ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1824/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București la 20 noiembrie 2006, reclamantul L.Ș.

a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, anularea în

parte a Ordinului nr. A 261 din 26 octombrie 2006 emis de pârât în soluționarea

notificării transmise în condițiile Legii nr. 10/2001 și obligarea la

restituirea în natură a întregului imobil situat în Turda, județul Cluj (cu

destinația actuală Casa Armatei). S-a solicitat înlăturarea din conținutul

ordinului atacat a dispoziției privind plata de către reclamant a sumei de

103.709 lei, reprezentând contravaloarea construcțiilor, instalațiilor și

amenajărilor făcute de către stat.

Prin sentința civilă nr.

4 din 4 ianuarie 2008 Tribunalul București a respins cererea ca nefondată.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut că potrivit ordinului de restituire nr. A

261 din 26 octombrie 2006 emis de pârât s-a restituit reclamantului, în natură,

imobilul compus din construcție și teren în suprafață de 2065 mp., situat în

municipiul Turda, județul Cluj, înscris în C.F. nr. 823 Turda nr. topo 1948 și nr.

topo 1949 parțial. La art. 2 din ordin s-a menționat că restituirea imobilului

și respectiv, predarea-preluarea efectivă se vor face condiționat de achitarea

sumei de 103.709 lei, calculată la 22 august 2006 (reprezentând contravaloarea

construcțiilor, instalațiilor și amenajărilor făcute de stat).

În fapt, s-a reținut

că din cuprinsul cărții funciare a municipiului Turda a rezultat că s-a

naționalizat de la autorii reclamantului imobilul cu numere cadastrale 1948,

1949 și 1362/1946, cu o suprafață totală de 2303 mp. și că prin procesul verbal

de predare primire încheiat la data de 18 decembrie 2006 s-a procedat la

primirea imobilului, compus din construcție și teren în suprafață de 2065 mp.

Cu privire la

diferența de teren, pârâtul s-a apărat arătând că a predat întregul imobil

aflat în posesia sa, aspect necontestat de către reclamant, care a arătat că

este posibil să se fi strecurat greșeli cu ocazia măsurătorilor efectuate în

cadrul expertizei ce a stat la baza emiterii ordinului de restituire

(reclamantul fiind decăzut de altfel, din proba cu expertiză încuviințată pentru

nedepunerea onorariului expertului).

Referitor la

obligarea reclamantului prin ordinul contestat la plata unor despăgubiri, s-a

reținut că temeiul acesteia îl constituie dispozițiile art. 10 alin. (5) din

Legea nr. 10/2001, iar nu cele ale art. 49, care au în vedere îmbunătățirile

necesare și utile aduse de către chiriași.

Apelul declarat de

reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 159/A din 3

martie 2010 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă.

În consecință, a fost

schimbată sentința în sensul că a fost admisă în parte contestația și

modificat, în parte, ordinul atacat prin restituirea în natură și a suprafeței

de 151,15 mp (identificată conform raportului de expertiză), stabilindu-se

totodată cuantumul sumei ce urmează a fi achitată de către reclamant

intimatului, la valoarea de 69.017 lei.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că suprafața restituită, respectiv cea de 2065

mp., nu este suprafața totală notificată conform cărții funciare nr. 823 Turda,

adică suprafața de 2303 mp. Potrivit raportului de expertiză topo, suprafața

lipsă a fost identificată astfel: a) suprafața lipsă ce aparține nr. topo 1948

și 1949 se regăsește sub clădirea C2, fosta popicărie și este în suprafață de

151,15 mp., fiind identificată actualmente cu număr topografic 1948/1, 1949/1 în

suprafață înscrisă de 160 mp. (suprafața reală fiind de 151,15 mp.) și b) suprafața

ce aparține numărului topo 7362/1946 identificată la vest de imobilul restituit,

pe un teren viran, în suprafață de 86,26 mp. (menționându-se că diferența

dintre suprafața de 79 mp. și 86,29 mp. apare datorită topografiei terenului în

prezent față de cea din anii 1940). Această din urmă suprafață nu este deținută

de intimatul pârât, fiind teren viran.

De asemenea, conform expertizei

tehnice în construcții efectuată în cauză a rezultat că în anul 1970 pe terenul

în litigiu s-a construit o popicărie, ce reprezintă un corp de construcție

separat de corpul principal (construit în 1940) și care este dotat cu rețele și

utilități proprii ce provin din corpul principal. S-a concluzionat de către

expert că valoarea de circulație a investițiilor este de 69017 lei (sumă la

plata căreia a fost obligat reclamantul).

Față de cele reținute

în concluziile rapoartelor de expertiză, Curtea a apreciat că în mod greșit s-a

restituit numai suprafața de 2065 mp. teren întrucât trebuia restituită în

natură și suprafața de 151,15 mp. aflată sub popicărie iar suma la plata căreia

trebuia obligat reclamantul este de 69017 lei.

Decizia a fost

atacată cu recurs de către Ministerul Apărării Naționale care a invocat

motivele prev. de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat

următoarele:

- În soluționarea

cauzei instanța de apel nu a analizat toate probele administrate în cauză.

