ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1667/2012

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanții G.G., R.R., P.G., M.R., S.E. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au solicitat să se dispună anularea H.G. nr. 737/2010 privind Metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și suspendarea executării actului administrativ contestat, până la soluționarea irevocabilă a cauzei. În motivarea acțiunii, reclamanții au relevat aspectele ce vizează nelegalitatea actului administrativ sus-menționat, iar cu privire la cererea de suspendare au arătat în cauză este îndeplinită atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția prevenirii unei pagube iminente, având în vedere că executarea H.G.

nr. 737/2010 implică o reducere a pensiei, care constituie unicul lor mijloc de subzistență. Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamanților, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare. Prin întâmpinare pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive arătând că în conformitate cu prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 997 din 7 octombrie 2008, C.N.C.D. nu are competența ca în cadrul activității sale jurisdicționale (art. 20 din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare), să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Prin cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, intervenientul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată arătând că recalcularea pensiilor de serviciu nu echivalează cu restrângerea unui drept constituțional, ci se impune pentru restrângerea cheltuielilor bugetare și este justificată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor expres prevăzute de art. 53 din Constituția României.

Prin încheierea din data de 10 noiembrie 2010, Curtea a admis în principiu cererea de intervenție formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în interesul Guvernului României și a dispus introducerea în cauză a intervenientului. Prin încheierea din data de 12 ianuarie 2011, Curtea a dispus suspendarea soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților, cauza fiind repusă pe rol pentru termenul din 4 mai 2011, la cererea reclamanților.

Prin Sentința nr. 147 din 11 mai 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamanților ca neîntemeiate, a admis acțiunea formulată de reclamanți și în consecință a anulat Hotărârea de Guvern nr. 737/2010 privind Metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și a dispus suspendarea executării actului administrativ contestat, până la soluționarea irevocabilă a cauzei și a respins cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Consiliul Național de Combaterea Discriminării, Curtea a reținut următoarele: Potrivit normelor juridice instituite prin codul de procedură civilă, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care se pretinde că poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății, iar în situațiile juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv. În speță, s-a constatat că nu există identitate între persoana pârâtului Consiliul Național de Combaterea Discriminării și cel despre care se pretinde că poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății și care are ca obiect anularea hotărârii emise de Guvernul României.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, invocată de pârâtul Guvernul României, instanța a reținut că reclamanții au efectuat procedura prealabilă înainte de formularea acțiunii în instanță, potrivit înscrisurilor nr. 15A/9086 din 17 noiembrie 2010 ale Guvernului României. Referitor la excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și a lipsei de interes invocate de Guvernul României s-a apreciat că reclamanții au legitimare procesuală activă în litigiu iar susținerea conform căreia reclamanții nu ar avea calitate procesuală activă pentru că nu fac dovada drepturilor existente, care să fi fost vătămate prin actul contestat și nici dovada legăturii de cauzalitate între actul administrativ contestat și vătămarea invocată, nu au putut fi reținute.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut următoarele: H.G. nr. 737/2010, privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h), din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". Modificarea retroactivă a unor drepturi civile deja câștigate nu este, posibilă fără a se încălca prevederile constituționale, iar pensia aflată deja în plată constituie un drept legal câștigat și nu poate fi afectată, orice nouă reglementare aplicându-se numai pe viitor, adică pensiilor stabilite după intrarea în vigoare a acesteia, fapt confirmat de jurisprudența bine stabilită a Curții Constituționale, în sensul imposibilității reducerii pensiilor deja stabilite.

Astfel, în Decizia nr. 57 din 26 ianuarie 2006, Curtea Constituțională a reținut că potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituție, condițiile de exercitare a dreptului la pensie și la alte forme de asistență socială se stabilesc prin lege și, prin urmare, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a modifica sau completa legislația în materie și de a stabili data de la care operează recalcularea, însă orice prevedere nouă poate fi aplicată numai de la data intrării în vigoare, pentru a respecta principiul neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție.

