ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1461/2014

Asupra recursurilor de față; Reclamanții M.C., S.Z. și M.E. au chemat în judecată pe pârâții: Comuna Jirlău, județul Brăila prin Primar, Comuna Vișani, județul Brăila, prin Primar și Statul Român prin M.E.F., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea, în solidar, a pârâților la restituirea fructelor aferente suprafeței de teren de 40 ha, din care 28,16 ha teren arabil și 1,4 ha teren intravilan, suprafață de teren situată pe raza comunei Jirlău, județul Brăila, 2 ha teren arabil extravilan, situat pe raza comunei Vișani, județul Brăila sau a contravalorii acestora, în cuantum de 3.080.000 lei.

În fapt, reclamanții au motivat că prin decizia Civilă nr. 239 din 30 mai 2002 pronunțată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 2258/2002, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1213/ R din 1 octombrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Galați, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acestora pentru suprafața de 28,16 ha arabil și 1,4 ha teren intravilan pe raza comunei Jirlău, județul Brăila și 2 ha teren arabil extravilan pe raza comunei Vișani, județul Brăila. Prin Hotărârea din 12 noiembrie 2003 emisă de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, s-a dispus atribuirea în proprietate a suprafeței de 1,40 ha teren intravilan în echivalent despăgubiri la cerere.

Suprafața de 40 ha teren a fost trecută în proprietatea statului în mod abuziv, statul nedeținând acest teren cu titlu valabil, astfel cum este definit prin Legea ne. 213/1997. Această suprafață nu a fost deținută de stat cu titlu, acesta având doar posesia, dar niciodată proprietatea. În drept, au invocat dispozițiile art. 485 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998. Pârâtul Statul Român prin M.F.P. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și excepția de inadmisibilitate a acțiunii, deoarece despăgubirile pentru imobilele preluate abuziv sunt reglementate prin lege specială, respectiv Legea nr. 10/2001. Pârâtul Comuna Vișani, județul Brăila, prin Primar, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de restituire a fructelor de pe suprafața de 2 ha de pe raza comunei Vișani.

Pârâtul Comuna Jirlău, județul Brăila, prin Primar, a formulat întâmpinare prin care a motivat că cererea formulată de reclamanți este nefondată deoarece fructele solicitate sunt de pe terenurile retrocedate reclamanților în baza legilor speciale care nu prevăd dreptul de a pretinde și primi despăgubiri reprezentând fructele și nici nu sunt aplicabile dispozițiile Codului civil. Prin sentința civilă nr. 754 din 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 2074/113/2009, s-a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocată de pârâții Statului Român, prin M.F.P., reprezentat prin D.G.F.P. Brăila, și U.A.T. Comuna Vișani, județul Brăila, prin Primar, s-a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanții M.C.; S.Z.; M.E.

în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin M.F.P. reprezentat prin D.G.F.P. Brăila, U.A.T. Comuna Jirău județul Brăila, prin Primar și U.A.T. Comuna Vișani, județul Brăila, prin Primar. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții iar prin Decizia civilă nr. 41/ A din 4 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 2074/113/2009 s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 754 din 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 2074/113/2009.

Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs reclamanții iar prin Decizia civilă nr. 6052 din 12 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 2074/113/2009 s-a admis recursul declarat de reclamanți, s-a modificat, în tot, decizia recurată, s-a admis apelul, s-a desființat, în parte, sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecarea cererii formulate de reclamanți în contradictoriu cu intimatele pârâte Comuna Jirlău prin Primar și Comuna Vișani prin Primar. Prin decizia de casare s-a reținut că instanța nu a intrat în cercetarea fondului și nu a lămurit toate aspectele relevante în cauză. În rejudecare după casare a formulat întâmpinare U.A.T. Comuna Vișani prin Primar și a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.

Pârâta a motivat că pentru suprafețele de 28,16 ha și 2 ha teren arabil și 1,4 ha teren intravilan ce au fost restituite reclamanților prin Decizia civilă nr. 239/2002, dreptul la acțiune este prescris deoarece, în conformitate cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul este de 3 ani pentru introducerea acțiunii. Cu privire la suprafața de 40 ha pentru care s-a solicitat contravaloarea fructelor, pârâta a motivat că prin Decizia civilă nr. 239/2009 li s-a reconstituit dreptul de proprietate numai pentru suprafața de 31,56 ha pe raza comunei Vișani, iar diferența de 10 ha a fost reconstituită pe raza comunei Galbenu, județul Brăila, conform titlului de proprietate din 15 noiembrie 1999, fiind prescris dreptul la acțiune și pentru această suprafață, în raport de data reconstituirii dreptului de proprietate și a emiterii titlului de proprietate.

