ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4250/2011

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1068 din 23 februarie 2011,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare

Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, împotriva Sentinței

civile nr. 630 din 3 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, și a modificat sentința atacată, în sensul

că a respins acțiunea formulată de SC A.T. SRL, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această decizie, Înalta Curte a înlăturat motivul de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât, în cauză, au fost

respectate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a constatat

că, în raport cu obiectul cauzei, dar și cu natura actelor administrativ

fiscale atacate, instanța de fond, în mod corect, a respins cele două excepții

invocate în cauză de recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Instanța de control

judiciar a considerat, însă, întemeiate criticile formulate pe fondul cauzei,

circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

reținând situația de fapt potrivit căreia, în urma unei inspecției fiscale

parțiale, având ca obiect verificarea tematică a taxei pe valoare adăugată,

efectuată la SC A.T. SRL Italia, având ca reprezentant fiscal pe SC S.P. SRL,

fostă SC A.R. SRL., s-a constatat că SC S.P. SRL a achiziționat, cu factura din

31 mai 2007, emisă de I. SRL Italia o serie de bunuri, respectiv bare de

aluminiu, deșeuri aluminiu, producție în curs de execuție și produse finite, în

valoare totală de 15.619.612,03 RON. Totodată, s-a reținut că respectivele

bunuri, ce fuseseră achiziționate de la SC A. SA Slatina, se aflau la data

achiziției pe teritoriul României și aparțineau SC A.T. SRL Italia, prin

reprezentant fiscal în România SC S.P. SRL.

Apreciind că, pentru

corecta soluționare a cauzei se impune a stabili cu certitudine dacă

operațiunea de vânzare-cumpărare intervenită între SC I. SRL Italia și SC A.R.

SRL, actuală SC S.P. SRL, înscrisă în factura din 31 mai 200, constituie o

livrare de bunuri, în sensul art. 128 alin. (1) din C. fisc., și implicit o

operațiune cuprinsă în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată, instanța

de recurs a examinat dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 128

alin. (1) și 7 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. și pct. 6 alin. (6)

Titlul VI din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 571/2003, reținând faptul că, deși este incontestabil

faptul că între SC A.T. SRL Italia și SC I. SRL Italia a intervenit un transfer

parțial de active, realizat printr-o operațiune de majorare a capitalului

social al SC I. SRL Italia, cu întreaga ramură de activitate a diviziei de

produse extrudate, instanța de fond, în mod greșit, a apreciat că în cauză sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 128 alin. (7) din C. fisc.

În contextul cauzei

de față, Înalta Curte a reținut că nu a fost dovedit faptul că bunurile ce au

făcut obiectul facturii din 31 mai 2007 emisă de SC I. SRL Italia au fost

dobândite de către vânzătoare de la SC A.T. SRL Italia, sub forma unui transfer

de active și pasive, în condițiile în care acestea nu se regăsesc, la data de

referință a evaluării, înscrise în Anexa 4a, detaliere materii prime, la 31

decembrie 2006, a raportului de evaluare întocmit de H.A. SRL și nici nu s-a

făcut dovada transmiterii acestora la data atribuirii, respectiv 30 aprilie

2007.

Pe de altă parte,

instanța de recurs a considerat că judecătorul fondului nu a ținut cont de

faptul că SC A.R. SRL, actuală SC S.P. SRL, nu este reprezentantul fiscal al SC

I. SRL Italia, ci a fost desemnată reprezentant fiscal al SC A.T. SRL Italia și

doar pentru activitatea de achiziție a barelor de aluminiu de pe piața

românească și vânzarea produselor extrudate de aluminiu pe piața românească.

