ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2865/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2865/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de

30

octombrie

2009, reclamanții P.D.M.

și P.M.G. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se să anuleze parțial

Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 30 iulie 2009 sub aspectul

cuantumului acestora; să se stabilească suma ce li s-a acordat cu titlu de

despăgubire, la echivalentul în RON al sumei 40.400 euro, fiind compusă,

potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, din suma de 26.000 euro, reprezentând

valoarea reală a imobilului-teren expropriat (1.040,00 mp) și din suma de

14.400 euro reprezentând prejudiciul cauzat subsemnaților prin expropriere.

Despăgubirea stabilită

la nivelul sumei de aprox. 3,91 euro/mp este net inferioară valorii reale a terenului

ce le-a aparținut, având în vedere prețurile practicate de către agențiile imobiliare

la data exproprierii, respectiv de aprox. 25-30 euro/mp. În plus, la evaluarea imobilelor

nu s-a avut în vedere valoarea reală a terenului supus exproprierii, ci au fost

avute în vedere criterii abstracte, care au condus la stabilirea unor despăgubiri

ce nu au nici o legătură cu valoarea reală a imobilului expropriat. Valoarea stabilită

de către expropriator pentru teren este de 16,74 RON/mp, respectiv circa 3,91 euro/mp,

preț ce nu poate fi valabil nici măcar în cazul terenurilor agricole din câmp, situate

în zone fără nici un fel de perspective de dezvoltare.

De asemenea, la stabilirea

despăgubirii nu a fost avut în vedere prejudiciul cauzat reclamanților prin expropriere,

încălcându-se astfel dispozițiile legale în materie.

Intimatul pârât Statul

Român, prin C.N.A.D.N.R. SA,

a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării

a arătat că din imobilul situat pe teritoriul administrativ al comunei Moara Vlasiei,

județul Ilfov, identificat prin numărul cadastral, sunt necesari a fi expropriați

1.040 mp, pentru construcția tronsonului de autostradă București-Ploiești.

La stabilirea despăgubirilor

cuvenite reclamanților s-a avut în vedere raportul de evaluare efectuat de expert

evaluator imobiliar, agreat de expropriator, la întocmirea căruia s-a ținut cont

de toate criteriile impuse de lege și anume: valoarea reală a imobilelor, prejudiciul

cauzat proprietarului și prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de aceeași

categorie de folosință aflate pe teritoriul comunei M.V..

Mai mult decât atât, expertul

a apreciat prin documentația întocmită, că restul de teren, nu numai că nu ar fi

inutilizabil, dar că și prezintă în continuare interes pentru proprietar, având

în vedere că va dobândi un spor de valoare, ca urmare a lucrării ce urmează a se

executa.

Prin sentința civilă

nr. 1006 din 29 iunie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis

în parte acțiunea formulată de reclamanții P.D.M. și P.M.G., a stabilit cuantumul

despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 1040 mp situat în comuna M.V., județ

Ilfov cu număr cadastral expropriat prin hotărârea din 30 iulie 2009 a Comisiei

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 ca fiind de 24.173 euro, din care 23.920 euro

- valoarea terenului expropriat, iar 253 euro - prejudiciu produs reclamanților,

echivalent în RON la data plății în funcție de cursul leu/euro stabilit de Banca

Națională a României.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 368

din 30 iulie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, pentru terenul

în suprafață de 1040 mp, situat în com. M.V., jud. Ilfov, cu numărul cadastral,

s-a stabilit un cuantum al despăgubirilor de 16.742,44 RON.

Expertiza efectuată în

cauză de către comisia de experți desemnată potrivit prevederilor art. 9 din Legea

nr. 198/2004, a avut drept obiective stabilirea valorii de circulație a imobilului

expropriat, stabilirea cuantumului complet al despăgubirilor, atât la data transferului

dreptului de proprietate cât și la momentului efectuării expertizei, stabilirea

prejudiciului cauzat proprietarilor ca urmare a exproprierii parțiale, respectiv

dacă valoarea restului de teren rămas va scădea sau nu ca urmare a efectuării lucrării

de utilitate publică.

Părțile nu au formulat

obiecțiuni la raportul de expertiză depus la dosar la data 30 aprilie 2010.

