ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2046/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2046/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

recursurilor declarate, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 512 din 08 iunie

2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 273 din

Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 13 C.

pen. anterior a fost condamnat inculpatul B.T. la pedeapsa de 3 ani închisoare

și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c)

C. pen. pe o perioadă de 7 ani.

În baza art. 9 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior a fost

condamnat inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior pe o

perioadă de 7 ani.

În baza art. 33 lit.

a), 34 lit. b) C. pen. anterior s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 4 ani

închisoare.

S-a făcut în cauză

aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior.

În baza art. 35 alin.

(3) C. pen. anterior s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C.

pen. anterior pe o perioadă de 7 ani.

În baza art. 346

alin. (1) C. proc. pen. anterior a fost obligat inculpatul în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC M.L.F.I. SRL la plata sumei de 10.945.369,81 RON

către partea civilă ANAF, la care se vor calcula obligațiile fiscale accesorii

- majorări, penalități și dobânzi - în conformitate cu Codul de procedură

fiscală, obligații ce urmează a fi calculate de la data scadenței obligației

fiscale și până la data plății integrale.

În baza art. 163 C.

proc. pen. anterior s-a menținut sechestrul asigurător luat în cursul urmăririi

penale prin ordonanța din 19 noiembrie 2010 și ia măsura sechestrului

asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și

părții responsabile civilmente, până la concurența sumei de 10.945.369,81 RON,

măsura putând fi adusă la îndeplinire și de organele de executare ale părții

civile.

În baza art. 348 C.

proc. pen. anterior s-a dispus anularea actelor false, respectiv facturile

prezentate la import de SC M.L.F.I. SRL, astfel cum sunt enumerate la dosar.

În baza art. 191

alin. (1) și (3) C. proc. pen. anterior a fost obligat inculpatul în solidar cu

partea responsabilă civilmente la suma de 60.000 RON cheltuieli judiciare stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul B.T., în

calitate de administrator la SC M.L.F.I. SRL, a efectuat în perioada anilor

2003 - 2004 un număr mare de importuri de flori și plante naturale de la firma

olandeză E.V. și a prezentat la autoritățile vamale din România facturi externe

false, cu valoare mult mai mică decât în realitate, respectiv decât la valorile

existente în facturile emise de exportator și înregistrate la autoritățile

vamale olandeze, cauzând astfel un prejudiciul bugetului de stat în sumă de

108.434.909.900 ROL, sumă din care 58.439.149.853 ROL reprezintă diferențe taxe

vamale, iar suma de 49.995.760.048 RON reprezintă diferență TVA.

Procedând de manevra

arătată mai sus și comisionul vamal achitat Direcției Generală a Vămilor a fost

mai mic cu suma de 1.018.788.191 ROL decât cel legal datorat.

În drept, faptele

inculpatului B.T. au fost încadrate în dispozițiile art. 273 din Legea nr.

86/2006 și art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Pentru prima faptă

s-au reținut a fi aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. anterior,

întrucât s-au săvârșit mai multe acte materiale în realizarea aceleiași

rezoluții infracționale.

Individualizarea

judiciară a pedepselor aplicate s-a făcut în raport de criteriile generale

prev. de art. 72 C. pen. anterior, apreciindu-se că scopul educativ și

preventiv al pedepselor poate fi atins prin executarea în cuantumul fixat și în

condiții privative de libertate.

II. Împotriva

sentinței a declarat apel inculpatul B.T., critica vizând nelegalitatea

soluției sub aspectul greșitei condamnări pentru cele două fapte deduse

judecății.

A susținut inculpatul

că faptele nu există, dat fiind faptul că marfa importată de în Olanda nu putea

să plece neînsoțită de factură, care la rândul ei trebuia să fie însoțită de

documentele de transport internațional, precum și faptul că documentele

însoțitoare ale mărfii parcurgeau mai multe puncte de frontieră, prin țări care

aveau obligația să verifice transportul, iar susținerea acuzării și a instanței

de fond în sensul că în camioanele respective ar fi fost cantități duble sau

triple de mărfuri este lipsită de logică.

În consecință, a

solicitat inculpatul achitarea sa, potrivit dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a)

C. proc. pen. anterior rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior.

Prin Decizia penală

nr. 323 din 19 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a

dispus respingerea, ca nefundat, a apelului declarat de inculpatul B.T.

împotriva Sentinței penale nr. 512 din 08 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală.

