ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 832/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. 427/222/2012

la data de 07 februarie 2012 pe rolul Judecătoriei Dorohoi, secția civilă,

contestatorul O.C.I., în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. – D.G.F.P.B., a

solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. IV/6031

din 17 ianuarie 2012 și a tuturor actelor subsecvente acesteia.

2.Hotărârea Judecătoriei

Prin sentința nr. 1459

din 14 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Dorohoi a fost declinată competența

de soluționarea a cauzei privind pe contestatorul O.C.I. în contradictoriu cu

intimata A.N.A.F. – D.G.F.P.B., în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Instanța a reținut că

la data de 17 ianuarie 2012 A.N.A.F. prin D.G.F.P.B. a emis decizia de

instituire a unor măsuri asiguratorii, ce a fost înregistrată sub nr. IV/6031

din aceeași dată. Judecătoria a reținut că potrivit art. 3 C. proc. civ.,

Curțile de Apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de

contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale

și că raportul juridic dedus judecății privește un act al administrației

publice, motiv pentru care competența revine Curții de Apel Suceava.

de Apel

Prin sentința nr. 290

din 1 octombrie 2012 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de

Apel Suceava în soluționarea contestației la executare formulată de O.C.I., în

contradictoriu cu intimata A.N.A.F., D.G.F.P.B. și a fost declinată competența

de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Dorohoi.

Instanța a suspendat

procedura de soluționare a cauzei și a trimis dosarul la Înalta Curte de

Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență

ivit.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că prin cererea care formează obiectul

dosarului nr. 427/222/2012 reclamantul a solicitat anularea Deciziei de

instituire a măsurilor asiguratorii nr. IV 6031 din 17 ianuarie 2012 emisă de pârâtă,

conform art. 129 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Prin

cererea care formează obiectul dosarului nr. 580/222/2012 (conexat la dosarul nr.

427/222/2012) reclamantul a solicitat anularea măsurilor de executare silită

dispuse în baza adresei de înființare a popririi asiguratorii nr. 1002 din 27

ianuarie 2012, invocându-se aceleași dispoziții legale.

Curtea de Apel a

reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. fisc.

„măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse de

instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în

conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică

în mod corespunzător”, iar în conformitate cu dispozițiile art. 172 C. proc.

fisc. „persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de

executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele

de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească

un act de executare în condițiile legii.”

Cu privire la

interpretarea dispozițiilor art. 172 alin. (4) (fostul art. 169 alin. (4)) C.

proc. fisc., a reținut Curtea că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a

pronunțat prin Decizia nr. XIV/2007 dată într-un recurs în interesul legii și a

fost stabilit că „judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este

competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a

unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de

a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului

executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest

titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ

jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură

prevăzută de lege.”

Având în vedere

faptul că deciziile pronunțate în recurs în interesul legii de către Înalta

Curte de Casație și Justiție sunt obligatorii pentru instanțe, de la data

publicării lor în M. Of. al României, Curtea a declinat competența de

soluționare a cererilor formulate de reclamant în favoarea Judecătoriei

Dorohoi.

Instanța a constatat

că în cauză s-a ivit un conflict negativ de competență și a dispus sesizarea

Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de

competență.

II. Decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în

conformitate cu dispozițiile art. 20, 21, 22 C. proc. civ., analizând obiectul

cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dorohoi, secția contencios

administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte a

constatat că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de

competență tipic, întrucât dispozițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ. dispun că

există conflict de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri

irevocabile, s-au declarat necompetente să judece același litigiu.

Analizând actele

dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată

îl reprezintă anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. IV/6031

din 17 ianuarie 2012 și a tuturor actelor subsecvente acesteia.

Potrivit art.

172 alin. (1) (fost 169) C. proc. fisc., republicat, cu modificările și

completările ulterioare, orice persoană interesată poate face contestație

împotriva oricărui act de executare efectuat, cu încălcarea prevederilor

legale, de către organele de executare fiscale, precum și împotriva refuzului

acestora de a îndeplini un act de executare în condițiile legii.

În

conformitate cu dispozițiile alin. (3) al aceluiași articol, "Contestația

poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost

pornită executarea, în cazul în care acesta nu este o hotărâre dată de o

instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru

contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege".

Înalta

Curte reține că în reglementarea competenței și a modului de soluționare, în

cuprinsul alin. (4) al aceluiași articol C. proc. fisc. s-a prevăzut: "Contestația

se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de

urgență."

În lipsa

unor proceduri exprese referitoare la instanța judecătorească competentă, sunt aplicabile

dispozițiile art. 2 alin. (3) C. proc. fisc., în care se precizează că:

"Unde prezentul cod nu dispune se aplică dispozițiile Codului de procedură

civilă."

Or,

potrivit art. 400 alin. (2) C. proc. civ., "Contestația privind lămurirea

înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la

instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută", iar "Dacă o

asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de

jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare".

Din

coroborarea acestor dispoziții cu prevederea de la art. 373 alin. (2) C. proc.

civ., rezultă că "Instanța de executare este judecătoria în circumscripția

căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune

astfel", fiind evident că este competentă să judece, atât contestația la

executarea propriu-zisă, cât și contestația la titlu, judecătoria în

circumscripția căreia se face executarea.

Înalta

Curte reține că în cazul contestării executării silite ce se realizează de

către organele administrative fiscale în baza unui titlu executoriu fiscal,

dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material și

procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 și,

respectiv, în titlul IX C. proc. fisc., care sunt aplicabile numai la

soluționarea acțiunii în anularea sau modificarea obligației fiscale, ce

constituie titlu de creanță fiscală.

Având în vedere

considerentele expuse, cât și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei deduse judecății și

care formează obiectul conflictului de competență în favoarea Judecătoriei

Dorohoi, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul O.C.I. și pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P.B.

în favoarea Judecătoriei Dorohoi.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 februarie 2013.