatorii.

Prin recursul lor,

reclamanții - recurenți au formulat următoarele critici:

instanței de apel este nelegală, fiind dată cu greșita aplicare a dispozițiilor

art. 3 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în mod greșit instanța de apel

considerând că cererea este prescrisă pentru suprafețele de 28,18 ha, cele de

10 ha și de 2 ha, deoarece termenul de prescripție a acțiunii în repararea unui

prejudiciu cauzat printr-un act ilicit curge din momentul în care persoana

păgubită a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască amploarea prejudiciului și

persoana care l-a produs.

Reclamanții au arătat

că bunurile au fost preluate de stat fără titlu valabil, astfel că, odată cu

restituirea bunurilor, posesorii trebuiau obligați să restituie și accesoriile

acestora, ca efect al atributului dreptului de proprietate. Proprietatea

fructelor nu poate fi câștigată decât dacă posesorul era de bună - credință, în

caz contrar, ele este dator a înapoia proprietarului și fructele culese.

instanței de apel este nelegală, în ceea ce privește despăgubirile stabilite pentru

terenul în suprafață de 1,4 ha, situat în intravilanul com. Jirlău, jud.

Brăila, deoarece despăgubirile au fost calculate ca și când ar fi fost un teren

agricol, neținându-se seama de faptul că acest teren se află în intravilanul

localității și că acesta a fost concesionat de primăria Jirlău unei societăți

comerciale care desfășura activități de morărit, astfel încât despăgubirile

trebuiau calculate ținându-se seama de aceste aspecte.

Prin Decizia civilă nr.

1461 din data de 10 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a II-a civilă, au fost respinse ca nefondate recursurile

declarate de pârâții U.A.T. Jirlău și Statul Român prin M.F.P., reprezentat de

D.G.F.P Brăila, s-a admis recursul declarat de reclamanții A., B. și C., s-a

casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În cuprinsul

considerentelor deciziei de casare, Înalta Curte a reținut ca justificată doar

cea de-a doua critică din motivele de recurs formulate de reclamanți, respectiv,

cea vizând despăgubirile stabilite pentru terenul în suprafață de 1,4 ha,

situat în intravilanul com. Jirlău, județul Brăila.

Constatând că

instanța de apel a validat expertiza care, în mod eronat, a considerat terenul

ca fiind unul agricol și a calculat despăgubirile ca și când ar fi fost un

teren agricol, ignorându-se faptul că terenul respectiv se afla în intravilanul

localității și că a fost concesionat de Primăria com. Jirlău unei societăți

comerciale ce desfășura activități de morărit, Înalta Curte a admis recursul și

a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, impunându-se

efectuarea unei noi expertize care să stabilească contravaloarea despăgubirilor

pentru suprafața de teren de 1,4 ha intravilan, astfel încât despăgubirile să

fie calculate prin prisma aspectelor învederate, conform unei stări de fapt

corect stabilite.

În rejudecare, după

cea de-a doua casare, pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă, cauza a

fost înregistrată la data de 19 mai 2014 - Dosar nr. xxx/44/2011*.

La termenul de

judecată din data de 1 octombrie 2014, urmare a decesului reclamantului A., s-a

dispus, la solicitarea coreclamanților B. și C., introducerea în cauză a

moștenitorilor legali ai acestuia, respectiv, D. și E.

Instanța de apel, în

conformitate cu dispozițiile obligatorii trasate de Înalta Curte de Casație și

Justiție prin Decizia civilă nr. 1461 din 10 aprilie 2014, a dispus efectuarea

unei expertize de specialitate contabilă, având ca obiectiv cuantificarea beneficiului

realizat de pârâta U.A.T. Jirlău ca urmare a concesionării suprafeței de teren

de 1,40 ha teren intravilan, situat în com. Jirlău, județul Brăila.

Potrivit expertizei contabile

efectuate în cauză, s-a concluzionat că, în urma concesionării suprafeței de

teren de 1,40 ha în intravilanul comunei Jirlău, pârâta U.A.T. Jirlău a

realizat un beneficiu total de 8.814 lei, alcătuit din 7.188,19 lei - beneficiu

realizat, la care se adaugă dobânda în sumă de 1.625,82 lei - calculată pe baza

ratelor dobânzilor publicate de B.N.R., până la data de 22 mai 2015, fiind

respinse obiecțiunile formulate de reclamanți la termenul de judecată din data

de 9 septembrie 2015, Curtea constatând că expertul desemnat a efectuat

lucrarea prin raportare la toate înscrisurile depuse, precum și a actelor

normative incidente în speță.