Prin sentința civilă nr. 1159 din 29 septembrie 2011 a Tribunalului Brăila s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, s-a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada de până la 15 iunie 2006 și s-a respins acțiunea, ca nefondată, pentru perioada 15 iunie 2006 - 15 iunie 2009. Pentru a se pronunța această sentință s-au reținut următoarele: 1. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P., prima instanță a mai analizat această excepție în primul ciclu procesual și în rejudecare a constatat că aceasta nu este întemeiată pentru următoarele considerente. În drept, potrivit art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, în litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanță, titularul acestui drept va sta în nume propriu.

În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor C. proc. civ. Titularul dreptului de administrare răspunde în condițiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligații poate atrage revocarea dreptului de administrare. În conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (5) din același act normativ, statul este reprezentat de M.F.P., iar U.A.T., de către Consiliile județene sau de Consiliile locale.

În fapt, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea, în solidar, la restituirea fructelor sau a contravalorii acestora pentru suprafața de 40 ha, din care 28,16 ha teren arabil și 1,4 ha teren intravilan, suprafață de teren situată pe raza comunei Jirlău, județul Brăila, 2 ha teren arabil extravilan situat pe raza comunei Vișani, județul Brăila. Acțiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 485, art. 486, art. 487 C. civ. - 1865. Textele de lege invocate reglementează dreptul proprietarului la fructele naturale sau industriale ale pământului, fructele civile, sporul animalelor. Posesorul nu câștigă proprietatea fructelor decât dacă posedă cu bună credință; în caz contrar, el este dator de a înapoia productele, împreună cu lucrul, proprietarului care îl revendică.

Fructele revendicate de reclamanți se referă la suprafețele de teren pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare. În cadrul legilor speciale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, este prevăzută și modalitatea reparatorie de acordarea despăgubirilor dacă nu mai este posibilă restituirea în natură. Prin urmare, statul este subiectul obligației de plată a despăgubirilor solicitate în temeiul legilor fondului funciar și a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și are calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru terenurile și imobilele ce intră sub incidența acestor legi.

2. Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune prevăzută de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, invocată de pârâta U.A.T. Comuna Vișani, județul Brăila, prima instanță a constatat că este întemeiată, în parte, dreptul la acțiune fiind prescris până la data de 15 iunie 2006, mai puțin perioada celor 3 ani anteriori introducerii acțiunii. Prin acțiune reclamanții au solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 3.080.000 lei reprezentând contravaloarea fructelor de pe suprafața de 40 ha teren pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului funciar. Din probele administrate în cauză rezultă că prin titlul de proprietate din 9 octombrie 2002 (fila 6 fond) li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 28 ha și 1.800 mp pe raza localității Galbenu, județul Brăila.

Prin titlul de proprietate din 24 noiembrie 2003, (fila 7 fond) li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2 ha teren pe raza localității Vișani, județul Brăila. Prin titlul de proprietate din 15 noiembrie 1999 (fila 8 fond) li s-a reconstituit dreptul de proprietate pe raza localității Sătuc, comuna Galbenu, județul Brăila. Prin Hotărârea din 12 noiembrie 2003 emisă de Comisia Județeană de fond funciar Brăila li s-a atribuit în proprietate suprafața de 1,40 ha teren intravilan, în echivalent despăgubiri, în baza Deciziei civile nr. 1213/2002 a Curții de Apel Galați și au fost înscriși în Anexa nr. 40 prevăzută pentru despăgubiri la cerere. Pe baza titlurilor de proprietate reclamanții au fost puși în posesia suprafețelor atribuite în natură, iar pentru despăgubiri, au fost înscriși în Anexa 40, acestea acordându-se în condițiile prevăzute de Legea nr. 18/1991 modificată prin Legea nr. 247/2005.

Acțiunea formulată de reclamanți nu are ca temei legal legile fondului funciar ci dispozițiile dreptului comun, respectiv dispozițiile art. 485 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998 pe care le-au invocat. Dreptul la acțiune este supus termenului general de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă. Reclamanții pot cere contravaloarea fructelor pentru terenurile atribuite în proprietate numai pe ultimii trei ani înainte de data introducerii acțiunii, dar cu condiția să facă dovada că pârâții au cules fructele de pe suprafața respectivă. Prin acțiune reclamanții nu au indicat perioada pentru care au solicitat contravaloarea fructelor, dar din motivare se înțelege că au solicitat de la data trecerii în proprietatea statului a terenului și până la data introducerii acțiunii.

