Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.04.2013
respins

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
09.04.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25 ianuarie 2013 petiționarul D.C. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 47/310/2013 al Judecătoriei Sinaia, apreciind că imparțialitatea judecătorilor ar putea fi afectată datorită împrejurărilor cauzei. Cererea de strămutare este nefondată. Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că pe rolul Judecătoriei Sinaia se află dosarul ce se solicită a fi strămutat cu nr. 47/310/2013, având ca obiect plângerea împotriva rezoluției nr. 1531/11/2/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent. Din informațiile transmise de Tribunalul Prahova, se arată că în cauză nu există temeiuri de imparțialitate iar soluția asupra cererii este lăsată la aprecierea instanței.

Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze, de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenți judiciari sau grefierii instanței. Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele art. 55 alin. (1) C. proc. pen., iar în raport de prevederile art. 55 alin. (2) C. proc. pen. și datele expuse, apreciază că temerile petentului nu sunt fondate.

Comisia Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor. Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul D.C. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 47/310/2013 al Judecătoriei Sinaia. Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 9 aprilie 2013. Procesat de GGC - DG

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă