ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.09.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4152/2011

HOTĂRÂRE
16.09.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4152/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

deduse judecății

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ

și fiscal, reclamanta SC V.T.M. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Mediului și Pădurilor - A.F.M., anularea raportului de inspecție

fiscală din 22 decembrie 2009 înregistrat din 22 decembrie 2009, a deciziei de

impunere înregistrată din 22 decembrie 2009 și a deciziei nr. 19 din 2 martie

2010 a A.F.M., precum și suspendarea executării acestora până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin raportul de inspecție fiscală din 22 decembrie 2009

înregistrat din 22 decembrie 2009, s-a reținut că în perioada decembrie 2004-decembrie

2007 societatea a desfășurat activitatea de producție și comercializare pe

piața internă a vinurilor îmbuteliate la sticle și PET și a introdus pe piața

națională ambalaje de sticlă (sticlă pentru îmbutelierea vinului), plastic

(PET-uri și capsule), hârtie carton (cutii și etichete, metal, capse metalice)

și lemn (dopuri).

Raportul a mai

constatat că pentru perioada decembrie 2004-mai 2007 societatea nu a calculat

și nu a constituit în contabilitate obligația de plată la Fondul pentru Mediu

aferentă acestei contribuții și nu avea evidența gestionării deșeurilor de

ambalaje folosite, iar pentru perioada iunie 2007-decembrie 2007 a calculat și

declarat obligația de plată la Fondul pentru Mediu aferentă acestei contribuții

în mod eronat, prin neincluderea în baza de calcul a întregii cantități de

ambalaje introduse pe piața națională și prin luarea în calcul a unor cantități

de deșeuri tehnologice ca fiind obiective de valorificare și reciclare

realizate.

Concluzia raportului

a fost că pentru întreaga perioadă supusă inspecției reclamanta datorează

contribuția în sumă de 634.482 RON debit plus 515.240 RON dobânzi, 1.829 RON

penalități, în total 1.150.070 RON, fiind emisă, în consecință, decizia de

impunere înregistrată sub nr. 43499 din 22 decembrie 2009.

Contestația reclamantei

din 22 ianuarie 2010 înregistrată din 26 ianuarie 2010 la A.F.M. a fost respinsă

prin decizia nr. 19 din 2 martie 2010 a A.F.M.

Reclamanta a criticat

actele administrative contestate, arătând că nu a avut calitatea de producător de

bunuri ambalate în perioada decembrie 2004-iunie 2007, întrucât, pe de o parte,

nu avea licență de fabricație pentru producția băuturilor alcoolice și îmbutelierea

lor sau autorizație de antrepozit fiscal, iar pe de altă parte activitatea de producere

a vinului prin tratare, condiționare, conform tehnologiilor de fabricare și îmbuteliere

a vinului s-a făcut de un alt producător economic care deținea licențele în acest

sens, respectiv SC V.P. SRL, așa cum rezultă din contractul de prestări servicii

din 28 octombrie 2004.

Societatea reclamantă

nu a făcut decât să livreze prestatorului de servicii materia primă necesară pentru

realizarea produsului final și care a fost ambalat în sticle tot de acesta prin

îmbuteliere conform contractului din 28 octombrie 2004, prestator de servicii care

a recuperat și valorificat deșeurile de ambalaje aferente acestui contract în vederea

atingerii obiectivelor la Fondul pentru Mediu, conform adresei din 19 ianuarie 2010.

A mai arătat reclamanta

că în perioada iunie 2007-decembrie 2007 și-a îndeplinit obligația către Fondul

de Mediu constând în predarea deșeurilor de sticlă în vederea atingerii obiectivelor

la Fondul pentru Mediu către o societate autorizată în vederea reciclării, respectiv

SC T.C.R.G. SRL București, situație în care devin incidente dispozițiile art. 10

alin. (2) O.U.G. nr. 196/200.

