ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1236/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul S.I.I. a

contestat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău,

Hotărârea nr. 1301/2010 emisă de către aceasta.

În motivarea

contestației a arătat că în data de 26 aprilie 1944, familia acestuia compusă

din părinți și patru frați a fost refugiată din comuna Lipova, județul Bacău,

în comuna Vânju Mare, județul Mehedinți.

Tatăl contestatorului

îndeplinea atunci funcția de brigadier la Ocolul silvic Fâstâci, județul

Vaslui, iar când a plecat în refugiu a luat și arhiva acestui ocol, pe care a

adus-o înapoi în primăvara anului 1945 când s-au întors.

Prin Sentința civilă

nr. 76 din 10 mai 2011 Curtea de Apel Bacău, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca nefondată, contestația formulată de reclamantul S.I.I.,

în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că tatăl petentului îndeplinea

funcția de brigadier silvic, fiind deci un funcționar al Statului Român, iar în

condițiile în care armata sovietică s-a apropiat de granițele țării noastre,

acesta a fost mutat prin ordin de serviciu la un alt ocol silvic dintr-o zonă

neafectată de ofensiva care se preconiza.

Această mutare a unui

funcționar cu familia sa într-o zonă ferită de pericolul războiului nu poate

constitui decât o măsură de ocrotire, nicidecum o persecuție pe motive etnice,

atât petentul cât și familia sa fiind de origine etnică români.

Chiar dacă în cauză a

fost vorba în fapt de o strămutare, aceasta nu a fost dictată de motive etnice,

ci de o cauză obiectivă, apropierea frontului de locul unde își îndeplinea

serviciul tatăl petentului.

Împotriva hotărârii

instanței de fond reclamantul S.I.I. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că reclamantul are trei frați cărora li s-au acordat și li

s-au recunoscut drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, depunând în acest

sens hotărârile emise de pârâtă.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile

acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit

persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de

lege.

Prin persoana care a

fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul

în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit

să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele

și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit

art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea

prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada

încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu

acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu

este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Din înscrisurile cu

caracter oficial depuse la dosar, rezultă fără putință de tăgadă, data nașterii

reclamantului și data refugierii familiei sale.

Reclamantul, și-a

dovedit calitatea de persoană refugiată și prin intermediul probei testimoniale.

Așadar, înscrisurile

și declarațiile martorilor pe care reclamantul le invocă în susținerea

acțiunii, respectă cerințele prevăzute de lege și se coroborează cu celelalte

mijloace de probă administrate în cauză.

Pârâta a recunoscut

calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, celorlalți frați ai

reclamantului, iar reclamantul a depus hotărârile acestora la dosarul cauzei.

În raport de obiectul

acțiunii, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Astfel, pentru a

ajunge la o soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie că aibă rol activ,

fiind datori, potrivit textului de lege sus amintit, a stărui, prin toate

mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în

cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii.

În acest sens,

aceleași prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona

administrarea probelor pe care le consideră necesare în soluționarea pricinii.

Potrivit aceluiași

text de lege, instanța este în drept să pună întrebări părților sau să pună în

dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea

pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând

ordona dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc.

De asemenea, instanța

este datoare să stăruie, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice

greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în ocrotirea

drepturilor și intereselor lor.

Față de dispozițiile

legale menționate, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la

starea de fapt invocată de reclamant, instanța de fond a pronunțat o hotărâre

netemeinică și nelegală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.

recursul va fi admis, sentința atacată va fi modificată în sensul admiterii

acțiunii reclamantului, dispunându-se anularea Hotărârii nr. 1301/2010 și

obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului

drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada

15 mai 1944 - 6 martie 1945 cu începere de la 19 ianuarie 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de S.I.I., împotriva Sentinței civile nr. 76 din 10 mai 2011 a Curții

de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că admite acțiunea reclamantului S.I.I.

Anulează Hotărârea

nr. 1301/2010 a Casei Județene de Pensii Bacău și obligă pârâta să acorde

reclamantului drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000

pentru perioada 15 mai 1944 - 6 martie 1945 cu începere de la 19 ianuarie 2010.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 7 martie 2012.

Procesat de GGC - AS