ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4377/2012

Asupra recursului, din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 24 februarie 2009,

reclamantele R.R. și D.I.C. au solicitat instanței, în contradictoriu cu

pârâții SC L.B.R. SRL, M.F.A., M.I.M., ca prin hotărârea ce va fi pronunțată în

cauză să se constate că sunt moștenitoarele legale ale asociatului fondator

defunct, D.I.C.O. și să fie obligată societatea SC L.B.R. SRL, prin

reprezentantul legal și asociații acestuia, la aducerea la îndeplinire a

hotărârii A.G.A. din 05 mai 2006 stipulată în actul adițional la actele

constitutive din 05 mai 2006 în sensul dezdăunării moștenitor, urmând ca pe

baza unei expertize dispuse de către instanță să fie stabilită valoarea

afacerii.

La termenul de judecată din 05 mai 2009,

instanța a dispus disjungerea petitului privind dezbaterea succesiunii, apreciind

că pentru soluționarea acestuia este competentă Judecătoria Timișoara și a rămas

învestită cu soluționarea petitului privind dezdăunarea moștenitorilor, petit care

a fost înregistrat sub un număr distinct de dosar și care face obiect al prezentului

dosar și, la același termen de judecată a dispus suspendarea acestui dosar până

la soluționarea irevocabilă de către Judecătoria Timișoara a dosarului având ca

obiect constatarea calității de moștenitoare ale reclamantelor.

Prin sentința civilă nr. 12182 din 01 octombrie

2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 1239/30/2009 s-a respins

acțiunea reclamantelor R.R. și D.I.C., ca fiind introdusă împotriva unor persoane

fără calitate procesuală pasivă. Sentința a rămas irevocabilă prin neapelare.

La data de 08 februarie 2011, reclamantele

au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, iar la termenul de judecată din

14 octombrie 2011, la solicitarea pârâților, Tribunalul Timiș a pus în discuție

excepția perimării prezentei cereri, excepție ce a fost respinsă de către instanță

care a dispus și repunerea cauzei pe rol.

Prin încheierea pronunțată la data de 13

mai 2011 a fost respinsă cererea de redeschidere a judecății, Tribunalul reținând

că nu s-a făcut dovada rămânerii irevocabile a sentinței pronunțate de judecătorie.

La data de 06 iunie 2011 pârâta SC

L.B.R. SRL Timișoara a solicitat redeschiderea judecății în Dosarul nr. 2786/30/2009

al Tribunalului Timiș.

În ședința publică de la data de 23 septembrie

2011, pârâții au invocat excepția de perimare a cererii de chemare în judecată,

raportat la data rămânerii irevocabile a sentinței pronunțate de judecătorie.

Prin sentința comercială nr. 1690/PI din

14 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș a fost respinsă excepția perimării

și a fost respinsă acțiunea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală

activă.

În termen legal, împotriva acestei sentințe,

atât reclamantele D.I.C. și R.R., cât și pârâții M.I.M., M.F.A. și SC L.B.R.

SRL Timișoara.

Prin decizia civilă nr. 17/A din 19 ianuarie

2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost anulat

ca netimbrat apelul declarat de reclamantele R.R. și D.I.C. și a fost admis apelul

declarat de pârâții SC L.B.R. SRL, M.F.A. și M.I.M., a fost schimbă sentința apelată,

în sensul că a fost admisă excepția perimării, și, în consecință, s-a constatat

ca fiind perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele R.R.

și D.I.C.

Pentru a hotărî astfel, referitor Ia apelul

reclamantelor, instanța de apel a constatat incidența dispozițiilor art. 20

alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul

judiciar, având în vedere că reclamantele, deși au fost legal citate cu mențiunea

de a-și îndeplini obligația legală a timbrării apelului, acestea nu au depus în

termenul stabilit dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar.

În ceea ce privește apelul pârâților, instanța

de apel a reținut, în esență, greșita aplicarea a dispozițiilor art. 248-250 C.

proc. civ. raportat art. 244 C. proc. civ. de către instanța de fond.

Apreciind ca fiind întemeiată excepția

perimării cererii de chemare în judecată, invocată în primă instanță și reluată

prin cererea de apel cu respectarea dispozițiilor art. 252 alin. (3) C. proc.

civ., a reținut că se impune admiterea apelului pârâților și schimbarea sentinței

apelate în sensul constatării perimării cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamantele

D.I.C. și R.R. au declarat recurs solicitând admiterea recursului, modificarea decizieie

recurate, în sensul respingerii apelului pârâților și menținerea ca temeinică și

legală a sentinței apelate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentele

susțin că soluția de perimare a cererii de chemare în judecată este nelegală.