Examinându-se

hotărârea apelată în conformitate și în limita dispozițiile art. 371, 372 și

378 C. proc. pen. anterior s-a constatat că apelul este nefundat iar prima

instanță a stabilit în mod corect, pe baza probelor administrate, situația de

fapt, dând și o încadrare juridică faptelor săvârșite de inculpat.

Astfel, din probele

dosarului s-a reținut că inculpatul B.T. este administratorul SC

"M.L.F.I." SRL, firmă care are ca obiect de activitate comerțul cu

plante și în calitatea sa de administrator inculpatul a efectuat în mod repetat

importuri de flori și plante naturale de la firma olandeză "E.V.",

prezentând autorităților vamale române facturi externe întocmite în fals în

care au fost trecute valori mult mai mici decât cele reale, achitate către firma

olandeză.

Activitatea de import

desfășurată de societatea administrată de inculpat cu privire la un număr de 12

facturi externe emise în perioada 02 februarie 2004 - 20 iulie 2004 a fost

supusă unui control vamal, controlul având ca obiect realitatea prețului plătit

efectiv către furnizorul olandez.

Întrucât societatea

nu funcționa la sediul declarat nu s-a putut efectua un control la sediu,

astfel încât s-a procedat la analiza facturilor în cauză depuse de inculpat la

autoritățile vamale române prin comparare cu documentele ce au fost puse la

dispoziție de partenerul olandez.

În urma controlului a

rezultat o diferență de valoare între documentele prezentate la export în

Olanda și cele prezentate la import în România, în sensul că societatea

administrată de inculpat a prezentat la import autorității vamale române

facturi cu o valoare mai mică decât cele prezentate la export în Olanda.

Un prim control a

fost efectuat de organele abilitate pentru perioada 24 februarie 2003 -31

decembrie 2003.

Astfel, la data de 04

februarie 2008 Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale București, Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală a

finalizat verificarea situației importurilor efectuate de inculpat pe baza

documentelor vamale solicitate de la autoritatea vamală din Olanda și cele

prezentate de societatea administrată de inculpat autorității vamale române,

încheind procesul-verbal nr. 2875/2008.

S-a constatat în

actul de control că SC "M.L.F.I." SRL nu a declarat corect valoarea

în vamă pentru importurile de flori în perioada verificată, valoarea reală a

mărfurilor fiind mult mai mare, fiind calculate diferențe vamale de import în

sumă totală de 4.856.801,83 ROL, din care 2.591.147,15 ROL - diferențe taxe

vamale, 44.831,97 ROL - diferență comision vamal și 2.220.822,71 ROL -

diferență TVA.

Un al doilea control

a vizat perioada 01 ianuarie 2004 - 28 decembrie 2004, iar Autoritatea

Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale

București, Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală a încheiat la data de 05

ianuarie 2009 procesul-verbal de control nr. 10844/SAVF/CV, având la bază

documentele puse la dispoziție de autoritățile vamale din Olanda și cele

prezentate de inculpat în calitatea sa de administrator al societății la

autoritățile vamale române.

Prin procesul-verbal

sus-menționat s-a constatat că în perioada supusă controlului, SC

"M.L.F.I." SRL a efectuat un număr de 138 operațiuni de import, din

care 73 de operațiuni de import din Olanda, de la unui furnizor extern - firma

"E.V. Olanda, iar valorile de tranzacție prezentate în vama română sunt

mult mai mici în raport cu valorile prezentate în vama olandeză.

Astfel, pentru cele

73 de operațiuni vamale de import în sumă totală de 55.093.524.938,87 ROL, suma

de 29.729.891,89 ROL reprezintă diferențe taxe vamale, suma de 517.441.943,20

ROL reprezintă diferență comision vamal și suma de 25.409.794,680,33 ROL

reprezintă diferență TVA.

S-a precizat că la

data de 23 martie 2005 autoritățile olandeze au demarat o anchetă penală față

de reprezentanții firmei "E.V., E.K. și E.J. și de angajații firmei sub

aspectul infracțiunii de fals, iar cercetarea a vizat facturile emise de

această societate, în scopul de a le folosi ea însăși sau de a fi folosită de

alte persoane în anii 2002, 2003 și 2004.

Inițial firma

olandeză a fost sancționată cu pedeapsa unei amenzi de 30.000 euro pentru

faptul că în perioada 01 martie 2002 - 25 martie 2002, societatea "E.V. a

întocmit de mai multe ori facturi false cu o valoare mai mică decât cea pentru

care s-a livrat în realitate, dar ulterior, autoritățile olandeze au constatat

continuarea activității ilicite și după data aplicării amenzii, astfel încât au

continuat ancheta penală împotriva societății olandeze și au constatat alte

date cu privire la activitatea inculpatului B.T.

