ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1667/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1667/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanții G.G., R.R., P.G.,

M.R., S.E. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și Consiliul Național

pentru Combaterea Discriminării au solicitat să se dispună anularea H.G. nr.

737/2010 privind Metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu

prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor

măsuri în domeniul pensiilor și suspendarea executării actului administrativ

contestat, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au relevat aspectele ce vizează nelegalitatea actului

administrativ sus-menționat, iar cu privire la cererea de suspendare au arătat

în cauză este îndeplinită atât condiția cazului bine justificat, cât și

condiția prevenirii unei pagube iminente, având în vedere că executarea H.G.

nr. 737/2010 implică o reducere a pensiei, care constituie unicul lor mijloc de

subzistență.

Prin întâmpinare,

pârâtul Guvernul României a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii

pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, lipsei calității procesuale active

și a lipsei de interes a reclamanților, iar pe fond a solicitat respingerea ca

neîntemeiată a cererii de suspendare.

Prin întâmpinare

pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția

lipsei calității sale procesuale pasive arătând că în conformitate cu

prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 997 din 7 octombrie 2008,

C.N.C.D. nu are competența ca în cadrul activității sale jurisdicționale (art.

20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare), să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere

de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme

create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Prin cererea de

intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, intervenientul Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale a solicitat respingerea acțiunii

reclamanților ca nefondată arătând că recalcularea pensiilor de serviciu nu

echivalează cu restrângerea unui drept constituțional, ci se impune pentru

restrângerea cheltuielilor bugetare și este justificată de îndeplinirea

cumulativă a cerințelor expres prevăzute de art. 53 din Constituția României.

Prin încheierea din

data de 10 noiembrie 2010, Curtea a admis în principiu cererea de intervenție

formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în interesul

Guvernului României și a dispus introducerea în cauză a intervenientului.

Prin încheierea din

data de 12 ianuarie 2011, Curtea a dispus suspendarea soluționării cauzei, în

temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa

nejustificată a părților, cauza fiind repusă pe rol pentru termenul din 4 mai

2011, la cererea reclamanților.

Prin Sentința nr. 147

din 11 mai 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a respins

excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii

prealabile, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de

interes a reclamanților ca neîntemeiate, a admis acțiunea formulată de

reclamanți și în consecință a anulat Hotărârea de Guvern nr. 737/2010 privind

Metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la

art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în

domeniul pensiilor și a dispus suspendarea executării actului administrativ

contestat, până la soluționarea irevocabilă a cauzei și a respins cererea de

intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive, invocată de Consiliul Național de

Combaterea Discriminării, Curtea a reținut următoarele:

Potrivit normelor

juridice instituite prin codul de procedură civilă, calitatea procesuală pasivă

presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care se

pretinde că poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății, iar în

situațiile juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie,

calitatea procesuală aparține celui față de care se poate realiza interesul

respectiv.

În speță, s-a

constatat că nu există identitate între persoana pârâtului Consiliul Național

de Combaterea Discriminării și cel despre care se pretinde că poate fi obligat

în raportul juridic dedus judecății și care are ca obiect anularea hotărârii

emise de Guvernul României.

Cu privire la

excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii

administrative prealabile, invocată de pârâtul Guvernul României, instanța a

reținut că reclamanții au efectuat procedura prealabilă înainte de formularea

acțiunii în instanță, potrivit înscrisurilor nr. 15A/9086 din 17 noiembrie 2010

ale Guvernului României.

Referitor la

excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și a lipsei de

interes invocate de Guvernul României s-a apreciat că reclamanții au legitimare

procesuală activă în litigiu iar susținerea conform căreia reclamanții nu ar

avea calitate procesuală activă pentru că nu fac dovada drepturilor existente,

care să fi fost vătămate prin actul contestat și nici dovada legăturii de

cauzalitate între actul administrativ contestat și vătămarea invocată, nu au

putut fi reținute.

