ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2046/2014

Deliberând asupra recursurilor declarate, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 512 din 08 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 13 C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul B.T. la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o perioadă de 7 ani. În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior a fost condamnat inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior pe o perioadă de 7 ani.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. anterior s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 4 ani închisoare. S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior. În baza art. 35 alin. (3) C. pen. anterior s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior pe o perioadă de 7 ani. În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. anterior a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.L.F.I. SRL la plata sumei de 10.945.369,81 RON către partea civilă ANAF, la care se vor calcula obligațiile fiscale accesorii - majorări, penalități și dobânzi - în conformitate cu Codul de procedură fiscală, obligații ce urmează a fi calculate de la data scadenței obligației fiscale și până la data plății integrale.

În baza art. 163 C. proc. pen. anterior s-a menținut sechestrul asigurător luat în cursul urmăririi penale prin ordonanța din 19 noiembrie 2010 și ia măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și părții responsabile civilmente, până la concurența sumei de 10.945.369,81 RON, măsura putând fi adusă la îndeplinire și de organele de executare ale părții civile. În baza art. 348 C. proc. pen. anterior s-a dispus anularea actelor false, respectiv facturile prezentate la import de SC M.L.F.I. SRL, astfel cum sunt enumerate la dosar. În baza art. 191 alin. (1) și (3) C. proc. pen. anterior a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la suma de 60.000 RON cheltuieli judiciare stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Inculpatul B.T., în calitate de administrator la SC M.L.F.I. SRL, a efectuat în perioada anilor 2003 - 2004 un număr mare de importuri de flori și plante naturale de la firma olandeză E.V. și a prezentat la autoritățile vamale din România facturi externe false, cu valoare mult mai mică decât în realitate, respectiv decât la valorile existente în facturile emise de exportator și înregistrate la autoritățile vamale olandeze, cauzând astfel un prejudiciul bugetului de stat în sumă de 108.434.909.900 ROL, sumă din care 58.439.149.853 ROL reprezintă diferențe taxe vamale, iar suma de 49.995.760.048 RON reprezintă diferență TVA.

Procedând de manevra arătată mai sus și comisionul vamal achitat Direcției Generală a Vămilor a fost mai mic cu suma de 1.018.788.191 ROL decât cel legal datorat. În drept, faptele inculpatului B.T. au fost încadrate în dispozițiile art. 273 din Legea nr. 86/2006 și art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Pentru prima faptă s-au reținut a fi aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, întrucât s-au săvârșit mai multe acte materiale în realizarea aceleiași rezoluții infracționale. Individualizarea judiciară a pedepselor aplicate s-a făcut în raport de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. anterior, apreciindu-se că scopul educativ și preventiv al pedepselor poate fi atins prin executarea în cuantumul fixat și în condiții privative de libertate.

II. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul B.T., critica vizând nelegalitatea soluției sub aspectul greșitei condamnări pentru cele două fapte deduse judecății. A susținut inculpatul că faptele nu există, dat fiind faptul că marfa importată de în Olanda nu putea să plece neînsoțită de factură, care la rândul ei trebuia să fie însoțită de documentele de transport internațional, precum și faptul că documentele însoțitoare ale mărfii parcurgeau mai multe puncte de frontieră, prin țări care aveau obligația să verifice transportul, iar susținerea acuzării și a instanței de fond în sensul că în camioanele respective ar fi fost cantități duble sau triple de mărfuri este lipsită de logică. În consecință, a solicitat inculpatul achitarea sa, potrivit dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. anterior rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior. Prin Decizia penală nr. 323 din 19 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a dispus respingerea, ca nefundat, a apelului declarat de inculpatul B.T. împotriva Sentinței penale nr. 512 din 08 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală. Examinându-se hotărârea apelată în conformitate și în limita dispozițiile art. 371, 372 și 378 C. proc. pen. anterior s-a constatat că apelul este nefundat iar prima instanță a stabilit în mod corect, pe baza probelor administrate, situația de fapt, dând și o încadrare juridică faptelor săvârșite de inculpat. Astfel, din probele dosarului s-a reținut că inculpatul B.T.