Retrocedarea terenurilor s-a făcut în baza Legii nr. 18/1991 cu modificările ulterioare, lege specială în materia fondului funciar. Pe baza acestei legi s-au emis titlurile de proprietate și s-a dispus punerea în posesie a reclamanților. De la data emiterii titlurilor și punerea în posesie, reclamanții nu au fost împiedicați să cultive terenurile și să culeagă fructele. Dacă în ce privește acordarea despăgubirilor pentru suprafața de 1,40 ha teren intravilan, în echivalent despăgubiri, cu care reclamanții au fost înscriși în Anexa 40, dreptul nu este prescris, deoarece plata acestor despăgubiri urmează o procedură specială reglementată prin Legea nr. 247/2005, pentru fructele pe care le pretind în echivalent de pe diferența de teren până la 40 ha, dreptul la acțiune s-a prescris până la data de 15 iunie 2006. Pentru ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii de către reclamanți, pretențiile formulate nu sunt dovedite în cauză.

Plata echivalentului fructelor de pe terenurile dobândite în baza legilor speciale de fond funciar urmează regulile dreptului comun, prin formularea unei acțiuni în pretenții împotriva posesorului neproprietar care a cules fructele. Dreptul de a pretinde fructele nu operează în virtutea legii speciale ca și dreptul la măsuri reparatorii, neavând un caracter reparator. Reclamanții trebuie să facă dovada faptului că pe perioada celor trei ani au fost lipsiți în mod abuziv de folosința terenului și că pârâții au cultivat terenul și au cules fructele. Sarcina probei incumbă reclamanților, potrivit principiului înscris în dispozițiile art. 1169 C. civ. - 1865. Reclamanții nu au făcut dovada faptului că după retrocedarea terenului au fost împiedicați în vreun mod să cultive terenul și că pârâții au folosit acest teren.

Nu rezultă din probele dosarului dacă terenul a fost cultivat de pârâți, ce culturi au existat și ce producții au obținut de pe acest teren și dacă ar fi fost însușite de pârâți. Reclamanții au estimat contravaloarea fructelor la suma de 3.080.000 lei, fără să aibă o bază legală de calcul și probe cu privire la realizarea unor producții agricole estimate la această sumă. În lipsa unor dovezi privind aspectele arătate mai sus, acțiunea reclamanților, pentru perioada ultimilor 3 ani anteriori introducerii acțiunii, respectiv pentru perioada 15 iunie 2006 - 15 iunie 2009 este nefondată. În ce privește mențiunea din decizia de casare, în sensul că instanța nu a făcut referire la Hotărâre C.E.D.O.

din 17 iunie 2008, în Cauza Matache contra României, pronunțată anterior cererii de chemare în judecată și nu a statuat în ce măsură reparația acordată reclamanților de instanța de contencios european se suprapune pretențiilor din prezenta cauză, instanța de rejudecare constată că prin hotărârea C.E.D.O. reclamanții au fost despăgubiți cu suma de 650.000 euro pentru prejudiciile suferite de reclamanți pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești pronunțate în baza Legii nr. 10/2001. Din considerentele hotărârii C.E.D.O.

rezultă că reclamanții s-au plâns de neexecutarea sentinței din 23 mai 2002 pronunțată de Judecătoria Brăila prin care s-a constatat că reclamanții aveau dreptul de a încasa cu titlu de reparație suma de 8.121.355.670 lei pentru o moară în valoare de 4.647.835.922 lei, pentru utilajul său și 464.779.000 lei pentru terenul aferent, imobile ce au aparținut părinților lor și care au fost naționalizate în anul 1949. Au reclamat, de asemenea, faptul că primăria avea obligația de a transmite sentința pentru a se centraliza datele în vederea plății despăgubirilor. Din conținutul hotărârii menționate nu rezultă că reclamanții au formulat acțiune la C.E.D.O. și cu privire la terenurile în litigiu. Acțiunea ce a format obiectul judecății la C.E.D.O.

se referă numai la imobilele ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001, nu și la suprafața de 40 ha pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului funciar. Ca arare, nu s-a putut reține că reclamanții au primit despăgubiri de la Statul Român pentru lipsa de folosință a terenului în litigiu. Acțiunea dedusă judecății este formulată pe dreptul comun, respectiv dispozițiile C. civ. și urmează regulile de soluționare stabilite de dreptul comun. Cu privire la mențiunea din decizia de casare în sensul că nu s-a verificat dacă suprafețele înscrise în titlurile de proprietate corespund celor pentru care se solicită contravaloarea fructelor, prima instanță, în rejudecare, a constatat că pretențiile reclamanților se referă la aceste suprafețe pentru care dețin titluri și la o suprafață de 1,40 ha în intravilan, pentru care s-au stabilit despăgubiri prin includerea în Anexa 40, a căror plată nu s-a realizat până la data introducerii acțiunii.