Pe fondul cauzei,

Curtea a reținut următoarele:

H.G. nr. 737/2010,

privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu

prevăzute la art. 1 lit. c)-h), din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor

măsuri în domeniul pensiilor, contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din

Constituție, potrivit cărora "legea dispune numai pentru viitor, cu

excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".

Modificarea

retroactivă a unor drepturi civile deja câștigate nu este, posibilă fără a se

încălca prevederile constituționale, iar pensia aflată deja în plată constituie

un drept legal câștigat și nu poate fi afectată, orice nouă reglementare

aplicându-se numai pe viitor, adică pensiilor stabilite după intrarea în

vigoare a acesteia, fapt confirmat de jurisprudența bine stabilită a Curții

Constituționale, în sensul imposibilității reducerii pensiilor deja stabilite.

Astfel, în Decizia

nr. 57 din 26 ianuarie 2006, Curtea Constituțională a reținut că potrivit

prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituție, condițiile de exercitare a

dreptului la pensie și la alte forme de asistență socială se stabilesc prin

lege și, prin urmare, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a modifica sau

completa legislația în materie și de a stabili data de la care operează

recalcularea, însă orice prevedere nouă poate fi aplicată numai de la data

intrării în vigoare, pentru a respecta principiul neretroactivității legii,

consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție.

Prin aceeași decizie,

Curtea a arătat că modificările succesive ale legislației fac ca beneficiarii

drepturilor de asigurări sociale să obțină valori diferite, în raport cu

legislația care a fost în vigoare la data stabilirii drepturilor lor, data

diferită a înscrierii la pensie plasează pensionarii în situații deosebite,

tratamentul juridic diferențiat fiind justificat de situația diferită a

beneficiarilor dreptului la pensie, determinată de data nașterii dreptului,

ceea ce nu constituie privilegii sau discriminări.

Din această

perspectivă, apare ca fiind evident că pensia specială, așa cum este în prezent

reglementată și având cuantumul stabilit prin lege, constituie un drept de

proprietate în sensul Convenției și al Protocoalelor adiționale, iar reducerea

prin recalculare a acestui drept ar echivala cu o expropriere.

Prin urmare H.G. nr.

737/2010 încalcă imperativul caracterului temporar, rezonabil, previzibil și

proporțional al limitării dreptului prevăzut de art. 47 alin. (2) din

Constituție, astfel cum a fost reafirmat recent și de către Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010. Din conținutul actului

normativ atacat nu rezultă că acordarea noului cuantum mai scăzut al pensiei,

stabilit prin recalculare, s-ar limita la o anume perioadă de timp.

H.G. nr. 737/2010

nesocotește și noțiunea de „speranță legitimă", care ține de esența

civilizației juridice europene și care a fost statuată în numeroase soluții de

speță ale Curții Europene ale Drepturilor Omului și ale Curții de Justiție a

Uniunii Europene.

Pierderea

ireversibilă a pensiei de serviciu echivalează cu o veritabilă expropriere

aducând atingere art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție și

dispozițiile art. 20 alin. (1) din Constituție.

H.G. nr. 737/2010 încalcă

și principiul ierarhiei normelor juridice și contravine principiului

constituțional al separației și echilibrului puterilor în stat, prevăzut de

art. 3 alin. (4) din Constituția României și de art. 4 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă, republicată.

Astfel, potrivit art.

11 din H.G. nr. 737/2010 „pensiile de serviciu ale căror cuantumuri au fost

stabilite prin aplicarea hotărârilor definitive și irevocabile ale instanțelor

de judecată vor avea regimul juridic stabilit de Legea nr. 119/2010 și de

prezenta hotărâre".

Legea nr. 119/2010 nu

conține prevederi referitoare la pensiile al căror cuantum a fost stabilit în

baza unor hotărâri judecătorești, astfel că dispozițiile art. 11 din H.G. nr.

737/2010 exced sferei de reglementare a legii în executarea căreia a fost

adoptată.

A apreciat Curtea că

nu se poate completa un act normativ cu forță juridică superioară din categoria

legilor, printr-un act administrativ cu valoare juridică de tipul hotărârilor

de guvern, astfel că actul administrativ normativ atacat încalcă principiul

ierarhiei normelor juridice.

