KRUTOV v. RUSSIA

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 25260/02 de către Vitaliy Vasilievich KRUTOV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 25 ianuarie 2007 în calitate de Cameră compusă din: L. Loucaides, Președintele, dna N. Vajić, A. Kovler, dna E. Steiner, K. Hajiyev, D. Spielmann, S.E. Jebens, judecători și dl S. Nielsen, secretarul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 3 iunie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului. Prin deliberare, decide după cum urmează: Reclamantul, dl Vitaliy Vasilievich Krutov, este un național rus care s-a născut în 1937 și își îndeplinește condamnarea într-o colonie de corecții din regiunea Irkutsk. Guvernul contestat este reprezentat de dl P. Laptev, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 noiembrie 1998, Curtea de district Proletarkskiy din Tver a constatat că reclamantul a fost vinovat de tentativă de crimă și l-a condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare. Procurorul judecător al regiunii Tver a depus în fața Curții Regionale Tver o cerere de revizuire a hotărârii din 11 noiembrie 1998. Reclamantul nu a fost furnizat o copie a cererii procurorului. La 19 aprilie 2002, Presidiumul Curții Regionale Tver, prin intermediul unei revizuiri de supraveghere, a modificat hotărârea din 11 noiembrie 1998 și a redus condamnarea cu trei luni. Procurorul interimar din regiunea Tver a fost prezent la audiere și a susținut cererea. Se pare că reclamantul a fost eliberat din închisoare cel târziu în februarie 2006, care a îndeplinit integral sentința. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu articolele 6, 7 și 14 din Convenția și cu art. 2 din Protocolul nr. 7 că Presidium și-a luat hotărârea numai pe baza argumentelor procurorului și că nu a calculat în mod incorect sentința; că nu a fost eliberat cu o copie a cererii procurorului de revizuire și că nu a fost convocat la auzul din 19 HOTĂRÂREA La 3 iunie 2002, reclamantul și-a prezentat cererea. Din acea dată, Curtea a primit de la el trei scrisori, toate expediate din închisoare. Cea mai recentă scrisoare a fost primită la 23 aprilie 2003. La 5 septembrie 2005, Curtea a hotărât să anunțe cererea guvernului contestat. La 29 noiembrie 2005, au fost primite observațiile guvernului cu privire la admisibilitatea și meritul cererii. În ziua următoare, Curtea a invitat reclamantul să își prezinte observațiile scrise în răspuns până la 1 februarie 2006. Scrisoarea Curții a fost trimisă la adresa coloniei penale în cazul în care reclamantul își îndeplinea sentința. La 13 ianuarie 2006, versiunea engleză a observațiilor guvernului a fost transmisă reclamantului. Termenul de depunere a observațiilor reclamantului nu a fost afectat. Având în vedere că observațiile reclamantului cu privire la admisibilitatea și meritul nu au fost primite de termenul indicat, la 15 martie 2006, reclamantul a fost informat prin corespondență înregistrată că neaprobarea observațiilor sale ar putea duce la eliminarea cererii sale din lista cazurilor. Scrisoarea din 15 martie 2006 a fost trimisă coloniei corecționale. Având în vedere că reclamantul nu a răspuns, la 31 iulie 2006, Curtea a trimis o scrisoare prin corespondență înregistrată adresa de domiciliu a reclamantului, astfel cum este indicat în formularul său de cerere. Au fost atașate copii ale scrisorilor din 30 noiembrie 2005, 17 ianuarie și 15 martie 2006. La 17 octombrie 2006, Curtea, prin scrisoarea înregistrată trimisă la adresa de domiciliu a reclamantului, i-a reamintit încă o dată consecințele nerespectării acestuia. Nu s-a primit niciun răspuns până în prezent. Curtea reamintește art. 37 din Convenție care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și continue cererea; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii, dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile acestuia.” Reclamantul a fost informat că trebuie să prezinte observații scrise cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei. El a fost ulterior amintit cu privire la aceasta. Reclamantul nu a răspuns până în prezent. El nu a contactat Curtea începând cu 23 aprilie 2003. Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 47 § 6 din Regulamentul Curții, „aplicanții trebuie să țină Curtea informată cu privire la orice schimbare de adresă și de orice circumstanță relevantă pentru reclamant”. În temeiul acestei dispoziții, reclamantul trebuie să furnizeze cel puțin un minim de informații, și anume adresa sa poștală, permițând Curții să efectueze corespondență cu el și să continue cu petiția sa. Curtea observă că a încercat fără succes să comunice cu reclamantul la locul său de detenție. Presupunând că reclamantul ar fi putut fi eliberat în timp ce acțiunea în fața Curții era în așteptare, aceasta a trimis ulterior corespondență la adresa de domiciliu a reclamantului. Cu toate acestea, aceste încercări s-au dovedit, de asemenea, a fost inutilă. În acest caz, se pare că reclamantul și-a îndeplinit sentința până în februarie 2006 și că nu a informat Curții cu privire la modificarea adresei poștale, atunci când a fost eliberat, nici nu a indicat nici o adresă provizorie la care comunicarea cu el ar putea fi efectuată sau numită un reprezentant cu care Curtea ar fi putut menține comunicarea. Prin urmare, reclamantul a făcut imposibil ca Curtea să continue examinarea cazului său (cf. Babichev c. Rusia (dec.), nr. 21777/03, 18 mai 2006). Curtea declară că reclamantul nu intenționează să-și continue cererea, în plus, consideră că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în protocolele sale, nu o solicită să continue examinarea cazului. În aceste circumstanțe, consideră că art. 29 § 3 din Convenție nu se mai aplică cazului și că aceaceasta ar trebui eliminată din listă în conformitate cu art. 37 § 1 litera (a) din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să întrerupă aplicarea art. 29 § 3 din Convenție și să elimine aplicarea din lista de cazuri. Søren Nielsen Loukis Președintele grefierului Loucaides

