ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 361/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 361/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei civile de față, constată

următoarele.

Prin decizia

civilă nr. 4322 din 10 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în

dosarul nr. 3864/2002, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții M.A., M.C.,

B.I., B.Șt., B.S. și N.

Ș.C. prin procurator

C.I., împotriva pârâților C.L. Balș, S.R. prin M.F.P., M.

E.I. – C.E.C. Balș

și SC S.S. SRL Balș.

S-a dispus anularea Ordinului nr. 5135/2001 al M.

E.C.

București.

S-a dispus restituirea în natură, către

reclamanți, a imobilului situat

în

Balș, str. N. Titulescu (fost Ana Pauker), jud. Olt.

Recursul declarat de pârâta P.O. Balș împotriva

deciziei

menționate a fost respins, ca nefundat, prin decizia civilă nr.

2687 din 27 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

dosarul nr. 2035/1/2005.

La data de 22 iulie 2010, reclamanții M.A., M.

C., B.I., B.Șt., B.S. și N.Ș.C. au formulat cerere

pentru lămurirea întinderii,

aplicării

și înțelesului dispozitivului deciziei civile nr. 4322/2002 a Curții

de

Apel Craiova, în sensul explicitării că „prin restituirea în natură a

imobilului situat în Balș, str. N. Titulescu, se

înțelege atât construcția,

cât și

terenul pe care se află aceasta și aferent ei”, astfel cum s-a solicitat

prin cererea principală și anterior prin

notificare, și cum au fost identificate

acestea în raportul de expertiză

întocmit de ing. C.D.A.

Prin decizia nr. 295 din 7 octombrie 2010

pronunțată în dosarul nr.

15/54/2002, Curtea de Apel Craiova, secția I

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis cererea și a dispus

lămurirea întinderii,

aplicării și

înțelesului dispozitivului deciziei civile nr. 4322/2002, în sensul că a dispus

restituirea în natură către reclamanți a imobilului în suprafață

construită

și neconstruită de 693,75 m.p.

Pentru a decide astfel, instanța a apreciat că

sunt întrunite cerințele

prevăzute de art. 399 alin. (1) C. proc. civ.,

pentru admiterea

contestației la titlu,

deoarece dispozitivul deciziei este insuficient de clar

pentru că, prin

imobil se înțelege atât construcția, cât și terenul aferent acesteia, situat în

Balș, județul Olt, str. N. Titulescu, așa cum

reclamanții

au notificat și solicitat prin acțiune și cum a fost identificat prin

expertiza efectuată de expert C.D.A.

În anexa 1 expertul face evaluarea întregii

suprafețe construite și

neconstruite,

ce măsoară 693,75 m.p., iar concluziile raportului de expertiză

se

coroborează cu schița existentă la dosarul nr. 638/2002, în

ceea ce privește întinderea suprafeței construite

și neconstruite.

Prin decizia

civilă nr. 3118 din 1 aprilie 2011, Înalta Curte de

Casație și Justiție a admis recursul pârâtului O. Balș prin P. și a

respins cererea de lămurire a dispozitivului

deciziei Curții de Apel Craiova,

ca neîntemeiată, reținând următoarele:

Susținerile recurentei vizează împrejurarea că

dispozitivul Deciziei

nr. 4322/2002

pronunțate de Curtea de Apel Craiova nu privește și terenul

pe care se află construcția ori terenul aferent

acesteia, astfel încât, în mod

greșit, prin decizia recurată a fost admisă

cererea de lămurire a dispozitivului, susțineri ce au fost găsite ca fondate.

Contrar celor reținute de instanța de evocare a

fondului prin decizia

recurată, nu

este suficientă împrejurarea formulării explicite a pretențiilor de restituire

în natură pentru ca dispozitivul hotărârii ce reprezintă titlu

executoriu să fie lămurit în sensul urmărit de

către petenți.

Pe calea

cererii de lămurire a dispozitivului nu pot fi îndreptate

eventuale greșeli de judecată, pentru care ar fi

trebuit să se recurgă la căile de atac deschise împotriva hotărârii, astfel

încât faptul că este posibil ca dispozitivul hotărârii ce reprezintă actul

final al judecății să nu reflecte întrutotul întinderea pretențiilor formulate

de către reclamant nu poate fi valorificat în cadrul unei cereri întemeiate pe

dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ.

, reclamantul având la îndemână calea recursului împotriva

deciziei

de evocare a fondului.

