ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 593/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 234 din data

de 17 octombrie 2012 a Tribunalului Gorj,

a

fost respinsă cererea de rejudecare a cauzei ce a format obiectul dosarului nr.

2202/95/2009, în care s-a pronunțat sentința nr. 286 din 16 noiembrie 2009 a

Tribunalului Gorj - secția penală, formulată în temeiul art. 522

1

C.

proc. pen. de către condamnatul V.N., deținut în Penitenciarul de Maximă

Siguranță Craiova.

A fost obligat condamnatul la 230 lei

cheltuieli judiciare statului, din care suma de 200 lei onorariu apărător

oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată sub nr. 12136/95/2011

pe rolul Tribunalului Gorj, condamnatul V.N. a solicitat rejudecarea cauzei ce

a format obiectul dosarului nr. 2202/95/2009 al aceleiași instanțe potrivit

dispozițiilor art. 522

1

C. proc. pen.

În motivarea cererii, condamnatul a

susținut că judecarea dosarului menționat a avut loc în lipsa sa, impunându-se

rejudecarea acestui dosar.

Din actele și lucrările dosarului,

prima instanță a reținut că, potrivit art. 522

1

C. proc. pen., în

cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de

arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi

rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea

condamnatului.

Din declarația dată de condamnat în

instanță la data de 17 octombrie 2012 s-a reținut că acesta, în luna octombrie

2007, a plecat în Italia, de unde s-a reîntors în luna decembrie 2011, fiind arestat

la data de 21 decembrie 2011 în executarea unui mandat privind pedeapsa de 12

ani închisoare aplicată prin sentința nr. 286 din 16 noiembrie 2009 a

Tribunalului Gorj - secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2202/95/2009.

S-a constatat că pentru rejudecarea

cauzei de către prima instanță potrivit articolului susmenționat trebuia să se

ceară extrădarea condamnatului sau predarea sa în baza unui mandat european de

arestare, ori s-a reținut că acesta nu se află în situația respectivă. A fost

avută în vedere și împrejurarea că judecarea cauzei a cărei rejudecare se

solicită a avut loc, într-adevăr, în lipsa condamnatului, care a recunoscut

fapta în fază de urmărire penală, după care s-a sustras de la judecată, fiind

plecat în Italia.

În cauză, nefiind îndeplinite

cerințele art. 522

1

C. proc. pen., a fost respinsă cererea

condamnatului, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel condamnatul V.N., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și

admiterea în principiu a cererii de rejudecare, cu trimiterea cauzei la

instanța de fond în vederea continuării judecății, respectiv audierea sa,

analizarea și pronunțarea asupra probelor propuse de acesta și soluționarea pe

fond a cererii. A arătat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 522

1

alin. (2) C. proc. pen., respectiv în cazul rejudecării după extrădare se

aplică în mod corespunzător disp. art. 405 - 408 C. proc. pen., apelantul fiind

judecat în lipsă, arătând că prima instanță a omis să se pronunțe asupra

acestui aspect, respectiv al admiterii în principiu a cererii de rejudecare,

impunându-se desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în

vederea aplicării în mod corespunzător a disp. art. 405 - 408 C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 21 din 23

ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova

-

secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins apelul declarat de

condamnatul V.N. împotriva sentinței penale nr. 234 din data de 17 octombrie

2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 12136/95/2012, ca nefondat.

A fost obligat apelantul la plata

sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă

onorariu avocat oficiu, care va fi suportat din fondurile Ministerului

Justiției.

Analizându-se hotărârea apelată pe

baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, s-a constatat că aceasta

este legală și temeinică, în concordanță cu dispozițiile care reglementează

procedura rejudecării în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat

european de arestare.

S-a reținut că procedura rejudecării

în caz de extrădare a fost introdusă în Codul de procedură penală prin Legea nr.

281/2003, ulterior textul fiind modificat prin Legea nr. 202/2010, în scopul

garantării exercitării dreptului la apărare al inculpaților care au lipsit pe

întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare pronunțată în cauză.

