ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1236/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul S.I.I. a contestat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău, Hotărârea nr. 1301/2010 emisă de către aceasta. În motivarea contestației a arătat că în data de 26 aprilie 1944, familia acestuia compusă din părinți și patru frați a fost refugiată din comuna Lipova, județul Bacău, în comuna Vânju Mare, județul Mehedinți. Tatăl contestatorului îndeplinea atunci funcția de brigadier la Ocolul silvic Fâstâci, județul Vaslui, iar când a plecat în refugiu a luat și arhiva acestui ocol, pe care a adus-o înapoi în primăvara anului 1945 când s-au întors. Prin Sentința civilă nr. 76 din 10 mai 2011 Curtea de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, contestația formulată de reclamantul S.I.I., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că tatăl petentului îndeplinea funcția de brigadier silvic, fiind deci un funcționar al Statului Român, iar în condițiile în care armata sovietică s-a apropiat de granițele țării noastre, acesta a fost mutat prin ordin de serviciu la un alt ocol silvic dintr-o zonă neafectată de ofensiva care se preconiza. Această mutare a unui funcționar cu familia sa într-o zonă ferită de pericolul războiului nu poate constitui decât o măsură de ocrotire, nicidecum o persecuție pe motive etnice, atât petentul cât și familia sa fiind de origine etnică români. Chiar dacă în cauză a fost vorba în fapt de o strămutare, aceasta nu a fost dictată de motive etnice, ci de o cauză obiectivă, apropierea frontului de locul unde își îndeplinea serviciul tatăl petentului.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul S.I.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că reclamantul are trei frați cărora li s-au acordat și li s-au recunoscut drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, depunând în acest sens hotărârile emise de pârâtă. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Din înscrisurile cu caracter oficial depuse la dosar, rezultă fără putință de tăgadă, data nașterii reclamantului și data refugierii familiei sale. Reclamantul, și-a dovedit calitatea de persoană refugiată și prin intermediul probei testimoniale. Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care reclamantul le invocă în susținerea acțiunii, respectă cerințele prevăzute de lege și se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Pârâta a recunoscut calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, celorlalți frați ai reclamantului, iar reclamantul a depus hotărârile acestora la dosarul cauzei. În raport de obiectul acțiunii, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. Astfel, pentru a ajunge la o soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie că aibă rol activ, fiind datori, potrivit textului de lege sus amintit, a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii. În acest sens, aceleași prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare în soluționarea pricinii. Potrivit aceluiași text de lege, instanța este în drept să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc.

De asemenea, instanța este datoare să stăruie, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor. Față de dispozițiile legale menționate, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, sentința atacată va fi modificată în sensul admiterii acțiunii reclamantului, dispunându-se anularea Hotărârii nr. 1301/2010 și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada 15 mai 1944 - 6 martie 1945 cu începere de la 19 ianuarie 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.I.I., împotriva Sentinței civile nr. 76 din 10 mai 2011 a Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantului S.I.I. Anulează Hotărârea nr. 1301/2010 a Casei Județene de Pensii Bacău și obligă pârâta să acorde reclamantului drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada 15 mai 1944 - 6 martie 1945 cu începere de la 19 ianuarie 2010. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 martie 2012. Procesat de GGC - AS