ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 361/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele. Prin decizia civilă nr. 4322 din 10 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 3864/2002, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții M.A., M.C., B.I., B.Șt., B.S. și N. Ș.C. prin procurator C.I., împotriva pârâților C.L. Balș, S.R. prin M.F.P., M. E.I. – C.E.C. Balș și SC S.S. SRL Balș. S-a dispus anularea Ordinului nr. 5135/2001 al M. E.C. București. S-a dispus restituirea în natură, către reclamanți, a imobilului situat în Balș, str. N. Titulescu (fost Ana Pauker), jud. Olt. Recursul declarat de pârâta P.O. Balș împotriva deciziei menționate a fost respins, ca nefundat, prin decizia civilă nr. 2687 din 27 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 2035/1/2005.

La data de 22 iulie 2010, reclamanții M.A., M. C., B.I., B.Șt., B.S. și N.Ș.C. au formulat cerere pentru lămurirea întinderii, aplicării și înțelesului dispozitivului deciziei civile nr. 4322/2002 a Curții de Apel Craiova, în sensul explicitării că „prin restituirea în natură a imobilului situat în Balș, str. N. Titulescu, se înțelege atât construcția, cât și terenul pe care se află aceasta și aferent ei”, astfel cum s-a solicitat prin cererea principală și anterior prin notificare, și cum au fost identificate acestea în raportul de expertiză întocmit de ing. C.D.A.

Prin decizia nr. 295 din 7 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 15/54/2002, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis cererea și a dispus lămurirea întinderii, aplicării și înțelesului dispozitivului deciziei civile nr. 4322/2002, în sensul că a dispus restituirea în natură către reclamanți a imobilului în suprafață construită și neconstruită de 693,75 m.p. Pentru a decide astfel, instanța a apreciat că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 399 alin. (1) C. proc. civ., pentru admiterea contestației la titlu, deoarece dispozitivul deciziei este insuficient de clar pentru că, prin imobil se înțelege atât construcția, cât și terenul aferent acesteia, situat în Balș, județul Olt, str. N. Titulescu, așa cum reclamanții au notificat și solicitat prin acțiune și cum a fost identificat prin expertiza efectuată de expert C.D.A.

În anexa 1 expertul face evaluarea întregii suprafețe construite și neconstruite, ce măsoară 693,75 m.p., iar concluziile raportului de expertiză se coroborează cu schița existentă la dosarul nr. 638/2002, în ceea ce privește întinderea suprafeței construite și neconstruite. Prin decizia civilă nr. 3118 din 1 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtului O. Balș prin P. și a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei Curții de Apel Craiova, ca neîntemeiată, reținând următoarele: Susținerile recurentei vizează împrejurarea că dispozitivul Deciziei nr. 4322/2002 pronunțate de Curtea de Apel Craiova nu privește și terenul pe care se află construcția ori terenul aferent acesteia, astfel încât, în mod greșit, prin decizia recurată a fost admisă cererea de lămurire a dispozitivului, susțineri ce au fost găsite ca fondate.

Contrar celor reținute de instanța de evocare a fondului prin decizia recurată, nu este suficientă împrejurarea formulării explicite a pretențiilor de restituire în natură pentru ca dispozitivul hotărârii ce reprezintă titlu executoriu să fie lămurit în sensul urmărit de către petenți. Pe calea cererii de lămurire a dispozitivului nu pot fi îndreptate eventuale greșeli de judecată, pentru care ar fi trebuit să se recurgă la căile de atac deschise împotriva hotărârii, astfel încât faptul că este posibil ca dispozitivul hotărârii ce reprezintă actul final al judecății să nu reflecte întrutotul întinderea pretențiilor formulate de către reclamant nu poate fi valorificat în cadrul unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 281 1 C. proc.

civ. , reclamantul având la îndemână calea recursului împotriva deciziei de evocare a fondului. Este adevărat că Decizia nr. 4322/2002 menționează generic restituirea în natură către reclamanți a imobilului din orașul Balș, str. N. Titulescu, iar noțiunea de „imobil” poate avea semnificația atât de construcție, cât și de teren, însă nu este obligatoriu să le vizeze pe ambele concomitent, astfel cum pretind reclamanții. Ceea ce este relevant în interpretarea noțiunii regăsite în dispozitiv s- a reținut a fi, în primul rând, argumentarea soluției cuprinse în dispozitiv, pe care însăși instanța a conceput-o în motivarea hotărârii. Or, din considerentele deciziei în discuție nu reiese că soluția ar fi avut în vedere și terenul aferent construcției (precum și cel pe care se află construcția), folosindu-se generic doar noțiunea de „imobil”.

Mai mult, prin decizia de anulare a sentinței tribunalului și de reținere în vederea evocării fondului, s-a menționat că se impune efectuarea unei expertize tehnice specialitatea construcții. Este nerelevant faptul că prin expertiza efectuată în evocarea fondului a fost evaluat și terenul, odată cu construcția, pentru eventuale despăgubiri în cazul imposibilității restituirii în natură, cât timp prin decizia a cărei lămurire se solicită nu s-a făcut nicio referire la teren, nu a fost analizată situația juridică a acestuia și nici probele administrate în cauză. În aceste condiții, în absenta oricărei referiri la teren, cu atât mai puțin a motivelor de fapt și de drept pentru care s-ar impune restituirea în natură a acestuia, menționarea în dispozitiv a restituirii terenului ar echivala cu o modificare a soluției deja adoptate, incompatibilă cu operațiunea de lămurire a unui dispozitiv neclar.

De altfel, chiar în Decizia nr. 2687/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost respins recursul P.O. Balș împotriva deciziei nr. 4322 din 10 decembrie 2004, se folosește noțiunea generică de „imobil” tot pentru desemnarea construcției, fără vreo referire la teren. Astfel, s-a arătat că, din probele depuse la dosar pentru identificarea imobilului revendicat, instanța de apel a reținut în mod corect că „imobilul este format din două etaje”. Rezultă, în aceste condiții, că instanța de recurs în acea cauză a soluționat cauza exclusiv cu privire la construcție, considerând că instanța de apel se raportase doar la un asemenea imobil și neputând a se pronunța și asupra terenului în cadrul recursului pârâtului, în absența unor critici explicite pe acest aspect.

Față de cele expuse, Înalta Curte a apreciat că, în mod greșit, curtea de apel a considerat că se impune lămurirea dispozitivului în sensul celor solicitate de către reclamanți, cât timp nu rezultă, din conținutul Deciziei nr. 4322/2004, că soluția ar fi vizat și terenul din Balș, str. N. Titulescu, nu numai construcția. Chiar dacă ar fi fost necesară lămurirea dispozitivului acelei decizii în sensul că noțiunea de „imobil” regăsită în dispozitiv se referă doar la construcție, Înalta Curte a apreciat că o admitere parțială a cererii reclamanților în acest sens ar fi formală, în condițiile în care interesul cererii este legat de menționarea terenului de sub construcție, precum și a terenului aferent, și nu a construcției înseși, pentru care s-a obținut deja executarea hotărâri judecătorești.

Drept urmare, a constatat, în raport de finalitatea urmărită de petenți, că cererea nu este întemeiată și că se impune respingerea sa ca atare. Împotriva susmenționatei hotărâri, reclamanții M.A., B.I., B.Șt.D., N.Ș. C., M.C. au formulat, în contradictoriu cu intimații P.O. Balș, M.E.I., S. R. prin M.F.P., C.E.C. Balș, SC S.S. SRL, AF B.P. și AF T. M., contestație în anulare pentru motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ. , teza I, în sensul că dezlegarea dată în soluționarea recursului este rezultatul unei greșeli materiale. În dezvoltarea motivului de contestație în anulare invocat s-a susținut, după expunerea istoricului cauzei, că decizia instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul normei legale invocate, fiind vorba de o greșeală de fapt involuntară, iar nu de greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale.

Au susținut astfel că, prin Decizia nr. 4322/2004 a Curții de Apel Craiova a cărei îndreptare/lămurire s-a solicitat, a fost admisă în totalitate cererea de chemare în judecată care a avut ca obiect restituirea în natură a construcției și terenului în discuție, soluție ce făcea de prisos atacarea deciziei menționate cu recurs. Instanța de recurs, soluționând calea de atac exercitată împotriva deciziei pronunțată în lămurirea/îndreptarea acestei decizii, a pronunțat hotărârea atacată cu nesocotirea elementelor menționate, aceasta constituind greșeala imputată instanței de recurs. Or, aceasta este o greșeală esențială ce a condus la soluția eronată ce face obiectul cauzei dedusă judecății, greșeală involuntară a instanței de recurs care nu implică, pentru verificarea sa, o reexaminare a fondului și reaprecierea probelor din dosar.

Suplimentar, cu prilejul dezbaterii cauzei, a mai fost invocat un alt motiv de contestație în anulare, respectiv împrejurarea că la data pronunțării deciziei atacate contestatorul M.C. era decedat, iar judecata cauzei s-a efectuat în condițiile de neregularitate procedurală invocată. Referitor la calea de atac dedusă judecății, se constată următoarele: Potrivit art. 318 C. proc. civ., „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale (..)”. Motivul de contestație în anulare menționat de teza I a normei invocate, vizează situația când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale.

Noțiunea de greșeală materială în accepțiunea textului legal citat are în vedere greșelile evidente, involuntar realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei, cum ar fi respingerea greșită ca tardiv a unui recurs (deși exista dovada declarării sale în termen), anularea greșită a recursului ca netimbrat (deși era anexată chitanța plății taxelor legal datorate), etc. Legea nu permite exercitarea acestei căi extraordinare de atac pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale, calea de atac menționată fiind creată doar pentru remedierea unor greșeli materiale, iar nu și pentru reformarea unor greșeli de fond, întrucât aceasta ar echivala cu un recurs la recurs, ceea ce, evident, nu este admisibil.

Or, statuările instanței de recurs privind atât condițiile legale de exercitare a cererii prevăzute de art. 281 1 C. proc. civ., cât și cu referire la elementele de fapt ale cauzei, obiectul sesizării instanței, probațiunea administrată și limitele în care s-au pronunțat instanțele, conchizând în sensul că aceasta a privit exclusiv construcția, nu constituie o greșeală materială în sensul cazului de retractare evocat, ci, eventual, o greșeală de judecată, care, pentru cele expuse, nu poate fi remediată prin intermediul căii de atac deduse judecății. Nici cazul de contestație invocat cu prilejul dezbaterii pricinii și care ar corespunde normei prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu poate fi primit justificat de inexistența sa în speța dedusă judecății.

Potrivit normei menționate, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită cu cerințele legii (ipoteză invocată în cauză), „numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”. Prin urmare, legea consacră caracterul subsidiar al căii de atac a contestației în anulare căilor ordinare de atac prevăzute de lege. Contestația în anulare nu poate fi întemeiată pe motive ce au fost omise ori nu au fost invocate de părți în cadrul căilor ordinare de atac, imposibilitatea de a le fi invocat în cadrul căii ordinare reprezentând o condiție esențială pentru admisibilitatea contestației în anulare de drept comun, context în care cererea astfel formulată apare a fi inadmisibilă.

Or, în speță, așa cum rezultă din actele dosarului și din însăși susținerile părților, M.C. era decedat din data de 22 noiembrie 2001, cu mult înaintea declanșării litigiului dedus judecății, aspect ce nu a fost invocat niciodată de părțile litigante și care face, astfel, a atrage inadmisibilitatea motivului de contestație în anulare susținut cu prilejul dezbaterii cauzei și, în consecință, respingerea cererii și pe temeiul legal menționat. Ca urmare, față de cele ce preced, contestația în anulare dedusă judecății urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii M.A., B.I., B.Șt.D., N.Ș.C., M.C., decedat și continuată de moștenitorii acestuia: B.C., M.P. A., D.S., L.S. și Z.N. împotriva deciziei nr. 3118 din 1 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013.