Plata acestor despăgubiri este reglementată de Legea nr. 18/1991 modificată prin Legea nr. 247/2005 și nu se poate cere contravaloarea fructelor deoarece terenul nu a fost restituit în natură. Reclamanții au pretins contravaloarea fructelor motivând că au fost lipsiți de folosința terenurilor, însă, în lipsa unor probe care să facă dovada atât a faptului că au fost împiedicați să folosească terenul, că pârâții au folosit acest teren cât și cu privire la valoarea fructelor, acțiunea a fost găsită nefondată. S-a recomandat prin decizia de casare ca în rejudecare, după calificarea cererii de chemare în judecată și stabilirea regulilor de drept material incidente, prima instanță să reaprecieze regimul fiscal al cererii de chemare în judecată, în virtutea dispozițiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997.

În rejudecare, reclamanții au precizat că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâților la restituirea fructelor sau contravaloarea acestora de pe suprafața de 40 ha teren preluat abuziv de către stat și retrocedat în baza legilor fondului funciar. Prima instanță a stabilit în sarcina reclamanților obligația de a timbra acțiunea cu suma de 34.911 lei, conform încheierii din 19 august 2009. Reclamanții au formulat cerere de reexaminare și prin încheierea din 22 septembrie 2009 s-a admis cererea de reexaminare și s-a constatat că acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru. Revizuind obligația de plată a taxelor judiciare de timbru, prima instanță, în rejudecare, a constatat că nu s-a schimbat temeiul pentru care s-a constatat că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.

Împotriva sentinței civile nr. 1159 din 29 septembrie 2011 a Tribunalului Brăila au declarat apel atât reclamanții cât și pârâtul. Prin întâmpinare, intimata Comuna Jirlău a solicitat respingerea apelului reclamanților pentru că s-au prevalat de legile speciale pentru a li se restitui terenurile confiscate abuziv și că în aceste legi nu există prevederi cu privire la fructe. Totodată, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, pentru că, în conformitate cu art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, unitățile administrativ teritoriale sunt reprezentate de Consiliul Local, entitate necitată în cauză. Prin Decizia civilă nr. 31/ A din 6 iunie 2013, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamanții M.C., S.Z., M.E.

împotriva sentinței civile nr. 1159 din 29 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Brăila, și în consecință; A schimbat, în parte, sentința civilă nr. 1159 din 29 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Brăila, numai în ceea ce privește soluția pe fond vizând suprafața de 1,40 ha teren intravilan din comuna Jirlău județul Brăila. Pe cale de consecință; A obligat pe pârâții Comuna Jirlău jud. Brăila și Statul Român, prin M.F.P., prin D.G.F.P. Brăila, în solidar, către reclamanți, la plata sumei de 1751,65 lei, cu titlu de daune, reprezentând contravaloarea fructelor pentru perioada 20 octombrie 2011 - 18 aprilie 2013 de pe terenul de 1,40 ha. A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P.

prin D.G.F.P. Brăila împotriva sentinței civile nr. 1159 din 29 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Brăila. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: În conformitate cu indicațiile date de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 6052/2010, s-au solicitat precizări de la reclamanți în ceea ce privește identitatea suprafețelor de teren în discuție. La fila 58 dosar apel se află precizarea scrisă a acestora precum că obiectul prezentei cauze vizează fructele de pe următoarele suprafețe de teren: 28,16 ha situată în extravilanul localității Jirlău, conform titlului de proprietate emis pe data de 09 octombrie 2002; 2 ha teren arabil în localitatea Vișani, conform titlului de proprietate emis în data de 24 noiembrie 2003; 10 ha în com.

Galbenu, jud. Brăila, conform titlului de proprietate din 15 noiembrie 1999 și 1,4 ha teren situat în intravilanul localității Jirlău județul Brăila, conform sentinței civile nr. 239/2002. Totodată, s-au solicitat relații cu privire la data punerii în posesie a reclamanților cu fiecare din aceste suprafețe. Potrivit actului de la fila 66 dosar apel punerea în posesie pentru terenul de 28,18 ha, ce face obiectul titlului de proprietate, a avut loc în 14 martie 2002, pentru terenul de 10 ha din com. Galbenu, ce face obiectul titlului din 1999, s-a emis procesul - verbal de punere în posesie din 02 noiembrie 1999 (fila 120 dosar apel), iar cu terenul de 2 ha din comuna Vișani, prins în titlul din 2003, au fost puși în posesie în 04 februarie 2004 (fila 88 dosar apel).

