ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4682/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 287 din 03 martie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâta SC M.B.R. SRL, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, admițând în prealabile excepția cu acest obiect. În considerentele sentinței, s-a reținut că reclamantul este titularul brevetului de invenție „dispozitiv de etanșare semimobilă” acordat la data de 28 aprilie 1995, având obligația de a achita taxele de menținere în vigoare a brevetului. Întrucât titularul nu a mai plătit aceste taxe după data de 05 decembrie 1998, a fost decăzut din drepturile asupra brevetului, decăderea fiind publicată la data de 28 martie 2008 în B.O.P.I.

nr. 3/2008, dată de la care decăderea a devenit opozabilă terților. Ca efect al decăderii, titularul brevetului de invenție numai beneficiază de niciun drept recunoscut și garantat de Legea nr. 64/1991, astfel încât nu mai poate invoca față de terți încălcarea dreptului de proprietate industrială sau alte pretenții legate de acest drept. Consecința în plan procesual a decăderii este lipsa calității procesuale active în cererea de față, motiv pentru care instanța a admis excepția cu acest obiect, fiind înlăturată susținerea reclamantului legată de folosirea invenției de către pârâtă în anul 1995, ca nefiind relevantă în raport de inexistența dreptului reclamantului asupra brevetului.

Apelul reclamantului împotriva sentinței menționate a fost anulat ca netimbrat prin decizia nr. 210 din 03 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, reținându-se neîndeplinirea obligației legale a căii de atac în cuantum de 19,5 RON taxă judiciară de timbru și 0,15 RON timbru judiciar, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997. Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs reclamantul, susținând că a fost în imposibilitate de a achita taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în cuantumul legal, deoarece în perioada judecării apelului a suferit o intervenție chirurgicală, fiind internat într-o unitate spitalicească.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat. Susținerile din motivarea prezentei căi extraordinare de atac tind la dovedirea unei cauze de împiedicare a reclamantului în îndeplinirea obligației procesuale de timbrare a apelului, criticându-se greșita aplicare a sancțiunii nulității cererii de apel. Înalta Curte constată, însă, nelegalitatea aplicării acestei sancțiuni derivă din nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la timbraj în materia drepturilor de proprietate industrială născute dintr-un brevet de invenție, motiv pentru care nu se impune cercetarea existenței ori inexistenței culpei părții în modul de îndeplinire a obligației procesuale.

Conform art. 67 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, „Ce rerile în justiție în domeniul drepturilor de proprietate industrială sunt scutite de taxe judiciare”. Această scutire legală în ceea ce privește taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar operează in rem, fiind aplicabilă tuturor cererilor prin care se tinde la valorificarea unor asemenea drepturi izvorând din brevetele de invenție, indiferent de obiectul concret al cererii, în absența oricărei distincții operate de legiuitor. Acest regim fiscal este aplicabil și în căile de atac, dat fiind faptul că, potrivit art. 11 din Legea nr. 146/1997, taxa judiciară de timbru aferentă acestora se raportează la taxa datorată pentru cererea de chemare în judecată.

În aceste condiții, atât cererea formulată în cauză, având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești pretins cuvenite reclamantului, ca urmare a exploatării invenției aparținând acestuia, cât și cererea de apel, sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru (implicit, și de cea a timbrului judiciar), în mod greșit fiind aplicată sancțiunea nulității cererii de apel, prin decizia recurată. Drept urmare, se constată o greșită aplicare a normei de procedură de către instanța de apel și, fiind întrunit cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa decizia de apel, urmând a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei nr. 210/A din 03 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Casează decizia și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași Curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2010.