ÎCCJ, Secția penală

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petiționarul M.M., prin mandatari a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului 6374/190/2012 al Judecătoriei Bistrița, motivând că magistrații Judecătoriei Bistrița au dat dovadă de un comportament care știrbește independența și imparțialitatea unei instanțe. De asemenea, procurorii de ședință nu manifestă imparțialitate și obiectivitate, fiind subordonați ierarhic prim-procurorului D.M., a cărei soluție a fost infirmată pe motiv de nelegalitate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj. A mai susținut petiționarul că din cauza soluțiilor nelegale adoptate de conducerile parchetelor locale a formulat o nouă plângere penală împotriva acestora, adresată Procurorului General al României.

Potrivit art. 57 C. proc. pen. au fost solicitate informații de la Tribunalul Bistrița Năsăud. Din informarea transmisă de la Tribunalul Bistrița Năsăud, instanță ierarhic superioară Judecătoriei Bistrița, pe rolul căreia se află dosarul a cărui strămutare se solicită, rezultă următoarele: Cauza a cărei strămutare se solicită a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița, având ca obiect trimiterea în judecată a inculpatului M.B. prin rechizitoriul nr. 468/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire, prev. de art. 221 C. pen. și respectiv, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G.

nr. 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a susținut că au fost identificate elemente care să justifice admiterea cererii de strămutare. Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.

Având în vedere susținerile petiționarului, pentru înlăturarea oricăror suspiciuni cu privire la eventuala lipsă de imparțialitate și obiectivitate a judecătorilor investiți cu soluționarea Dosarului nr. 6374/190/2012 al Judecătoriei Bistrița, raportat și la informațiile comunicate de Tribunalul Bistrița Năsăud, Înalta Curte apreciază cererea de strămutare fondată și, în consecință, o va admite.

Prin cererea formulată la data de 24 ianuarie 2013 și completată la data de 27 februarie 2013, petiționarul prin mandatari a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare prin care să se răspundă la următoarele întrebări: „Dacă magistrații care au judecat cererea de suspendare a Dosarului nr. 6374/190/2012, la termenul din 30 ianuarie 2013, mai pot judeca cererea de strămutare cu respectarea noțiunii de instanță independentă și imparțială?"; „Dacă procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița mai poate participa la judecarea Dosarului nr. 6374/190/2012 al Judecătoriei Bistrița în cadrul noțiunii de proces echitabil în condițiile în care soluția adoptată inițial de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița a fost infirmată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj?"; „Dacă judecătorul din cadrul Judecătoriei Bistrița care avea de soluționat Dosarul nr. 12448/190/2011 având ca obiect plângerea formulată de partea vătămată prin mandatar împotriva soluției adoptată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița și care a luat act de faptul că soluția atacată a fost deja infirmată, avea obligația să dispună,

cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat în sensul ca acestea să rămână în sarcina statului și nu să fie suportate de partea vătămată?"; „Dacă judecătorul de la Judecătoria Bistrița avea obligația să verifice și să stabilească de ce nu s-a prezentat inculpatul M.B. la termenul din 28 iunie 2012, pentru a respecta noțiunea de proces echitabil, public și într-un termen rezonabil?"; „Dacă judecătorul de la judecătorie avea obligația să verifice dacă procedura de citare a inculpatului M.B.

a fost îndeplinită în mod legal și inculpatul a fost cel care a dat dovadă de rea-credință prin lipsa nejustificată, dacă lipsa inculpatului a dus la tergiversarea cauzei?"; „Dacă judecătorul de la judecătorie avea obligația, la termenul din 6 septembrie 2012, să respingă cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului M.B., spre a nu discrimina partea vătămată M.M.?"; „Dacă prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița avea obligația să transmită Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj absolut toate actele ce aveau legătură cu Dosarul 422/P/2011?"; „Dacă Judecătoria Bistrița este obligată să asigure derularea ședințelor publice de judecată în condiții de independență și imparțialitate, prin înregistrarea pe suport electronic a dezbaterilor ședințelor de judecată și astfel, fiecare dintre părți să aibă posibilitatea să verifice în mod independent și obiectiv dacă consemnările din caietul grefierului de ședință corespund realității?"; „Dacă președintele completului de judecată din dosarul aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție este îndreptățit să interzică unui cetățean român și european să invoce și să susțină o cerere de trimitere cu titlu preliminar la Curtea de Justiție de la Luxemburg?". Analizând chestiunile prejudiciale invocate de petiționar prin mandatari,

Înalta Curte constată următoarele: Sistemul trimiterilor preliminare reprezintă un mecanism fundamental al dreptului Uniunii Europene, mecanism menit să confere instanțelor naționale mijloacele de a asigura o interpretare și o aplicare uniformă a dreptului comunitar în toate statele membre. Acțiunea în pronunțarea unei hotărâri preliminare este o procedură necontencioasă, de colaborare judiciară, independentă de orice inițiativă a părților.