Potrivit concluziilor

raportului de expertiză, la data transferului dreptului de proprietate, valoarea

de circulație a terenului expropriat era de 61.207 RON (14.560 euro), iar la data

efectuării raportului de expertiză era de 98.754 RON (23.920 euro).

Experții au concluzionat

că în urma exproprierii, reclamanții au încercat un prejudiciu de 17.623 euro. Pentru

a stabili acest cuantum al prejudiciului, în raportul de expertiză s-a arătat că

terenul rămas în proprietatea reclamanților (2 suprafețe, din care una de 11 mp

și una de 944 mp) se află aproape în totalitate în „zona de protecție a drumului”,

astfel cum aceasta este definită de O.G. nr. 43/1997, devenind astfel neutilizabil.

În privința modului de

calcul al despăgubirilor, tribunalul a reținut că experții au calculat valoarea

despăgubirii ținând cont de prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobile de

același fel cu cel expropriat, în acest sens fiind anexate raportului de expertiză

oferte de vânzare ale unor terenuri similare celui expropriat.

Din concluziile raportului

de expertiză, tribunalul a constatat că valoarea propusă de 23.920 euro, se încadrează

între cea stabilită de expropriator și cea solicitată de reclamanți.

Cu privire la prejudiciul

invocat de contestatori, evaluat la 17.623 euro, din care 253 euro reprezintă valoarea

suprafeței de 11 mp, iar 17.370 euro reprezintă valoarea suprafeței de 944 mp, tribunalul

a constatat această pretenție întemeiată numai în parte.

Tribunalul a reținut că

terenul expropriat era încadrat la momentul exproprierii în categoria terenurilor

arabile, care, în conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 18/1991

sunt destinate exclusiv exploatării agricole.

În concluziile raportului

de expertiză se arată că terenul aflat în zona de protecție a autostrăzii nu poate

fi utilizat decât pentru exploatare agricolă.

Împărțirea terenului rămas

neexpropriat, în două suprafețe, care nu se învecinează, din care una de numai 11

mp, conduce la realizarea unui prejudiciu reclamanților, aceștia neputând utiliza

pentru exploatare agricolă un teren cu o suprafață atât de mică, ceea ce impune

concluzia că trebuie despăgubiți cu valoarea de circulație a acestei suprafețe.

Potrivit raportului de expertiză, valoarea de circulație a celor 11 mp de teren

a fost stabilită la suma de 253 euro, pe care tribunalul a reținut-o ca un prejudiciu

încercat de reclamanți, pentru care trebuie să fie despăgubiți.

A apreciat că lotul de

944 mp poate fi însă folosit ca și înainte de expropriere, pentru exploatare agricolă.

În acest sens sunt de altfel dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 43/1997 care definesc

„zona de protecție” și din care rezultă că terenurile pot fi folosite în continuare

pentru exploatare agricolă.

Împotriva acestei sentințe,

au declarat apel reclamanții P.D.M. și P.M.G. și pârâtul Statul Român prin Comapania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

La data de 11 mai 2011,

instanța a încuviințat efectuarea unui raport de expertiză privind stabilirea valorii

terenului expropriat, în raport de prețurile reale de tranzacționare la data exproprierii,

urmând a fi stabilit totodată și eventualul prejudiciu sau sporul de valoare, ca

efect al exproprierii cu privire la terenul rămas în proprietatea reclamanților.

Raportul de expertiză

a fost depus la data de 28 noiembrie 2011, experții concluzionând că valoarea terenului

expropriat este de 16.432 euro respectiv 68.972 RON, existând și un prejudiciu de

173,8 euro, cu privire la terenul neexpropriat.

În cuprinsul raportului

de expertiză, evaluarea a fost realizată în raport de 3 contracte de vânzare-cumpărare,

încheiate în perioada 15 februarie 2008-21 mai 2008.

La acest raport de expertiză,

Statul Român a formulat obiecțiuni la data de 1 februarie 2012, arătând că la stabilirea

valorii terenului expropriat experții au avut în vedere doar cele trei contracte

de vânzare-cumpărare depuse de către reclamanți, fără a lua în considerare și contractele

depuse de el, deși terenurile ce fac obiectul acestor contracte făceau parte din

aceeași tarla ca și terenul supus exproprierii.

La termenul din 2 mai

2012, instanța a încuviințat obiecțiunile formulate, obiecțiuni la care s-a răspuns

la data de 12 iunie 2012, în sensul că procedura de evaluare a terenurilor este

reglementată de standardele internaționale de evaluare, ediția a VII-a, decembrie

2007, experții susținând că au utilizat acele contracte al căror preț este pe deplin

credibil și au motivat înlăturarea adresei Primăriei M.V., ca prezentând date sumare

din care nu rezultă amplasamentul, vecinătățile și părțile contractante.

Prin decizia nr.

324 A din 3 octombrie

2012, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a

respins apelul declarat

de reclamanți, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

S.A împotriva aceleiași sentinței, a modificat în parte decizia apelată, în sensul

că a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat la 5.000 euro în

echivalent RON la data plății și a menținut celelalte dispoziții ale deciziei.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a constatat că în stabilirea valorii despăgubirii instanța nu s-a

raportat nici la expertiza întocmită în fața instanței de fond (experți A.N., M.A.S.

și V.M.) având în vedere că raportul întocmit de aceștia a avut în vedere ofertele

de preț și nu valori reale de tranzacționare și nici la expertiza întocmită în apel,

care a avut în vedere prețurile de tranzacționare din cuprinsul a trei contracte

de vânzare-cumpărare indicate de către reclamanți, fără a lua în considerare celelalte

înscrisuri depuse la dosar.

Curtea a constatat că

înscrisurile la care Comisia de experți ce a întocmit raportul în apel s-a raportat,

erau înscrisuri care datau din prima jumătate a anului 2008, în timp ce hotărârea

comisiei era dată în a doua jumătate a anului 2009, când deja prețurile începuseră

să scadă.

Pe de altă parte, înscrisurile

înlăturate de experți și depuse de pârât erau înscrisuri încheiate în anul 2009,

la date apropiate de data exproprierii terenului în cauză și din cuprinsul acestora

rezulta o valoare mult mai mică de tranzacționare cu privire la terenuri similare.

A reținut că din actul

de vânzare-cumpărare ce constituie titlul reclamanților, a rezultat că aceștia au

cumpărat terenul în luna iunie 2008, cu prețul de 10.000 euro (2.000 mp). Din acest

teren, în luna iulie 2009 li s-a expropriat o suprafață de aproximativ jumătate.

Instanța de apel a stabilit

că în drept sunt incidente dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

și că potrivit art. 27 din aceeași lege, despăgubirea acordată de către instanță

nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea

solicitată de expropriat.

În speță, expropriații

au solicitat 40.400 euro, Comisia le-a acordat 16.742,44 RON (mai puțin de 5.000

euro), iar experții desemnați de instanță, au stabilit odată 24.173 euro, iar în

apel, 16.432 euro.

Curtea a constatat că

nu poate ține cont de rezultatele celor două expertize efectuate în cauză, ale căror

concluzii nu au fost întocmite conform dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994, situație în care, le-a înlăturat și a stabilit cuantumul despăgubirii

prin raportare la valoarea din contractul de vânzare-cumpărare ce constituie titlul

reclamanților.

Ca atare, a acordat acestora,

cu titlu de despăgubire pentru suprafața expropriată, suma de 5.000 euro, care reprezintă

jumătate din prețul plătit pentru întregul teren de către reclamanți.

Raționamentul juridic

ce a dictat această soluție a fost că în decurs de un an de la data cumpărării,

valoarea imobilului nu putea crește, dat fiind că acesta a fost achiziționat de

reclamant în perioada de vârf a creșterii economice, ceea ce înseamnă că prețul

vânzării a fost stabilit la o valoare maximă și a fost expropriat în plină perioadă

de criză economică, perioadă ce a atras o stagnare și apoi o scădere dramatică a

prețurilor de tranzacționare ale imobilelor.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs reclamanții P.D.M., P.M.G., pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Ministerul Public, Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București a considerat decizia nelegală pentru motivele

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Argumentele instanței

de apel în sensul că „în decurs de un an de la data cumpărării, valoarea imobilului

nu putea crește, dat fiind că aceasta a fost achiziționat de reclamant în perioada

de vârf a creșterii economice și expropriat în plină perioadă de criză" contrazic

textele de lege care constituie temeiul acțiunii introductive formulate de reclamanți.

Astfel, potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994: „instanța, primind rezultatul expertizei

îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî”.

