ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1297/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1372 din 19 octombrie 2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. A admis în parte contestația formulată de contestatorii N.A., P.M.G., P.T., C.P., în contradictoriu cu pârâții SC E. SA prin lichidator SC F.C. SRL și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; A anulat deciziei nr. 183 din 03 decembrie 2003 emisă de intimata SC E. SA A obligat pe intimata SC E. SA să restituie contestatorilor în natură terenul în suprafață de 2411 m.p., situat în Comuna Periș, județul Ilfov. A obligat pe intimata SC E. SA să restituie construcția fostă locuință, gater aflată pe teren și evaluată la suma de 106.339.282 lei prin raportul de expertiză.

A constatat că hala gater care a aparținut autorului contestatorilor și a fost demolată are o valoare de 17.049.344 lei, conform expertizei construcții întocmită de expert S.D. Pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost obligată să emită decizie privind propuneri de despăgubire a contestatorilor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor referitoare la construcțiile demolate și utilajele ce au aparținut autorului contestatorilor. A respins cererea privind acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Autorul reclamanților, Petre Marin, a deținut, în proprietate în comuna Periș, județul Ilfov, un imobil compus din teren, construcții și utilaje reprezentând gater, imobil ce a fost preluat în mod abuziv de către stat în cursul anului 1948, însă, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, și după preluarea bunului, defunctul Petre Marin era cunoscut ca proprietarul acestui gater, beneficiind de o sumă de bani cu titlu de chirie din partea statului pentru folosința gaterului. Tribunalul a mai constatat că reclamanții, în calitate de moștenitori legali ai defunctului Petre Marin, au formulat o notificare în baza Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat să le fie restituit în natură imobilul în litigiu, însă, prin decizia contestată, societatea pârâtă a respins această cerere cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobil.

Tribunalul a admis în parte contestația, reținând că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la restituire, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, făcând dovada că autorul lor a fost proprietarul imobilului revendicat potrivit contractelor de vânzare-cumpărare: din 16 decembrie 1937 și din 11 aprilie 1940. De asemenea, s-a mai constatat că decizia de respingere a notificării emisă de pârâtă nu cuprinde niciun fel de motivare în ceea ce privește neluarea în considerare de către unitatea deținătoare a înscrisurilor depuse de reclamanți și care atestă calitatea de proprietar a autorului referitor la imobilul în litigiu. Tribunalul a anulat Decizia nr. 83/2003 emisă de intimata SC E. SA și a omologat raportul de expertiză topo întocmit de expertul B.E.

în care se arată că există identitate între terenul solicitat de contestatori și cel deținut de intimată, și că suprafața deținută de societate este de 2411 m.p., iar pârâta va fi obligată să restituie reclamanților în natură terenul în suprafața mai sus menționată. Totodată, instanța de fond a omologat raportul de expertiză construcții întemeiat de expertul S. și, ca atare, a obligat-o pe intimată să restituie contestatorilor construcția fostă locuință mecanic gater aflat pe terenul evaluat de expert la suma de 606.339.282 lei. Prin decizia civilă nr. 222 din 29 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelurile declarate de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, SC E. SA, prin lichidator SC F.C.

SRL, în contradictoriu cu intimații-reclamanți: N.A., C.M.I., P.R.E., P.M.G. și C.P. A schimbat în parte sentința apelată. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și respinge contestația în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă. A admis în parte contestația în contradictoriu cu pârâta SC E. SA, astfel: A modificat decizia nr. 183 din 03 decembrie 2003 emisă de SC E. SA, după cum urmează: A constatat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1.353 m.p., situat în comuna Periș, județul Ilfov și pentru construcția fostă locuință mecanic gater în suprafață construită de 53,40 m.p., ce vor fi acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

A respins contestația în contradictoriu cu SC E. SA cu privire la construcțiile demolate și utilaje, ca neîntemeiată. A păstrat celelalte dispoziții referitoare la respingerea cererii privind acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea Deciziei nr. 183 din 03 decembrie 2003 emisă de SC E. SA și restituirea în natură a imobilului situat în comuna Periș, județul Ilfov, cunoscut sub numele de „gaterul lui M.P.”, precum și terenul aferent în suprafață de 3.500 m.p. Calitatea procesuală pasivă a pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost atrasă de implicarea sa în procesul de privatizare a societății deținătoare, ambele pârâte fiind ținute să răspundă în legătură cu modalitățile de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute expres de lege.