este administratorul SC "M.L.F.I." SRL, firmă care are ca obiect de activitate comerțul cu plante și în calitatea sa de administrator inculpatul a efectuat în mod repetat importuri de flori și plante naturale de la firma olandeză "E.V.", prezentând autorităților vamale române facturi externe întocmite în fals în care au fost trecute valori mult mai mici decât cele reale, achitate către firma olandeză. Activitatea de import desfășurată de societatea administrată de inculpat cu privire la un număr de 12 facturi externe emise în perioada 02 februarie 2004 - 20 iulie 2004 a fost supusă unui control vamal, controlul având ca obiect realitatea prețului plătit efectiv către furnizorul olandez. Întrucât societatea nu funcționa la sediul declarat nu s-a putut efectua un control la sediu, astfel încât s-a procedat la analiza facturilor în cauză depuse de inculpat la autoritățile vamale române prin comparare cu documentele ce au fost puse la dispoziție de partenerul olandez.

În urma controlului a rezultat o diferență de valoare între documentele prezentate la export în Olanda și cele prezentate la import în România, în sensul că societatea administrată de inculpat a prezentat la import autorității vamale române facturi cu o valoare mai mică decât cele prezentate la export în Olanda. Un prim control a fost efectuat de organele abilitate pentru perioada 24 februarie 2003 -31 decembrie 2003. Astfel, la data de 04 februarie 2008 Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală a finalizat verificarea situației importurilor efectuate de inculpat pe baza documentelor vamale solicitate de la autoritatea vamală din Olanda și cele prezentate de societatea administrată de inculpat autorității vamale române, încheind procesul-verbal nr. 2875/2008.

S-a constatat în actul de control că SC "M.L.F.I." SRL nu a declarat corect valoarea în vamă pentru importurile de flori în perioada verificată, valoarea reală a mărfurilor fiind mult mai mare, fiind calculate diferențe vamale de import în sumă totală de 4.856.801,83 ROL, din care 2.591.147,15 ROL - diferențe taxe vamale, 44.831,97 ROL - diferență comision vamal și 2.220.822,71 ROL - diferență TVA. Un al doilea control a vizat perioada 01 ianuarie 2004 - 28 decembrie 2004, iar Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală a încheiat la data de 05 ianuarie 2009 procesul-verbal de control nr. 10844/SAVF/CV, având la bază documentele puse la dispoziție de autoritățile vamale din Olanda și cele prezentate de inculpat în calitatea sa de administrator al societății la autoritățile vamale române.

Prin procesul-verbal sus-menționat s-a constatat că în perioada supusă controlului, SC "M.L.F.I." SRL a efectuat un număr de 138 operațiuni de import, din care 73 de operațiuni de import din Olanda, de la unui furnizor extern - firma "E.V. Olanda, iar valorile de tranzacție prezentate în vama română sunt mult mai mici în raport cu valorile prezentate în vama olandeză. Astfel, pentru cele 73 de operațiuni vamale de import în sumă totală de 55.093.524.938,87 ROL, suma de 29.729.891,89 ROL reprezintă diferențe taxe vamale, suma de 517.441.943,20 ROL reprezintă diferență comision vamal și suma de 25.409.794,680,33 ROL reprezintă diferență TVA. S-a precizat că la data de 23 martie 2005 autoritățile olandeze au demarat o anchetă penală față de reprezentanții firmei "E.V., E.K.