În mod greșit și nelegal

instanța de apel a respins obiecțiunile formulate de pârâtul Statul Român la termenul

din 26 septembrie 2012, pronunțând o hotărâre contrară legii. În speță, instanța

trebuia să dispună suplimentarea raportului de expertiză cu un nou obiectiv, respectiv

stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat, luându-se în considerare

valori de tranzacționare de la data întocmirii expertizei în apel.

De altfel, stabilirea

cu titlu de despăgubire pentru suprafața expropriată a sumei de 5.000 euro (jumătate

din prețul plătit pentru întregul teren de către reclamanți) apare evident ca fiind

o soluție aleatorie, nu numai nelegală, întrucât dispozițiile art. 27 din Legea

nr. 33/1994 stabilesc obligativitatea instanței de a compara oferta de despăgubire

și pretențiile formulate de părți, în funcție de rezultatele expertizei întocmită

potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Legea nr. 33/1994, a stabilit

un criteriu legal ce trebuie avut în vedere atât de comisia de experți numită de

instanță, cât și de instanță însăși, în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii

se face în raport de prețurile de tranzacționare ale unor imobile similare, de la

data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de

momentul pronunțării hotărârii judecătorești prin care se stabilește cuantumul despăgubirilor.

În susținerea acestei

critici de nelegalitate, invocă practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, care

a statuat că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate

instanțele trebuie să se raporteze în cadrul procedurii de evaluare, la data efectuării

expertizei în apel.

Menționează, în acest

sens decizia nr. 6060 din 05 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție în Dosarul nr. 38402/3/2008.

Un alt aspect de nelegalitate

a deciziei recurate îl constituie modul în care instanța de apel a răspuns criticilor

invocate de reclamanți cu privire la prejudiciul cauzat acestora prin expropriere.

Astfel, reclamanții au criticat sentința instanței de fond arătând că prejudiciul

stabilit în sarcina pârâtului în sumă de 253 euro echivalent în RON la data plății

doar pentru lotul de 11 mp nu reflectă valoarea reală a prejudiciului suferit de

către aceștia, solicitând instanței de apel reanalizarea acestui capăt de cerere,

față de împrejurarea că prima instanță a reținut în mod greșit că suprafața de 944

mp rămasă neexpropriată ar aparține unei alte categorii de folosință, respectiv

teren agricol. Mai mult decât atât, reclamanții au susținut că accesul la terenul

respectiv este mult îngreunat, fiind necesară constituirea unui drum de servitute

aferent acestuia și care depinde de acceptul proprietarilor din vecinătate.

Prin expertiza dispusă

în cauză instanța de apel nu a reușit să lămurească aspectele invocate în cuprinsul

motivelor de apel de către reclamanți, soluția dispusă nerăspunzând criticilor aduse

sentinței instanței de fond, deși era obligată să lămurească toate aspectele soluționate

nelegal sau netemeinic de către instanța de fond, în virtutea principiului rolului

activ, precum și caracterului devolutiv al rejudecării în calea de atac a apelului.

Pentru aceste motive,

în temeiul art. 304 pct. 9 rap. la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., solicită admiterea

recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța

de apel, fiind necesară administrarea probei cu o nouă expertiză.

Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA a susținut că atât instanța de apel cât și instanța de fond au încălcat dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora "la calcularea despăgubirilor

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobile de același fel din unitatea administrativ - teritorială la data întocmirii

raportului de expertiză", respectiv localitatea M.V., motiv de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Aplicarea și interpretarea

greșită a legii constă în aceea că la acordarea despăgubirilor nu s-a ținut cont

de faptul că raportul întocmit de către comisia de experți constituită de către

instanță conform art. 25 trebuia să stabilească valoarea despăgubirilor la momentul

întocmirii acestuia și nu la momentul exproprierii sau alt moment. În conformitate

cu art. 26 valoarea despăgubirii stabilită prin raport de comisia de experți ar

fi trebuit să fie cea de la data întocmirii și anume în noiembrie 2012 sau iulie

2012 când s-au depus răspunsurile la obiecțiuni.

Soluția dată de instanța

de apel nu este, în mod evident, în conformitate cu cerințele legale, cu atât mai

mult cu cât în chiar în motivare instanța arată că stabilirea cuantumului despăgubirii

trebuie să se raporteze la valoarea din contractul de vânzare cumpărare ce constituie

titlul reclamanților.