În mai 2004 terenul din com. Vișani a fost înstrăinat (vezi fila 112 dosar apel). Cu privire la terenul de 1,40 ha teren intravilan din com. Jirlău s-a stabilit istoricul soluționării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate: - prin Decizia nr. 239/2002 a Tribunalului Brăila, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1213/2002 a Curții de Apel Galați, s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamanților pentru 1,4 ha teren intravilan, drept reconstituit în baza Legii nr. 18/1991; - prin Hotărârea din 2003 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Brăila, s-a dispus înscrierea reclamanților cu suprafața de 1,40 ha intravilan în Anexa 39-Legea nr. 1/2000 - anexă prevăzută pentru despăgubiri.

În urma apariției Legii nr. 247/2005, anexa 39 s-a transformat în anexa 23 (despăgubiri) unde numiții M.C., S.Z., M.E. figurează ca moștenitori ai defunctului Matache Tudorache, la poziția 169, cu suprafața de 1,4 ha conform, Hotărârii Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Brăila din 28 noiembrie 2007. Comisia Locală de Fond Funciar Jirlău, în baza referatului din 26 februarie 2010 a propus reclamanților M.C., S.Z., M.E., prin adresele din 03 martie 2010, amplasamentul a 1,4 ha teren intravilan. Prin adresele din 27 aprilie 2010, adresate reclamanților M.C., S.Z., M.E., Comisia Locală de Fond Funciar Jirlău îi invită, în data de 10 mai 2010, în vederea punerii în posesie pentru suprafața de 1,4 ha teren intravilan, dată la care reclamanții nu s-au prezentat.

Reclamanții M.C., S.Z., M.E. au înaintat o petiție Instituției Prefectului Brăila în urma căreia, în data de 14 mai 2010, ora 11, s-a întrunit o comisie constituită din reprezentanți al Instituției Prefectului Brăila, ai Primăriei comunei Jirlău, precum și reclamanții, dată la care a fost întocmită nota de constatare înregistrată la 14 mai 2010. În data de 14 mai 2010 a fost întocmit procesul - verbal de punere în posesie nr. 2809. Prin adresa din 19 mai 2010, înaintată Instituției Prefectului Brăila și referatele Comisiei Locale de Fond Funciar Jirlău din 19 mai 2010, a fost făcută propunerea de validare a anexei 2b Jirlău și procesului - verbal de punere în posesie, respectiv înscrierea reclamanților M.C., S.Z., M.E.

cu suprafața de 1,4 ha teren intravilan, în acest sens fiind emisă Hotărârea Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila din 09 iunie 2010. Prin adresele din 12 iulie 2010 s-a comunicat reclamanților M.C., S.Z., M.E. Hotărârea Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila din 09 iunie 2010. Astfel a fost emis T.P. din 16 iulie 2010, iar prin adresele din 05 august 2010, reclamanții M.C., S.Z., M.E. au fost invitați la sediul Primăriei Comunei Jirlău în vederea ridicării titlului de proprietate, aceștia nedând curs invitației. Reclamanții M.C., S.Z., M.E. au solicitat anularea T.P. din 16 iulie 2010, cerere care a făcut obiectul Dosarului nr. 1146/228/2010, care a fost soluționat prin sentința civilă nr. 835 din 20 octombrie 2010 a Judecătoriei Făurei, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 150 din 26 martie 2012 Tribunalului Brăila, în mod favorabil.

În 18 aprilie 2012 s-a emis procesul - verbal de punere în posesie pentru cele 1,40 ha teren intravilan pe vechiul amplasament, așa cum s-a dispus prin Decizia civilă nr. 150/2012 a Tribunalului Brăila (fila 248 dosar apel). Față de situația de fapt stabilită s-a trecut la analiza, în drept, a pretențiilor apelanților-reclamanți. Așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de chemare în judecată are ca obiect obligarea, în solidar, a pârâților la restituirea fructelor sau a contravalorii lor pentru o suprafață de teren ce a fost preluată de statul comunist și restituită în baza Legii nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000, astfel cum s-a precizat mai sus. În drept, s-au indicat dispozițiile art. 485, 486, 487 C. civ.

și dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 în susținerea ideii că preluarea a fost abuzivă. În Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000 nu se regăsesc prevederi în ceea ce privește fructele. În aceste condiții s-a reținut că este incident dreptul comun în materie. Art. 487 C. civ. - 1865, stabilește că posesorul încetează să mai fie de bună-credință în momentul în care a luat cunoștință de viciile care-i afectează titlul, fiind normal ca, de îndată ce a cunoscut viciile, posesorul să nu se mai bucure de privilegiul pe care legea îl recunoaște în privința dobândirii fructelor pentru proprietarul de bună-credință. Încetarea bunei credințe este o chestiune de fapt, dar, în mod unanim, doctrina și jurisprudența au stabilit că intentarea acțiunii în justiție împotriva posesorului face să înceteze buna sa credință și de la această dată, el nu mai poate invoca dobândirea fructelor cu bună-credință.

În speță, discutăm de terenuri restituite în baza unor legi reparatorii, legi prin care s-a recunoscut caracterul abuziv al preluării terenurilor în perioada comunistă. Totodată, trebuie menționat că aceste legi reparatorii presupuneau o procedură administrativă ce se finaliza cu emiterea titlului de proprietate. În numeroase hotărâri, C.E.D.O. a subliniat că prin Convenție nu se impun statelor contractante nici un fel de obligații specifice de a repara nedreptățile sau pagubele cauzate înainte de ratificarea Convenției. În același timp, art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat nici în sensul restrângerii libertăților pe care statele contractante au ales să le instituie, acceptând să restituie bunuri care le-au fost transferate înainte de ratificarea Convenției (Kopecky-35).

Adoptarea unor legi care prevăd restituirea bunurilor confiscate sau despăgubiri pentru persoanele care au fost victime ale unor astfel de confiscări presupune o analiză vastă a unui număr mare de întrebări de ordin moral, juridic, politic și economic. Apreciind că, în mod firesc, legiuitorul trebuie să dispună de o libertate largă pentru a pune în aplicare o anumită politică economică și socială, C.E.D.O. a reținut că respectă modul în care fiecare înțelege să reglementeze imperativul - utilității publice - fără însă ca deciziile statelor să fie lipsite de o bază legală rezonabilă. (James et autres precite, p.32-46, et Ex-roi de Grece et autres - 87, arrets precites).

Aceasta, cu atât mai mult, în situația statelor care trec prin modificări fundamentale ca urmare a trecerii de la un regim totalitar la o formă de guvernământ democratică, trecere care impune reforme structurale în plan politic, juridic și economic, fenomene ce antrenează inevitabil adoptarea unor legi economice și sociale cu implicații pe scară largă (Broniowski - 149). Față de această perspectivă formulată de C.E.D.O. și față de particularitatea situației s-a apreciat că momentul ce marchează schimbarea poziției Statului Român de la posesor de bună - credință la posesor de rea - credință este cel al emiterii titlului de proprietate.

Anterior acestei perioade, s-a apreciat că Statul Român a rămas pe poziția posesorului de bună – credință, atâta vreme cât în perioada comunismului Statul a considerat că i se cuvin acele bunuri preluate, iar ulterior lui decembrie 1989, Statul Român a adoptat legi prin care a încercat să remedieze, pe cât posibil, abuzurile perioadei comuniste. El a reglementat o procedură ce se finaliza cu un titlu de proprietate, procedură ce presupunea verificarea temeiniciei cererilor de restituire, verificări ale evidențelor pe care le aveau, verificări ale vechilor amplasament, etc. Pe cale de consecință, s-a reținut că data emiterii titlului de proprietate este data când posesorul din speță a încetat să mai fie de bună - credință.

Dacă fructele sunt datorate, de principiu, de la data eliberării titlurilor de proprietate pentru terenurile în cauză, nu înseamnă că ele pot fi și restituite fără a verifica incidența în speță a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958. Instanța de apel a apreciat, ca și prima instanță, că incidente în cauză sunt dispozițiile art. 3 din Decretul 167/1958 în conformitate cu care dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani, fiind în discuție o acțiune personală, precum și prevederile art. 7 alin. (1), potrivit cu care prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. Termenul de 3 ani se aplică tuturor acțiunilor personale, indiferent de izvorul concret al raportului juridic obligațional, cu excepția cazurilor pentru care există termene speciale de prescripție extinctivă.

