ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1824/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 20 noiembrie 2006, reclamantul L.Ș. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, anularea în parte a Ordinului nr. A 261 din 26 octombrie 2006 emis de pârât în soluționarea notificării transmise în condițiile Legii nr. 10/2001 și obligarea la restituirea în natură a întregului imobil situat în Turda, județul Cluj (cu destinația actuală Casa Armatei). S-a solicitat înlăturarea din conținutul ordinului atacat a dispoziției privind plata de către reclamant a sumei de 103.709 lei, reprezentând contravaloarea construcțiilor, instalațiilor și amenajărilor făcute de către stat.

Prin sentința civilă nr. 4 din 4 ianuarie 2008 Tribunalul București a respins cererea ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că potrivit ordinului de restituire nr. A 261 din 26 octombrie 2006 emis de pârât s-a restituit reclamantului, în natură, imobilul compus din construcție și teren în suprafață de 2065 mp., situat în municipiul Turda, județul Cluj, înscris în C.F. nr. 823 Turda nr. topo 1948 și nr. topo 1949 parțial. La art. 2 din ordin s-a menționat că restituirea imobilului și respectiv, predarea-preluarea efectivă se vor face condiționat de achitarea sumei de 103.709 lei, calculată la 22 august 2006 (reprezentând contravaloarea construcțiilor, instalațiilor și amenajărilor făcute de stat).

În fapt, s-a reținut că din cuprinsul cărții funciare a municipiului Turda a rezultat că s-a naționalizat de la autorii reclamantului imobilul cu numere cadastrale 1948, 1949 și 1362/1946, cu o suprafață totală de 2303 mp. și că prin procesul verbal de predare primire încheiat la data de 18 decembrie 2006 s-a procedat la primirea imobilului, compus din construcție și teren în suprafață de 2065 mp. Cu privire la diferența de teren, pârâtul s-a apărat arătând că a predat întregul imobil aflat în posesia sa, aspect necontestat de către reclamant, care a arătat că este posibil să se fi strecurat greșeli cu ocazia măsurătorilor efectuate în cadrul expertizei ce a stat la baza emiterii ordinului de restituire (reclamantul fiind decăzut de altfel, din proba cu expertiză încuviințată pentru nedepunerea onorariului expertului).

Referitor la obligarea reclamantului prin ordinul contestat la plata unor despăgubiri, s-a reținut că temeiul acesteia îl constituie dispozițiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, iar nu cele ale art. 49, care au în vedere îmbunătățirile necesare și utile aduse de către chiriași. Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 159/A din 3 martie 2010 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă. În consecință, a fost schimbată sentința în sensul că a fost admisă în parte contestația și modificat, în parte, ordinul atacat prin restituirea în natură și a suprafeței de 151,15 mp (identificată conform raportului de expertiză), stabilindu-se totodată cuantumul sumei ce urmează a fi achitată de către reclamant intimatului, la valoarea de 69.017 lei.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că suprafața restituită, respectiv cea de 2065 mp., nu este suprafața totală notificată conform cărții funciare nr. 823 Turda, adică suprafața de 2303 mp. Potrivit raportului de expertiză topo, suprafața lipsă a fost identificată astfel: a) suprafața lipsă ce aparține nr. topo 1948 și 1949 se regăsește sub clădirea C2, fosta popicărie și este în suprafață de 151,15 mp., fiind identificată actualmente cu număr topografic 1948/1, 1949/1 în suprafață înscrisă de 160 mp. (suprafața reală fiind de 151,15 mp.) și b) suprafața ce aparține numărului topo 7362/1946 identificată la vest de imobilul restituit, pe un teren viran, în suprafață de 86,26 mp.

(menționându-se că diferența dintre suprafața de 79 mp. și 86,29 mp. apare datorită topografiei terenului în prezent față de cea din anii 1940). Această din urmă suprafață nu este deținută de intimatul pârât, fiind teren viran. De asemenea, conform expertizei tehnice în construcții efectuată în cauză a rezultat că în anul 1970 pe terenul în litigiu s-a construit o popicărie, ce reprezintă un corp de construcție separat de corpul principal (construit în 1940) și care este dotat cu rețele și utilități proprii ce provin din corpul principal. S-a concluzionat de către expert că valoarea de circulație a investițiilor este de 69017 lei (sumă la plata căreia a fost obligat reclamantul). Față de cele reținute în concluziile rapoartelor de expertiză, Curtea a apreciat că în mod greșit s-a restituit numai suprafața de 2065 mp.

teren întrucât trebuia restituită în natură și suprafața de 151,15 mp. aflată sub popicărie iar suma la plata căreia trebuia obligat reclamantul este de 69017 lei. Decizia a fost atacată cu recurs de către Ministerul Apărării Naționale care a invocat motivele prev. de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat următoarele: - În soluționarea cauzei instanța de apel nu a analizat toate probele administrate în cauză. Astfel, pentru a se aprecia valoarea investițiilor efectuate de stat asupra imobilului în litigiu, în cauză s-au administrat atât proba cu expertiză în specialitatea construcții, cât și proba cu înscrisuri, în considerentele deciziei reținându-se însă „numai concluziile din raportul de expertiză, omițându-se raportul de evaluare construcții”.