Prin aceeași decizie, Curtea a arătat că modificările succesive ale legislației fac ca beneficiarii drepturilor de asigurări sociale să obțină valori diferite, în raport cu legislația care a fost în vigoare la data stabilirii drepturilor lor, data diferită a înscrierii la pensie plasează pensionarii în situații deosebite, tratamentul juridic diferențiat fiind justificat de situația diferită a beneficiarilor dreptului la pensie, determinată de data nașterii dreptului, ceea ce nu constituie privilegii sau discriminări. Din această perspectivă, apare ca fiind evident că pensia specială, așa cum este în prezent reglementată și având cuantumul stabilit prin lege, constituie un drept de proprietate în sensul Convenției și al Protocoalelor adiționale, iar reducerea prin recalculare a acestui drept ar echivala cu o expropriere.

Prin urmare H.G. nr. 737/2010 încalcă imperativul caracterului temporar, rezonabil, previzibil și proporțional al limitării dreptului prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, astfel cum a fost reafirmat recent și de către Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010. Din conținutul actului normativ atacat nu rezultă că acordarea noului cuantum mai scăzut al pensiei, stabilit prin recalculare, s-ar limita la o anume perioadă de timp. H.G. nr. 737/2010 nesocotește și noțiunea de „speranță legitimă", care ține de esența civilizației juridice europene și care a fost statuată în numeroase soluții de speță ale Curții Europene ale Drepturilor Omului și ale Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Pierderea ireversibilă a pensiei de serviciu echivalează cu o veritabilă expropriere aducând atingere art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție și dispozițiile art. 20 alin. (1) din Constituție. H.G. nr. 737/2010 încalcă și principiul ierarhiei normelor juridice și contravine principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 3 alin. (4) din Constituția României și de art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată. Astfel, potrivit art. 11 din H.G. nr. 737/2010 „pensiile de serviciu ale căror cuantumuri au fost stabilite prin aplicarea hotărârilor definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de Legea nr. 119/2010 și de prezenta hotărâre". Legea nr. 119/2010 nu conține prevederi referitoare la pensiile al căror cuantum a fost stabilit în baza unor hotărâri judecătorești, astfel că dispozițiile art. 11 din H.G.

nr. 737/2010 exced sferei de reglementare a legii în executarea căreia a fost adoptată. A apreciat Curtea că nu se poate completa un act normativ cu forță juridică superioară din categoria legilor, printr-un act administrativ cu valoare juridică de tipul hotărârilor de guvern, astfel că actul administrativ normativ atacat încalcă principiul ierarhiei normelor juridice. Cu privire la cererea de suspendare formulată de reclamanți, Curtea a reținut că reprezintă cazul bine justificat acela al existenței unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința actului administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii acesteia, fiind arătate și efectele posibile și previzibile ale actului administrativ, toate aceste situații argumentând cazul bine justificat.

Suspendarea actului administrativ, se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul Consiliului Europeni cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene. Din acest punct de vedere, actul normativ a cărei anulare au solicitat-o reclamanții prin acțiune, răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Împotriva Sentinței nr. 147 din 11 mai 2011 au formulat recurs Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului formulat de recurentul-pârât Guvernul României se arată următoarele. Instanța de fond a respins în mod eronat excepția lipsei calității procesuale active a intimaților-reclamanți precum și excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii. În speță, intimații-reclamanți nu își justifică, în raport cu dispozițiile art. 52 din Constituția României și cele ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, calitatea procesuală activă, deoarece nu fac dovada drepturilor existente prevăzute de lege și care să fi fost vătămate de actul contestat, după cum nu fac nici dovada legăturii de cauzalitate între actul administrativ contestat și vătămarea invocată.

În ceea ce privește cererea de suspendare a H.G. nr. 737/2010 se arată că instanța de fond, ignorând apărările formulate și documentele aflate la dosarul cauzei și-a însușit nejustificat acele susțineri ale intimaților-reclamanți care priveau exclusiv fondul litigiului, pronunțând o soluție netemeinică și esențial nelegală. În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul a criticat soluția de anulare a H.G. nr. 737/2010 în raport cu dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Se arată că din analiza considerentelor hotărârii atacate nu rezultă că s-ar fi reținut vreun element de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010, nefiind indicate prevederi ale actului administrativ normativ care să contravină dispozițiilor legale ale Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, act normativ care a constituit temeiul legal al adoptării hotărârii de Guvern contestate.