și E.J. și de angajații firmei sub aspectul infracțiunii de fals, iar cercetarea a vizat facturile emise de această societate, în scopul de a le folosi ea însăși sau de a fi folosită de alte persoane în anii 2002, 2003 și 2004. Inițial firma olandeză a fost sancționată cu pedeapsa unei amenzi de 30.000 euro pentru faptul că în perioada 01 martie 2002 - 25 martie 2002, societatea "E.V. a întocmit de mai multe ori facturi false cu o valoare mai mică decât cea pentru care s-a livrat în realitate, dar ulterior, autoritățile olandeze au constatat continuarea activității ilicite și după data aplicării amenzii, astfel încât au continuat ancheta penală împotriva societății olandeze și au constatat alte date cu privire la activitatea inculpatului B.T.

Relevant în sensul celor reținute mai sus este procesul-verbal întocmit de FIOD - ECD Biroul Amsterdam, aflat la dosar. Legalitatea procesului-verbal a fost contestată de inculpat, însă, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, instanțele române nu au niciun temei legal să cenzureze actele transmise prin comisie rogatorie. Cert este că din actele transmise de autoritățile olandeze rezultă că ancheta care s-a desfășurat a fost una penală, condusă de procuror, iar în cadrul acestei anchete, autoritățile olandeze au solicitat de la vama română copii de pe toate facturile emise de firma olandeză către SC "M.L.F.I." SRL pentru perioada 29 martie 2002 - 31 decembrie 2003. În cadrul acestei anchete, autoritățile olandeze au solicitat de la vama română copii după toate facturile emise de E.V.

către SC M.L.F.I. S.R.L., pentru perioada 29 martie 2002 până la 31 decembrie 2003, care au fost prezentate la vama română odată cu declarațiile de import pentru transporturile de flori. Din procesul-verbal de anchetă întocmit de FIOD - ECD a rezultat că datele de pe facturile firmei E.V., așa cum au fost prezentate la vama română odată cu importul în România, coincid cu cele din facturile salvate în fișierul Sagitta Export al Vămii Olandeze, iar numerele de înmatriculare ale autoturismelor așa cum sunt menționate în declarațiile de import prezentate la intrarea în România sunt identice cu cele menționate în declarațiile de export din cadrul fișierului Sagitta Export de la Vama Olandeză. Însă, valoarea facturilor firmei E.V.

care au fost prezentate odată cu importurile în România, nu se potrivește cu valoarea celor 211 facturi salvate în fișierul Sagitta Export de la Vama Olandeză, pentru perioada 29 martie 2002 - 29 decembrie 2003. Valoarea totală a celor 211 facturi în Vama Română este de 967.026,48 euro, în timp ce în fișierul Sagitta Export de la Vama Olandeză, valoarea totală a exportului, pentru aceeași perioadă de timp, apare ca fiind 5.731.770,09 euro.

În cadrul anchetei olandeze au fost verificate în cadrul procedurii de asistență judiciară alte 12 facturi, din perioada 02 februarie 2004 - 20 iulie 2004 inclusiv, prin compararea cu valorile înregistrate în sistemul Sagitta Export, stabilindu-se că valoarea presupusă pentru florile și plantele exportate a fost de 501.688,89 euro, iar la vama română s-a declarat drept valoare 64.546,66 euro (rezultând o diferență de 437.142,23 euro), ca urmare a acestei constatări fiind extinse cercetările cu privire la firma olandeză și pentru perioada anului 2004. S-a procedat la verificarea facturilor din perioada 01 ianuarie 2004 - 26 octombrie 2004 stabilindu-se, prin compararea facturilor de la E.V. către SC M.L.F.I.

SRL care au fost prezentate odată cu declarațiile de import la vama română cu valorile din sistemul Sagitta Export, că valoarea presupusă a plantelor și a florilor exportate a fost de 1.911.605,8 euro, iar la vama română s-a declarat valoarea de 517.407,44 euro (rezultând o diferență de 1.394.197,64 euro). În cadrul anchetei realizate de autoritățile olandeze s-a stabilit că activitatea ilicită a firmei E.V. nu a adus niciun prejudiciul statului olandez, această firmă achitându-și integral toate obligațiile fiscale legate de activitățile de export. Din declarațiile date în cadrul anchetei olandeze de angajații societății E.V., W.V., R.K., H.M., rezultă că în relația dintre firma E.V. și SC M.L.F.I.

