ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 832/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată sub nr. 427/222/2012 la data de 07 februarie 2012 pe rolul Judecătoriei Dorohoi, secția civilă, contestatorul O.C.I., în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. – D.G.F.P.B., a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. IV/6031 din 17 ianuarie 2012 și a tuturor actelor subsecvente acesteia. 2.Hotărârea Judecătoriei Prin sentința nr. 1459 din 14 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Dorohoi a fost declinată competența de soluționarea a cauzei privind pe contestatorul O.C.I. în contradictoriu cu intimata A.N.A.F.

– D.G.F.P.B., în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal. Instanța a reținut că la data de 17 ianuarie 2012 A.N.A.F. prin D.G.F.P.B. a emis decizia de instituire a unor măsuri asiguratorii, ce a fost înregistrată sub nr. IV/6031 din aceeași dată. Judecătoria a reținut că potrivit art. 3 C. proc. civ., Curțile de Apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale și că raportul juridic dedus judecății privește un act al administrației publice, motiv pentru care competența revine Curții de Apel Suceava. 3. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 290 din 1 octombrie 2012 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Suceava în soluționarea contestației la executare formulată de O.C.I., în contradictoriu cu intimata A.N.A.F., D.G.F.P.B.

și a fost declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Dorohoi. Instanța a suspendat procedura de soluționare a cauzei și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin cererea care formează obiectul dosarului nr. 427/222/2012 reclamantul a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. IV 6031 din 17 ianuarie 2012 emisă de pârâtă, conform art. 129 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Prin cererea care formează obiectul dosarului nr. 580/222/2012 (conexat la dosarul nr. 427/222/2012) reclamantul a solicitat anularea măsurilor de executare silită dispuse în baza adresei de înființare a popririi asiguratorii nr. 1002 din 27 ianuarie 2012, invocându-se aceleași dispoziții legale.

Curtea de Apel a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. fisc. „măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător”, iar în conformitate cu dispozițiile art. 172 C. proc. fisc. „persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.” Cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 172 alin. (4) (fostul art. 169 alin. (4)) C. proc.

fisc., a reținut Curtea că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. XIV/2007 dată într-un recurs în interesul legii și a fost stabilit că „judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.” Având în vedere faptul că deciziile pronunțate în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție sunt obligatorii pentru instanțe, de la data publicării lor în M. Of.

al României, Curtea a declinat competența de soluționare a cererilor formulate de reclamant în favoarea Judecătoriei Dorohoi. Instanța a constatat că în cauză s-a ivit un conflict negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 20, 21, 22 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dorohoi, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte a constatat că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 20 pct. 2 C. proc.

civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente să judece același litigiu. Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. IV/6031 din 17 ianuarie 2012 și a tuturor actelor subsecvente acesteia. Potrivit art. 172 alin. (1) (fost 169) C. proc. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare, orice persoană interesată poate face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat, cu încălcarea prevederilor legale, de către organele de executare fiscale, precum și împotriva refuzului acestora de a îndeplini un act de executare în condițiile legii.

În conformitate cu dispozițiile alin. (3) al aceluiași articol, "Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acesta nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege". Înalta Curte reține că în reglementarea competenței și a modului de soluționare, în cuprinsul alin. (4) al aceluiași articol C. proc. fisc. s-a prevăzut: "Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență." În lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanța judecătorească competentă, sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (3) C. proc.

fisc., în care se precizează că: "Unde prezentul cod nu dispune se aplică dispozițiile Codului de procedură civilă." Or, potrivit art. 400 alin. (2) C. proc. civ., "Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută", iar "Dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare". Din coroborarea acestor dispoziții cu prevederea de la art. 373 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că "Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune astfel", fiind evident că este competentă să judece, atât contestația la executarea propriu-zisă, cât și contestația la titlu, judecătoria în circumscripția căreia se face executarea.

Înalta Curte reține că în cazul contestării executării silite ce se realizează de către organele administrative fiscale în baza unui titlu executoriu fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material și procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 și, respectiv, în titlul IX C. proc. fisc., care sunt aplicabile numai la soluționarea acțiunii în anularea sau modificarea obligației fiscale, ce constituie titlu de creanță fiscală. Având în vedere considerentele expuse, cât și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei deduse judecății și care formează obiectul conflictului de competență în favoarea Judecătoriei Dorohoi, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul O.C.I. și pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P.B. în favoarea Judecătoriei Dorohoi. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2013.