Este adevărat

că Decizia nr. 4322/2002 menționează generic

restituirea

în natură către reclamanți a imobilului din orașul Balș, str. N. Titulescu, iar

noțiunea de „imobil” poate avea semnificația atât de construcție, cât și de

teren, însă nu este obligatoriu să le vizeze pe ambele

concomitent,

astfel cum pretind reclamanții.

Ceea ce este relevant în interpretarea noțiunii

regăsite în dispozitiv s-

a reținut a

fi, în primul rând, argumentarea soluției cuprinse în dispozitiv,

pe care însăși instanța a conceput-o în motivarea

hotărârii.

Or, din considerentele deciziei în discuție nu

reiese că soluția ar fi

avut în

vedere și terenul aferent construcției (precum și cel pe care se află

construcția),

folosindu-se generic doar noțiunea de „imobil”. Mai mult, prin decizia de

anulare a sentinței tribunalului și de reținere în vederea

evocării fondului, s-a menționat că se impune

efectuarea unei expertize

tehnice specialitatea construcții.

Este nerelevant

faptul că prin expertiza efectuată în evocarea

fondului a fost evaluat și terenul, odată cu construcția, pentru

eventuale

despăgubiri în cazul imposibilității restituirii în natură,

cât timp prin

decizia a cărei lămurire se

solicită nu s-a făcut nicio referire la teren, nu a

fost analizată

situația juridică a acestuia și nici probele administrate în cauză.

În aceste

condiții, în absenta oricărei referiri la teren, cu atât mai

puțin a motivelor de fapt și de drept pentru care

s-ar impune restituirea în

natură a acestuia, menționarea în dispozitiv

a restituirii terenului ar echivala cu o modificare a soluției deja adoptate,

incompatibilă cu operațiunea de lămurire a unui dispozitiv neclar.

De altfel, chiar în Decizia nr. 2687/2007

pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin care a fost

respins recursul P.O.

Balș împotriva

deciziei nr. 4322 din 10 decembrie 2004, se folosește noțiunea

generică de „imobil” tot pentru desemnarea

construcției, fără vreo referire

la teren. Astfel, s-a arătat că, din

probele depuse la dosar pentru

identificarea

imobilului revendicat, instanța de apel a reținut în mod corect

că „imobilul

este format din două etaje”.

Rezultă, în

aceste condiții, că instanța de recurs în acea cauză a

soluționat cauza exclusiv cu privire la construcție, considerând că

instanța

de apel se raportase doar

la un asemenea imobil și neputând a se pronunța

și asupra terenului în cadrul recursului pârâtului, în absența unor

critici

explicite pe acest aspect.

Față de cele expuse, Înalta Curte a apreciat că,

în mod greșit, curtea

de apel a

considerat că se impune lămurirea dispozitivului în sensul celor

solicitate de către reclamanți, cât timp nu

rezultă, din conținutul Deciziei nr.

4322/2004,

că soluția ar fi vizat și terenul din Balș, str. N. Titulescu,

nu numai

construcția.

Chiar dacă ar fi fost necesară lămurirea

dispozitivului acelei decizii

în sensul că noțiunea de „imobil” regăsită

în dispozitiv se referă doar la construcție, Înalta Curte a apreciat că o

admitere parțială a cererii reclamanților în acest sens ar fi formală, în

condițiile în care interesul

cererii este

legat de menționarea terenului de sub construcție, precum și a

terenului aferent, și nu a construcției înseși,

pentru care s-a obținut deja

executarea hotărâri judecătorești.

Drept urmare, a constatat, în raport de

finalitatea urmărită de petenți, că cererea nu este întemeiată și că se impune

respingerea sa ca atare.

Împotriva susmenționatei hotărâri, reclamanții M.A.,

B.I., B.Șt.D., N.Ș.

C., M.C. au

formulat, în contradictoriu cu intimații

P.O. Balș, M.E.I., S.

R. prin M.F.P., C.E.C. Balș,

SC S.S. SRL,

AF B.P. și AF T.

M., contestație în anulare

pentru motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ.

, teza I, în sensul că

dezlegarea dată în soluționarea recursului este rezultatul unei greșeli

materiale.

În dezvoltarea

motivului de contestație în anulare invocat s-a

susținut, după expunerea istoricului cauzei, că decizia instanței de

recurs

este rezultatul unei greșeli

materiale, în sensul normei legale invocate, fiind

vorba de o greșeală de fapt involuntară, iar nu

de greșeli de judecată, de

apreciere a probelor, de interpretare a unor

dispoziții legale. Au susținut

astfel că,

prin Decizia nr. 4322/2004 a Curții de Apel Craiova a cărei

îndreptare/lămurire

s-a solicitat, a fost admisă în totalitate cererea de

chemare în judecată care a avut ca obiect restituirea în natură a

construcției

și terenului în discuție, soluție ce făcea de prisos

atacarea deciziei menționate cu recurs.