Relevant în sensul

celor reținute mai sus este procesul-verbal întocmit de FIOD - ECD Biroul

Amsterdam, aflat la dosar.

Legalitatea

procesului-verbal a fost contestată de inculpat, însă, așa cum în mod corect a

reținut instanța de fond, instanțele române nu au niciun temei legal să

cenzureze actele transmise prin comisie rogatorie.

Cert este că din

actele transmise de autoritățile olandeze rezultă că ancheta care s-a

desfășurat a fost una penală, condusă de procuror, iar în cadrul acestei

anchete, autoritățile olandeze au solicitat de la vama română copii de pe toate

facturile emise de firma olandeză către SC "M.L.F.I." SRL pentru

perioada 29 martie 2002 - 31 decembrie 2003.

În cadrul acestei

anchete, autoritățile olandeze au solicitat de la vama română copii după toate

facturile emise de E.V. către SC M.L.F.I. S.R.L., pentru perioada 29 martie

2002 până la 31 decembrie 2003, care au fost prezentate la vama română odată cu

declarațiile de import pentru transporturile de flori.

Din procesul-verbal

de anchetă întocmit de FIOD - ECD a rezultat că datele de pe facturile firmei

E.V., așa cum au fost prezentate la vama română odată cu importul în România,

coincid cu cele din facturile salvate în fișierul Sagitta Export al Vămii

Olandeze, iar numerele de înmatriculare ale autoturismelor așa cum sunt

menționate în declarațiile de import prezentate la intrarea în România sunt

identice cu cele menționate în declarațiile de export din cadrul fișierului

Sagitta Export de la Vama Olandeză.

Însă, valoarea

facturilor firmei E.V. care au fost prezentate odată cu importurile în România,

nu se potrivește cu valoarea celor 211 facturi salvate în fișierul Sagitta

Export de la Vama Olandeză, pentru perioada 29 martie 2002 - 29 decembrie 2003.

Valoarea totală a

celor 211 facturi în Vama Română este de 967.026,48 euro, în timp ce în

fișierul Sagitta Export de la Vama Olandeză, valoarea totală a exportului,

pentru aceeași perioadă de timp, apare ca fiind 5.731.770,09 euro.

În cadrul anchetei olandeze

au fost verificate în cadrul procedurii de asistență judiciară alte 12 facturi,

din perioada 02 februarie 2004 - 20 iulie 2004 inclusiv, prin compararea cu

valorile înregistrate în sistemul Sagitta Export, stabilindu-se că valoarea

presupusă pentru florile și plantele exportate a fost de 501.688,89 euro, iar

la vama română s-a declarat drept valoare 64.546,66 euro (rezultând o diferență

de 437.142,23 euro), ca urmare a acestei constatări fiind extinse cercetările

cu privire la firma olandeză și pentru perioada anului 2004.

S-a procedat la

verificarea facturilor din perioada 01 ianuarie 2004 - 26 octombrie 2004

stabilindu-se, prin compararea facturilor de la E.V. către SC M.L.F.I. SRL care

au fost prezentate odată cu declarațiile de import la vama română cu valorile

din sistemul Sagitta Export, că valoarea presupusă a plantelor și a florilor

exportate a fost de 1.911.605,8 euro, iar la vama română s-a declarat valoarea

de 517.407,44 euro (rezultând o diferență de 1.394.197,64 euro).

În cadrul anchetei realizate

de autoritățile olandeze s-a stabilit că activitatea ilicită a firmei E.V. nu a

adus niciun prejudiciul statului olandez, această firmă achitându-și integral

toate obligațiile fiscale legate de activitățile de export.

Din declarațiile date

în cadrul anchetei olandeze de angajații societății E.V., W.V., R.K., H.M.,

rezultă că în relația dintre firma E.V. și SC M.L.F.I. SRL, la cererea

clientului român, erau emise două tipuri de facturi - facturile mari, ce

conțineau suma reală plătită de inculpatul B.T. și care erau înregistrate de

firma olandeză care plătea datoriile fiscale la valoarea reală a tranzacțiilor,

și facturile mici - care însoțeau transportul cu camionul, pe care inculpatul

B. urma să le folosească la granița română, și în care erau menționate sume mai

mici, indicate telefonic de clientul român - B.T., care urma astfel să

plătească taxe vamale mai mici. Din declarațiile acelorași persoane rezultă că

această modalitate de lucru era agreată de firma olandeză pentru a păstra

relațiile cu clientul român.

