În cazul Aja International Trade B.V. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte C.L. Rozakis Mes Tulkens Vajić dnii Kovler Spielmann, S.E. Jebens, judecătorii și dnii S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 4 ianuarie 2007, a adoptat hotărârea adoptată la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 22879/02) îndreptată împotriva Republicii Elene de o societate de drept olandez cu sediul la Aalsmer (Țările de Jos), Aja International Trade B.V. ( Societatea reclamantă este reprezentată de dl P. Verbist, avocat în baroul din Atena. Guvernul grec ( Hatzipavlou, auditor la Consiliul juridic al statului. Informat cu privire la dreptul său de a participa la procedură [art. 36 alineatul (1) din Convenție și art. 44 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de procedură], guvernul olandez nu a răspuns. Societatea reclamantă se plângea în special de durata procedurii și de lipsa unei căi de atac interne efective care i-ar fi permis să se plângă de această durată. Prin decizia din 1 decembrie 2005, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. Atât societatea reclamantă, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură). La 3 martie 1998, societatea reclamantă a depus o plângere împotriva a trei persoane (un resortisant olandez și doi resortisanți greci) pentru falsa mărturie în cadrul unui litigiu financiar împotriva unei societăți elene cu privire la vânzarea de flori și a însoțit plângerea sa de o cerere de despăgubire a prejudiciului său moral. În special, Comisia a solicitat 15 000 de drahme (44 EUR) în acest sens. La 20 octombrie 2000, persoanele vizate de plângerea societății reclamante au fost revocate în instanță. Ședința, stabilită inițial la 25 septembrie 2001, a fost amânată pe motiv că primul inculpat nu fusese citat legal. La 23 iulie 2002, tribunalul corecțional din Atena i-a numit pe cei trei inculpați (judecata nr. 6300/2002). Societatea reclamantă a afirmat că nici ea, nici consiliul ei, nici martorii pe care intenționa să-i facă să audă nu au fost chemați la audiere și decât la marea ei surpriză. La 8 octombrie 2002, hotărârea a fost transcrisă în registrul tribunalului, data de la care părțile interesate puteau obține o copie a acesteia. Societatea reclamantă susține că a obținut o copie a hotărârii menționate la sfârșitul lunii noiembrie 2002. La 25 februarie 2003, societatea reclamantă i-a cerut procurorului general din apropierea Curții de Casație să se poată pronunța împotriva hotărârii nr. 6300/2002. A doua zi, acesta a clasat cazul fără întârziere. În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 11. Guvernul se opune acestei teze și afirmă că durata procedurii nu a fost excesivă și că instanța sesizată a decis într-un termen rezonabil. 12. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 3 martie 1998, prin depunerea plângerii penale a societății reclamante cu constituirea unei părți civile și s-a încheiat la 23 iulie 2002, cu hotărârea nr. 6300/2002 de la Tribunalul Corecțional din Atena. Prin urmare, a durat patru ani, patru luni și douăzeci de zile, pentru o instanță. 13. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 14. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea cauza Frydlender menționată anterior). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) privind încălcarea articolului 13 din Convenție 16. Societatea reclamantă se plânge că în Grecia nu există nicio instanță la care să se poată face apel pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii și invocă art. 13 din Convenție, astfel cum a fost formulat. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o acțiune efectivă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 17. Guvernul se opune acestei teze. 18. Curtea reamintește că art. 13 asigură o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care să permită să se plângă de o necunoaștere a obligației impuse prin art. 6 alineatul (1) de a auzi cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDO 2000 XI 19. Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să constate că ordinea juridică elenă nu oferă persoanelor interesate o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din Convenție care le permite să se plângă de durata unei proceduri ( Konti-Arvaniti c. Grecia, 5341/99, §§ 29-30, 10 aprilie 2003). Curtea nu distinge în speță niciun motiv de a se abate de la această jurisprudență, cu atât mai mult cu cât guvernul nu susține că ordinea juridică elenă avea între timp o astfel de cale de atac. 20. Prin urmare, Curtea consideră că, în cazul de față, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza absenței în dreptul intern a unei căi de atac care ar fi permis societății reclamante să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 21. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Guvernul consideră că suma solicitată este excesivă și că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. Cu titlu alternativ, acesta consideră că suma alocată pentru prejudiciul moral nu poate depăși 500 EUR. 24. Curtea consideră că societatea reclamantă a suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, aceasta îi acordă 3 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Comisioane și cheltuieli de judecată 25. Societatea reclamantă solicită 700 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții, factură în sprijinul acesteia. 26. Guvernul nu se pronunță. 27. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI). 28. în întregime și alocă societății reclamante 700 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit. Interese moratorii 29. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratoriu pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CESAR, CURTEA, LA UNANIMITATE, A spus că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească societății reclamante, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru daune morale și 700 EUR (șapte sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sume care pot fi datorate ca impozite că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 25 ianuarie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.
PREMIÈRE SECTION
AJA INTERNATIONAL TRADE B.V. c. GRÈCE
(Requête n
o
22879/02)
ARRÊT
25 janvier 2007
25/04/2007
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Aja International Trade B.V. c. Grèce,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
L.
Loucaides
,
président
,
C.L.
Rozakis
,
M
mes
F.
Tulkens
,
N.
Vajić
,
MM.
A.
Kovler
,
D.
Spielmann,
S.E.
Jebens,
juges
,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 4 janvier 2007,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
22879/02) dirigée contre la République hellénique par une société de droit néerlandais ayant son siège à Aalsmer (Pays Bas), Aja International Trade B.V. («
la société requérante
»), qui a saisi la Cour le 3 juin 2002 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La société requérante est représentée par M
e
le Gouvernement
») est représenté par les délégués de son agent, M.
