ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4542/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4542/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 10 noiembrie 2011, revizuentul M.N. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 3115 din 13 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pe care nu a motivat-o. Este de reținut că prin încheierile de ședință din data de 01 iunie 2012 și 04 octombrie 2012, Înalta Curte a acordat termen revizuentului pentru motivarea cererii, acesta neconformându-se. Art. 322 pct. 1-9 C. proc. civ. reglementează cazurile când hotărârea atacată poate fi revizuită, textul de lege menționat fiind cel în funcție de care se apreciază asupra admisibilității cererii de revizuire.
Întrucât cererea de revizuire este nemotivată, cererea neputând fi calificată și încadrată în motivele care justifică promovarea unei asemenea cereri și având în vedere că prin nemotivarea cererii de revizuire nici intimatele nu și-au putut formula propriile apărări în cunoștință de cauză, Înalta Curte, în conformitate cu textul de lege precitat, va respinge cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul M.N. împotriva deciziei nr. 3115 din 13 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.