Este în afară de

orice dubiu că între facturile emise în perioada 2003 - 2004 identificate de

autoritățile olandeze la furnizorul olandez și cele prezentate în vamă de către

SC "M.L.F.I." SRL nu există diferențe cu privire la numărul, date emiterii,

denumirea mărfii, total calitate brută, total calitate netă, număr de colete,

însă valorile de tranzacție exprimate în euro înscrise pe facturile emise de

exportatorul olandez sunt mult mai mari decât valorile de tranzacție prezentate

de societatea administrată de inculpat la importul în România și acest lucru

rezultă din raportul de constatare care a fost întocmit în cursul urmăririi

penale.

Procedând în modul

arătat mai sus, prin prezentarea la autoritatea vamală română a unor facturi

care au prezentat prețuri de tranzacție mai mici decât cele reale, inculpați, a

produs bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 108.434.909.900 ROL, din

care suma de 58.439.149.853 ROL reprezintă deferente taxe vamale și

49.995.760.047 ROL reprezintă diferențe T.V.A. la care se adaugă comisionul

vamal neachitat Direcției Generale a Vămilor în sumă de 1.018.788.191 ROL.

Inculpatul nu a

recunoscut săvârșirea faptelor deduse judecății în prezenta cauză și a

solicitat efectuarea unei expertize contabile, la care a renunțat la termenul

de judecată din 11 decembrie 2013, susținând că expertul a avut în vedere

documente, respectiv facturile exportatorului olandez, pe care, el, inculpatul

nu le recunoaște.

Este imposibil de

crezut că autoritățile olandeze ar fi pus la dispoziție acte false, mai ales că

actele respective au fost analizate în ancheta penală care a avut loc cu

privire la activitatea firmei olandeze, aspect ce a fost expus mai sus, dar,

din moment ce expertiza s-a efectuat la cererea inculpatului este dreptul acestuia

să renunțe la ea.

În fine, inculpatul

nu a putut explica de ce valoarea facturilor firmei "E.V." care au

fost prezentate odată cu importurile în România, nu se potrivește cu valoarea

celor 211 facturi salvate în fișierul Sagitta Export de la vama olandeză,

pentru perioada 29 martie 2002 - 29 decembrie 2003.

Apărarea inculpatului

în sensul că mențiunile din facturile prezentate la vama română sunt cele reale

este infirmată de faptul clar stabilit că aceleași facturi folosite la vama

românească au fost înregistrate în contabilitatea firmei "E.V." la o

valoare mult mai mare.

Nici referirea

inculpatului la faptul că ar fi susținut acuzarea că în camioanele respective

erau cantități duble sau triple de mărfuri nu este reală.

Niciodată nu a fost

acuzat inculpatul de așa ceva, acuzația adusă fiind strict legată de faptul că

a prezentat autorităților vamale române facturi externe întocmite în fals în

care au fost trecute valori mult mai mici decât cele reale, achitate către

firma olandeză.

În consecință, s-a apreciat

că faptele săvârșite de inculpatul B.T. constând în aceea că a efectuat în mod

repetat în realizarea aceleiași rezoluții infracționale importuri de flori și

plante naturale din Olanda, folosind la autoritățile vamale române documente

false, respectiv facturi subevaluate, în scopul de a achita obligații vamale

diminuate față de cele reale în perioada anilor 2003 - 2004, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 273 din Legea nr.

86/2006 și art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, așa cum în mod corect a

reținut instanța de fond.

Având în vedere cele

ce preced, critica formulată de inculpat sentinței fondului s-a apreciat a fi

nefondată, iar în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior s-a

respins apelul ca nefondat.

III. Împotriva

Deciziei penale nr. 323 din 19 decembrie 2013 a Curții de Apel București,

secția I penală a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul B.T.

Recurentul inculpat a

invocat cazul de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, apreciind că s-a făcut o greșită interpretare și

aplicare a legii deoarece întregul probatoriu a fost interpretat greșit de

instanțele inferioare când l-au condamnat pe inculpat și au respins calea de

atac, solicitând aplicarea art. 396 art. 5 C. proc. pen., reevaluarea situației

de fapt, reinterpretarea probelor și achitarea pe lipsă de probe, în baza art.

16 lit. c) C. proc. pen.