M.
Apessos, conseiller auprès du Conseil juridique de l'Etat et M
me
Z.
Hatzipavlou, auditrice auprès du Conseil juridique de l'Etat. Informé de son droit de prendre part à la procédure (articles 36 § 1 de la Convention et 44 § 1 b) du règlement), le gouvernement néerlandais n'a pas répondu.
3.
La société requérante se plaignait notamment de la durée de la procédure et de l'absence de recours interne effectif qui aurait pu lui permettre de se plaindre de cette durée.
4.
Par une décision du 1
er
décembre 2005, la Cour a déclaré la requête partiellement recevable.
5.
Tant la société requérante que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l'affaire (article
59
§
1 du règlement).
6.
Le 3 mars 1998, la société requérante déposa une plainte avec constitution de partie civile contre trois individus (un ressortissant néerlandais et deux ressortissants grecs) pour faux témoignage dans le cadre d'un litige financier l'opposant à une société grecque à propos d'une vente de fleurs. Elle assortit sa plainte d'une demande en réparation de son préjudice moral. En particulier, elle réclama 15
000 drachmes (44 euros) à ce titre.
7.
Le 20 octobre 2000, les personnes visées par la plainte de la société requérante furent renvoyées en jugement. L'audience, initialement fixée au 25 septembre 2001, fut reportée au motif que le premier prévenu n'avait pas été légalement cité à comparaître.
8.
Le 23 juillet 2002, le tribunal correctionnel d'Athènes acquitta les trois prévenus (jugement n
o
6300/2002). La société requérante affirme que ni elle ni son conseil ni les témoins qu'elle souhaitait faire entendre ne furent convoqués à l'audience et qu'à «
sa grande surprise
», elle apprit en septembre 2002 que l'affaire avait été jugée. Le 8 octobre 2002, le jugement fut transcrit au registre du tribunal, date à partir de laquelle les intéressés pouvaient en obtenir copie. La société requérante affirme qu'elle obtint copie dudit jugement fin novembre 2002.
9.
Le 25 février 2003, la société requérante demanda au procureur général près la Cour de cassation de se pourvoir en cassation contre le jugement n
o
6300/2002. Le lendemain, celui-ci classa l'affaire sans suite.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
10.
La société requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
11.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse. Il affirme que la durée de la procédure n'a pas été excessive et que la juridiction saisie a statué dans un délai raisonnable.
12.
La période à considérer a débuté le 3 mars 1998, par le dépôt de la plainte pénale de la société requérante avec constitution de partie civile et s'est terminée le 23 juillet 2002, avec le jugement n
o
6300/2002 du tribunal correctionnel d'Athènes. Elle a donc duré quatre ans, quatre mois et vingt jours, pour une instance.
13.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
14.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
6 §
1 de la Convention (voir l'affaire
Frydlender
précitée).
15.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 13 DE LA CONVENTION
16.
La société requérante se plaint du fait qu'il n'existe en Grèce aucune juridiction à laquelle l'on puisse s'adresser pour se plaindre de la durée excessive de la procédure. Elle invoque l'article 13 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l'octroi d'un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l'exercice de leurs fonctions officielles.
»
17.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse.
18.
La Cour rappelle que l'article
13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d'une méconnaissance de l'obligation, imposée par l'article 6 § 1, d'entendre les causes dans un délai raisonnable (voir
Kudła c. Pologne
[GC], n
o
2000
‑
XI).
19.
Par ailleurs, la Cour a déjà eu l'occasion de constater que l'ordre juridique hellénique n'offrait pas aux intéressés un recours effectif au sens de l'article
13 de la Convention leur permettant de se plaindre de la durée d'une procédure (
Konti-Arvaniti c. Grèce
, n
o
53401/99, §§ 29-30, 10 avril 2003). La Cour ne distingue en l'espèce aucune raison de s'écarter de cette jurisprudence, d'autant plus que le Gouvernement n'affirme pas que l'ordre juridique hellénique fût entre-temps doté d'une telle voie de recours.
20.
Dès lors, la Cour estime qu'en l'espèce il y a eu violation de l'article
13 de la Convention en raison de l'absence en droit interne d'un recours qui eût permis à la société requérante d'obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l'article
6 § 1 de la Convention.
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
21.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
22.
La société requérante réclame 3
000 euros (EUR) au titre du dommage moral qu'elle aurait subi.
23.
Le Gouvernement estime que la somme demandée est excessive et qu'un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante. A titre alternatif, il estime que la somme allouée au titre du préjudice moral ne saurait dépasser 500 EUR.
24.
La Cour estime que la société requérante a subi un tort moral certain. Statuant en équité, comme le veut l'article 41 de la Convention, elle lui accorde 3
000 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt.
B.
Frais et dépens
25.
La société requérante demande 700 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour, facture à l'appui.
26.
Le Gouvernement ne se prononce pas.
27.
Selon la jurisprudence constante de la Cour, l'allocation de frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c.
Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
28.
Compte tenu du caractère raisonnable du montant réclamé, la Cour accueille cette demande
en entier et alloue à la société requérante 700
EUR au titre des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt.
C.
Intérêts moratoires
29.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 13 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser à la société requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 3
000 EUR (trois mille euros) pour dommage moral et 700 EUR (sept cents euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
25 janvier 2007 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren
Nielsen
Loukis
Loucaides
Greffier
Président