Sub un prim aspect, susțin că termenul

de perimare în care se poate apela o cale de atac începe să curgă de la data comunicării

hotărârii și nu de la data când a fost dată hotărârea, astfel cum se motivează în

decizia recurată, iar, în cauză, sentința nr. 12182 din 01 octombrie 2009 a Judecătoriei

Timișoara nu a fost comunicată niciunei dintre părțile, inexistența condițiilor

de perimare fiind apreciată în mod corect de către instanța de fond.

Arată că în raport de prevederile art.

248 C. proc. civ. rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt elemente esențiale

pentru stabilirea perimării.

În acest context, consideră recurentele,

partea nu poate fi considerată în culpă, când un act de procedură urma să fie îndeplinit

din oficiu, ceea ce nu s-a întâmplat, întrucât sentințele nu au fost comunicate

părții, astfel că aceasta nu avea cum să apeleze la căi de atac ori să solicite

repunerea cauzei pe rol.

În drept, au fost invocate dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând decizia recurată în raport de

criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept

invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele

care succed:

Cu titlu preliminar, examinarea recursului

sub aspectele criticate, impune câteva considerații legate de buna-credință în exercitarea

drepturilor procedurale, precum și în legătură cu îndatoririle părților în procesul

civil.

Sancțiunile care se aplică în situații

determinate procedural cum este și sancțiunea perimării a fost instituită pentru

nerespectarea cerinței de a exista continuitate în desfășurarea procesului. Altfel

spus, această sancțiune procedurală intervine pentru a înceta starea de incertitudine

creată asupra unor raporturi juridice deduse judecății și are drept consecință stingerea

procesului în faza în care se găsește. Sancțiunea procedurală amintită operează

și ca o prezumție de desistare care se deduce din nestăruința părților, în termenele

prevăzute expres pentru reluarea judecării cauzei. Procedural, considerațiile anterior

evocate au în vedere dispozițiile art. 248 C. proc. civ., dar și dispozițiile

art. 129 alin. (1) din același cod prin care se stabilește că părțile au îndatorirea,

în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului.

De asemenea, părțile au obligația „să îndeplinească

actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de

judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723

alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările”.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin.

(1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării sentinței apelate, orice

cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire, și orice altă

cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept chiar împotriva incapabililor,

dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de șase luni.

Potrivit adagiului latin: „nemo auditor

propriam turpitudinem al legam”, nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor

sale propria sa culpa, nimeni nu poate să obțină foloase invocând propria sa vina,

incorectitudine și nici să se apere valorificând un asemenea temei.

În speță, prin încheierea pronunțată la

data de 05 mai 2009 Tribunalul Timiș a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea

irevocabilă de către Judecătoria Timișoara a Dosarului nr. 1239/30/2009, conform

dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Recurentele nu se pot prevala de propria

pasivitate, derivată din faptul că acestea nu au efectuat niciun demers în sensul

continuării judecății, respectiv de a depune la dosarul cauzei hotărârea rămasă

irevocabilă pronunțată în Dosarul nr. 1239/30/2009 a Judecătoriei Timișoara.

Contrar susținerilor recurentelor, instanța

de apel a dat o corectă eficiență textelor legale incidente speței.

În raport de actele existente la dosar,

Înalta Curte constată că sentința civilă nr. 12182 din 01 octombrie 2009 pronunțată

de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 1239/30/2009 a rămas irevocabilă prin neapelare,

conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ., la data împlinirii termenului de apel,

respectiv la data de 10 noiembrie 2009.

Aceste aspecte au fost reținute în mod

corect și de instanța de apel, care s-a raportat la data de 10 noiembrie 2009, pentru

a calcula termenul de 6 luni, iar nu la data la care a fost pronunțată hotărârea

în pricina care a motivat suspendarea, astfel cum pretind recurentele-reclamante.

Prin urmare, cauza a rămas în nelucrare

mai mult de 6 luni din vina părților, instanța de apel apreciind în mod judicios

că termenul de perimare al acțiunii, conform art. 248 alin. (3) C. proc. civ., s-a

împlinit la data de 10 mai 2010, anterior formulării cererii de redeschidere a judecății

de la data de 08 februarie 2011 și, raportat la dispozițiile art. 252 alin. (3)

C. proc. civ., în mod corect a constatat perimată cererea de chemare în judecată.

În consecință, Înalta Curte constată că

instanța de apel a interpretat și aplicat corect legea, dând o corectă eficiență

textelor legale incidente, decizia recurată fiind la adăpost de orice critică, motiv

pentru care, recursul declarat de reclamantele D.I.C. și R.R. împotriva deciziei

civile nr. 17/A din 19 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

a II-a civilă, este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va fi respins, menținându-se hotărârea atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele

D.I.C. și R.R. împotriva deciziei civile nr. 17/A din 19 ianuarie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția a Il-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

noiembrie 2012.