Astfel, pentru a se

aprecia valoarea investițiilor efectuate de stat asupra imobilului în litigiu, în

cauză s-au administrat atât proba cu expertiză în specialitatea construcții,

cât și proba cu înscrisuri, în considerentele deciziei reținându-se însă „numai

concluziile din raportul de expertiză, omițându-se raportul de evaluare

construcții”.

Or, pentru a se

pronunța o hotărâre completă, instanța trebuia să coroboreze cele două

rapoarte.

În felul acesta ar fi

observat că diferențele de valoare care apar între acestea se datorează

întocmirii acestora la o distanță de 3 ani și deprecierii, în timp, a

costurilor de piață precum și dispariției unor elemente de construcție după

data predării imobilului către reclamant.

- Ca urmare,

avându-se în vedere că diferența dintre valoarea stabilită prin ordinul

contestat și cea dispusă de instanța de apel este numai rezultatul curgerii

timpului, este neîntemeiată modificarea ordinului în sensul diminuării sumei

datorate cu titlu de contravaloare a investițiilor efectuate de stat.

De altfel, la data

predării imobilului, reclamantul a fost de acord cu suma menționată întrucât a

achitat-o.

Intimatul-reclamant a

formulat întâmpinare, solicitând în principal, respingerea recursului ca

inadmisibil în condițiile în care nu se invocă prin intermediul acestuia

aspecte de nelegalitate, ci faptul că nu au fost analizate toate probele

administrate.

În subsidiar, s-a

arătat că recursul este nefondat, că stabilirea contravalorii investițiilor s-a

realizat în mod corect conform probelor administrate, iar împrejurarea că a

fost achitată suma stabilită inițial prin ordinul pârâtului nu reprezintă o recunoaștere

a acestui debit, câtă vreme pe ordinul de plată (nr. 1 din 1 decembrie 2006)

există mențiunea „plată contestată”, achitarea sumei realizându-se doar pentru

că intrarea în posesia imobilului era condiționată de efectuarea respectivei

plăți.

Analizând criticile

deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele:

Prin intermediul căii

extraordinare de atac a recursului pot fi valorificate numai aspecte de

nelegalitate, circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.

Ceea ce se supune

judecății în recurs este legalitatea hotărârii, respectiv, aplicarea corectă a

legii situației de fapt stabilite de către instanțele fondului.

Contrar exigențelor

procedurale din materia recursului, prin motivele formulate pârâtul aduce în

dezbaterea judiciară aspecte legate de probațiune și de stabilire a elementelor

de fapt pe baza probelor administrate.

Astfel, ceea ce se

critică este pretinsa omisiune din evaluarea realizată de către instanța de

apel a concluziilor raportului de expertiză întocmit la fond și faptul că nu ar

fi fost coroborate concluziile celor două rapoarte de expertiză întocmite la un

interval de 3 ani.

Aceste împrejurări nu

vizează, cum se susține, cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

aspecte legate de aplicarea greșită a legii, tinzându-se în fapt la o devoluare

a fondului fie pe motiv de omisiune a cercetării unui mijloc de probă, fie pe

considerente legate de modalitatea în care au fost coroborate probele

administrate.

Aducând judecății în

recurs asemenea aspecte, recurentul ignoră faptul că dispozițiile art. 304 pct.

10 și 11 C. proc. civ. care ar fi permis o asemenea analiză au fost abrogate

prin O.U.G. nr. 138/2000 (astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 219/2005).

În felul acesta,

legiuitorul a subliniat, prin modalitatea reglementării motivelor de recurs și

limitarea criticilor de nelegalitate, caracterul de cale extraordinară de atac

a recursului.

Tot astfel, prin

invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul face

referire, nu la un act juridic (în sens material, de negotium iuris) ale cărui

clauze clare și neechivoce să fi fost eronat interpretate, denaturându-li-se

sensul (ipoteza textului menționat), ci tot la raportul de expertiză ale cărui

concluzii ar fi fost ignorate (sau necoroborate cu un alt raport de expertiză).

Rezultă că aspectele

deduse judecății în recursul pârâtului nu pot fi încadrate în motivele invocate

de acesta – prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. – pentru a face

obiect de analiză în această fază procesuală.

În același timp,

dezvoltarea argumentelor nu permite, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,

încadrarea în alte motive din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru

a fi supuse controlului de legalitate.

Sancțiunea în

asemenea situații nu este – cum greșit se susține prin întâmpinarea formulată

în cauză – aceea a inadmisibilității, ci a nulității căii de atac exercitate în

condiții neprocedurale.

Astfel, potrivit art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde

sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și

dezvoltarea lor.

Cum asemenea motive

de nelegalitate, în termenii reglementați de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.,

nu au fost indicate și dezvoltate în cauză, urmează să se constate nulitatea

recursului exercitat în condiții de neregularitate procedurală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale în nume propriu și pentru

Unitatea Militară București împotriva deciziei nr. 159/A din 3 martie 2010 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 martie 2011.