ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 143/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 143/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor civile de față;

Prin sentința

civilă nr. 1109 din 17 septembrie 2010 Tribunalul București - Secția a V-a

Civilă, a admis cererea formulată de reclamanta P.C. în baza Legii nr. 10/2001

împotriva pârâului Municipiul București și a restituit reclamantei, în natură,

terenul în suprafață de 1437 mp situat în București, astfel cum a fost identificat

în anexa 3 a raportului de expertiză; a constatat dreptul reclamantei la

despăgubiri pentru restul terenului, imposibil de restituit în natură și pentru

construcția demolată - despăgubiri ce vor fi acordate în condițiile legii

speciale.

Prin decizia civilă

nr. 78/A din 21 februarie 2012, Curtea de Apel București - Secția IV-a civilă a

respins, ca nefondată, cererea de apel formulată de apelantul Municipiul

București prin Primarul General împotriva sentinței menționată anterior. S-a

respins, ca nedovedită, cererea formulată de intimată, având ca obiect

obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele.

Instanța de

fond a stabilit situația juridică și de fapt a imobilului și o nouă expertiză a

fost efectuată și în faza apelului. Deși zona în care s-a aflat terenul preluat

de stat din patrimoniul mamei reclamantei a fost restructurată și

sistematizată, o parte din suprafața totală a terenului, de 4736,93 mp, poate fi

restituită în natură, și anume suprafața de 1435,72 mp, aspect ce rezultă fără

echivoc din expertiza efectuată în apel, deoarece terenul este liber (vezi

filele 42-48 dosar apel).

Față de

situația de fapt menționată și de dispozițiile art. 9 și 10 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 în conformitate cu care „în

cazul în care pe terenurile pe

care s-au aflat construcții preluate în

mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va

obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă" - instanța

de apel constată legalitatea și temeinicia sentinței atacate, deoarece terenul

liber poate fi restituit în natură, astfel că, în majoritate, apelul a fost

respins ca nefondat.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanta P.C. și continuat de moștenitorul

P.M.I. și pârâtul Municipiul București prin Primarul General.

În motivarea

recursului reclamanta a arătat că în mod nelegal instanța de apel a respins

cererea sa având ca obiect obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecata,

ca nedovedita, în condițiile în care la dosarul cauzei exista chitanța din data

de 11 aprilie 2011, ce reprezintă dovada achitării onorariului expertului, în

cuantum de 301,70 iei.

La termenul

din data de 01 martie 2011, instanța de apel a acordat pârtilor cuvântul în

probațiune, iar, din oficiu, apreciind ca expertiza efectuata în dosarul de

fond nu este lămuritoare cu privire la anumite aspecte, a considerat necesara

efectuarea unei noi expertize, cu obiectivele stabilite în încheierea de la acel

termen.

Totodată s-a

fixat și un onorariu provizoriu de 600 lei, în sarcina ambelor părți, câte 300

lei pentru fiecare parte (apelant și intimata), onorariu ce a fost achitat de

reclamantă la data de 11 aprilie 2011 cu chitanța sus indicata, aflata la dosar

la fila 21.

Prin faptul ca

instanța a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecata

ca nedovedite, în condițiile în care dovada achitării acestora era la dosar, au

fost încălcate dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc civ., care arata ca

judecătorii trebuie sa stăruie pentru a preveni greșelile privind aflarea

adevărului în cauza, a stabilirii faptelor și aplicării corecte a legii.

Din

interpretare dispozițiilor art. 274 alin. (2) C. proc civ., rezulta ca fac

parte din categoria cheltuielilor de judecata și sumele de bani privind plata

experților, sume pe care instanța de judecata nu le poate micșora și pe care în

mod greșit le-a respins ca nedovedite.

Având în vedere aceste aspecte, a

solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei recurate, în

sensul admiterii cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecata în

cuantum de 301,70 lei conform chitanței aflata la dosarul cauzei.

În motivarea recursului pârâtul

Municipiul București a arătat următoarele.

Potrivit dispozițiilor art. 10.3. și

art. 10.1. din H.G. nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989, în toate cazurile, entitatea investită cu soluționarea notificării are

obligația, înainte de a dispune orice măsura, de a identifica cu exactitate

terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuala a

terenului solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces

(existenta pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și

altele asemenea), existenta și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de

alimentare cu apa, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi

militare și altele asemenea care nu pot fi observate printr-o expertiza care nu

are confirmarea instituțiilor care le administrează.

În cazul în care se constata astfel de

situații, restituirea în natura se va limita numai la acele suprafețe de teren

libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează

accesul și utilizarea normala a amenajărilor subterane,

Sintagma amenajări de utilitate

publica ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de

teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse

unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității. Astfel, întregul teren

este afectat de elemente de sistematizare și se impune pentru acesta acordarea

de masuri reparatorii.