În motivarea recursului declarat de recurentul-intervenient Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, se arată că instanța deși a cunoscut prevederile legale care au precedat elaborarea și intrarea în vigoare a H.G. nr. 737/2010 nu a apreciat în mod corect nici circumstanțele și nici situația de fapt, pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legii. Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. se rețin următoarele: Hotărârea de Guvern nr. 737/2010 a fost emisă în temeiul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 fiind stabilită metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor, prin această metodologie, aplicându-se în fapt dispozițiile art. 4 din Legea pensiilor -act normativ cu forță juridică superioară.

Din conținutul actului administrativ normativ contestat, rezultă că acesta reglementează „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniile pensiilor", reprezentând norme procedurale efective de punere în executare a dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost emis, respectiv procedeele tehnice, practice pe baza cărora se realizează operațiunea de transformare a pensiilor de serviciu, în pensii conform înțelesului reglementat de dispozițiile Legii nr. 19/2000. H.G.

nr. 737/2010 a fost avizată favorabil de către Consiliul Legislativ iar prevederile Legii nr. 119/2010 în baza căror a fost emisă, au fost considerate constituționale prin Deciziile nr. 871 și 873 din 25 iunie 2010 ale Curții Constituționale, instanța constituțională analizând dispozițiile legale inclusiv din perspectiva prevederilor și principiilor constituționale și comunitare invocate în speța de față, respectiv art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor; art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai și dreptul de pensie, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți și art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții precum și prevederile art. 20 din Constituția prin raportate la următoarele acte internaționale: Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv art. 1 referitor la proprietate, Declarația universală a drepturilor omului și anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate,

art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă și la protecția socială și art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, respectiv art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială și asistența socială și art. 52 alin. (1) privind întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor. În vederea analizării legalității hotărârii de Guvern supusă prezentului control judiciar, se va proceda la examinarea prevederilor legale care reglementează actele Guvernului și a doctrinei în materie. Prin legalitatea actelor administrative se înțelege conformarea acestora cu legile și actele administrative cu forță juridică superioară, în executarea cărora au fost emise.

În cazul hotărârii de Guvern, însăși Constituția determină limitele puterii Guvernului de a reglementa prin act administrativ. Potrivit art. 108 alin. (1) din Constituția României, Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe. Același text constituțional dispune în alin. (2) că hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Așadar, în cadrul controlului de legalitate a unei hotărâri de Guvern, judecătorul verifică dacă actul atacat este conform cu legea pe care se întemeiază. După cum s-a arătat mai sus, H.G. nr. 737/2010 a fost adoptată în vederea organizării executării Legii nr. 119/2010. Prin acțiune nu s-au invocat motive de nelegalitate a hotărârii de Guvern prin raportare la prevederile legii în baza căreia s-a emis.

S-a susținut nelegalitatea acestei hotărâri prin prisma prevederilor art. 44 din Constituție, text care reglementează dreptul de proprietate privată. Hotărârile de Guvern sunt acte administrative supuse controlului de legalitate prin exercitarea acțiunii sau invocarea excepției în fața instanței de contencios administrativ, așa cum rezultă din prevederile art. 1, 8 și 11 din Legea nr. 554/2004. Examenul de legalitate a unui act administrativ, fie individual, fie normativ se face numai prin prisma legii sau altui act normativ cu forță juridică superioară și nu prin raportare la Constituție. Constituția este legea fundamentală a unui stat, care determină ordinea statală în întregul său, iar legislația este în raport cu Constituția „aplicarea dreptului", astfel că este obligatorie corespondența între lege și Constituție, adică între un grad inferior și unul superior în ordinea juridică.

Constituționalitatea reprezintă conformitatea legii cu Constituția și rezultă din ierarhia juridică, fiind consecința supremației Constituției în sistemul juridic, exprimând poziția supra-ordinară a Constituției în sistemul de drept. Astfel, legile sau ordonanțele de Guvern sunt supuse controlului de constituționalitate, iar hotărârile de Guvern emise în aplicarea legii se examinează de instanța de contencios administrativ, sub aspectul conformității acestora cu legea în baza căreia au fost adoptate. Analiza conținutului normativ al art. 146 din Constituția României fundamentează ideea că numai legea formează obiectul controlului de constituționalitate, iar includerea și a altor acte juridice normative, cu excepția actelor cu putere de lege, nu este justificată din punct de vedere al rigorilor textului constituțional.