Reclamanta a mai argumentat

că în speță sunt îndeplinite condițiile privind „cazul bine justificat”, rezultând

din motivele anterior expuse, precum și cea a „pagubei iminente”, în condițiile

în care prin executarea acestor acte administrative societatea ar fi pusă în gravă

situație financiară de natură să îi blocheze activitatea, deoarece suma imputată

este foarte mare.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 27 din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea reclamantei SC V.T.M. SA și, în consecință, a anulat

raportul de inspecție fiscală din 22 decembrie 2009 înregistrat din 22 decembrie

2009, decizia de impunere înregistrată din 22 decembrie 2009 și decizia nr. 19 din

2 martie 2010, emise de către autoritatea pârâtă A.F.M. - Direcția Buget-Finanțe,

suspendând și executarea acestora până la soluționarea definitivă și irevocabilă

a cauzei.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a apreciat că, potrivit actelor dosarului, reclamanta,

în perioada 2004-2007, supusă controlului, nu avea calitatea de producător de vinuri

ambalate și nu putea să comercializeze în nume propriu vinuri ambalate, astfel încât,

așa cum s-a reținut și prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, nu

poate fi sancționată așa cum a procedat autoritatea pârâtă.

Curtea a mai reținut că

în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004, existând

o îndoială puternică asupra actelor administrative a căror anulare se solicită prin

prezenta acțiune, în condițiile în care societatea reclamantă nu a fost producător

de vinuri ambalate în perioada decembrie 2004-iunie 2007, iar, pe de altă parte,

prin executarea actelor administrative în litigiu, societatea reclamantă ar suferi

un prejudiciu material viitor și previzibil, în sensul că de a nu-și mai putea desfășura

activitatea economică.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs A.F.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., precum și art. 304

1

În esență hotărârea primei

instanțe este combătură sub următoarele aspecte:

3.1. Au fost încălcate

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ..

Potrivit recurentei, raportul

de expertiză întocmit în cauză este nul pentru că nu a fost convocată conform

art. 208 C. proc. civ., fiind încălcat astfel principiul contradictorialității.

A.F.M. nu a cunoscut că s-a încuviințat această probă fiindcă în acțiune reclamanta

nu a indicat probatoriul solicitat. De asemenea, instanța nu a luat măsuri pentru

a-i fi comunicat raportul de expertiză.

3.2. Sentința nu cuprinde

motivele pe care se sprijină.

La acest punct recurenta

afirmă că instanța s-a mulțumit să preia necritic concluziile raportului de expertiză,

fără să emită considerații proprii care să constituie motivarea propriu-zisă. Citând

concluziile CEDO din cauzele Albina împotriva României și Boldea împotriva României,

recurenta arată că instanța nu a examinat în mod real problemele esențiale ale judecății.

3.3. Hotărârea fondului

a fost dată fără temei legal și cu încălcarea legii.

Recurenta arată că argumentația

instanței cuprinsă în trei fraze nu este susținută în drept, prin indicarea temeiului

legal. Calitatea de contribuabil la Fondul pentru Mediu pentru ambalajele introduse

pe piața națională nu poate fi condiționată de deținerea licenței de fabricație

și a autorizației de antrepozit fiscal, ci de realitatea faptică, a desfășurării

unei activități generatoare de obligații de mediu, în calitate de poluator, ceea

ce este cazul intimatei.

După prezentarea cadrului

normativ și a contractului de prestări servicii încheiat cu SC V.P. SA, recurenta

conchide în sensul că obligațiile fiscale stabilite în sarcina intimatei pentru

perioada decembrie 2004-mai 2007 au fost corect calculate.

3.4. Referitor la raportul

contractual cu SC T.C.R.G. SRL, probele au fost greșit interpretate.

În opinia recurentei,

contractul încheiat cu această societate comercială nu este un contract de încredințare

a deșeurilor de ambalaje în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare

pentru SC V.T.M. SA, întrucât din clauzele acestuia nu rezultă că prestatorul și-ar

fi asumat obiectivele de valorificare-reciclare în numele și pentru intimată, contrar

art. 33 alin. (3) lit. b) Ordinul M.M.G.A. nr. 578/2006.