Cu privire la cererea

de suspendare formulată de reclamanți, Curtea a reținut că reprezintă cazul

bine justificat acela al existenței unor indicii temeinice cu privire la

nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de

starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în

privința actului administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii acesteia,

fiind arătate și efectele posibile și previzibile ale actului administrativ,

toate aceste situații argumentând cazul bine justificat.

Suspendarea actului

administrativ, se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și

intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va

cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice

internaționale, atât în sistemul Consiliului Europeni cât și în ordinea

juridică a Uniunii Europene.

Din acest punct de

vedere, actul normativ a cărei anulare au solicitat-o reclamanții prin acțiune,

răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului

Europei, pentru că prevede atribuția instanței de contencios administrativ de a

ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor

particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare,

pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun

autoritățile publice.

Împotriva Sentinței

nr. 147 din 11 mai 2011 au formulat recurs Guvernul României și Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct.

9 și 304

1

C. proc. civ.

În motivarea

recursului formulat de recurentul-pârât Guvernul României se arată următoarele.

Instanța de fond a

respins în mod eronat excepția lipsei calității procesuale active a

intimaților-reclamanți precum și excepția lipsei de interes în promovarea

acțiunii.

În speță,

intimații-reclamanți nu își justifică, în raport cu dispozițiile art. 52 din

Constituția României și cele ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, calitatea procesuală activă, deoarece nu fac dovada drepturilor

existente prevăzute de lege și care să fi fost vătămate de actul contestat,

după cum nu fac nici dovada legăturii de cauzalitate între actul administrativ

contestat și vătămarea invocată.

În ceea ce privește

cererea de suspendare a H.G. nr. 737/2010 se arată că instanța de fond,

ignorând apărările formulate și documentele aflate la dosarul cauzei și-a

însușit nejustificat acele susțineri ale intimaților-reclamanți care priveau

exclusiv fondul litigiului, pronunțând o soluție netemeinică și esențial

nelegală.

În ceea ce privește

fondul cauzei, recurentul a criticat soluția de anulare a H.G. nr. 737/2010 în

raport cu dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Se arată că din

analiza considerentelor hotărârii atacate nu rezultă că s-ar fi reținut vreun

element de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010, nefiind indicate prevederi ale

actului administrativ normativ care să contravină dispozițiilor legale ale

Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, act

normativ care a constituit temeiul legal al adoptării hotărârii de Guvern

contestate.

În motivarea

recursului declarat de recurentul-intervenient Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale, se arată că instanța deși a cunoscut prevederile legale

care au precedat elaborarea și intrarea în vigoare a H.G. nr. 737/2010 nu a

apreciat în mod corect nici circumstanțele și nici situația de fapt, pronunțând

o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.

Analizând sentința

atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în

cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. se

rețin următoarele:

Hotărârea de Guvern

nr. 737/2010 a fost emisă în temeiul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010

fiind stabilită metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu

ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și

parchetelor, prin această metodologie, aplicându-se în fapt dispozițiile art. 4

din Legea pensiilor -act normativ cu forță juridică superioară.

Din conținutul

actului administrativ normativ contestat, rezultă că acesta reglementează

„metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la

art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în

domeniile pensiilor", reprezentând norme procedurale efective de punere în

executare a dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost emis, respectiv

procedeele tehnice, practice pe baza cărora se realizează operațiunea de

transformare a pensiilor de serviciu, în pensii conform înțelesului reglementat

de dispozițiile Legii nr. 19/2000.

H.G. nr. 737/2010 a

fost avizată favorabil de către Consiliul Legislativ iar prevederile Legii nr.