Solicită admiterea recursului,

modificarea, în totalitate, a decizia civile nr. 324A din 03 octombrie 2012 a Curții

de Apel București și a sentinței civile nr. 1006 din 29 iunie 2010 a Tribunalul

București în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către

reclamanți, ca neîntemeiată.

Reclamanții P.D.M. și

P.M.G. au criticat decizia arătând că în mod nelegal și netemeinic, instanța de

apel a înlăturat concluziile ambelor expertize efectuate în cauză și a stabilit

un cuantum al despăgubirii cu încălcarea prevederilor legale în materie.

Astfel, instanța de apel

a apreciat, dat fiind complexitatea operațiunii de evaluare a unui teren și de stabilire

a prejudiciului cauzat prin expropriere, că are nevoie de părerea unor specialiști

pentru aceasta operațiune, iar în baza prevederilor legale în materie, a stabilit

că Raportul de expertiză urma a fi efectuat de o Comisie formată din 3 experți evaluatori

proprietăți imobiliare,

În consecință, a fost

numită Comisia de experți și stabilite obiectivele la care membrii Comisiei urmau

să răspundă pentru corecta și legala soluționare a cauzei deduse judecății.

Experții au întocmit Raportul

de expertiză și l-au depus la dosarul cauzei, părțile implicate formulând obiecțiuni

ce au fost, în parte, încuviințate de către instanța de judecată.

Răspunsul Comisiei la

obiecțiunile formulate a fost depus la dosarul cauzei, pârâții formulând din nou

obiecțiuni, care de această dată au fost respinse de instanță, cauza rămânând în

pronunțare la același termen.

Prin hotărârea pronunțată,

instanța de apel a înlăturat total concluziile Raportului de expertiză întocmit

în faza apelului, pe motiv că experții ar fi ținut seama doar de unele dintre contractele

de vânzare-cumpărare și nu de toate cele ce fuseseră depuse la dosarul cauzei.

Din această perspectivă,

dacă cele reținute de instanța de apel cu privire la caracterul Raportului de expertiză

administrat în faza apelului corespund adevărului, respectiv dacă se apreciază că

este real faptul că experții nu au respectat prevederile legale în materie la întocmirea

Raportului, soluția care ar fi trebuit adoptată de îndată de către instanță era

aceea a refacerii Raportului în anumite condiții pe care le stabilea prin încheiere,

pentru asigurarea caracterului legal al probei.

Ori, în speță, instanța

de apel s-a rezumat a constata pretinsa nelegalitate a unei probe administrate efectiv

sub directa sa supraveghere, fără a interveni în nici un fel și fără a lua măsurile

ce se impuneau a fi adoptate pentru restabilirea legalității.

Altfel spus, instanța

de apel a stat într-o totală pasivitate față de modul în care s-au administrat probele

sub directa sa conducere.

În aceste condiții, reclamanții

susțin că au fost supuși degeaba procedurii desfășurate timp de 1 an în fața instanței

de apel, care a implicat și anumite costuri legate de plata expertizei, întrucât

pretinsa evaluare realizată de instanța de apel se putea realiza încă de la primul

termen de judecată și fără nici un fel de costuri suplimentare.

Chiar instanța de apel

a apreciat că are nevoie de specialiști pentru această evaluare, însă, după ce a

primit părerea specialiștilor, a înlăturat-o în mod nelegal și a pronunțat o hotărâre

bazată exclusiv pe un calcul arbitrar, ce nu are absolut nici o legătură cu procedura

de evaluare a unui imobil și nici cu prevederile legii speciale în materie.

Solicită admiterea recursului,

și, în principal, casarea deciziei civile recurate, cu consecința respingerii apelului

formulat de pârâtul statul român prin C.N.A.D.N.R. SA și menținerii sentinței pronunțate

de instanța de fond. În subsidiar, în condițiile în care se apreciază ca întemeiat

apelul formulat de pârâtul statul român prin C.N.A.D.N.R. SA, solicită modificarea

în parte a deciziei recurate, în sensul omologării raportului de expertiză și obligării

statul român prin C.N.A.D.N.R. SA la plata către subsemnații a sumei de 18.432 euro

reprezentând valoarea terenului expropriat și 173,80 euro reprezentând prejudiciul

cauzat prin expropriere.