3.5. Cererea de suspendare

a fost nelegal soluționată

Recurenta susține că instanța

a acordat suspendarea executării deși la dosarul cauzei nu s-a depus dovada achitării

cauțiunii, potrivit art. 215 alin. (2) O.G. nr. 92/2003 și nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004.

de SC V.T.M. SA

Intimata SC V.T.M. SA

nu a formulat întâmpinare dar prin concluziile scrise depuse la 16 septembrie 2011

a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Răspunzând punctual criticilor

recurentei, intimata susține că:

-potrivit art. 208

alin. (1) C. proc. civ., convocarea părților este necesară numai când expertul realizează

o lucrare la fața locului, ceea ce nu este cazul în speță; expertiza s-a depus în

termenul procedural, nulitatea nu a fost invocată la primul termen de judecată,

așa încât, în baza art. 108 alin. (3) C. proc. civ. ea nu poate fi susținută pentru

prima dată în recurs;

-sentința este motivată

atât în fapt, cât și în drept, textele legale incidente fiind cuprinse în partea

introductivă;

-recurenta ignoră faptul

că societatea intimată nu a avut calitatea de producător de bunuri ambalate în perioada

decembrie 2004-iunie 2007, întrucât nu deținea licență de fabricație pentru producția

băuturilor alcoolice și îmbutelierea lor și nici autorizație de antrepozit fiscal;

-SC V.P. SRL, în considerarea

contractului din 28 octombrie 2004 a recuperat și valorificat deșeurile de ambalaje

aferente acestui contract în vederea atingerii obiectivelor la Fondul pentru Mediu,

conform adresei din 19 ianuarie 2010;

-cererea de suspendare

a fost legal soluționată, toate condițiile fiind îndeplinite, inclusiv dovada plății

cauțiunii în cuantum de 5% din suma contestată.

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor din concluziile scrise,

cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.

de drept relevante

Intimata-reclamantă SC

V.T.M. SA a supus controlului de legalitate Raportul de inspecție din 22 decembrie

2009, act emis de A.F.M. prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații la Fondul

pentru Mediu constituite din debite și accesorii în sumă totală de 1.150.070 RON;

decizia de impunere din 22 decembrie 2009, precum și decizia nr. 19 din 2 martie

2010 a A.F.M. de soluționare a contestației administrative.

Motivele emiterii actelor

administrativ fiscale analizate au fost prezentate la pct. 1.1 din decizie, ele

având la bază constatările inspecției derulate de reprezentanți ai Direcției Buget

Finanțe din cadrul A.F.M., potrivit cu care în perioada decembrie 2004-decembrie

2007 societatea intimată a desfășurat activitate de producție și de comercializare

pe piața internă a vinurilor îmbuteliate la sticlă și PET, dar:

-pentru perioada decembrie

2004-mai 2007 nu a calculat și nu a constituit în contabilitate obligația de plată

la Fondul pentru Mediu aferentă; de asemenea nu a ținut evidența gestionării deșeurilor

de ambalaje folosite, iar

-pentru perioada iunie

2007-decembrie 2007 a calculat și declarat obligația de plată la Fondul pentru Mediu

în mod eronat, neincluzând în baza de calcul întreaga cantitate de ambalaje introduse

pe piața națională și, în același timp, luând în calcul deșeurile tehnologice ca

fiind obiective de valorificare și reciclare realizate.

După cum rezultă atât

din contestația administrativă cât și din acțiunea judiciară, intimata-reclamantă

SC V.T.M. SA nu a contestat modul de calcul al debitelor fiscale adoptat de organul

de control, ci a negat de plano că ar datora sumele stabilite, în considerarea,

pe de o parte, a faptului că nu a fost „producător de bunuri ambalate”(până în iunie

2007) și, pe de altă parte, a faptului că a predat deșeurile de sticlă către o societate

autorizată în vederea reciclării: SC T.C.R.G. SRL București (în perioada iunie 2007-decembrie

același an).

Soluționând acțiunea,

instanța de fond a primit prima apărare a reclamantei și, reținând că aceasta nu

a avut calitatea de producător de vinuri ambalate, a considerat că întregul debit

stabilit în sarcina sa este nedatorat.

Această soluție nu este

împărtășită de instanța de recurs care, considerând fondate criticile formulate

de recurentă la pct. 1.3.2 - 1.3.4, urmează să admită recursul Administrației pentru

Mediu.