Luând în considerare

chestiunea de drept dezlegată, cu putere de lucru judecat, de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, respectiv cea a perioadei pentru care reclamanții

sunt îndreptățiți la despăgubiri cuvenite pentru terenul de 1,40 ha, Curtea a

acordat doar sumele de bani calculate pentru perioada octombrie 2011 - aprilie

2013, perioada cuprinsă între data pronunțării sentinței civile nr. 1835/2011 a

Judecătoriei Făurei (prin care s-a constatat că vechiul amplasament al

terenului reclamanților este liber și s-a dispus, ca atare, emiterea titlului

de proprietate pe această suprafață) și data punerii efective în posesie,

respectiv 18 aprilie 2013.

Refăcând calculul

despăgubirilor cuvenite pentru suprafața de 1,40 ha teren, Curtea a avut în

vedere doar perioada astfel delimitată și nu toată durata în care pârâta U.A.T.

Jirlău a concesionat respectiva suprafață de teren, expertul defalcând pe

fiecare lună în parte beneficiul și dobânda calculată conform cotelor de

referință B.N.R., excluzând din suma totală reținută de către expert, sumele ce

reveneau pârâtei din perioada 10 ianuarie 2010 până la 10 iulie 2011, constatând

că reclamanților nu le-a fost recunoscut, în acest interval de timp, vreun

drept asupra terenului în cauză.

Drept urmare, Curtea

a admis apelul reclamanților și, schimbând în parte sentința civilă nr. 1159

din 29 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Brăila, a obligat pârâții

Statul Român prin M.F.P. și U.A.T. Jirlău, în solidar, la plata sumei de 4.325

lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor cuvenite pentru suprafața de

1,40 ha teren intravilan în perioada cuprinsă între data pronunțării sentinței

civile nr. 1835/2011 a Judecătoriei Făurei și cea a punerii în posesie.

Cu privire la apelul

declarat de pârâți, Curtea de Apel Galați a apreciat că toate celelalte aspecte

invocate de către apelanții-pârâți Statul Român și U.A.T. Jirlău, respectiv, tranșarea

problemei referitoare la culpa pârâtei U.A.T. Jirlău pentru nepunerea în

posesie pe vechiul amplasament, cea a culpei procesuale pasive a Statului Român

- acestuia revenindu-i sarcina de a aduce la îndeplinire legile reparatorii și

cea a acordării de despăgubiri pentru fructele datorate de posesorii de

rea-credință, chiar și în ipoteza existenței legilor reparatorii, precum și

critica privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3 și art. 8 din Decretul

nr. 167/1958 din apelul declarat de reclamanți, intră sub puterea lucrului

judecat ca efect al celor statuate prin Decizia civilă nr. 1461 din 10 aprilie 2014

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, considerând că nu se mai impune

verificarea acestor aspecte, soluția ce se impunea de la sine fiind cea a

respingerii ca nefondat a apelului declarat de către pârâtul Statul Român prin M.F.P.

prin D.G.F.P. Brăila.

Împotriva Deciziei

nr. 118/A din 14 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă,

în termen legal, au declarat recurs, reclamanții B., C., D., E. și, respectiv,

pârâții U.A.T. Jirlău și Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.R.F.P.

Galați - A.J.F.P. Brăila.

reclamanții au susținut nelegalitatea soluției pronunțate de Curtea de Apel

Galați, întrucât nu au fost respectate dispozițiile Deciziei nr. 1461 din 10

aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în care se recomanda Curții

de Apel Galați să efectueze o nouă expertiză care să stabilească contravaloarea

despăgubirilor ce se cuvin, calculate în conformitate cu starea de fapt.

Reclamanții precizează

că, deși au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, solicitând instanței

revenirea cu adresă la expertul numit în cauză și fixarea obiectivului

expertizei: „stabilirea contravalorii fructelor produse de cele 1,4 ha teren

intravilan, categoria curți construcții, conform procesului-verbal de punere în

posesie din 18 aprilie 2013 din com. Jirlău, jud. Brăila, pentru perioada 15

iunie 2006 la zi, precum și pentru perioada 9 iunie 2010 la zi”, instanța, fără

a motiva, a respins obiecțiunile și a stabilit un cuantum derizoriu al

despăgubirilor pentru lipsa de folosință, respectiv, suma de 4.325 lei.

recursului său întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pârâtul Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.R.F.P. Galați - A.J.F.P.

Brăila, arată că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât,

în mod eronat, s-a reținut culpa sa pentru lipsirea reclamanților de fructele

produse pe suprafața de 1,40 ha teren intravilan situat în com. Jirlău, județul

Brăila.