Procedura trimiterilor preliminare este reglementată cu titlu general prin art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JOUE 2008, C 115, p. 47, denumit în continuare „TFUE"), reglementări particulare ale acțiunii privind pronunțarea unei hotărâri preliminare regăsindu-se și în alte surse ale dreptului Uniunii Europene, respectiv Protocolul din 3 iunie 1971 privind Convenția relativă la recunoașterea reciprocă a societăților comerciale și a persoanelor juridice din 29 februarie 1968 și Convenția de la Lugano din 16 decembrie 1968 privind competența instanțelor judecătorești și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială, încheiată între statele membre ale Comunității Europene și AELS.

În raport cu reglementarea dată chestiunilor prejudiciale prin normele Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și în absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii instanței naționale asupra admisibilității cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare, doctrina relevantă în materie a stabilit că acțiunea în pronunțarea unei hotărâri preliminare presupune îndeplinirea unor condiții de admisibilitate privind: calitatea procesuală activă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene putând fi sesizată cu o chestiune prejudicială numai de către o instanță a unui stat membru; obiectul chestiunii prejudiciale, care se referă exclusiv la interpretarea sau validitatea normei comunitare; momentul formulării unei astfel de cereri, precum și condiția de pertinență și concludentă a chestiunii prejudiciale asupra soluționării fondului litigiului dedus judecății instanței naționale.

Dacă în ceea ce privește calitatea procesuală activă, Înalta Curte de Casație și Justiție îndeplinește condiția de jurisdicție națională competentă să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene, îndeplinită fiind și condiția formulării chestiunii prejudiciale în cursul unei judecăți aflate în derulare la o instanță națională, condiția privind obiectul chestiunii prejudiciale în raport cu competența generală de jurisdicție a instanței comunitare reglementată prin art. 267 TFUE nu este îndeplinită.

Astfel, potrivit art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și dispozițiilor art. nr. 19 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană (JOUE 2008, C 115, p. 13, denumit în continuare „TUE"), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe cu titlu preliminar cu privire la interpretarea dreptului Uniunii Europene și cu privire la validitatea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, neavând, în mod evident, competența de a interpreta legile sau reglementările naționale, dar nici posibilitatea de a decide asupra validității unei proceduri a autorității interne.

Textul de lege menționat stabilește că obiectul cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare se referă exclusiv la interpretarea dreptului Uniunii Europene sau la aprecierea validității acestuia, Curtea de Justiție a Uniunii Europene nefiind competentă să răspundă unor chestiuni prejudiciale care exced sferei de aplicare a dreptului comunitar. Prin urmare, Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu poate fi sesizată decât în scopul clarificării unor dispoziții ale actelor normative ale Uniunii Europene, indiferent de categoria izvoarelor din care acestea fac parte.

În acest sens, dispoziția art. 288 din TFUE stabilește posibilitatea formulării unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare în interpretare privind tratatele Comunităților/Uniunii Europene (tratatele inițiale și de revizuire, anexele și protocoalele), actele juridice care fac parte din dreptul derivat al Uniunii Europene (respectiv Regulamentele, Directivele și Deciziile adoptate de instituțiile comunitare în exercitarea competențelor atribuite prin tratatele constitutive, în scopul atingerii finalității acestora), acordurile externe încheiate de Uniunea Europeană (acordurile internaționale încheiate de Consiliu în baza art. 218 TFUE sau acordurile de asociere încheiate în baza. art. 217 TFUE) și statutele organismelor create printr-un act al Consiliului, dacă aceste statute prevăd astfel de dispoziții.

De asemenea, deși s-a statuat cu caracter de principiu că interpretarea unei hotărâri pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu poate forma obiectul unei cereri prejudiciale, în practică au existat situații în care instanța de contencios comunitar a pronunțat asemenea hotărâri preliminare. În egală măsură, competența Curții de Justiție a Uniunii Europene de a pronunța hotărâri preliminare cu privire la aprecierea validității actelor juridice se referă exclusiv la norme juridice adoptate prin actele juridice ale Uniunii Europene, Curtea neputând efectua un control de legalitate al normelor dreptului național.

Din această perspectivă, raportat la cazul particular dedus judecății, se constată că prin cererea formulată petiționarul, prin mandatari a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea interpretării unor dispoziții din dreptul intern și nu a unor dispoziții ale actelor normative ale Uniunii Europene și pronunțării asupra validității actelor juridice efectuate de instanțele naționale, ceea ce atrage inadmisibilitatea cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții de Justiție a Comunităților Europene de la Luxemburg formulată de petiționarul M.M., prin mandatarele C.T. și P.N. Admite cererea formulată de petiționarul M.M., prin mandatarele C.T. și P.N. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 6374/190/2012 al Judecătoriei Bistrița. Strămută judecarea cauzei care formează obiectul Dosarului nr. 6374/190/2012 de la Judecătoria Bistrița la Judecătoria Târgu Mureș. Menține actele îndeplinite la Judecătoria Bistrița. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2013. Procesat de GGC - DG