Avându-se în vedere datele de fapt ale speței, s-a constatat că pentru terenurile de 28,18 ha din Titlul din 2002, de 10 ha din Titlul din 2003 și de 2 ha din Titlul din 2003, datele punerii lor în posesie sunt, în ordinea menționată: 14 martie 2002; 02 noiembrie 1999 și 04 februarie 2004, iar perioada dintre data eliberării titlurilor și data punerii în posesie excede perioadei de 3 ani, anterioară datei introducerii acțiunii. În ceea ce privește terenul de 1,40 ha intravilan din com. Jirlău s-a constatat că, urmare a modificărilor legislative, a elementelor sumare pentru identificarea vechiului amplasament (vezi considerentele deciziilor date în cauză) de abia la data pronunțării sentinței civile nr. 1835/2011 a Judecătoriei Făurei, s-a constatat că vechiul amplasament al terenului reclamanților este liber și, pe cale de consecință, s-a dispus emiterea titlului de proprietate pe această suprafață de teren și punerea în posesie a acestora.

La 18 aprilie 2013 a avut loc punerea efectivă în posesie a apelanților-reclamanți. Față de considerentele de mai sus s-a constatat întemeiată critica apelanților-reclamanți pe capătul de cerere privind acordarea fructelor pentru terenul de 1,40 ha intravilan în comuna Jirlău de la data pronunțării sentinței civile nr. 1835/2011 a Judecătoriei Făurei (data emiterii titlului de proprietate) și data punerii în posesie, fructe în cuantum de 1.751,65 lei potrivit expertizei efectuate în cauză. Legat de acest aspect, s-a reținut că nu poate fi primită apărarea intimatei Comuna Jirlău, ca și apelul pârâtului Statul Român, că nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, atâta vreme cât sarcina aducerii la îndeplinire a legilor reparatorii revenea Statului Român și unităților administrativ teritoriale și atâta vreme cât cei care au dispus de acest teren de la data preluării abuzive și până la restituire, au fost Statul Român și unitățile administrativ teritoriale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții U.A.T. Jirlău prin primar și Statul Român prin M.F. reprezentat de D.G.F.P. Brăila, cât și reclamanții M.C., S.Z. și M.E.: I. În recursul său, U.A.T. Jirlău a adus următoarele critici deciziei recurate. Hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal, deoarece această recurentă - pârâtă nu e vinovată de producerea vreunei pagube în patrimoniul reclamanților cât timp, prin titlul de proprietate din 16 octombrie 2010, reclamanții fuseseră puși în proprietate, iar prin titlul de proprietate din 19 iunie 2013, eliberat după pronunțarea hotărârii judecătorești, punerea în posesie s-a făcut pe același amplasament. II. În recursul său, Statul Român, prin M.F.P.

a adus următoarele critici deciziei recurate. 1. Hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal, deoarece Statul Român nu are calitate procesuală pasivă, atragerea răspunderii acestuia putându-se face numai în condițiile expres stabilite de lege, ceea ce nu este cazul în speță, sarcina aducerii la îndeplinire a măsurilor reparatorii revenind comisiilor speciale instituite la nivelul unităților administrativ - teritoriale. Cum despăgubirile în echivalent, care constituie debitul principal, au fost acordate de comuna Jirlău, rezultă că și daunele în completare trebuie pretinse de la debitorul principal. 2. Cu privire la fondul cauzei, cum reclamanții au beneficiat de despăgubiri în baza legilor speciale, acordarea contravalorii fructelor ar constitui o dublă despăgubire pentru același drept, ceea ce este inadmisibil.

Aceste despăgubiri s-ar fi putut solicita pe calea dreptului comun doar în cazul unui refuz de punere în executare a măsurilor reparatorii, însă, în cauză s-a făcut dovada faptului că instituțiile abilitate au procedat la punerea în aplicare a măsurilor reparatorii. S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. III. Prin recursul lor, reclamanții - recurenți au adus următoarele critici deciziei recurate. 1. Hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 3 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958. Astfel, instanța de apel a considerat, în mod greșit, că cererea este prescrisă pentru suprafețele de 28,18 ha, cele de 10 ha și de 2 ha, deoarece termenul de prescripție a acțiunii în repararea unui prejudiciu cauzat printr-un act ilicit curge din momentul în care persoana păgubită a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască amploarea prejudiciului și persoana care l-a produs.

