ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1845/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 28 iunie 2010 pe rolul Înaltei Curți sub nr. 5709/1/2010,

reclamantele L.I. și B.L. au solicitat revizuirea deciziei nr. 3409 în 01 iunie

2010 a I.C.C.J., în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ.,

arătând că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a

instanței de contencios administrativ cu privire la soluționarea excepției de

nelegalitate a autorizației de construire din 13 septembrie 2005, emisă de

primarul municipiului Vaslui în baza cererii formulate de SC T.V. SA,

înregistrată sub nr. 27939 din 11 august 2005, analizată de autoritatea

emitentă la data de 05 septembrie 2005, emisă în vederea extinderii rețelei de

distribuție din P.G. IV, prin preluarea consumatorilor alimentați din CT A.I.,

precum și a autorizației de construire din 13 septembrie 2005, emisă de aceeași

autoritate publică locală în baza cererii emisă de Tribunalul Vaslui și

înregistrată sub nr. 29464 din 13 decembrie 2006 și analizată de autoritatea

emitentă la data de 15 decembrie 2006, prin care au fost autorizate lucrări de

amenajare parcare în zona D.G.F.P.S. Vaslui, în spatele blocului.

Revizuentele au mai

arătat că excepția de nelegalitate a fost invocată prin cererea înregistrată la

data de 19 mai 2010, pentru termenul din 25 mai 2010, când a fost amânată

pronunțarea pentru data de 1 iunie 2010 și a fost întemeiată pe dispozițiile art.

4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia „legalitatea unui act

administrativ unilateral, cu caracter individual, indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea persoanei interesate.

În acest caz,

instanța constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului

pe fond, sesizează, prin încheiere, motivată, instanța de contencios

administrativ competentă și suspendă cauza.

Încheierea de

sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă nici unei căi

de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi

atacată odată cu fondul”.

Instanța de recurs

avea obligația de a se pronunța asupra admisibilității cererii, în sensul că

era obligată să analizeze dacă actele administrative a căror legalitate a fost

contestată, au sau nu legătură cu soluționarea cauzei și, în situația în care

ar fi apreciat că de cele două autorizații de construire ar depinde

soluționarea litigiului în fond, ar fi trebuit să sesizeze prin încheiere

motivată instanța de contencios administrativ or, dacă ar fi considerat că cele

două acte administrative nu au legătură cu soluționarea litigiului, ar fi

trebuit să respingă cererea prin încheiere motivată, lucru care nu s-a realizat

în cauză, instanța de recurs nepronunțându-se pe cererea formulată.

Revizuentele au mai

arătat că excepția de nelegalitate a actelor administrative arătate este

admisibilă, întrucât privește acte de care depindea soluționarea justă a

recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 107 din 29 mai 2009 a Curții

de Apel Iași și este temeinică, întrucât actele contestate au fost emise cu încălcarea

dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în sensul că au fost

eliberate în timpul derulării litigiului întemeiat pe Legea nr. 10/2001 dintre

reclamanți și Primarul municipiului Vaslui, iar în baza acestor autorizații au

fost efectuate lucrări de utilitate publică pe terenul revendicat de

reclamanți.

Cererea de revizuire

nu poate fi primită, pentru argumentele ce succed:

Revizuirea reprezintă

acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea

retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită

în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia.

Retractarea unei hotărâri

judecătorești definitive produce efecte grave pentru părți și pentru

stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează

această cale de atac numai în cazuri strict determinate.

Pe de altă parte

însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea

acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie

viciată chiar în substanța sa.

Obiectul revizuirii

este determinat chiar prin dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., text

legal potrivit căruia se poate solicita revizuirea „unei hotărâri rămasă

definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul”.

Din textul citat

rezultă că pentru hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe de recurs,

legiuitorul a impus o condiție specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma

obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.

O instanță de recurs

evocă fondul cauzei atunci când, statuând în drept în mod diferit față de

modalitatea în care au făcut-o instanțele anterioare, pronunță o soluție

proprie și diferită de cele anterior date în aceeași cauză.

În categoria

hotărârilor care evocă fondul intră toate hotărârile prin care tribunalele și

curțile de apel rejudecă fondul după casare.

Per a contrario, nu

au acest caracter și nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a

revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul, prin care s-a dispus

casarea cu trimitere sau prin care recursul s-a constatat nul.

Analizând actele și

lucrările dosarului, se constată că în speță, prin decizia ce se tinde a fi

revizuită, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanți, printre

care și revizuentele din prezenta cauză, împotriva deciziei civile nr. 107 din

29 mai 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Așa fiind, se

constată că nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii

de revizuire, condiție impusă de art. 322 C. proc. civ., și anume aceea ca

hotărârea dată în recurs să evoce fondul, situație în raport de care analizarea

altor condiții specifice reglementate de cazul de revizuire invocat devine

inutilă, respectiv, faptul că invocarea unei excepții de nelegalitate nu poate

fi asimilată unei cereri asupra căreia instanța să nu se fi pronunțat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibilă cererea de revizuire formulată de B.L. și L.I. împotriva deciziei nr.

3409 din 1 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Civilă și

de Proprietate Intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 martie 2011.