SRL, la cererea clientului român, erau emise două tipuri de facturi - facturile mari, ce conțineau suma reală plătită de inculpatul B.T. și care erau înregistrate de firma olandeză care plătea datoriile fiscale la valoarea reală a tranzacțiilor, și facturile mici - care însoțeau transportul cu camionul, pe care inculpatul B. urma să le folosească la granița română, și în care erau menționate sume mai mici, indicate telefonic de clientul român - B.T., care urma astfel să plătească taxe vamale mai mici. Din declarațiile acelorași persoane rezultă că această modalitate de lucru era agreată de firma olandeză pentru a păstra relațiile cu clientul român.

Este în afară de orice dubiu că între facturile emise în perioada 2003 - 2004 identificate de autoritățile olandeze la furnizorul olandez și cele prezentate în vamă de către SC "M.L.F.I." SRL nu există diferențe cu privire la numărul, date emiterii, denumirea mărfii, total calitate brută, total calitate netă, număr de colete, însă valorile de tranzacție exprimate în euro înscrise pe facturile emise de exportatorul olandez sunt mult mai mari decât valorile de tranzacție prezentate de societatea administrată de inculpat la importul în România și acest lucru rezultă din raportul de constatare care a fost întocmit în cursul urmăririi penale.

Procedând în modul arătat mai sus, prin prezentarea la autoritatea vamală română a unor facturi care au prezentat prețuri de tranzacție mai mici decât cele reale, inculpați, a produs bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 108.434.909.900 ROL, din care suma de 58.439.149.853 ROL reprezintă deferente taxe vamale și 49.995.760.047 ROL reprezintă diferențe T.V.A. la care se adaugă comisionul vamal neachitat Direcției Generale a Vămilor în sumă de 1.018.788.191 ROL. Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor deduse judecății în prezenta cauză și a solicitat efectuarea unei expertize contabile, la care a renunțat la termenul de judecată din 11 decembrie 2013, susținând că expertul a avut în vedere documente, respectiv facturile exportatorului olandez, pe care, el, inculpatul nu le recunoaște.

Este imposibil de crezut că autoritățile olandeze ar fi pus la dispoziție acte false, mai ales că actele respective au fost analizate în ancheta penală care a avut loc cu privire la activitatea firmei olandeze, aspect ce a fost expus mai sus, dar, din moment ce expertiza s-a efectuat la cererea inculpatului este dreptul acestuia să renunțe la ea. În fine, inculpatul nu a putut explica de ce valoarea facturilor firmei "E.V." care au fost prezentate odată cu importurile în România, nu se potrivește cu valoarea celor 211 facturi salvate în fișierul Sagitta Export de la vama olandeză, pentru perioada 29 martie 2002 - 29 decembrie 2003. Apărarea inculpatului în sensul că mențiunile din facturile prezentate la vama română sunt cele reale este infirmată de faptul clar stabilit că aceleași facturi folosite la vama românească au fost înregistrate în contabilitatea firmei "E.V." la o valoare mult mai mare.

Nici referirea inculpatului la faptul că ar fi susținut acuzarea că în camioanele respective erau cantități duble sau triple de mărfuri nu este reală. Niciodată nu a fost acuzat inculpatul de așa ceva, acuzația adusă fiind strict legată de faptul că a prezentat autorităților vamale române facturi externe întocmite în fals în care au fost trecute valori mult mai mici decât cele reale, achitate către firma olandeză. În consecință, s-a apreciat că faptele săvârșite de inculpatul B.T.