119/2010 în baza căror a fost emisă, au fost considerate constituționale prin

Deciziile nr. 871 și 873 din 25 iunie 2010 ale Curții Constituționale, instanța

constituțională analizând dispozițiile legale inclusiv din perspectiva

prevederilor și principiilor constituționale și comunitare invocate în speța de

față, respectiv art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituției, a

supremației sale și a legilor; art. 15 alin. (2) referitor la

neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în

drepturi a cetățenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47

referitor la nivelul de trai și dreptul de pensie, art. 53 privind restrângerea

exercițiului unor drepturi sau libertăți și art. 135 alin. (2) lit. f) privind

obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea

calității vieții precum și prevederile art. 20 din Constituția prin raportate

la următoarele acte internaționale: Primul Protocol adițional la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv

art. 1 referitor la proprietate, Declarația universală a drepturilor omului și

anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire

la dreptul la o retribuire echitabilă și la protecția socială și art. 25 pct. 1

privind dreptul la un nivel de trai decent, Carta drepturilor fundamentale a

Uniunii Europene, respectiv art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1)

privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în

vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială și asistența socială și

art. 52 alin. (1) privind întinderea și interpretarea drepturilor și

principiilor.

În vederea analizării

legalității hotărârii de Guvern supusă prezentului control judiciar, se va

proceda la examinarea prevederilor legale care reglementează actele Guvernului

și a doctrinei în materie.

Prin legalitatea

actelor administrative se înțelege conformarea acestora cu legile și actele

administrative cu forță juridică superioară, în executarea cărora au fost emise.

În cazul hotărârii de

Guvern, însăși Constituția determină limitele puterii Guvernului de a

reglementa prin act administrativ.

Potrivit art. 108

alin. (1) din Constituția României, Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe.

Același text

constituțional dispune în alin. (2) că hotărârile se emit pentru organizarea

executării legilor.

Așadar, în cadrul

controlului de legalitate a unei hotărâri de Guvern, judecătorul verifică dacă

actul atacat este conform cu legea pe care se întemeiază.

După cum s-a arătat

mai sus, H.G. nr. 737/2010 a fost adoptată în vederea organizării executării

Legii nr. 119/2010.

Prin acțiune nu s-au

invocat motive de nelegalitate a hotărârii de Guvern prin raportare la

prevederile legii în baza căreia s-a emis.

S-a susținut

nelegalitatea acestei hotărâri prin prisma prevederilor art. 44 din

Constituție, text care reglementează dreptul de proprietate privată.

Hotărârile de Guvern

sunt acte administrative supuse controlului de legalitate prin exercitarea

acțiunii sau invocarea excepției în fața instanței de contencios administrativ,

așa cum rezultă din prevederile art. 1, 8 și 11 din Legea nr. 554/2004.

Examenul de

legalitate a unui act administrativ, fie individual, fie normativ se face numai

prin prisma legii sau altui act normativ cu forță juridică superioară și nu

prin raportare la Constituție.

Constituția este

legea fundamentală a unui stat, care determină ordinea statală în întregul său,

iar legislația este în raport cu Constituția „aplicarea dreptului", astfel

că este obligatorie corespondența între lege și Constituție, adică între un

grad inferior și unul superior în ordinea juridică.

Constituționalitatea

reprezintă conformitatea legii cu Constituția și rezultă din ierarhia juridică,

fiind consecința supremației Constituției în sistemul juridic, exprimând

poziția supra-ordinară a Constituției în sistemul de drept.

Astfel, legile sau

ordonanțele de Guvern sunt supuse controlului de constituționalitate, iar

hotărârile de Guvern emise în aplicarea legii se examinează de instanța de

contencios administrativ, sub aspectul conformității acestora cu legea în baza

căreia au fost adoptate.

Analiza conținutului

normativ al art. 146 din Constituția României fundamentează ideea că numai

legea formează obiectul controlului de constituționalitate, iar includerea și a

altor acte juridice normative, cu excepția actelor cu putere de lege, nu este

justificată din punct de vedere al rigorilor textului constituțional.

În consecință, în

cadrul examenului de legalitate al unui act administrativ normativ se au în vedere

prevederile legii în temeiul căreia a fost emis și nu ale Constituției.