A constatat curtea de apel că din

interpretarea dispozițiilor legale sus menționate rezultă că instanța

competentă să se pronunțe asupra cererii de rejudecare a cauzei după extrădare

sau predare în baza unui mandat european de arestare, optează în sensul

admiterii sau respingerii cererii în funcție de necesitatea reluării ciclurilor

procesuale, în vederea asigurării respectării dreptului persoanei extrădate,

după caz, sau predate în baza unui mandat european de arestare, la un proces

echitabil, în principal a dreptului la apărare.

În acest sens, s-a reținut că

dispozițiile legale imperative menționate de art. 522

1

C. proc. pen.

se referă numai la persoana extrădată sau predată în baza unui mandat european

de arestare, în cauza de față această condiție nefiind îndeplinită întrucât

apelantul V.N. s-a întors în România în luna decembrie 2011, însă nu ca urmare

a extrădării sau în baza unui mandat european de arestare (acesta având,

eventual, posibilitatea declarării, dacă se constatau îndeplinite cerințele

prevăzute de lege, a unei căi de atac peste termen).

În plus, s-a avut în vedere că, de la

regula prezenței inculpatului la soluționarea cauzei, se admit și excepții

menționate în jurisprudența C.E.D.O., respectiv atunci când asigurarea acestei

condiții ar duce la amânarea nejustificată a procedurii, mai ales dacă

inculpatul are o culpă în absența sa, acest drept al rejudecării putând fi

așadar restricționat nu numai în situația în care persoana condamnată a fost

prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor, ci

și atunci când a avut cunoștință, în orice mod, despre desfășurarea judecăți.

Ori, în cauza de față, s-a constatat că din actele dosarului rezultă că

apelantul condamnat a avut cunoștință de existența procedurilor penale care îl

priveau, acesta fiind audiat în cursul urmăririi penale la data de 4 octombrie

2007, după care, în cursul aceleiași luni, a plecat în Italia.

Împotriva hotărârii anterior

menționate, în termen legal, a declarat recurs condamnatul V.N.

Cu prilejul concluziilor formulate în

instanță, apărătorul desemnat din oficiu al acestuia a solicitat admiterea căii

de atac promovate, susținând că respingerea solicitării condamnatului de

rejudecare a cauzei este nelegală și netemeinică.

Concluziile formulate de

reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului condamnat și ultimul

cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei

hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul

declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul

cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 522

1

C. proc.

pen., în cazul în care se solicită extrădarea sau predarea în baza unui mandat

european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va

putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la

cererea condamnatului.

În prezenta cauză, în mod corect

instanțele au reținut că nu sunt incidente prevederile legale anterior

menționate, care se referă doar la persoana extrădată sau predată în baza unui

mandat european de arestare.

Astfel, în mod corect a fost respinsă

cererea formulată de către condamnatul V.N., de rejudecare a cauzei ce a format

obiectul dosarului nr. 2202/95/2009, în care s-a pronunțat sentința nr. 286 din

16 noiembrie 2009 a Tribunalului Gorj - secția penală, având în vedere că

dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen. s-ar fi putut aplica în

condițiile în care s-ar fi emis un mandat european de arestare sau în procedura

extrădării, în speță nefiind vorba despre astfel de împrejurări.

Pe de altă parte, se reține că

recurentul condamnat a fost plecat în străinătate, iar atunci când a revenit în

țară, autoritățile au pus în executare mandatul de executare a pedepsei de 12

ani închisoare aplicată prin sentința nr. 286 din 16 noiembrie 2009 a

Tribunalului Gorj - secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2202/95/2009 și,

prin urmare, nu i se puteau aplica dispozițiile art. 522

1

C. proc.

pen., eventual putând fi valorificate alte texte din procedura penală,

respectiv cele referitoare la declararea unei căi de atac peste termen.

Față de

considerentele expuse, înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în

cauză, s-a pronunțat o soluție legală și temeinică, astfel încât, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de condamnatul V.N.,

ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul V.N. împotriva deciziei penale nr. 21 din 23 ianuarie

2013 a Curții de Apel Craiova - secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul condamnat la plata

sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18

februarie 2013