ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4250/2011

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1068 din 23 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, împotriva Sentinței civile nr. 630 din 3 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și a modificat sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea formulată de SC A.T. SRL, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a înlăturat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., întrucât, în cauză, au fost respectate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a constatat că, în raport cu obiectul cauzei, dar și cu natura actelor administrativ fiscale atacate, instanța de fond, în mod corect, a respins cele două excepții invocate în cauză de recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală. Instanța de control judiciar a considerat, însă, întemeiate criticile formulate pe fondul cauzei, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reținând situația de fapt potrivit căreia, în urma unei inspecției fiscale parțiale, având ca obiect verificarea tematică a taxei pe valoare adăugată, efectuată la SC A.T. SRL Italia, având ca reprezentant fiscal pe SC S.P.

SRL, fostă SC A.R. SRL., s-a constatat că SC S.P. SRL a achiziționat, cu factura din 31 mai 2007, emisă de I. SRL Italia o serie de bunuri, respectiv bare de aluminiu, deșeuri aluminiu, producție în curs de execuție și produse finite, în valoare totală de 15.619.612,03 RON. Totodată, s-a reținut că respectivele bunuri, ce fuseseră achiziționate de la SC A. SA Slatina, se aflau la data achiziției pe teritoriul României și aparțineau SC A.T. SRL Italia, prin reprezentant fiscal în România SC S.P. SRL. Apreciind că, pentru corecta soluționare a cauzei se impune a stabili cu certitudine dacă operațiunea de vânzare-cumpărare intervenită între SC I. SRL Italia și SC A.R. SRL, actuală SC S.P.

SRL, înscrisă în factura din 31 mai 200, constituie o livrare de bunuri, în sensul art. 128 alin. (1) din C. fisc., și implicit o operațiune cuprinsă în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată, instanța de recurs a examinat dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 128 alin. (1) și 7 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. și pct. 6 alin. (6) Titlul VI din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, reținând faptul că, deși este incontestabil faptul că între SC A.T. SRL Italia și SC I. SRL Italia a intervenit un transfer parțial de active, realizat printr-o operațiune de majorare a capitalului social al SC I. SRL Italia, cu întreaga ramură de activitate a diviziei de produse extrudate, instanța de fond, în mod greșit, a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 128 alin. (7) din C. fisc.

În contextul cauzei de față, Înalta Curte a reținut că nu a fost dovedit faptul că bunurile ce au făcut obiectul facturii din 31 mai 2007 emisă de SC I. SRL Italia au fost dobândite de către vânzătoare de la SC A.T. SRL Italia, sub forma unui transfer de active și pasive, în condițiile în care acestea nu se regăsesc, la data de referință a evaluării, înscrise în Anexa 4a, detaliere materii prime, la 31 decembrie 2006, a raportului de evaluare întocmit de H.A. SRL și nici nu s-a făcut dovada transmiterii acestora la data atribuirii, respectiv 30 aprilie 2007. Pe de altă parte, instanța de recurs a considerat că judecătorul fondului nu a ținut cont de faptul că SC A.R. SRL, actuală SC S.P. SRL, nu este reprezentantul fiscal al SC I. SRL Italia, ci a fost desemnată reprezentant fiscal al SC A.T.

SRL Italia și doar pentru activitatea de achiziție a barelor de aluminiu de pe piața românească și vânzarea produselor extrudate de aluminiu pe piața românească. Față de această situație de fapt și de drept, instanța de control judiciar a constatat că operațiunea derulată între SC A.T. SRL Italia și SC I. SRL Italia reprezintă o livrare de bunuri, în sensul art. 128 alin. (1) din C. fisc., care nu erau transportate, pentru care locul livrării era, în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (1) lit. c) din C. fisc., locurile unde se găseau bunurile atunci când au fost puse la dispoziția cumpărătorului, respectiv în România, caz în care a calificat, în acord cu dispozițiile art. 126 alin. (1) din C. fisc., respectiva operațiune ca fiind impozabilă, iar persoana obligată la plata taxei în România era, conform art. 150 alin. (1) lit. a din C. fisc., persoana impozabilă care efectua livrarea de bunuri, respectiv SC A.T.

SRL Italia prin reprezentantul său fiscal SC S.P. SRL România. Împotriva Deciziei nr. 1068 din 23 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire intimata-reclamantă SC „A.T.” SRL, în temeiul art. 21 alin. (2) coroborat cu art. 17 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, susținând că instanța de recurs nu a făcut aplicarea art. 73 - 76 din Directiva 112/2006 CEE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum au fost transpuse în C. fisc.

la art. 137 alin. (1). În dezvoltarea motivului de revizuire menționat, reclamanta arată că, potrivit reglementărilor menționate, baza de impozitare este constituită din contrapartida obținută sau care urmează să fie obținută de furnizor pentru livrările de bunuri și prestările de servicii, fie prețul de cumpărare al bunurilor respective sau al unor bunuri similare ori, în absența unor astfel de prețuri de cumpărare, prețul de cost stabilit la data livrării în cazul aplicării prevederilor referitoare la livrările către sine/livrări intra-comunitare considerate ca fiind cu plată. Față de aceste prevederi, baza de impozitare pentru transferul de active și pasive realizat între SC A.T.

SRL Italia și I. SRL Italia poate fi constituită fie din valoarea părților sociale primite ca urmare a aportului la capitalul I. SRL Italia (proporțional cu valoarea bunurilor aportate în România) dacă instanța consideră că aportul reprezintă o livrare cu plată, fie prețul de achiziție al bunurilor aportate în România, dacă instanța consideră că bunurile au fost transferate în mod gratuit, însă în nici un caz prețul stabilit în cadrul tranzacției dintre I. SRL Italia și A.T. SRL România (actualmente S.P. SRL). Alăturat cererii de revizuire a fost depusă în copie, Directiva 2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivul de revizuire invocat, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este nefondată.

Astfel, potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, „Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României republicată”. În conformitate cu Decizia nr. 1068 din 23 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, problema litigioasă ce a făcut obiectul recursului a constituit-o stabilirea împrejurării „dacă operațiunea de vânzare-cumpărare intervenită între SC I. SRL Italia și SC A.R.

SRL actuală SC S.P. SRL, înscrisă în factura din 31 mai 2007, constituie o livrare de bunuri în sensul art. 128 alin. (1) din C. fisc. și implicit, o operațiune cuprinsă în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată”, iar nicidecum modul de stabilire a bazei de impozitare, respectiv calculul acesteia. În raport de obiectul recursului, astfel cum acesta a fost delimitat de instanță și necontestat de părți, rezultă că nu sunt incidente în cauză prevederile Directivei nr. 2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene, art. 73 - 76 - invocate de revizuentă și care se referă la modul de calcul al bazei impozabile, iar nu la stabilirea împrejurării dacă o anumită operațiune este sau nu taxabilă. Pentru considerentele menționate, nefiind întrunite în cauză condițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, revizuirea urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de SC „A.T.” SRL împotriva Deciziei nr. 1068 din 23 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2011.