constând în aceea că a efectuat în mod repetat în realizarea aceleiași rezoluții infracționale importuri de flori și plante naturale din Olanda, folosind la autoritățile vamale române documente false, respectiv facturi subevaluate, în scopul de a achita obligații vamale diminuate față de cele reale în perioada anilor 2003 - 2004, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006 și art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond. Având în vedere cele ce preced, critica formulată de inculpat sentinței fondului s-a apreciat a fi nefondată, iar în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior s-a respins apelul ca nefondat.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 323 din 19 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul B.T. Recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. anterior, apreciind că s-a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii deoarece întregul probatoriu a fost interpretat greșit de instanțele inferioare când l-au condamnat pe inculpat și au respins calea de atac, solicitând aplicarea art. 396 art. 5 C. proc. pen., reevaluarea situației de fapt, reinterpretarea probelor și achitarea pe lipsă de probe, în baza art. 16 lit. c) C. proc. pen. Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Conform art. 385 14 C. proc.

pen. anterior, cu ocazia judecării recursului, instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanțele de fond și apel, precum și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare. În cauză, Înalta Curte nu are obligația să procedeze la ascultarea inculpatului, acesta fiind ascultat la instanțele de fond și apel, iar aceste instanțe au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare. Mai mult, inculpatul prin apărător ales nu a formulat nicio cerere în acest sens, ci doar cereri în probațiune.

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 12 din Legea nr. 255/2013, conform cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecință, instanța urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior, respectiv art. 385 9 C. proc. pen. anterior. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. anterior stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc. pen. anterior. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. anterior prevede, în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen.

anterior, dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București la data de 19 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 11 din lege nefiind aplicabile în speță - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen. anterior, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac și limitat doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. anterior, invocat de recurentul inculpat, se constată că, nu a fost modificat dar a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, respectiv invocarea, în scris, cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Motivele de recurs de la filele 13 - 26 au fost depuse de apărătorul ales la data de 02 mai 2014 prin Serviciul Registratură, iar cele de la filele 27 - 28 au fost depuse de apărătorul din oficiu la data de 01 mai 2014 prin fax. Instanța de recurs constată că singurul caz de casare invocat de inculpat și prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. anterior nu a fost invocat în termenul prev. de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. anterior, ultima zi de depunere a motivelor de recurs fiind 30 aprilie 2014, în condițiile în care primul termen de judecată a fost pe 07 mai 2014, iar acest caz de casare nu se ia în considerare din oficiu conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, astfel că acest caz de casare nu va fi luat în considerare.

Mai mult, critica formulată în concret pe acest caz de casare a fost invocată doar formal în cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. anterior, însă aceasta se circumscrie fostului pct. 18 al art. 385 9 alin. (1) care a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, fiind singurul caz de casare care permitea reevaluarea situației de fapt în calea de atac a recursului, așa cum a solicitat inculpatul, cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen. anterior așa cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 permițând instanței de recurs să verifice hotărârea recurată doar sub aspecte de nelegalitate și nu de netemeinicie. Înalta Curte, analizând dosarul cauzei, constată că în cauză nu sunt incidente nici cazuri de casare care se iau în considerare din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. anterior. În ce privește aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 5 C. pen., examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârșirea infracțiunilor, instanța de recurs constată că inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunile prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 13 C. pen. anterior și art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior, pedepsele pentru aceste infracțiuni nefiind modificate. Aceste infracțiuni au fost săvârșite în concurs, iar concursul de infracțiuni din noul C. pen. reglementat în art. 39 alin. (1) lit. b) este sancționat mai aspru, fiind obligatorie aplicarea sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, pe când la concursul de infracțiuni reglementat de art. 33 lit. a) și 34 lit. b) din vechiul C. pen.

sporul era facultativ, de cel mult 5 ani. Pentru aceste motive nu se impune aplicarea art. 5 C. pen. Față de tardiva invocare a cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. anterior și față de lipsa oricărui alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident niciun caz de casare din cele prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. anterior, care să permită valorificarea criticilor învederate instanței de recurs de către recurentul inculpat B.T. Față de aceste considerente, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.T. împotriva Deciziei penale nr. 323 din 19 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.T. împotriva Deciziei penale nr. 323 din 19 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2014. Procesat de GGC - NN