În altă de ordine de idei, reclamanții au arătat că bunurile au fost preluate de stat fără titlu valabil, astfel că, odată cu restituirea bunurilor, posesorii trebuiau obligați să restituie și accesoriile acestora, ca efect al atributului dreptului de proprietate. Proprietatea fructelor nu poate fi câștigată decât dacă posesorul era de bună - credință, în caz contrar, ele este dator a înapoia proprietarului și fructele culese. 2. Hotărârea instanței de apel este nelegală, mai ales în ce privește despăgubirile stabilite pentru terenul în suprafață de 1,4 ha, situat în intravilanul comunei Jirlău, jud. Brăila, deoarece despăgubirile au fost calculate ca și când ar fi fost un teren agricol, neținându-se seama de faptul că acest teren se află în intravilanul localității și că acesta a fost concesionat de primăria Jirlău unei societăți comerciale care desfășura activități de morărit, astfel încât despăgubirile trebuiau calculate ținându-se seama de aceste aspecte.

La data de 19 martie 2014, recurenta - pârâtă U.A.T. Jirlău a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamanților și admiterea recursului declarat de Statul Român. La data de 09 aprilie 2014, recurenții - reclamanți au depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de recurenta - pârâtă U.A.T. Jirlău. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat următoarele: I. În ce privește recursul formulat de recurenta - pârâtă U.A.T. Jirlău. Recursul este nefondat, cele susținute de către recurenta - pârâtă nefiind adevărate, punerea în posesie prin titlul de proprietate din 19 iunie 2013, făcându-se, într-adevăr, pe tarlaua X, însă pe parcela Y și nu pe parcela Z, așa după cum a susținut recurenta.

Ca atare, există culpă a recurentei - pârâte pentru nepunerea în posesie pe vechiul amplasament. II. În ce privește recursul formulat de recurentul - pârât Statul Român prin M.F.P. reprezentat de

D.G.F.P. BRĂILA.

1. Prima critică nu poate fi reținută. Așa după cum a reținut și instanța de apel, sarcina aducerii la îndeplinire a legilor reparatorii revenea atât Statului Român cât și unităților administrativ - teritoriale, or, câtă vreme aceștia nu și-au respectat obligațiile legale privind punerea în posesie a reclamanților, trebuie să răspundă, material, pentru pagubele produse. 2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută. Este adevărat că în România au fost adoptate legi reparatorii, precum Legea nr. 18/1990 și Legea nr. 1/2000, însă acordarea de despăgubiri pentru fructele datorate de posesorii de rea - credință nu poate constitui o dublă despăgubire, câtă vreme Statul Român și unitățile administrativ - teritoriale, nu și-au îndeplinit, la timp, obligația de a pune în posesie pe reclamanți pe terenul de 1,4 ha situat în intravilanul comunei Jirlău, pe vechiul amplasament.

III. În ce privește recursul declarat de recurenții - reclamanți M.C., S.Z. și M.E. Acesta a fost găsit fondat, pentru cea de-a doua critică, pentru următoarele considerente: Este indubitabil faptul că terenul în suprafață de 1,4 ha se află în intravilanul comunei Jirlău din județul Brăila, însă, instanța de apel a validat expertiza efectuată, care a considerat acest teren ca fiind unul agricol și nu unul din intravilan, pe care se pot ridica construcții și care a fost concesionat unor comercianți pentru efectuarea de acte comerciale. În această situație, este evident faptul că despăgubirile ce se cuvin reclamanților trebuie calculate ținând cont de această stare de fapt.

Ca atare, situația prezentată, echivalând cu o nedeplină stabilire a stării de fapt, impunându-se și efectuarea unei noi expertize care să stabilească contravaloarea despăgubirilor, este necesară admiterea recursului reclamanților, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Prima critică nu poate fi reținută, însă, deoarece, așa după cum a reținut și instanța de apel pârâtele puteau fi obligate la plata unor despăgubiri, reprezentând contravaloarea fructelor culese de acestea, ca posesori de rea - credință, însă cererea de chemare în judecată a fost constatată, în mod legal, ca prescrisă, aceasta nefiind formulată în conformitate cu prevederile art. 3 și 8 din Decretul nr. 167/1958, reclamanții cunoscând cine sunt posesorii de rea - credință încă de la data emiterii titlurilor de proprietate pentru suprafețele de 28,18 ha; de 10 ha și, respectiv de 2 ha.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarat de pârâții U.A.T. Jirlău prin primar și Statul Român prin M.F.R. de D.G.F.P. Brăila, iar în baza art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanții M.C., S.Z. și M.E., va casa Decizia civilă nr. 31/ A din 6 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții U.A.T. Jirlău prin primar și Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Brăila împotriva Deciziei civile nr. 31/ A din 6 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă. Admite recursul declarat de reclamanții M.C., S.Z. și M.E . Casează Decizia civilă nr. 31/ A din 6 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2014.