Referitor la calitatea

de contribuabil la Fondul pentru Mediu

Potrivit dispozițiilor

art. 8 alin. (1) lit. d) Legea nr. 73/2000 și art. 9 alin. (1) lit. d) O.U.G.

nr. 196/2005 (care a abrogat Legea nr. 73/2000) în perioada vizată de controlul

fiscal, calitatea de contribuabil la Fondul pentru Mediu este indisolubil legată

de calitatea de „producător de bunuri ambalate introduse pe piața națională”.

În esență, intimata neagă

această calitate, prevalându-se de împrejurarea că în perioada de referință: decembrie

2004-mai 2007 nu a avut licență de fabricație pentru producția băuturilor alcoolice

și pentru îmbutelierea lor și, de asemenea, nu a avut autorizație de antrepozit

fiscal, motiv pentru care aceste activități au fost derulate de către o altă societate

comercială: SC V.P. SRL care și-ar fi îndeplinit obligațiile către Fondul pentru

Mediu, conform adresei din 19 ianuarie 2010.

Aceste susțineri nu pot

avea finalitatea scontată de intimată în principal pentru că SC V.P. SRL nu a devenit

niciun moment proprietarul materiei prime, al materialelor și ambalajelor preluate

de la SC V.T.M. SA, produsul finit fiind introdus pe piața națională de către această

din urmă societate.

Astfel, potrivit clauzelor

contractului de prestări servicii din 28 octombrie 2004 încheiat între cele două

societăți comerciale, prestatorul se obligă „să nu folosească ambalajul proprietatea

beneficiarului în interesul său” (Cap IV art. 4.1) în timp ce beneficiarul se obligă

„să asigure materia primă, materialele auxiliare necesare îmbutelierii (capsă, dop,

capsulon, etichetă, sticlă, navetă, cutie) ambalajul necesar realizării îmbutelierii

conform comenzilor transmise” (cap. IV art. 4.2.).

Efectele acestui contract

sunt confirmate de evidențele contabile ale intimatei-reclamante, unde produsul

finit este înregistrat în contul 345 „produse finite” în timp ce în contul 701 se

regăsesc și „veniturile din vânzarea produselor finite”.

Prin urmare, contrar celor

reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că în această materie, calitatea

de contribuabil la Fondul pentru Mediu se raportează la activitatea concretă a societății

comerciale, reflectată în actele contabile ale acesteia și în extrasul de la Registrul

Comerțului din care rezultă obiectul principal de activitate: fabricarea vinurilor

(codul nr. 1102) iar nu la îndeplinirea condițiilor prevăzute în alte acte normative

pentru obținerea licenței de fabricație și autorizației de antrepozit fiscal.

Numai în măsura în care

societatea prestatoare, SC V.P. SA ar fi devenit proprietara produselor pe care

le ambala și, în această calitate, le-ar fi introdus pentru prima dată pe piața

națională, intimata-reclamantă ar fi fost exonerată de la plata contribuției la

Fondul pentru Mediu, însă, cum s-a arătat, probele administrate în cauză nu susțin

această teză și, prin urmare, critica expusă la pct. 1.3.3 este fondată.

Referitor la aptitudinea

contractului încheiat cu SC V.P. SA de a îndeplini obiectivele de valorificare și

reciclare ale intimatei.

Distinct de apărarea principală

a SC V.T.M. SA examinată la punctul anterior, aceasta a mai susținut și că prin

încheierea contractului din 28 octombrie 2004 cu SC V.P. SA și-ar fi îndeplinit

obiectivele de valorificare și reciclare în mod individual.

Potrivit art. 14 H.G.

nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, astfel cum

a fost modificată și completată prin H.G. nr. 899/2004:

„(1) Pentru atingerea

obiectivelor naționale, agenții economici au responsabilitatea atingerii

obiectivelor anuale prevăzute

în anexa nr. 4, după cum urmează:

a) agenții economici care

introduc pe piață produse ambalate sunt responsabili pentru ambalajele primare,

secundare și terțiare ce ambalează produsele lor în momentul introduceai pe piață;

(...)

(2) Obiectivele de valorificare,

respectiv de reciclare a deșeurilor de ambalaje, se pot realiza prin una dintre

următoarele modalități:

individual;

prin transferarea acestei

responsabilități către o persoană juridică autorizată în acest scop de către Ministerul

Mediului și Gospodăririi Apelor.