Analiza recursurilor.

Înalta Curte constată

că principala critică conținută de toate cele trei recursuri vizează încălcarea

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind neaplicarea criteriilor

legale de stabilire a despăgubirilor, astfel încât va răspunde printr-un considerent

comun susținerilor care identifică această problemă de drept, pentru a se asigura

o rezolvare unitară a criticilor formulate pe această chestiune.

Instanțele de fond au

configurat următoarea situație de fapt:

Reclamanții P.D.M. și

P.M.G., în calitate de proprietari ai terenului expropriat în suprafață de 1.040

mp situat în comuna M.V., jud. Ilfov au contestat în instanță valoarea despăgubirii

acordate, considerată a fi inferioară valorii reale a terenului supus exproprierii

și care nu a inclus valoarea prejudiciului ce le-a fost cauzat prin deposedarea

de teren.

În primă instanță s-a

dispus o expertiză de specialitate care a stabilit:

- la data transferului

dreptului de proprietate valoarea de circulație a terenului expropriat era de 61.207

RON, respectiv 14,560 euro (4,2 euro mp);

- la data efectuării raportului

de expertiză în primă instanță (28 aprilie 2010) valoarea terenului era de 98.754

RON, respectiv 23.920 euro (23 euro/mp);

- prejudiciul reclamanților

a fost estimat la valoarea de 17.623 euro (253 euro pentru lotul de 11 mp și 17.370

euro pentru lotul de 944 mp, pornind de la valoarea de referință de 23 euro/mp),

cu motivarea experților că loturile rămase (de 11 mp și 944 mp) se află în totalitate

în zona de protecție și nu pot fi exploatate de către reclamanți.

Reclamanții au reclamat

în apel faptul că instanța nu le-a acordat despăgubirii și pentru prejudiciul rezultat

din împrejurarea că nu pot utiliza suprafața de teren de 944 mp, suprafață rămasă

fără cale de acces și care nu are constituit un drum de servitute în acest scop.

Pârâtul a reclamat în

apel faptul că instanța, în stabilirea despăgubirilor, nu s-a raportat la prețurile

reale de tranzacționare ale altor imobile de același fel cu cel supus exproprierii.

A depus în dovedire o serie de contracte de vânzare-cumpărare.

În apel, în raport de

criticile formulate de apelanți, prin încheierea de ședință din data de 11 mai 2011

(rectificată prin încheierea din 7 septembrie 2011), Curtea a încuviințat proba

cu înscrisuri și expertiză tehnică pentru a se stabili valoarea terenului expropriat

în raport de prețurile reale de tranzacționare la data exproprierii, respectiv 29

aprilie 2009, valoarea prejudiciului produs reclamanților prin expropriere cu privire

la restul proprietății și dacă s-a evidențiat un spor de valoare ca efect al exproprierii.

Au fost desemnați trei

experți: unul numit de instanță, unul de reclamanți și unul de pârât, cu respectarea

dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 25 din Legea

nr. 33/1994.

Raportul de expertiză

întocmit la data de 24 noiembrie 2011 a stabilit că valoarea terenului expropriat,

la data de 29 aprilie 2009 este de 68.972 RON, respectiv 16.432 euro (15,8 euro

mp); prejudiciul produs prin expropriere la data de 29 aprilie 2009 pentru lotul

de teren în suprafață de 11 mp, inutilizabil datorită dimensiunilor mici, fiind

de 173,8 euro (15,8 euro/mp) și că restul proprietății, lotul în suprafață de 944

mp, nu beneficiază de spor de valoare ca efect al exproprierii.

Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA, pârât, a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în apel criticând

faptul că experții nu au ținut cont decât de cele trei contracte de vânzare-cumpărare

depuse de reclamanți nu și de dovezile depuse de pârât, respectiv contracte de vânzare-cumpărare

al căror obiect îl reprezentau terenuri din aceeași tarla cu terenul în litigiu

precum și faptul că s-a ignorat adresa Primăriei M.V. în care erau enumerate mai

multe contracte de vânzare-cumpărare încheiate la nivelul anului 2009 de care nu

s-a ținut cont.