Instanța de recurs, soluționând calea de atac

exercitată împotriva

deciziei

pronunțată în lămurirea/îndreptarea acestei decizii, a pronunțat

hotărârea

atacată cu nesocotirea elementelor menționate, aceasta

constituind greșeala imputată instanței de recurs. Or, aceasta este o

greșeală

esențială ce a condus la

soluția eronată ce face obiectul cauzei dedusă

judecății, greșeală involuntară a instanței de recurs care nu implică,

pentru verificarea sa, o reexaminare a fondului și reaprecierea probelor din

dosar.

Suplimentar, cu prilejul dezbaterii cauzei, a mai

fost invocat un alt

motiv de contestație în anulare, respectiv

împrejurarea că la data

pronunțării

deciziei atacate contestatorul M.C. era decedat,

iar judecata cauzei s-a efectuat în condițiile de neregularitate

procedurală

invocată.

Referitor la calea de atac dedusă judecății, se

constată următoarele:

Potrivit art.

318 C. proc. civ., „hotărârile instanțelor de

recurs

mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul

unei

greșeli materiale (..)”.

Motivul de

contestație în anulare menționat de teza I a normei invocate, vizează situația

când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale.

Noțiunea de greșeală materială în accepțiunea

textului

legal citat are în vedere greșelile evidente, involuntar realizate prin

confundarea unor elemente importante sau a unor

date aflate la dosarul cauzei, cum ar fi respingerea greșită ca tardiv a unui

recurs (deși exista

dovada

declarării sale în termen), anularea greșită a recursului ca netimbrat (deși

era anexată chitanța plății taxelor legal datorate), etc.

Legea nu permite exercitarea acestei căi

extraordinare de atac pentru

remedierea

unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a

unor dispoziții legale, calea de atac menționată fiind creată doar pentru

remedierea unor greșeli materiale, iar nu și pentru reformarea

unor

greșeli de fond, întrucât aceasta ar echivala cu un recurs la recurs, ceea ce,

evident, nu este admisibil.

Or, statuările instanței de recurs privind atât

condițiile legale de

exercitare a

cererii prevăzute de art. 281

1

C. proc. civ., cât și cu

referire

la elementele de fapt ale cauzei, obiectul sesizării instanței, probațiunea

administrată și limitele în care s-au pronunțat instanțele,

conchizând în sensul că aceasta a privit exclusiv

construcția, nu constituie

o greșeală

materială în sensul cazului de retractare evocat, ci, eventual, o

greșeală

de judecată, care, pentru cele expuse, nu poate fi remediată prin intermediul

căii de atac deduse judecății.

Nici cazul de contestație invocat cu prilejul

dezbaterii pricinii și care

ar corespunde normei prevăzute de art. 317

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu poate fi primit justificat de inexistența sa

în speța dedusă judecății.

Potrivit normei menționate, hotărârile

irevocabile pot fi atacate cu

contestație

în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat

pricina, nu a fost îndeplinită cu cerințele legii (ipoteză invocată

în

cauză), „numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau

recursului”.

Prin urmare, legea consacră caracterul subsidiar

al căii de atac a

contestației în

anulare căilor ordinare de atac prevăzute de lege. Contestația

în anulare nu poate fi întemeiată pe motive ce au

fost omise ori nu au fost invocate de părți în cadrul căilor ordinare de atac,

imposibilitatea de a le fi invocat în cadrul căii ordinare reprezentând o

condiție esențială pentru

admisibilitatea contestației în anulare de

drept comun, context în care cererea astfel formulată apare a fi inadmisibilă.

Or, în speță,

așa cum rezultă din actele dosarului

și din

însăși susținerile părților, M.C. era decedat din

data de 22 noiembrie 2001, cu mult înaintea

declanșării litigiului dedus judecății,

aspect ce nu a fost invocat niciodată de părțile litigante și care

face, astfel,

a atrage

inadmisibilitatea motivului de contestație în anulare susținut cu prilejul

dezbaterii cauzei și, în consecință, respingerea cererii și pe temeiul

legal

menționat.

Ca urmare, față

de cele ce preced, contestația în anulare dedusă judecății urmează să fie

respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatorii M.A., B.I., B.Șt.D., N.Ș.C., M.C., decedat și continuată

de moștenitorii acestuia: B.C., M.P.

A., D.S., L.S. și Z.N. împotriva

deciziei nr. 3118 din 1 aprilie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie

2013.