Or, pentru a se pronunța o hotărâre completă, instanța trebuia să coroboreze cele două rapoarte. În felul acesta ar fi observat că diferențele de valoare care apar între acestea se datorează întocmirii acestora la o distanță de 3 ani și deprecierii, în timp, a costurilor de piață precum și dispariției unor elemente de construcție după data predării imobilului către reclamant. - Ca urmare, avându-se în vedere că diferența dintre valoarea stabilită prin ordinul contestat și cea dispusă de instanța de apel este numai rezultatul curgerii timpului, este neîntemeiată modificarea ordinului în sensul diminuării sumei datorate cu titlu de contravaloare a investițiilor efectuate de stat. De altfel, la data predării imobilului, reclamantul a fost de acord cu suma menționată întrucât a achitat-o.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând în principal, respingerea recursului ca inadmisibil în condițiile în care nu se invocă prin intermediul acestuia aspecte de nelegalitate, ci faptul că nu au fost analizate toate probele administrate. În subsidiar, s-a arătat că recursul este nefondat, că stabilirea contravalorii investițiilor s-a realizat în mod corect conform probelor administrate, iar împrejurarea că a fost achitată suma stabilită inițial prin ordinul pârâtului nu reprezintă o recunoaștere a acestui debit, câtă vreme pe ordinul de plată (nr. 1 din 1 decembrie 2006) există mențiunea „plată contestată”, achitarea sumei realizându-se doar pentru că intrarea în posesia imobilului era condiționată de efectuarea respectivei plăți.

Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele: Prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului pot fi valorificate numai aspecte de nelegalitate, circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ. Ceea ce se supune judecății în recurs este legalitatea hotărârii, respectiv, aplicarea corectă a legii situației de fapt stabilite de către instanțele fondului. Contrar exigențelor procedurale din materia recursului, prin motivele formulate pârâtul aduce în dezbaterea judiciară aspecte legate de probațiune și de stabilire a elementelor de fapt pe baza probelor administrate. Astfel, ceea ce se critică este pretinsa omisiune din evaluarea realizată de către instanța de apel a concluziilor raportului de expertiză întocmit la fond și faptul că nu ar fi fost coroborate concluziile celor două rapoarte de expertiză întocmite la un interval de 3 ani.

Aceste împrejurări nu vizează, cum se susține, cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aspecte legate de aplicarea greșită a legii, tinzându-se în fapt la o devoluare a fondului fie pe motiv de omisiune a cercetării unui mijloc de probă, fie pe considerente legate de modalitatea în care au fost coroborate probele administrate. Aducând judecății în recurs asemenea aspecte, recurentul ignoră faptul că dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ. care ar fi permis o asemenea analiză au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000 (astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 219/2005). În felul acesta, legiuitorul a subliniat, prin modalitatea reglementării motivelor de recurs și limitarea criticilor de nelegalitate, caracterul de cale extraordinară de atac a recursului.

Tot astfel, prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul face referire, nu la un act juridic (în sens material, de negotium iuris) ale cărui clauze clare și neechivoce să fi fost eronat interpretate, denaturându-li-se sensul (ipoteza textului menționat), ci tot la raportul de expertiză ale cărui concluzii ar fi fost ignorate (sau necoroborate cu un alt raport de expertiză). Rezultă că aspectele deduse judecății în recursul pârâtului nu pot fi încadrate în motivele invocate de acesta – prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. – pentru a face obiect de analiză în această fază procesuală. În același timp, dezvoltarea argumentelor nu permite, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., încadrarea în alte motive din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru a fi supuse controlului de legalitate. Sancțiunea în asemenea situații nu este – cum greșit se susține prin întâmpinarea formulată în cauză – aceea a inadmisibilității, ci a nulității căii de atac exercitate în condiții neprocedurale. Astfel, potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor. Cum asemenea motive de nelegalitate, în termenii reglementați de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., nu au fost indicate și dezvoltate în cauză, urmează să se constate nulitatea recursului exercitat în condiții de neregularitate procedurală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale în nume propriu și pentru Unitatea Militară București împotriva deciziei nr. 159/A din 3 martie 2010 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2011.