Față de această

situație de fapt și de drept, instanța de control judiciar a constatat că

operațiunea derulată între SC A.T. SRL Italia și SC I. SRL Italia reprezintă o

livrare de bunuri, în sensul art. 128 alin. (1) din C. fisc., care nu erau

transportate, pentru care locul livrării era, în conformitate cu prevederile

art. 132 alin. (1) lit. c) din C. fisc., locurile unde se găseau bunurile

atunci când au fost puse la dispoziția cumpărătorului, respectiv în România,

caz în care a calificat, în acord cu dispozițiile art. 126 alin. (1) din C.

fisc., respectiva operațiune ca fiind impozabilă, iar persoana obligată la

plata taxei în România era, conform art. 150 alin. (1) lit. a din C. fisc.,

persoana impozabilă care efectua livrarea de bunuri, respectiv SC A.T. SRL

Italia prin reprezentantul său fiscal SC S.P. SRL România.

Împotriva Deciziei

nr. 1068 din 23 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire

intimata-reclamantă SC „A.T.” SRL, în temeiul art. 21 alin. (2) coroborat cu

art. 17 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, susținând că instanța de recurs nu a

făcut aplicarea art. 73 - 76 din Directiva 112/2006 CEE privind sistemul comun

al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum au fost transpuse în C. fisc. la art.

137 alin. (1).

În dezvoltarea

motivului de revizuire menționat, reclamanta arată că, potrivit reglementărilor

menționate, baza de impozitare este constituită din contrapartida obținută sau

care urmează să fie obținută de furnizor pentru livrările de bunuri și

prestările de servicii, fie prețul de cumpărare al bunurilor respective sau al

unor bunuri similare ori, în absența unor astfel de prețuri de cumpărare,

prețul de cost stabilit la data livrării în cazul aplicării prevederilor

referitoare la livrările către sine/livrări intra-comunitare considerate ca

fiind cu plată.

Față de aceste

prevederi, baza de impozitare pentru transferul de active și pasive realizat

între SC A.T. SRL Italia și I. SRL Italia poate fi constituită fie din valoarea

părților sociale primite ca urmare a aportului la capitalul I. SRL Italia

(proporțional cu valoarea bunurilor aportate în România) dacă instanța

consideră că aportul reprezintă o livrare cu plată, fie prețul de achiziție al

bunurilor aportate în România, dacă instanța consideră că bunurile au fost

transferate în mod gratuit, însă în nici un caz prețul stabilit în cadrul

tranzacției dintre I. SRL Italia și A.T. SRL România (actualmente S.P. SRL).

Alăturat cererii de

revizuire a fost depusă în copie, Directiva 2006/112/CE a Consiliului Uniunii

Europene privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivul de revizuire invocat, Înalta

Curte constată că cererea de revizuire este nefondată.

Astfel, potrivit art.

21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, „Constituie motiv de revizuire, care se

adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor

rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității

dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20

alin. (2) din Constituția României republicată”.

În conformitate cu

Decizia nr. 1068 din 23 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, problema litigioasă ce

a făcut obiectul recursului a constituit-o stabilirea împrejurării „dacă

operațiunea de vânzare-cumpărare intervenită între SC I. SRL Italia și SC A.R.

SRL actuală SC S.P. SRL, înscrisă în factura din 31 mai 2007, constituie o

livrare de bunuri în sensul art. 128 alin. (1) din C. fisc. și implicit, o

operațiune cuprinsă în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată”, iar

nicidecum modul de stabilire a bazei de impozitare, respectiv calculul

acesteia.

În raport de obiectul

recursului, astfel cum acesta a fost delimitat de instanță și necontestat de

părți, rezultă că nu sunt incidente în cauză prevederile Directivei nr.

2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene, art. 73 - 76 - invocate de

revizuentă și care se referă la modul de calcul al bazei impozabile, iar nu la

stabilirea împrejurării dacă o anumită operațiune este sau nu taxabilă.

Pentru considerentele

menționate, nefiind întrunite în cauză condițiile art. 21 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004, revizuirea urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de SC „A.T.” SRL împotriva Deciziei nr. 1068 din 23

februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2011.