În consecință, în cadrul examenului de legalitate al unui act administrativ normativ se au în vedere prevederile legii în temeiul căreia a fost emis și nu ale Constituției. De altfel, sub aspectul neconstituționalității Legii nr. 119/2010, s-a pronunțat instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, astfel că în baza art. 147 alin. (4) din Constituția României soluția și considerentele Curții Constituționale sunt obligatorii. Abrogarea hotărârii de Guvern prin O.U.G. nr. 59/2011 nu consfințește caracterul nelegal al acesteia, ci constituie un procedeu juridic prin care un act normativ iese din vigoare, nu mai produce efecte în ordinea juridică. Din analiza efectuată mai sus rezultă că nu sunt motive de nelegalitate a H.G.

nr. 737/2010 că aceasta a fost emisă pentru organizarea executării Legii nr. 119/2010 și este conformă cu legea în baza căreia s-a adoptat. Astfel fiind, Înalta Curte constată că nu se poate substitui și nu poate pronunța soluții contrare în problemele de drept ce au format obiectul cercetării judecătorului constituțional având în vedere dispozițiile Legii nr. 47/1992 cât și dispozițiile Legii nr. 303/2004. Prin cererea formulată, reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ și cu o cerere de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, invocând drept temei legal dispozițiile art. 14 alin. (1) și art. 15 din Legea nr. 554/2001.

Examinând aspectele invocate de autorii cererii de suspendare, prima instanță a ajuns la concluzia că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat" cât și „paguba iminentă". Contrar celor reținute de către instanța de fond, Înalta Curte apreciază că în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea condițiilor legale pentru suspendarea executării H.G. nr. 737/2010. Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de dispozițiile art. 7 din aceeași lege.

Art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 prevede că reprezintă „un caz bine justificat" orice împrejurare legată de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar „paguba iminentă" constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ș) din același act normativ. Prima instanță a reținut în mod greșit că în speță erau îndeplinite cumulativ toate condițiile legale pentru a proceda la suspendarea executării H.G. nr. 737/2010. În cauză nu s-a demonstrat nici o aparentă evidență de nelegalitate a actului administrativ cu caracter normativ atacat, H.G.

737/2010 fiind emisă în executarea Legii nr. 119/2010, stabilind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor, prin această metodologie aplicându-se de fapt art. 4 din Legea pensiilor, act normativ cu forță juridică superioară. Astfel fiind împrejurările din cazul de față nu erau de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității H.G. nr. 737/2010, argumentele invocate de reclamanți vizând încălcarea dispozițiilor constituționale prevăzute de art. 15 cât și prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției europene a drepturilor omului reținute în motivarea sentinței atacate, vizând în fapt fondul cauzei și fiind echivalente cu o prejudecare a cauzei.

Chiar dacă reclamanții au dovedit o „pagubă iminentă" ce s-ar putea produce prin recalculare, constând în diminuarea pensiilor de serviciu stabilite în baza Legii nr. 567/2004, în lipsa dovedirii „cazului bine justificat" astfel cum s-a arătat anterior, suspendarea executării H.G. nr. 737/2010 nu poate fi dispusă, art. 14 din Lega nr. 554/2004 condiționând admiterea cererii de suspendare de îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe. Astfel fiind, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar recursurile formulate sunt fondate urmând a fi admise și în consecință se va modifica sentința atacată în sensul că se va respinge acțiunea privind anularea H.G.

nr. 737/2010 și a cererii de suspendare a executării a aceleiași Hotărâri și se va admite cererea de intervenție a Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva Sentinței nr. 147 din 11 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că: Respinge acțiunea privind anularea H.G. nr. 737/2010 și a cererii de suspendare a executării a aceleiași Hotărâri. Admite cererea de intervenție a Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 martie 2012. Procesat de GGC - DG