ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2973/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2973/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 185/S din 29 iunie 2012, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanții D.D. și D.F. în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL. A obligat pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Predeal, compus din teren în suprafață de 1285,5 mp și construcție. A dispus evacuarea pârâtei din imobilul mai sus identificat. A obligat pe pârât să plătească reclamanților suma de 3.852 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și în contul B.L.E. Brașov suma de 810,4 RON diferență onorariu pentru raportul de expertiză din 2008 întocmit de expert Z.C. Împotriva deciziei a declarat apel pârâta SC B. SRL.
Apelul nu a fost timbrat, ca urmare, în baza art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 s-a dispus citarea apelantei cu mențiunea să depună taxă judiciară de timbru de 1.673,5 RON precum și 5 RON timbru judiciar. Prin cererea înregistrată la data de 12 septembrie 2012 apelanta SC B. SRL a solicitat scutirea și în subsidiar reducerea și/sau eșalonarea, precum și amânarea plății taxei judiciare de timbru datorate de pârâtă, cerere respinsă prin încheierea de ședință din 13 septembrie 2012. Împotriva încheierii de respingere a cererii formulate de apelantă, de acordare a scutirii dau a reducerii taxei de timbru stabilite în prezentul dosar, apelanta a formulat cerere de reexaminare, cerere respinsă prin încheierea de ședință din data de 1 octombrie 2012. Cum în speță apelanta nu și-a îndeplinit obligația de a timbra în mod corespunzător calea de atac.
În baza art. 20 din Legea nr. 146/1997, Curtea de Apel, a anulat ca netimbrat apelul declarat de către pârâta
SC B. SRL.
Împotriva deciziei civile nr. 138/R din 10 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a declarat recurs pârâta SC B. SRL care a susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate. Se solicită casarea încheierilor intermediare și a încheierii de la termenul de judecată din data de 10 octombrie 2012 (care se atacă odată cu fondul), având în vedere că nu s-au respectat drepturile procedurale și în principal dreptul la apărare al apelantei. Se susține că, au fost citați cu mențiunea de a timbra, dar nu au avut fondurile necesare, astfel că au formulat o cerere în temeiul Legii nr. 146/1997, care le-a fost respinsă, fiindu-le astfel îngrădit dreptul la justiție.
Mai mult, fiind de notorietate criza mondială, nici nu au cunoscut care este stadiul procesului, în condițiile în care pentru termenul de judecată menționat au fost lipsiți de apărare. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Criticile recurentei pârâte SC B. SRL vizează greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, critici ce se încadrează în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În cauză, instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 20 din Legea nr. 147/1992 conform cărora, dacă partea nu timbrează acțiunea sau calea de atac, instanța va dispune anularea acesteia. În speța supusă judecății, pârâtei i s-a pus în vedere, sub sancțiunea anulării, să timbreze calea de atac cu taxa de timbru în cuantumul stabilit, dar aceasta nu s-a conformat acestei obligații legale, fiind în mod just anulat ca netimbrat apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 185 din 29 iunie 2012 a Tribunalului Brașov. De altfel, pârâta a formulat și cerere de scutire sau de reducere/eșalonare și amânare a taxei judiciare de timbru, cerere respinsă de instanță prin încheierea din 13 septembrie 2012. Criticile formulate de recurenta-pârâtă, privind îngrădirea dreptului de acces la justiție sau cele privind notorietatea crizei mondiale nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate.
Pentru aceste considerente se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva deciziei civile nr. 138/R din 10 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.