ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1845/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 iunie 2010 pe rolul Înaltei Curți sub nr. 5709/1/2010, reclamantele L.I. și B.L. au solicitat revizuirea deciziei nr. 3409 în 01 iunie 2010 a I.C.C.J., în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., arătând că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a instanței de contencios administrativ cu privire la soluționarea excepției de nelegalitate a autorizației de construire din 13 septembrie 2005, emisă de primarul municipiului Vaslui în baza cererii formulate de SC T.V. SA, înregistrată sub nr. 27939 din 11 august 2005, analizată de autoritatea emitentă la data de 05 septembrie 2005, emisă în vederea extinderii rețelei de distribuție din P.G.

IV, prin preluarea consumatorilor alimentați din CT A.I., precum și a autorizației de construire din 13 septembrie 2005, emisă de aceeași autoritate publică locală în baza cererii emisă de Tribunalul Vaslui și înregistrată sub nr. 29464 din 13 decembrie 2006 și analizată de autoritatea emitentă la data de 15 decembrie 2006, prin care au fost autorizate lucrări de amenajare parcare în zona D.G.F.P.S. Vaslui, în spatele blocului. Revizuentele au mai arătat că excepția de nelegalitate a fost invocată prin cererea înregistrată la data de 19 mai 2010, pentru termenul din 25 mai 2010, când a fost amânată pronunțarea pentru data de 1 iunie 2010 și a fost întemeiată pe dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia „legalitatea unui act administrativ unilateral, cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea persoanei interesate.

În acest caz, instanța constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere, motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă nici unei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul”.

Instanța de recurs avea obligația de a se pronunța asupra admisibilității cererii, în sensul că era obligată să analizeze dacă actele administrative a căror legalitate a fost contestată, au sau nu legătură cu soluționarea cauzei și, în situația în care ar fi apreciat că de cele două autorizații de construire ar depinde soluționarea litigiului în fond, ar fi trebuit să sesizeze prin încheiere motivată instanța de contencios administrativ or, dacă ar fi considerat că cele două acte administrative nu au legătură cu soluționarea litigiului, ar fi trebuit să respingă cererea prin încheiere motivată, lucru care nu s-a realizat în cauză, instanța de recurs nepronunțându-se pe cererea formulată.

Revizuentele au mai arătat că excepția de nelegalitate a actelor administrative arătate este admisibilă, întrucât privește acte de care depindea soluționarea justă a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 107 din 29 mai 2009 a Curții de Apel Iași și este temeinică, întrucât actele contestate au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în sensul că au fost eliberate în timpul derulării litigiului întemeiat pe Legea nr. 10/2001 dintre reclamanți și Primarul municipiului Vaslui, iar în baza acestor autorizații au fost efectuate lucrări de utilitate publică pe terenul revendicat de reclamanți. Cererea de revizuire nu poate fi primită, pentru argumentele ce succed: Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia.

Retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate. Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa. Obiectul revizuirii este determinat chiar prin dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., text legal potrivit căruia se poate solicita revizuirea „unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul”.

Din textul citat rezultă că pentru hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe de recurs, legiuitorul a impus o condiție specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei. O instanță de recurs evocă fondul cauzei atunci când, statuând în drept în mod diferit față de modalitatea în care au făcut-o instanțele anterioare, pronunță o soluție proprie și diferită de cele anterior date în aceeași cauză. În categoria hotărârilor care evocă fondul intră toate hotărârile prin care tribunalele și curțile de apel rejudecă fondul după casare. Per a contrario, nu au acest caracter și nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul, prin care s-a dispus casarea cu trimitere sau prin care recursul s-a constatat nul.

Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că în speță, prin decizia ce se tinde a fi revizuită, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanți, printre care și revizuentele din prezenta cauză, împotriva deciziei civile nr. 107 din 29 mai 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Așa fiind, se constată că nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiție impusă de art. 322 C. proc. civ., și anume aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul, situație în raport de care analizarea altor condiții specifice reglementate de cazul de revizuire invocat devine inutilă, respectiv, faptul că invocarea unei excepții de nelegalitate nu poate fi asimilată unei cereri asupra căreia instanța să nu se fi pronunțat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de B.L. și L.I. împotriva deciziei nr. 3409 din 1 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2011.