(3) Procedura și criteriile

de autorizare pentru persoanele juridice prevăzute la alin. (2) lit. b) se stabilesc

prin ordin comun al ministrului mediului și gospodăririi apelor și al ministrului

economiei și comerțului. (…)"

De asemenea art. 16 H.G.

nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, act normativ

care a abrogat H.G. nr. 349/2002 în forma în vigoare în perioada de referință, dispune

că:

„(1)Pentru realizarea

obiectivelor naționale, operatorii economici au responsabilitatea atingerii obiectivelor

de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie

și, respectiv, reciclare anuale, prevăzute în anexa nr. 4, după cum urmează:

a)operatorii economici

care introduc pe piață produse ambalate sunt responsabili pentru ambalajele primare,

secundare și terțiare folosite la ambalarea produselor lor;

(…)

(2)Obiectivele anuale

de valorificare, respectiv de reciclare, a deșeurilor de ambalaje se pot realiza:

a) individual, de către

operatorii economici prevăzuți la alin. (1) lit. a)-c), prin gestionarea deșeurilor

de ambalaje generate și a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piață;

b)prin transferarea responsabilității

către un operator economic autorizat de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor.

(3) Operatorii economici

autorizați de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor pentru preluarea responsabilității

realizării obiectivelor anuale sunt responsabili pentru ambalajele pentru care au

preluat responsabilitatea de la operatorii economici prevăzuți la alin. (1)”.

Or, verificând contractul

sus menționat se constată că are drept obiect „procesarea cantității de vin alb

și roșu pus la dispoziție de beneficiar”, iar nu încredințarea deșeurilor de ambalaje

în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare pentru

SC V.T.M. SA, nicio clauză

contractuală nefăcând o atare referire.

În plus, în cauză nu s-a

făcut dovada că prestatorul ar avea autorizație de valorificare/reciclare, deși

dispozițiile legale citate stabileau că operatorul economic care a preluat responsabilitățile

realizării obiectivelor anuale poate derula această activitate numai după autorizarea

sa de către ministerul de resort.

Semnificativă pentru modul

în care intimata urmărește problema deșeurilor este, de altfel, și împrejurarea

necontestată că aceasta nu a fost în măsură să prezinte, pentru perioada controlată,

„Registrul de evidență a deșeurilor” prin care să se ateste gestiunea acestora pe

tipuri de deșeuri - după cum s-a reținut în actele administrativ fiscale atacate

- societatea comercială presupunând că simpla încheiere a contractului de prestări

servicii o exonerează de răspundere.

În fine, trimiterea pe

care intimata-reclamantă o face la adresa din 19 ianuarie 2010 este lipsită de orice

consistență, câtă vreme acest înscris este emis de către partenerul contractual,

SC V.P. SA, care afirmă că „recuperarea și valorificarea deșeurilor de ambalaje

aferente derulării contractului de procesare și îmbuteliere vinuri din 28 octombrie

2004, s-a făcut în vederea atingerii obiectivelor la Fondul pentru Mediu”, fără

a atașa și dovezile corespunzătoare.

Referitor la raportul

contractual cu SC T.C.R.G. SRL

Pentru perioada 1 ianuarie

2007-31 decembrie 2007, intimata s-a apărat susținând că prin încheierea contractului

de vânzare-cumpărare cu SC T.C.R.G. SRL a considerat că își va îndeplini obiectivele

de valorificare și reciclare în mod individual, conform art. 16 alin. (2) lit. a)

H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea deșeurilor de ambalaje, precitat.

La fel ca și în analiza

contractului examinat anterior, Înalta Curte constată că nu au fost respectate prevederile

legale care impuneau existența unei clauze din care să rezulte obligația prestatorului

de asumare a obiectivelor de valorificare-reciclare în numele și pentru SC

Or, potrivit art. 33

alin. (3) lit. b) Ordinul M.M.G.A. nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de

calcul a contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru Mediu, în vigoare la

data încheierii contractului, operatorul economic care a optat pentru realizarea

obiectivului anual de valorificare a deșeurilor în mod individual are obligația

de a dovedi acest fapt prin „contractul încheiat cu un operator economic valorificator,

în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje”.