La data de 12 iunie 2012

experții au răspuns obiecțiunilor și au arătat că procedura de evaluare a terenurilor

este reglementată de Standardele Internaționale de evaluare, ediția a VII-a, decembrie

2007 și s-a folosit tehnica comparației vânzărilor luându-se în calcul doar contractele

de vânzare-cumpărare în care cumpărătorul este persoană juridică, acestea fiind

credibile. Au susținut că în cazul în care cumpărător este o persoană fizică de

cele mai multe ori se declară un preț mai mic al contractului și, prin urmare, aceste

contracte nu sunt credibile. Adresa Primăriei M.V. nu se putea lua în considerație

întrucât prezintă date sumare din care nu rezultă date privind amplasamentul terenului

ce se vinde, vecinătățile și părțile contractante.

Instanța de apel a înlăturat

concluziile expertizelor efectuate în cauză apreciind că acestea nu au fost întocmite

conform dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și a aplicat în stabilirea

cuantumului despăgubirilor un criteriu sui-generis, motiv de critică în recurs,

raportându-se la valoarea de vânzare-cumpărare ce a constituit titlul reclamanților.

În ce privește criticile

formulate pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o

greșită aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, având în vedere

că dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 reprezintă norme de trimitere în

cadrul contestațiilor formulate de expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor

stabilite în procedura exproprierilor derulate în condițiile legii speciale, Legea

nr. 198/2004.

Astfel, deși instanța

de apel a dispus în mod corect refacerea expertizei pentru evaluarea terenului reclamantei

supus exproprierii pentru a se asigura respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea

nr. 33/1994, în final, soluția procesuală nu a respectat exigențele acestui text

legal.

Criteriile în raport de

care se stabilește cuantumul despăgubirii sunt cele prevăzute de Legea nr. 33/1994,

care, în art. 26 alin. (1) și (2) prevede că despăgubirea se compune din valoarea

reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite

iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor

ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel în

unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Așa cum s-a cristalizat

în practica judiciară, sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele”

are în vedere prețul de piață, respectiv cel de tranzacționare, stipulat în acte

de înstrăinare încheiate la o dată apropiată celei la care se efectuează expertiza

de evaluare. „Prețul de piață” este considerat a fi prețul cel mai probabil, la

o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui

bun după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială,

atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul

și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu,

presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Stabilirea prețului de

piață presupune administrarea unor probatorii pertinente, una din cele mai importante

fiind expertiza tehnică de evaluare care, în speță, contrar prevederilor art. 26

din Legea nr. 33/1994, a avut un start eronat, întrucât însăși instanța de apel

a stabilit ca obiectiv al lucrării de specialitate evaluarea terenului la data exproprierii

și nu la data întocmirii raportului de expertiză.

Sintagma „data întocmirii

raportului de expertiză” din cuprinsul art. 26 presupune raportarea la data efectuării

expertizei în cursul judecății, și nu la data exproprierii, cu atât mai mult cu

cât legiuitorul folosește o terminologie diferită pentru conturarea celor două etape,

respectiv „raport de expertiză”, pentru etapa jurisdicțională și „raport de evaluare”,

pentru faza administrativă, neavând-o în vedere, pe aceasta din urmă, ca reper al

momentului de calculare a despăgubirilor în etapa jurisdicțională.

Este adevărat că simplul

fapt că judecătorul nu este specializat în domeniul în care s-a încuviințat expertiza

nu conferă valoare absolută concluziei expertului, raportul de expertiză fiind un

simplu mijloc de probă care trebuie evaluat de instanță în contextul celorlalte

mijloace de probațiune.

Instanța de judecată este

îndreptățită a stabili cuantumul despăgubirilor prin aprecierea coroborată a probelor

administrate, în cadrul cărora raportului de expertiză întocmit în cauză

nu i s-ar putea recunoaște

o poziție superioară. Sunt de reținut, în acest sens, prevederile art. 27 alin.

(1) din Legea nr. 33/1994, în conformitate cu care „

Primind rezultatul expertizei,

instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî”.

Pe acest temei, în măsura

în care pârâtul înfățișează contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada

relevantă pentru alte imobile de același fel cu terenul în litigiu, instanța poate

cenzura valoarea inserată în raportul de expertiză, apreciind, eventual, asupra

oportunității întocmirii unei noi lucrări de specialitate.

Instanța a înlăturat,însă,

concluziile raportului de expertiză pe care ea însăși îl ordonase pentru argumente

ce nu pot fi reținute.