De altfel, sub

aspectul neconstituționalității Legii nr. 119/2010, s-a pronunțat instanța de

contencios constituțional prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, astfel că în

baza art. 147 alin. (4) din Constituția României soluția și considerentele

Curții Constituționale sunt obligatorii.

Abrogarea hotărârii

de Guvern prin O.U.G. nr. 59/2011 nu consfințește caracterul nelegal al

acesteia, ci constituie un procedeu juridic prin care un act normativ iese din

vigoare, nu mai produce efecte în ordinea juridică.

Din analiza efectuată

mai sus rezultă că nu sunt motive de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010 că

aceasta a fost emisă pentru organizarea executării Legii nr. 119/2010 și este

conformă cu legea în baza căreia s-a adoptat.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că nu se poate substitui și nu poate pronunța soluții contrare

în problemele de drept ce au format obiectul cercetării judecătorului

constituțional având în vedere dispozițiile Legii nr. 47/1992 cât și

dispozițiile Legii nr. 303/2004.

Prin cererea

formulată, reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ și cu o

cerere de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de

recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h)

din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor,

invocând drept temei legal dispozițiile art. 14 alin. (1) și art. 15 din Legea

nr. 554/2001.

Examinând aspectele

invocate de autorii cererii de suspendare, prima instanță a ajuns la concluzia

că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de dispozițiile art.

14 din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat" cât și

„paguba iminentă".

Contrar celor

reținute de către instanța de fond, Înalta Curte apreciază că în cauză nu a

fost dovedită îndeplinirea condițiilor legale pentru suspendarea executării

H.G. nr. 737/2010.

Potrivit

dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea unui act

administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile

prevăzute de dispozițiile art. 7 din aceeași lege.

Art. 2 lit. t) din

Legea nr. 554/2004 prevede că reprezintă „un caz bine justificat" orice

împrejurare legată de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ, iar „paguba

iminentă" constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau după

caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a

unui serviciu public, conform art. 2 lit. ș) din același act normativ.

Prima instanță a

reținut în mod greșit că în speță erau îndeplinite cumulativ toate condițiile

legale pentru a proceda la suspendarea executării H.G. nr. 737/2010.

În cauză nu s-a

demonstrat nici o aparentă evidență de nelegalitate a actului administrativ cu

caracter normativ atacat, H.G. 737/2010 fiind emisă în executarea Legii nr.

119/2010, stabilind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de

serviciu a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești

și parchetelor, prin această metodologie aplicându-se de fapt art. 4 din Legea

pensiilor, act normativ cu forță juridică superioară.

Astfel fiind

împrejurările din cazul de față nu erau de natură a crea o îndoială serioasă

asupra legalității H.G. nr. 737/2010, argumentele invocate de reclamanți vizând

încălcarea dispozițiilor constituționale prevăzute de art. 15 cât și

prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției europene a drepturilor

omului reținute în motivarea sentinței atacate, vizând în fapt fondul cauzei și

fiind echivalente cu o prejudecare a cauzei.

Chiar dacă

reclamanții au dovedit o „pagubă iminentă" ce s-ar putea produce prin

recalculare, constând în diminuarea pensiilor de serviciu stabilite în baza

Legii nr. 567/2004, în lipsa dovedirii „cazului bine justificat" astfel

cum s-a arătat anterior, suspendarea executării H.G. nr. 737/2010 nu poate fi

dispusă, art. 14 din Lega nr. 554/2004 condiționând admiterea cererii de

suspendare de îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, în cauză

fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar

recursurile formulate sunt fondate urmând a fi admise și în consecință se va

modifica sentința atacată în sensul că se va respinge acțiunea privind anularea

H.G. nr. 737/2010 și a cererii de suspendare a executării a aceleiași Hotărâri

și se va admite cererea de intervenție a Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale împotriva Sentinței nr. 147 din 11 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că:

Respinge acțiunea

privind anularea H.G. nr. 737/2010 și a cererii de suspendare a executării a

aceleiași Hotărâri.

Admite cererea de

intervenție a Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 29 martie 2012.

Procesat de GGC - DG