În plus, în baza acestui

contract s-au întocmit doar două facturi fiscale: din 8 noiembrie 2007 și din 21

ianuarie 2008, pe niciuna neexistând vreo mențiune referitoare la încredințarea

deșeurilor în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a acestora.

De asemenea, în urma corespondenței

purtate de recurentă cu acest partener contractual al intimatei nu s-au putut identifica

deșeurile de sticlă reciclată pentru intimată întrucât acestea nu au fost predate

corespunzător.

Toate aceste nereguli

au condus în mod justificat pe recurentă la concluzia că deșeurile de ambalaje predate

SC T.C.R.G. SRL nu pot fi luate în considerare la îndeplinirea obligațiilor de valorificare

ale intimatei pentru anul 2007.

Conchizând Înalta Curte

observă că prima instanță nu s-a aplecat deloc asupra problemei de drept examinate

la acest punct, așa încât și motivele de recurs de la punctele 1.3.2. și 1.3.4.

sunt fondate.

Referitor la neregulile

procedurale semnalate în privința expertizei

Potrivit art. 208

alin. (1) C. proc. civ. citarea părților de către expert este obligatorie „dacă

pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului”.

Examinând raportul de

expertiză contabilă judiciară se observă că cei doi experți contabili desemnați

au efectuat lucrarea pe baza documentației puse la dispoziție de reclamantă și a

celei existente a dosarul cauzei.

Ca urmare, nu era obligatorie

citarea părților.

Cum lucrarea s-a depus

la dosar la data de 21 ianuarie 2011, adică în termenul prevăzut de art. 209

alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la data de 3 februarie 2011 (data soluționării

pricinii) rezultă că nici critica referitoare la necomunicare nu este fondată.

Recurenta avea obligația,

potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ. „să urmărească desfășurarea și finalizarea

procesului”neputând reproșa instanței că nu a făcut demersuri pentru comunicarea

expertizei contabile. Lipsind de la proces la toate termenele fixate pentru judecata

în primă instanță deși a fost citată, recurenta și-a asumat riscul pronunțării sentinței

pe baza unor mijloace probatorii pe care nu le cunoaște, așa încât criticile de

la pct. 1.3.1. nu pot fi valorificate în recursul de față.

Expertiza contabilă administrată

în condiții procedurale, va fi însă înlăturată întrucât concluziile adoptate nu

au avut în vedere premisele anterior expuse în analiza celorlalte motive de recurs.

Referitor la cererea de

suspendare a executării actelor administrativ fiscale

În raport de soluția irevocabilă

preconizată pe fondul acțiunii, Înalta Curte constată că examinarea criticilor referitoare

la cererea de suspendare a devenit de prisos.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) și art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004

se va admite recursul de față și se va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii

ca nefondată.

Admite recursul declarat

de către Ministerul Mediului și Pădurilor - A.F.M. împotriva sentinței civile

nr. 27 din 3 februarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința recurată în sensul că respinge

ca nefondată acțiunea formulată de către reclamanta SC V.T.M. SA

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 septembrie

2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-12-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5983/2011
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 27 din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamante
ÎCCJ 2009-02-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 542/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 15 martie 2007, reclamanta SC C.C. A. SA Roznov a solicitat anularea deciziei nr. 2 din 12 ianuarie 2007, a deciziei de
ÎCCJ 2011-02-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 641/2011
(1) lit. d) din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, în vigoare la perioada supusă controlului, se referă la ambalajele comercializate, fără a distinge între cele comercializate la export și cele comercializate pe piața internă. Î
ÎCCJ 2019-06-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal
instanța de recurs să considere că A. nu și-ar fi îndeplinit obiectivele de reciclare. 2) - neobservarea la dosarul cauzei a raportului de expertiză omologat de Curtea de Apel Galați prin care expertul desemnat a preluat din Raportul de Ins
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2939/2018
recurentei în sensul ca s-a făcut referire generică la expertizele de specialitate efectuate în cauză. II.) Hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (8) C. proc. civ.) În fapt
Sursă