Curtea a reținut că raportul

de expertiză a avut în vedere comparabile din anul 2008, deci nerelevante față de

momentul exproprierii, și că nu a avut în vedere înscrisurile depuse de pârâți,

privind tranzacții încheiate la date apropriate de data exproprierii și din care

rezultă o valoare mult mai mică de tranzacționare cu privire la terenuri similare.

Metoda de stabilire a

despăgubirilor nu a avut în vedere criteriul prevăzut de Legea nr. 33/1994, și anume

„prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză”, ci s-a bazat pe efectuarea unui calcul

simplist, respectiv o sumă ce reprezintă jumătate din prețul plătit de reclamanți

pentru întregul teren din care s-a expropriat un lot, respectiv prin aplicarea unei

metode care nu se regăsește în lege.

În vederea aplicării criteriului

legal prevăzut de textul invocat și în virtutea respectării principiului impus de

dispoz. art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța putea aprecia asupra oportunității

întocmirii unei noi lucrări de specialitate având ca obiectiv și finalitate stabilirea

cuantumului despăgubirii în funcție de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel cu imobilul în litigiu, la data întocmirii raportului de

expertiză.

În aceste condiții, se

impune efectuarea unei noi expertize topografice, cu respectarea prevederilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994, care să se bazeze pe prețurile de vânzare efectiv

practicate în zona în care este situat terenul expropriat, astfel cum rezultă din

contracte autentice de vânzare-cumpărare de la epoca efectuării expertizei.

Cu ocazia rejudecării,

instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, care, în

condițiile unei imposibilități

obiective de obținere a unor comparabile adecvate exigențelor normei, să aibă în

vedere și o analiză de piață pe baza ofertelor supuse tranzacționării, o medie ponderală

a ofertelor imobiliare de o manieră echilibrată, care să reflecte o echivalență

rezonabilă

în

raport de elementele caracteristice ale proprietății, valorificând alte probe administrate

de părți și aplicând corecțiile de rigoare.

În recursul Ministerului

Public s-a criticat și faptul că instanța de apel nu a răspuns criticii reclamanților

privind prejudiciul suferit ca urmare a faptului că nu se pot folosi nici de parcela

de 944 mp rămasă neexpropriată.

Înalta Curte constată

că instanța de apel nu a argumentat de ce a respins apelul reclamanților, ce conținea

această unică critică.

Potrivit art. 261 C.

proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie sa cuprindă motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților.

Decizia instanței de apel

face referire la expertizele întocmite în fond, dar pe care nu le-a luat în considerare,

iar, pe acest aspect, starea de fapt a rămas nelămurită, nefiind administrată nicio

altă probă.

Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a statuat în mod constant ca dreptul la un proces echitabil, garantat de

art. 6 alin. (1) din Convenție înglobează, între altele, dreptul părților de a prezenta

observațiile pe care le consideră elocvente pentru cazul lor.

Convenția nu dorește să

garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, iar

acest drept nu poate trece drept efectiv, decât daca observațiile sunt examinate

riguros de instanța sesizată.

Ca urmare, art. 6 implică

în special, în sarcina instanței, obligația de a examina efectiv mijloacele, argumentele

și probele propuse părților. Cu alte cuvinte, noțiunea de „proces echitabil” cere

ca o instanță internă care nu și-a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi examinat

cu adevărat problemele esențiale ce i-au fost supuse atenției (cauza Boldea contra

României).

Raportat la aceste principii,

se constată că instanța de apel nu a examinat sub nici un aspect motivul de apel

al reclamanților și nu a stabilit starea de fapt, ceea ce echivalează cu necercetarea

cererii de apel cu care a fost învestită de aceste părți, fapt ce impune casarea

deciziei atacate și din această perspectivă.

În rejudecare, instanța

de apel va răspunde și acestei critici ce vizează un

motiv de ordine publică

privind nemotivarea deciziei recurate în condițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

și nu ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cum a indicat recurentul.

Având în vedere aceste

considerente, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 7 și 9

C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanții P.D.M.,

P.M.G., de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA și de Ministerul Public - Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei civile nr. 324A din 3 octombrie

2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă pe care o va casa

și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de reclamanții P.D.M., P.M.G., de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA și de

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei

civile nr. 324A din 3 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Casează decizia recurată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 27 mai 2013.