FIRST SECTION

DECISION

Application no. 25260/02

by Vitaliy Vasilyevich KRUTOV

against Russia

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 25

January 2007 as a Chamber composed of:

Mr

L. Loucaides,

President,

Mrs

N. Vajić,

Mr

A. Kovler,

Mrs

E. Steiner,

Mr

K. Hajiyev,

Mr

D. Spielmann,

Mr

S.E. Jebens,

judges,

and Mr

S. Nielsen,

Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 3 June 2002,

Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together.

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Vitaliy Vasilyevich Krutov, is a Russian national who was born in 1937 and was serving his sentence in a correctional colony in the Irkutsk Region. The respondent Government are represented by

Mr P. Laptev, the Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 11 November 1998 the Proletarkskiy District Court of Tver found the applicant guilty of attempted murder and sentenced him to seven years and six months’ imprisonment. That judgment became final.

The acting prosecutor of the Tver Region lodged before the Tver Regional Court an application for a supervisory review of the judgment of 11 November 1998. The applicant was not provided with a copy of the prosecutor’s application.

On 19 April 2002 the Presidium of the Tver Regional Court, by way of a supervisory review, amended the judgment of 11 November 1998 and reduced the sentence by three months. The acting prosecutor of the Tver Region was present at the hearing and supported his application. The applicant was not summonsed to the hearing.

It would seem that the applicant was released from prison at the latest in February 2006, having served the entirety of his sentence.

COMPLAINTS

The applicant complained under Articles 6, 7 and 14 of the Convention and Article 2 of Protocol No. 7 that the Presidium had taken its judgment solely on the basis of the prosecutor’s arguments and that it had incorrectly calculated his sentence; that he had not been issued with a copy of the prosecutor’s application for a supervisory review and that he had not been summonsed to the hearing of 19

April 2002.

THE LAW

On 3 June 2002 the applicant introduced his application. Since that date the Court has received three letters from him, all dispatched from the prison. The most recent letter was received on 23 April 2003.

On 5 September 2005 the Court decided to give notice of the application to the respondent Government.

On 29 November 2005 the Government’s observations on the admissibility and merits of the application were received. On the following day the Court invited the applicant to submit his written observations in reply by 1 February 2006. The Court’s letter was sent to the address of the correctional colony where the applicant was serving his sentence.

On 13 January 2006 the English version of the Government’s observations was forwarded to the applicant. The time-limit for the submission of the applicant’s observations remained unaffected.

As the applicant’s observations on the admissibility and merits had not been received by the indicated time-limit, on 15 March 2006 the applicant was advised by registered mail that the failure to submit his observations might result in his application being struck out of the list of cases. The letter of 15 March 2006 was sent to the correctional colony.

As the applicant did not reply, on 31 July 2006 the Court sent a letter by registered mail to the applicant’s home address as indicated in his application form. Copies of the letters of 30 November 2005, 17 January and 15 March 2006 were attached. The applicant did not reply.

On 17 October 2006 the Court by a registered letter sent to the applicant’s home address once again reminded him about the consequences of his failure to respond. No response has been received to date.

The Court recalls Article

37 of the Convention which, in the relevant part, reads as follows:

“1. The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that

(a) the applicant does not intend to pursue his application;

...

However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”

The applicant was advised that he was to submit written observations on the admissibility and merits of the case. He was subsequently reminded thereof. The applicant has not replied to date. He has not contacted the Court since 23 April 2003.

The Court recalls that, pursuant to Rule 47 § 6 of the Rules of Court, “applicants shall keep the Court informed of any change of address and of all circumstances relevant to the applicant”. Under that Rule, it is incumbent on the applicant to provide at least a minimum of information, namely his postal address, enabling the Court to conduct correspondence with him and to proceed with his petition. The Court observes that it has unsuccessfully tried to communicate with the applicant at his place of detention. Assuming that the applicant could have been released while the proceedings before the Court were pending, it subsequently sent correspondence to the applicant’s home address. However those attempts also proved to be futile.

In the present case, it appears that the applicant had served his sentence by February 2006 and that he failed to inform the Court of the change of his postal address, when he had been released. Nor did he indicate any provisional address at which communication with him could be effected or appointed a representative with whom the Court could have maintained communication. Thus, the applicant made it impossible for the Court to continue the examination of his case (cf.

Babichev v.

Russia (dec.), no. 21777/03, 18 May 2006).

The Court infers therefrom that the applicant does not intend to pursue his application. Furthermore, it considers that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require it to continue the examination of the case.

In these circumstances it considers that Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list in accordance with Article 37 § 1 (a) of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention and to strike the application out of its list of cases.

Søren

Nielsen

Loukis

Loucaides

Registrar

President