S-a apreciat că sunt nefondate criticile vizând inadmisibilitatea acțiunii, în condițiile în care instituția notificată a soluționat notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 prin emiterea Deciziei nr. 183 din 03 decembrie 2003, contestată în prezenta cauză. Prin urmare, intimații-contestatori au parcurs procedura administrativă prevăzută de lege, fiind îndeplinite astfel condițiile de admisibilitate ale acțiunii în justiție în temeiul Legii nr. 10/2001. S-a reținut, în ceea ce privește hala gater demolată, pentru care s-a apreciat că se impune emiterea de către apelanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a unei decizii privind propunerea de despăgubire, că această construcție nu a avut destinația locuință, pentru a fi incidente dispozițiile art. 32 din Legea nr. 10/2001.

Construcția ce a fost demolată a fost „hală gater”, destinația sa fiind una comercială, iar măsurile reparatorii se stabilesc potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, apelantei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitatea sa de entitate implicată în procesul de privatizare al unității deținătoare, revenindu-i obligația de a emite dispoziție în acest sens. În ceea ce privește utilajele gater, s-a reținut că dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevăd că se acordă măsuri reparatorii pentru utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice o dată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.

În ceea ce privește criticile formulate de apelanta SC E. SA, instanța de apel a reținut că intimații-contestatori au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor asupra imobilului în litigiu, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001. S-a mai reținut că dreptul de proprietate asupra construcției demolate, precum și componența acesteia, au fost dovedite cu declarații notariale, probe admisibile în raport de dispozițiile art. 22.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. În ceea ce privește întinderea suprafeței de teren ce a fost restituită, aceasta s-a realizat doar în limita suprafeței de 2.411 m.p., deținută de apelanta-pârâtă SC E. SA, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată au declarat recurs, în termen legal, reclamanții C.P., N.A., P.R.E., P.M.G. și C.M.I. și de pârâta SC E. SA prin lichidator SC F.C. SRL, pentru motive de nelegalitate potrivit art. 304 pct.7, 6 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanții și pârâta SC E. SA prin lichidator SC F.C.

SRL, au susținut, în esență, că: 1. Reclamanții - Instanța de apel a dispus să se stabilească dacă există construcții demolabile sau neutilizate; - Instanța de apel a constata că expertul a relevat faptul că o parte din aceste construcții sunt dezafectate și nu mai pot fi utilizate; - În realitate, este vorba de o interpretare greșită a legii de către instanța de apel; - În condițiile în care SC E. SA a închiriat imobilul ce face obiectul notificării, calea de atac îi aparține; - Susținerile instanței în sensul că nu s-a putut administra expertiza de evaluare din culpa reclamanților sunt nefondate; - Deși s-a solicitat efectuarea unei noi expertize, expertul nu a răspuns obiectivelor trasate; - Faptul că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu a fost parte în procedura administrativă de soluționare a notificării, s-a datorat modului de soluționare a acesteia prin dispoziția de respingere, deși Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are calitate procesuală pasivă; - Autorul reclamanților a avut în proprietate anumite construcții „aferente gaterului” dintre care una există și în prezent, fiind situată pe terenul deținut actualmente de SC E. SA; - Se dovedește că terenul proprietatea reclamantului a avut un amplasament care se suprapune pe terenul deținut în prezent de SC E. SA 2. SC E. SA prin lichidator judiciar prin lichidator SC F.C.

SRL - Pentru imobilul teren nu s-au depus acte de proprietate, doar pentru suprafața de 1353 m.p., pentru restul suprafeței de teren solicitat nu s-au depus niciun fel de înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate. - Toți experții au concluzionat că nu pot indica suprafața de teren de 1.353 m.p., pe care contestatorii au dobândit-o prin acte. - În mod greșit instanța de apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și a obligat pe recurent la acordarea de măsuri reparatorii, atât pentru teren cât și pentru construcție. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și de actele dosarului, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.

Prin acțiunea înregistrată la 12 ianuarie 2004 la Tribunalul București, reclamanții C.P., N.A., P.R.E., P.M.G. au formulat contestație împotriva deciziei nr. 183 din 03 decembrie 2003 emisă de pârâta SC E. SA București, solicitând anularea deciziei menționată și, totodată, restituirea în natură a imobilului situat în Comuna Periș, județul Ilfov și cunoscut sub denumirea de „Gaterul lui M.P.”. În motivarea contestației se arată că acest imobil a aparținut autorului reclamanților P.M. și se compune din construcție cu destinația inițială - anexe gater, utilaje și terenul aferent în suprafață de 35.000 m.p. Că reclamanții, în calitate de moștenitori, au formulat în baza Legii nr. 10/2001, o notificare cu nr. 130/2001 prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului respectiv.