Cum reconstituirea

dreptului de proprietate s-a făcut tot pe același amplasament, respectiv, tot

pe tarlaua 45, parcela 2051 - așa cum rezultă din Titlul de proprietate din 19

iunie 2013, consideră că nu se poate reține culpa pârâților pentru lipsirea de

dreptul de exploatare a terenului și nici pentru pretinsele foloase nerealizate

în perioada octombrie 2011 - aprilie 2013, atâta timp cât instituțiile

competente ale statului, respectiv, Comisia Locală de Fond Funciar și Comisia

Județeană de Fond Funciar, au aplicat dispozițiile legale în materie și au

reconstituit dreptul de proprietate încă din anul 2010, însă reclamanții au

refuzat să-și îndeplinească prerogativele dreptului real asupra terenului.

De asemenea,

consideră că atragerea răspunderii Statului Român prin M.F.P. se poate face

numai în cazurile expres prevăzute de lege, iar în speță, potrivit legii

speciale, sarcina aducerii la îndeplinire a măsurilor reparatorii revine

comisiilor speciale instituite de unitățile administrativ teritoriale în raza

cărora se află terenurile revendicate.

a formulat critici prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive și, pe fond, motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive, pârâta arată că obligarea sa la

plata unor daune materiale rezultate din reconstituirea dreptului de

proprietate a unui teren intravilan este nelegală, întrucât reconstituirea

dreptului de proprietate este atributul Comisiei Locale de Fond Funciar și al

Comisiei Județene de Fond Funciar constituite în baza Legii nr. 18/1991, iar

potrivit dispozițiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, comisiile

locale și județene de fond funciar au calitate procesuală activă.

Cu privire la fondul

cauzei, pârâta U.A.T. Jirlău afirmă că, odată cu recunoașterea dreptului de

proprietate al reclamanților, încă din anul 2010, pentru suprafața de 1,40 ha

intravilan prin sentința civilă nr. 825/2011 a Judecătoriei Făurei, rămasă

irevocabilă prin Decizia nr. 150 din 26 martie 2012 a Tribunalului Brăila,

hotărâre care a fost, de altfel, pusă în executare, nu se mai poate reține

vinovăția sau culpa comunei Jirlău pentru pretinsele foloase nerealizate cauzate

de neexploatarea terenului în suprafață de 1,40 ha în perioada 20 octombrie

2011 - 18 aprilie 2013 și, implicit, nu se poate reține nici culpa sa în

producerea unei pagube materiale provenite din lipsirea reclamanților de

fructele produse de această suprafață, nefiind îndeplinite condițiile

răspunderii delictuale.

Analizând criticile

deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, având

în vedere următoarele considerente:

În ceea ce privește

recursul formulat de reclamanții B., C., D. și E., deși au fost invocate drept

temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în parte, criticile

formulate nu se pot circumscrie acestui motiv de recurs.

În speță, motivele de

recurs, astfel cum au fost formulate, care aduc critici hotărârii prin prisma

faptului că instanța de apel a respins, în mod nejustificat, obiecțiunile la

raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, respectiv, nemulțumirea

reclamanților față de cuantumul derizoriu al despăgubirilor acordate pentru

lipsa de folosință, nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse

judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de

netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar, modalitatea

de administrare și interpretare a probatoriilor reprezentând o chestiune de

fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Astfel, criticile

care privesc aspectele menționate nu dezvoltă motivele pentru care hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii și, drept urmare, nu se pot circumscrie motivului de

nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru a

putea fi cenzurate de către instanța de recurs, instanță învestită exclusiv cu

probleme de nelegalitate, iar nu cu chestiuni de netemeinicie.

Criticile formulate de

către reclamanți cu referire la încălcarea dispozițiilor legale de către Curtea

de Apel Galați, întrucât instanța de apel nu ar fi respectat dispozițiile Deciziei

de casare nr. 1461 din 10 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

care recomandau efectuarea unei noi expertize, permit încadrarea recursului în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sunt nefondate, pentru

argumentele ce succed:

Având în vedere

dispozițiile art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ., conform cărora, în caz de

casare, hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate,

precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru

judecătorii fondului, aceștia fiind obligați, totodată, să țină cont, după

casare, de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost

casată, curtea de apel, în mod corect, a cenzurat temeinicia și legalitatea

sentinței civile nr. 1159 din 29 septembrie 2011 a Tribunalului Brăila doar

prin prisma greșitei cuantificări a contravalorii despăgubirilor cuvenite

reclamanților pentru suprafața de 1,40 ha teren intravilan concesionat de

pârâta U.A.T. Jirlău, în conformitate cu recomandările obligatorii trasate de

Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 1461 din 10 aprilie

2014.