Obiect al

Legii nr. 10/2001 ii constituie imobilele preluate abuziv în perioada 06 martie

1945-22 decembrie 1989. În înțelesul legii, noțiunea de imobil se refera atât

la teren, cat și la construcție, motiv pentru care legiuitorul a precizat și în

alin. (11) al art. 10 din lege ca se interzic înstrăinarea sau schimbarea

destinației imobilului a cărui restituire în natura nu este posibila datorită

afectării acestuia unei amenajări de utilitate publica. Așadar, afectarea unui

bun de utilitate publica poate viza atât construcția, cat și terenul.

Suprafața de

1437 mp nu poate fi restituita în natura, terenul fiind afectat de aleea de

circulație, spațiu verde ca urmare a realizării blocului de locuințe și o

secțiune din zona amenajata ca parcare betonata prin grija Primăriei sectorului

În drept au fost invocate prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte a constatat nefondat

recursul declarat de către reclamantă și fondat recursul declarat de către

pârât pentru considerentele expuse mai jos.

În ceea ce

privește recursul declarat de către pârât înalta Curte a reținut că potrivit

adresei din 13 ianuarie 2012 a Primăriei municipiului București - Direcția

Patrimoniu - Serviciul Evidență domeniu public și privat imobilul cu adresa

Calea 13 septembrie, a făcut obiectul Decretului nr. 51 din 27 februarie 1987

privind exproprierea unor terenuri și construcții, demolarea unor construcții,

scoaterea din funcțiune a unor fonduri fixe, precum și realizarea și

desființarea unor artere de circulație situate în municipiul București.

Înainte de

aplicarea acestui decret imobilul figura la nivelul anului 1986 ca proprietate

de stat, cu posesor de parcelă la data întocmirii evidențelor Administrația

domeniului public sector 5, construcțiile care se aflau pe teren la acel moment

fiind folosite ca depozite, neexistând date în evidențele statului al modului

în care imobilul în cauză a intrat în proprietatea acestuia, de la autorii

reclamantei.

Pentru a se

determina modalitatea în care se va realiza reparația cauzată de preluarea

abuzivă a imobilului, în natură sau prin echivalent, și anume norma juridică

aplicabilă, nu se poate face abstracție de faptul că imobilul în cauză a făcut

obiectul Decretului nr. 51 din 27 februarie 1987 privind exproprierea unor

terenuri si construcții.

Așa cum

susține chiar reclamanta construcțiile care au existat pe teren au fost

demolate ca urmare a aplicării decretului de expropriere. De asemenea lucrările

pentru care s-a dispus exproprierea au fost executate,. fiind reprezentate de

un ansamblu de blocuri și amenajările publice aferente.

Potrivit alin.

(4) al art. 11 din Legea nr. 10/2001 în cazul în care lucrările pentru care s-a

dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

Conform art. 11 alin. (3) în cazul în

care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru

care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate

obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea

ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și

altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale,

măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispozițiile art. 10 alin.

(3), (4), (5) și (6) se vor aplica în mod corespunzător.

Ca atare, pentru a se determina dacă

vreo parte din teren poate fi restituită în natură se impunea mai întâi

stabilirea dacă lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul

parțial, și apoi dacă există teren liber, adică dacă terenul neocupat de

lucrările pentru care s-a dispus exproprierea nu este afectat servituților

legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și

rurale.

Potrivit adresei din 13 ianuarie 2012

a Primăriei municipiului București - Direcția Patrimoniu - Serviciul Evidență

domeniu public și privat, terenul de 1437 de mp considerat de către expert ca

fiind posibil a fi restituit în natură reprezintă

- o secțiune din aleea de circulație

fără denumire și o secțiune din terenul amenajat ca spațiu verde ca urmare a

realizării blocului de locuințe din aleea Botorani;

- o secțiune din zona

amenajată/construită ca parcare betonată prin grija Primăriei sector

5-Administrația domeniului public sector 5. La poziția 6564 din anexa Hotărârii

Consiliului General al municipiului București din 8 mai 2008 privind însușirea

inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului

București, modificată prin H.G.M.B. nr. 14/2010 și completată cu H.C.G.M.B. nr.

108/2010, 14/2010, 321/2010 este înscrisă această parcare cu elementele de

identificare descriptive: 48 de locuri.

În planul se. 1:500 actualizat în anul

1994 (f.66, dosar apel) apar reprezentate pe terenul despre care expertul

susține că ar putea fi restituit în natură baterii de garaje tablă, ca atare

încă de la nivelul anului 1994 acest spațiu era utilizat ca parcare aferentă

blocurilor construite pe terenul expropriat în 1987. Astfel, prin Hotărârea

Consiliului General al municipiului București nr. 186 din 8 mai 2008 nu s-a

făcut altceva decât să se inventarieze bunurile care alcătuiesc domeniul public

al municipiului București cu destinațiile preexistente, neconstituind primul

act de aprobare a amenajării acestei parcări.

Despre aleea

de circulație fără denumire dintre blocuri se vorbește chiar în expertiză,

menționându-se că se poate ajunge la terenul identificat pe aceasta. La această

alee se referă recurentul pârât iar nu la aleea Botorani, astfel că sunt

nerelevante afirmațiile reclamantei din întâmpinare în sensul că aleea Botorani

ar fi în altă parte decât terenul propus a fi restituit în natură.