Mai mult, reclamanții au arătat că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de la autorul lor, la data de 28 noiembrie 1948, susnumitul primind chirie de la stat în schimbul folosinței gaterului și că, ulterior, acest imobil a fost dat spre administrare pârâtei SC E. SA În privința dovezilor de proprietate asupra terenului solicitat de reclamanți, instanța de apel a constatat că prin probele administrate s-a dovedit numai proprietatea asupra unei suprafețe de 1353 m.p., care rezultă din contractele de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1937 (f. 12 - 12 dosar fond - pentru suprafața de 937 m.p.) și din 11 aprilie 1940 (f. 9 - 11 dosar fond - pentru suprafața de 416 m.p.). În legătură cu suprafața de 2.411 m.p.

pretins identificată de expertul B.E., instanța de apel a constatat că acest raport de expertiză nu poate fi considerat ca o probă a dreptului de proprietate al autorului reclamanților asupra acestei suprafețe de 2.411 m.p., atâta timp cât nu s-au depus titluri de proprietate pentru această suprafață, iar, pe de altă parte, expertul a identificat această suprafață exclusiv pe baza susținerilor reclamanților, precizând că, dimpotrivă, nu poate identifica nici măcar suprafața de 1353 m.p. rezultată din cele două contracte de vânzare-cumpărare menționate mai sus. În concluzie, instanța de apel în mod corect a reținut ca fiind dovedit dreptul de proprietate al autorului reclamanților, M.P., numai cu privire la suprafața de 1.353 m.p.

teren. În ce privește contractul de vânzare-cumpărare prin care autorul reclamanților a înstrăinat cumpărătoarei M.P.I.B. o suprafață de teren de 3.600 m.p., instanța de apel în mod judicios a reținut că nu există elemente care să sprijine ideea că această vânzare a privit terenul obiect al acestor doua contracte de vânzare-cumpărare, nefăcându-se mențiuni în acest sens în cuprinsul contractului și neexistând alte probe în acest sens. Prin urmare, acest contract nu poate fi considerat că probează faptul că autorul reclamanților ar fi înstrăinat, anterior preluării imobilului, către stat terenul în suprafață total de 1353 m.p. În privința amplasamentului acestui teren de 1.353 m.p.

asupra căruia reclamanții au dovedit dreptul de proprietate al autorului lor, M.P., se reținut următoarele: Expertizele efectuate în cauză au evidențiat că acest amplasament nu poate fi identificat cu exactitate pe baza unor elemente obiective, respectiv a unor repere fixe determinate, în raport de conținutul contractelor de vânzare-cumpărare menționate. În acest sens a fost și expertiza efectuată de expertul B.E., respectiv expertiza întocmită de expertul A.C. și în final expertiza efectuată în rejudecarea apelului de către expertul C.M. (f.215 - 217 dosar apel).

Pe de altă parte, instanța de apel a reținut că prin declarațiile martorilor audiați (f. 234 -236 dosar fond) s-a dovedit că pe terenul preluat de la autorul reclamanților, M.P., existau mai multe construcții, din care una există și în prezent și se află situată pe terenul deținut în prezent de apelanta pârâtă SC E. SA Potrivit extrasului de la Registrul Comerțului depus la filele 52 - 58 dosar apel - rejudecare, SC E. SA avea încă asociat majoritar statul, respectiv Fondul Proprietății de Stat cu un procent de aproximativ 67,646%.

Față de cele reținute și ținând cont de dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr.10/2001, notificarea adresată de către reclamanți trebuia soluționată de către unitatea deținătoare SC E. SA, pentru partea de imobil deținută de această societate, aceasta având calitatea procesuală pasivă în cauză, în vreme ce participarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului în proces este nejustificată, această instituție neavând calitatea procesuală pasivă, de vreme ce nu este nici unitate deținătoare, nici unitate emitentă a deciziei contestate (Decizia nr. 183/2003 emisă de SC E. SA). Considerațiile făcute de către instanța de apel, referitor mai sus la calitatea de unitate deținătoare a SC E. SA sunt valabile pentru terenul în suprafață de 1.353 m.p.