De altfel, așa cum

s-a consemnat chiar în cuprinsul încheierii de ședință de la termenul de

judecată din data de 25 februarie 2015, curtea de apel a dispus efectuarea

expertizei contabile, luând în considerare punctul de vedere al reclamanților, transmis

prin fax, la data de 24 februarie 2015, prin care aceștia arată că sunt de

acord cu efectuarea expertizei, cu obiectivul fixat prin decizia de casare

pronunțată de Înalta Curte, respectiv, cuantificarea beneficiului realizat de

către pârâta U.A.T. Jirlău ca urmare a concesionării suprafeței de 1,40 ha

teren intravilan situat în comuna Jirlău, județul Brăila.

Așa cum rezultă din

concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză (fila 109 din dosarul

Curții de Apel Galați), în urma concesionării suprafeței de teren de 1,40 ha în

intravilanul com. Jirlău, pârâta U.A.T. Jirlău a realizat în perioada 10

ianuarie 2010 - 10 aprilie 2013 un beneficiu total de 8.814 lei, alcătuit din

7.188,19 lei - beneficiu realizat, la care se adaugă dobânda în sumă de

1.625,82 lei, calculată pe baza ratelor dobânzilor publicate de B.N.R., până la

data de 22 mai 2015.

De asemenea, Curtea

de Apel a acordat doar sumele de bani calculate pentru perioada delimitată octombrie

2011 - aprilie 2013, perioadă cuprinsă între data pronunțării sentinței civile nr.

1835/2011 a Judecătoriei Făurei (prin care s-a constatat că vechiul amplasament

al terenului reclamanților este liber și s-a dispus, ca atare, emiterea

titlului de proprietate pe această suprafață) și data punerii efective în

posesie, respectiv 18 aprilie 2013, și nu a avut în vedere toată durata în care

pârâta U.A.T. Jirlău a concesionat respectiva suprafață de teren, expertul

defalcând pe fiecare lună în parte beneficiul și dobânda calculată conform

cotelor de referință B.N.R.

Altfel spus, au fost excluse

din suma totală reținută de către expert, sumele ce reveneau pârâtei din

perioada 10 ianuarie 2010 - 10 iulie 2011, reclamanților nefiindu-le

recunoscut, în acest interval de timp, vreun drept asupra terenului în cauză, chestiunea

de drept a perioadei pentru care reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri, fiind

deja dezlegată, cu putere de lucru judecat, prin decizia de casare pronunțată

de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

De altfel, la

termenul de judecată din data de 9 septembrie 2015, Curtea a respins ca

nefondate obiecțiunile formulate de reclamanți, motivând că expertul desemnat în

cauză a efectuat lucrarea prin raportare la toate înscrisurile depuse, precum

și a actelor normative incidente în speță.

Recursurile declarate

de pârâții Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.R.F.P. Galați - A.J.F.P.

Brăila și U.A.T. Jirlău, întemeiate, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., urmează, de asemenea, a fi respinse, ca nefondate, având în vedere

faptul că atât excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român

prin M.F.P., cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a U.A.T. Jirlău

au fost analizate atât în primul ciclu procesual, cât și în rejudecare, constatându-se

că aceste doua excepții nu sunt întemeiate.

Așadar, reținând ca

fiind lămurită, cu putere de lucru judecat, chestiunea culpei pârâtei U.A.T.

Jirlău pentru nepunerea în posesie pe vechiul amplasament, cea a culpei

procesuale pasive a Statului Român - acestuia revenindu-i sarcina de a aduce la

îndeplinire legile reparatorii și cea a acordării de despăgubiri pentru

fructele datorate de posesorii de rea-credință, chiar și în ipoteza existenței

legilor reparatorii - Legea nr. 18/1990 și Legea nr. 1/2000, nefiind primită critica

dublei despăgubiri, tocmai prin prisma neîndeplinirii, la timp, a obligației

punerii în posesie a reclamanților, cu suprafața de 1,40 ha intravilan,

obligație ce revenea deopotrivă celor două pârâte, Înalta Curtea apreciază că

nu se mai impune verificarea acestor aspecte tranșate, cu putere de lucru

judecat, prin Decizia de casare nr. 1461 din 10 aprilie 2014 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, soluția fiind cea a respingerii, ca

nefondate, și a celor două recursuri.

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a

respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamanții B., C., D., E. și de

pârâții U.A.T. Jirlău și Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.R.F.P.

Galați - A.J.F.P. Brăila împotriva Deciziei nr. 118/A din 14 septembrie 2015 a

Curții de Apel Galați, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanții B., C., D., E. și de pârâții U.A.T. Jirlău

și Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.R.F.P. Galați - A.J.F.P. Brăila

împotriva Deciziei nr. 118/A din 14 septembrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția

I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 februarie 2016.