Reclamanta nu a negat existența

parcării pe suprafața restituită în natură dar a susținut că nu s-a făcut

dovada existenței autorizației de construire a acestei parcări. Or, Legea nr.

10/2001 prevede că se restituie terenurile pe care se află construcții pentru

care nu există autorizație de construcție (art. 10 alin. (3)), în timp ce

amenajarea unei parcări, nereprezentând o construcție, necesită alt gen de

autorizări. De altfel, la punctul 10.3 din H.G. nr. 250/2007 se arată că

entitățile învestite cu soluționarea notificării vor verifica existența

amenajărilor de utilitate publică prin raportare la documentațiile de amenajare

a teritoriului și de urbanism.

Parcarea este

o amenajare de utilitate publică, așa cum este definită la punctul 10.3 din H.G.

nr. 250/2007 prin care s-au adoptat Normele metodologice de aplicare a Legii

nr. 10/2001, adică suprafață de teren afectate unei utilități publice,

respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi

nevoile comunității, terenul având această destinație încă din 1994, așa cum

rezultă din planul menționat anterior, în prezent fiind administrată de

Primăria sectorului 5, așa cum s-a reținut mai sus, cu funcție de parcare

aferentă.

Astfel această

suprafață de teren nu poate fi restituită în natură, intrând în categoria

terenurilor pentru care Legea nr. 10/2001 prevede restituirea prin echivalent.

De altfel,

chiar dacă nu s-ar porni de la premisa că terenul în cauză are regimul juridic

al unui imobil expropriat, și că i s-ar aplica prevederile regulă în ceea ce

privește restituirea în natură sau echivalent (raportat la faptul că a fost

preluat fără titlu înainte de emiterea decretului de expropriere), tot aceasta

ar fi soluția prin aplicarea art. 10 alin. (1), (2) coroborat cu alin. (11) din

Legea nr. 10/2001.

Astfel, potrivit art. 10 în situația

imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea

au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru

terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru

construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc

prin echivalent.

(1) În cazul în care pe terenurile

preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana

îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă,

iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților

legale, spațiilor verzi, așa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a) - f) din

Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din

intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, precum și altor amenajări de utilitate publică ale localităților

urbane și rurale măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

(..)

(11) Este interzisă înstrăinarea sau

schimbarea destinației imobilului a cărui restituire în natură nu este posibilă

datorită afectării acestuia unei amenajări de utilitate publică. Interdicția

subzistă pe o perioadă de 5 ani, calculată cu începere de la data emiterii

deciziei/dispoziției de acordare de măsuri reparatorii în echivalent motivată

pe afectarea acestuia. "

Așa cum s-a

reținut mai sus parcarea este o amenajare de utilitate publică (alături de

spațiile verzi, aleile dintre blocuri etc.) așa cum rezultă și din

reglementările pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, prin care au fost adoptate

normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Nu se poate

susține inaplicabilitatea normelor metodologice, raportat la reglementările Legii

nr. 10/2001, atâta timp cât chiar Legea nr. 10/2001 prevede acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent, iar nu restituirea în natură în cazul terenurilor

ocupate în afară de construcții noi autorizate, și de servituțile legale,

spații verzi, alte lucrări de amenajare publică.

Normele

metodologice nu fac altceva decât să ofere o interpretare, în

scopul aplicării unitare a legii, a unor termeni

folosiți de Legea nr. 10/2001, cu

trimiterea, când consideră necesar, la

exemple concrete.

În consecință, în temeiul art. 312

alin. (1)-(3) raportat la art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. înalta Curte

va admite recursul declarat de pârât, va modifica, în tot, decizia atacată, în

temeiul art. 296 raportat la art. 295 C. proc. civ., va admite apelul declarat

de pârât împotriva sentinței nr. 1109 din 17 septembrie 2010 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă, va schimba, în parte, sentința, va înlătura

mențiunea privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 1437 mp, va

constata dreptul la despăgubiri și pentru această suprafață, va menține restul

dispozițiilor sentinței.

Având în vedere soluția pronunțată în

recursul pârâtului înalta Curte va respinge recursul formulat de către

reclamantă care viza doar neacordarea cheltuielilor de judecată în apel. Or,

atâta timp cât admiterea recursului pârâtului a avut drept consecință admiterea

apelului declarat de către pârât, și astfel căderea în pretenții a reclamantei

iar nu a pârâtului, nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

pentru ca reclamantei să i se restituie cheltuielile de judecată efectuate în

apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarate de reclamanta P.C.

și continuat

de moștenitorul P.M.I. împotriva deciziei nr. 78/A din 21

februarie 2012

a Curții de Apel București - Secția IV-a civilă.

Admite recursul declarat de pârâtul

Municipiul București prin Primarul general împotriva aceleiași decizii.

Modifică în tot decizia atacată, în

sensul că admite apelul declarat de pârât împotriva sentinței nr. 1109 din 17

septembrie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Schimbă în parte sentința. înlătură

mențiunea privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 1437 mp.

Constată dreptul la despăgubiri și pentru această suprafață.

Menține restul dispozițiilor

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2013.