și construcția cu indicativul C 10. În legătură cu restul construcțiilor aparținând gaterului deținut de autorul reclamanților M.P., se reține că acestea au fost demolate, așa cum s-a dovedit în cauză cu declarațiile martorilor audiați și cu expertiza-construcții efectuată de expertul S.D.. Față de cele reținute, se constată că, în condițiile art.32 din Legea nr.10/2001, notificarea privind construcțiile demolate trebuie soluționată prin dispoziția Primarului unității administrative în a cărei rază s-a aflat imobilul, în cauză Primarul comunei Periș. In cauza prezentă, reclamanții au formulat contestație împotriva unei decizii emisă de SC E. SA, solicitând obligarea acesteia să acorde măsuri reparatorii pentru aceste construcții.

Față de dispozițiile art. 32 din Legea nr. 10/2001, se constată că cererea reclamanților, în contradictoriu cu SC E. SA este neîntemeiată, întrucât această unitate nu este obligată în vreun fel la recunoașterea sau acordarea drepturilor la măsuri reparatorii în favoarea reclamanților. Potrivit art. 27 din Legea nr.10/2001, în situația în care persoana juridică notificată constată că nu deține sau deține numai în parte imobilul solicitat, aceasta trebuie doar să comunice persoanei îndreptățite datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat. Nu există, așadar, pentru SC E. SA nici măcar o obligație de înaintare de către ea însăși către Primăria Periș a dosarului notificării, ci există doar această obligație de înștiințare a reclamanților despre situația construcțiilor demolate.

De aceea, se vor admite criticile recurenților de acordare a măsurilor reparatorii în contradictoriu cu SC E. SA pentru construcțiile demolate. În privința modalității de preluare a imobilului în litigiu de către stat, aceasta se consideră abuzivă în condițiile art. 2 lit. i) din Legea nr.10/2001, întrucât preluarea s-a făcut de la autorul reclamanților în anul 1948 fără titlu. În privința apărării recurenților referitoare la faptul că terenul a fost al reclamanților în procedura Legii nr.18/1991, se reține că din actele comunicate de Primăria Periș și care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. X/2009 și titlului de proprietate nr.18751/ 1995, rezultă că aceste restituiri s-au făcut în baza extrasului din registrul agricol pe anii 1956-1958.

În privința modalității de despăgubire a reclamanților în contextul Legii nr.10/2001, se reține că față de dispozițiile art. 10 alin. (2) și (3) nu este posibilă restituirea în natură, întrucât pe teren au fost edificate noi construcții, definitive, anterior anului 1990, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor audiați și din raportul de expertiză S.D. Expertul menționat relevă faptul că o parte din construcțiile în litigiu sunt dezafectate și nu mai pot fi utilizate, fiind demolabile. Curtea constată însă că această opinie este una subiectivă și că acele construcții nu sunt dintre cele vizate de art.10 alin. (3) din Legea nr.10/2001. În cauză nu este vorba de astfel de construcții „ușoare sau demontabile”, ci clădirile situate pe acest teren sunt clădiri din zidărie, cu fundații corespunzătoare.

Nu este așadar vorba de construcții ușoare sau demontabile, iar faptul că acestea se află într-o stare avansată de uzură și că nu mai sunt utilizate la acest moment nu pot fi încadrate în ipoteza art.10 alin. (3) din Legea nr.10/2001, dar nici în ipoteza art.10 alin. (5) din Legea nr.10/2001. Acest ultim text are în vedere construcțiile care nu mai sunt necesare unității deținătoare, iar nu construcțiile care la un moment dat nu mai sunt efectiv utilizate. In ce privește faptul că Decizia nr. 183/2003, contestată în cauză este anterioară Legii nr. 247/2005, ceea ce ar fi atras necesitatea evaluării de către instanță a imobilelor, în acord cu Legea nr. 10/2001 anterior modificării adusă prin Legea nr. 247/2005.

În privința utilajelor fostului gater, instanța de apel în mod judicios, a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/ 2001, aceste utilaje fiind casate și înlocuite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, deci reclamanții nu pot beneficia de reparații pentru acestea. Așadar, față de cele reținute, se vor respinge recursurile declarate de reclamanții: C.P., N.A., P.R.E., P.M.G. și C.M.I. și pârâta SC E. SA prin lichidator SC F.C. SRL, ca fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanții C.P., N.A., P.R.E., P.M.G. și C.M.I. și de pârâta SC E. SA prin lichidator SC F.C. SRL împotriva deciziei civile nr. 222/ A din 29 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2013.