ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 593/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 234 din data de 17 octombrie 2012 a Tribunalului Gorj, a fost respinsă cererea de rejudecare a cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 2202/95/2009, în care s-a pronunțat sentința nr. 286 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Gorj - secția penală, formulată în temeiul art. 522 1 C. proc. pen. de către condamnatul V.N., deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova. A fost obligat condamnatul la 230 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 200 lei onorariu apărător oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată sub nr. 12136/95/2011 pe rolul Tribunalului Gorj, condamnatul V.N.

a solicitat rejudecarea cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 2202/95/2009 al aceleiași instanțe potrivit dispozițiilor art. 522 1 C. proc. pen. În motivarea cererii, condamnatul a susținut că judecarea dosarului menționat a avut loc în lipsa sa, impunându-se rejudecarea acestui dosar. Din actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că, potrivit art. 522 1 C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.

Din declarația dată de condamnat în instanță la data de 17 octombrie 2012 s-a reținut că acesta, în luna octombrie 2007, a plecat în Italia, de unde s-a reîntors în luna decembrie 2011, fiind arestat la data de 21 decembrie 2011 în executarea unui mandat privind pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată prin sentința nr. 286 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Gorj - secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2202/95/2009. S-a constatat că pentru rejudecarea cauzei de către prima instanță potrivit articolului susmenționat trebuia să se ceară extrădarea condamnatului sau predarea sa în baza unui mandat european de arestare, ori s-a reținut că acesta nu se află în situația respectivă. A fost avută în vedere și împrejurarea că judecarea cauzei a cărei rejudecare se solicită a avut loc, într-adevăr, în lipsa condamnatului, care a recunoscut fapta în fază de urmărire penală, după care s-a sustras de la judecată, fiind plecat în Italia.

În cauză, nefiind îndeplinite cerințele art. 522 1 C. proc. pen., a fost respinsă cererea condamnatului, ca nefondată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul V.N., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și admiterea în principiu a cererii de rejudecare, cu trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea continuării judecății, respectiv audierea sa, analizarea și pronunțarea asupra probelor propuse de acesta și soluționarea pe fond a cererii. A arătat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 522 1 alin. (2) C. proc. pen., respectiv în cazul rejudecării după extrădare se aplică în mod corespunzător disp. art. 405 - 408 C. proc. pen., apelantul fiind judecat în lipsă, arătând că prima instanță a omis să se pronunțe asupra acestui aspect, respectiv al admiterii în principiu a cererii de rejudecare, impunându-se desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea aplicării în mod corespunzător a disp.

art. 405 - 408 C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 21 din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova - secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins apelul declarat de condamnatul V.N. împotriva sentinței penale nr. 234 din data de 17 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 12136/95/2012, ca nefondat. A fost obligat apelantul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției. Analizându-se hotărârea apelată pe baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, s-a constatat că aceasta este legală și temeinică, în concordanță cu dispozițiile care reglementează procedura rejudecării în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare.

S-a reținut că procedura rejudecării în caz de extrădare a fost introdusă în Codul de procedură penală prin Legea nr. 281/2003, ulterior textul fiind modificat prin Legea nr. 202/2010, în scopul garantării exercitării dreptului la apărare al inculpaților care au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pronunțată în cauză. A constatat curtea de apel că din interpretarea dispozițiilor legale sus menționate rezultă că instanța competentă să se pronunțe asupra cererii de rejudecare a cauzei după extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, optează în sensul admiterii sau respingerii cererii în funcție de necesitatea reluării ciclurilor procesuale, în vederea asigurării respectării dreptului persoanei extrădate, după caz, sau predate în baza unui mandat european de arestare, la un proces echitabil, în principal a dreptului la apărare.

În acest sens, s-a reținut că dispozițiile legale imperative menționate de art. 522 1 C. proc. pen. se referă numai la persoana extrădată sau predată în baza unui mandat european de arestare, în cauza de față această condiție nefiind îndeplinită întrucât apelantul V.N. s-a întors în România în luna decembrie 2011, însă nu ca urmare a extrădării sau în baza unui mandat european de arestare (acesta având, eventual, posibilitatea declarării, dacă se constatau îndeplinite cerințele prevăzute de lege, a unei căi de atac peste termen).

În plus, s-a avut în vedere că, de la regula prezenței inculpatului la soluționarea cauzei, se admit și excepții menționate în jurisprudența C.E.D.O., respectiv atunci când asigurarea acestei condiții ar duce la amânarea nejustificată a procedurii, mai ales dacă inculpatul are o culpă în absența sa, acest drept al rejudecării putând fi așadar restricționat nu numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor, ci și atunci când a avut cunoștință, în orice mod, despre desfășurarea judecăți. Ori, în cauza de față, s-a constatat că din actele dosarului rezultă că apelantul condamnat a avut cunoștință de existența procedurilor penale care îl priveau, acesta fiind audiat în cursul urmăririi penale la data de 4 octombrie 2007, după care, în cursul aceleiași luni, a plecat în Italia.

Împotriva hotărârii anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs condamnatul V.N. Cu prilejul concluziilor formulate în instanță, apărătorul desemnat din oficiu al acestuia a solicitat admiterea căii de atac promovate, susținând că respingerea solicitării condamnatului de rejudecare a cauzei este nelegală și netemeinică. Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului condamnat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 522 1 C. proc. pen., în cazul în care se solicită extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului. În prezenta cauză, în mod corect instanțele au reținut că nu sunt incidente prevederile legale anterior menționate, care se referă doar la persoana extrădată sau predată în baza unui mandat european de arestare. Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea formulată de către condamnatul V.N., de rejudecare a cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 2202/95/2009, în care s-a pronunțat sentința nr. 286 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Gorj - secția penală, având în vedere că dispozițiile art. 522 1 C. proc.

pen. s-ar fi putut aplica în condițiile în care s-ar fi emis un mandat european de arestare sau în procedura extrădării, în speță nefiind vorba despre astfel de împrejurări. Pe de altă parte, se reține că recurentul condamnat a fost plecat în străinătate, iar atunci când a revenit în țară, autoritățile au pus în executare mandatul de executare a pedepsei de 12 ani închisoare aplicată prin sentința nr. 286 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Gorj - secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2202/95/2009 și, prin urmare, nu i se puteau aplica dispozițiile art. 522 1 C. proc. pen., eventual putând fi valorificate alte texte din procedura penală, respectiv cele referitoare la declararea unei căi de atac peste termen.

Față de considerentele expuse, înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în cauză, s-a pronunțat o soluție legală și temeinică, astfel încât, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de condamnatul V.N., ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul V.N. împotriva deciziei penale nr. 21 din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova - secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2013