ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1330/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1330/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin
cererea înregistrată la data de 15 februarie 2011, sub nr. 7486/63/2011, pe
rolul Tribunalului Dolj, contestatorul B.M. a chemat în judecată pe intimata
Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, solicitând
instanței să dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei sale speciale,
menținerea drepturilor stabilite prin decizie și obligarea intimatei la plata
diferenței dintre pensia datorată conform acestei din urmă decizii și cea
redusă conform deciziei de recalculare contestată.
Prin
sentința civilă nr. 5114/2011 din 6 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj
- secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția
necompetenței teritoriale, invocată, din oficiu, și a fost declinată competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, cu motivare că, în
speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 156 teza a ll-a din Legea nr. 19/2000,
conform cărora competența teritorială revine instanței în a cărei rază
teritorială își are sediul pârâtul.
Pe
rolul Tribunalului București - Secția a Vlll-a Conflicte de muncă și asigurări
sociale cauza a fost înregistrată sub nr. 52198/3/2011.
Tribunalul
București a reținut, în esență, că litigiul nu este de competența sa, întrucât,
sub imperiul noii reglementări a Legii nr. 263/2010 care a intrat în vigoare la
data de 01 ianuarie 2011 și care a abrogat Legea nr. 19/2000, au fost
înființate casele de pensii sectoriale, ca structuri cu personalitate juridică,
care funcționează în subordinea Ministerului Apărării Naționale, Ministerului
Administrației și Internelor și S.R.I., conform art. 3 lit. b) și art. 132 alin.
(1) din Legea nr. 263/2010, legiuitorul instituind norma de competență
teritorială și în ipoteza cererilor formulate în contradictoriu cu aceste
subiecte de drept.
Contestația
dedusă prezentei judecăți a fost formulată la data de 15 februarie 2011, deci
după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.
Împrejurarea că Legea nr. 119/2010, în temeiul
căreia a fost emisă
decizia contestată în prezenta cauză, trimite, în
privința procedurii de contestare, la dispozițiile Legii nr. 19/2000, nu
constituie un argument pentru stabilirea competenței jurisdicționale în baza
unui act normativ abrogat la data promovării acțiunii în justiție. S-a apreciat
ca nefiind relevant faptul că Legea nr. 19/2000 era în vigoare la data emiterii
deciziei contestate, câtă vreme la data formulării contestației acest act
normativ era abrogat printr-o lege care instituie o altă normă de competență
teritorială, de imediată aplicare.
S-a
reținut că scopul legiuitorului la redactarea Legii nr. 119/2010 (în luna iunie
2010, când era în vigoare Legea nr. 19/2000), a fost acela de a institui o
normă de trimitere, în sensul ca procedura în materia noilor decizii de pensie,
întemeiate pe Legea nr. 119/2010, să fie aceeași cu cea din materia pensiilor
contributive, reglementată la acel moment de Legea nr. 19/2000.
Or,
întrucât această lege a fost abrogată, fiind înlocuită cu Legea nr. 263/2010,
s-a reținut că interpretarea art. 7 din Legea nr. 119/2010 trebuie să respecte
scopul urmărit de legiuitor, și anume acela de a aplica aceeași procedură în
privința tuturor deciziilor de pensionare, principiu care, de altfel, a stat și
la baza edictării Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
În
raport de considerentele anterior reținute, Tribunalul București a apreciat că
instanța competentă teritorial este cea determinată conform art. 154 alin. (1)
din Legea nr. 263/2010, respectiv instanța de la domiciliul ori sediul
reclamantului, care, potrivit datelor din dosar, este în localitatea Craiova,
jud. Dolj.
Astfel,
prin sentința civilă nr. 828 din 25 ianuarie 2013 a Tribunalului București -
Secția a Vlll-a Conflicte de muncă și asigurări sociale a fost admisă excepția
necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Constatându-se
ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat înaltei Curți de
Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Înalta
Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două
instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină,
în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța
regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj competența
teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Înalta
Curte constată că reclamantul B.M. a învestit instanța cu o cerere prin care solicită
anularea deciziei de pensie din 27 decembrie 2010 emisă de intimată, menținerea
drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr. 137644 din 16 noiembrie 2004
și plata diferenței dintre pensia stabilită prin decizia nr. 137644 din 16
noiembrie 2004 și pensia stabilită prin decizia nr. 137644 din 27 decembrie 2010
la care să se adauge dobânda legală calculată de la 01 ianuarie 2011 și până la
repunerea în plată a deciziei nr. 137644 din 16 noiembrie 2004.
Este
adevărat că decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă la 27 decembrie
2010 în baza Legii nr. 119/2010, dar este de necontestat că B.M. a depus
cererea de anulare la instanța de la domiciliul reclamantului pensionar la data
de 15 februarie 2011 și, prin urmare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.
Dispozițiile art. 196 lit. a) din legea anterior menționată
au abrogat expres Legea nr. 19/2000 la care făceau trimitere prevederile Legii nr.
119/2010 în baza căreia a fost emisă decizia de recalculare a pensiei a cărei
anulare s-a solicitat.
Este
de reținut că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent, devenit art.
154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor formulate
împotriva C.N.P.A.S. sau a caselor teritoriale de pensii (fostele case de
pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și
Internelor și S.R.I.), sunt de competența instanței în a cărei rază teritorială
își are domiciliul sau sediul reclamantul.
Conform art. 725 C. proc. civ., normele de
procedură civilă
sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 și
Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură.
Totodată,
în raport și de prevederile art. 727 din același act normativ, este de reținut,
că o lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită
de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de
imediată aplicare.
Astfel,
având în vedere că în speța de față competența teritorială este determinată de
domiciliul reclamantului, care se află în Craiova, județul Dolj, instanța
reține competența teritorială pentru soluționarea cauzei în favoarea
Tribunalului Dolj.
În
consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art.
22 alin. (5) C. proc. civ., înalta Curte urmează a stabili competența de
soluționare a cererii formulată de contestatorul B.M. în favoarea Tribunalului
Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie
2013.