ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 227/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 227/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 8 februarie 2011, S.N. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 282 din 19 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Prin decizia nr. 6820 din 8 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a anulat cu motivată contestația în anulare formulată de contestatorul S.N. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele: Față de obiectul acțiunii și de dispozițiile Legii nr. 146/1997, Înalta Curte a obligat contestatorul la plata sumei de 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.
Contestatorul a formulat cerere de ajutor public judiciar constând în scutire de la plata taxelor de timbru, respinsă prin încheierea de ședință din data de 14 aprilie 2011 și o altă cerere la data de 21 septembrie 2011, de asemenea, respinsă. Întrucât contestatorul nu a îndeplinit obligația legală de a achita taxa judiciară de timbru, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, a aplicat sancțiunea anulării contestației în anulare ca netimbrată. La data de 16 decembrie 2012 petenta SC F.P.T. SRL a solicitat completarea deciziei civile nr. 6820/06 octombrie 2011, cu dispoziția referitoare la obligarea contestatorului S.N. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 lei.
Analizând prezenta cerere, prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție o va respinge pentru următoarele considerente. Dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ. că, dacă prin hotărârea dată, instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara după caz, apel sau recurs împotriva această hotărâri. Petenta SC F.P.T. SRL susține că, deși a solicitat obligarea contestatorului S.N. la plata cheltuielilor de judecată, instanța a omis a se pronunța pe această cerere. Din verificarea încheierii din 22 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație, rezultă că, pentru intimata SC F.P.T.
SRL nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, motiv pentru care, în lipsa unei cereri privind obligarea contestatorului la plata cheltuielilor ocazionate de desfășurarea procesului, nu poate fi completată decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu o astfel de cerere. Astfel, se va respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 6820 din 6 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 6820 din 6 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de petenta SC F.P.T. SRL prin lichidator judiciar A.M.D.G.E.S.P.R.L. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.