Analizând recursul

declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru

următoarele considerente:

Conform art. 385

14

C. proc. pen. anterior, cu ocazia judecării recursului, instanța este obligată

să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor

cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a

fost ascultat la instanțele de fond și apel, precum și atunci când aceste

instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.

În cauză, Înalta

Curte nu are obligația să procedeze la ascultarea inculpatului, acesta fiind

ascultat la instanțele de fond și apel, iar aceste instanțe au pronunțat

împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare. Mai mult, inculpatul prin

apărător ales nu a formulat nicio cerere în acest sens, ci doar cereri în

probațiune.

Înalta Curte constată

că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 12 din Legea nr. 255/2013,

conform cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a

Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost

supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și

se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. În

consecință, instanța urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu

normele Codului de procedură penală anterior, respectiv art. 385

9

C.

proc. pen. anterior.

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

6

C. proc. pen. anterior stabilește, în alin. (2), că

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare

prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în

cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul

și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în

cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale

toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale

legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

în art. 385

9

C. proc. pen. anterior.

Instituind, totodată,

o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen.

anterior prevede, în alin. (2

1

), că instanța de recurs nu poate

examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul

dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea

primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași

articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă

că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București la data de 19

decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a

Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor

de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum

au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii

cuprinse în art. 11 din lege nefiind aplicabile în speță - referitoare la

aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură

penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data

intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul

de declarare a recursului.

Prin Legea nr. 2/2013

s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri

de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau

incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen. anterior, intenția clară a legiuitorului,

prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul

judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale

ordinară de atac și limitat doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul

de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen. anterior, invocat de recurentul inculpat, se constată că, nu a fost

modificat dar a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în

considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către

instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute

în art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, respectiv

invocarea, în scris, cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Motivele de recurs de

la filele 13 - 26 au fost depuse de apărătorul ales la data de 02 mai 2014 prin

Serviciul Registratură, iar cele de la filele 27 - 28 au fost depuse de

apărătorul din oficiu la data de 01 mai 2014 prin fax.

Instanța de recurs

constată că singurul caz de casare invocat de inculpat și prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior nu a fost invocat în

termenul prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior,

ultima zi de depunere a motivelor de recurs fiind 30 aprilie 2014, în

condițiile în care primul termen de judecată a fost pe 07 mai 2014, iar acest

caz de casare nu se ia în considerare din oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, astfel că acest caz de casare nu va fi luat

în considerare.

Mai mult, critica

formulată în concret pe acest caz de casare a fost invocată doar formal în

cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, însă aceasta se circumscrie fostului pct. 18 al art.

385

9

alin. (1) care a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, fiind

singurul caz de casare care permitea reevaluarea situației de fapt în calea de

atac a recursului, așa cum a solicitat inculpatul, cazurile de casare prevăzute

în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior așa cum au fost

modificate prin Legea nr. 2/2013 permițând instanței de recurs să verifice

hotărârea recurată doar sub aspecte de nelegalitate și nu de netemeinicie.

Înalta Curte,

analizând dosarul cauzei, constată că în cauză nu sunt incidente nici cazuri de

casare care se iau în considerare din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior.

În ce privește

aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 5 C. pen., examinând cauza,

în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârșirea

infracțiunilor, instanța de recurs constată că inculpatul a fost condamnat

pentru infracțiunile prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 13 C. pen. anterior și art. 9 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior, pedepsele

pentru aceste infracțiuni nefiind modificate.

Aceste infracțiuni au

fost săvârșite în concurs, iar concursul de infracțiuni din noul C. pen.

reglementat în art. 39 alin. (1) lit. b) este sancționat mai aspru, fiind

obligatorie aplicarea sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse

stabilite, pe când la concursul de infracțiuni reglementat de art. 33 lit. a)

și 34 lit. b) din vechiul C. pen. sporul era facultativ, de cel mult 5 ani.

Pentru aceste motive

nu se impune aplicarea art. 5 C. pen.

Față de tardiva

invocare a cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior și față de lipsa oricărui alt caz de casare care se ia

în considerare din oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

anterior, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident niciun caz de

casare din cele prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen. anterior, care

să permită valorificarea criticilor învederate instanței de recurs de către

recurentul inculpat B.T.

Față de aceste

considerente, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.T.

împotriva Deciziei penale nr. 323 din 19 decembrie 2013 a Curții de Apel

București, secția I penală.

Văzând și

dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.T. împotriva Deciziei penale nr.

323 din 19 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 iunie 2014.

Procesat

de GGC - NN