ÎCCJ, Secția penală

Asupra conflictului negativ de competență de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin Sentința penală nr. 161/P din 27 februarie 2009 a Tribunalului Bihor, Secția Penală, modificată în parte, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, prin Decizia penală nr. 68/A din 29 septembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, inculpatul P.R.V. a fost condamnat la 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. Totodată, inculpatul a fost obligat, în temeiul art. 113 C. pen., să se supună în mod regulat la tratament medical până la însănătoșire.

La 7 februarie 2013, condamnatul P.R.V. a fost liberat condiționat din cadrul Penitenciarului Baia Mare, în baza Sentinței penale nr. 24/01.2012, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 569/182/201 . Administrația Penitenciarului Satu Mare, prin adresa nr. E2-32292/PSMSM din 18 octombrie 2012 adresată Tribunalului Bihor, unde a fost înregistrată la data de 22 octombrie 2013 sub nr. de dosar nr. 10524/111/2012 a solicitat instanței o informare cu privire la subzistența motivelor de aplicare a măsurii de siguranță prev. de art. 113 C. pen., dispuse pentru numitul P.R.V., arătând că " condamnatul refuză tratament medical susținând că aceste temeiuri au încetat". Prin Sentința penală nr. 190/P din 31 octombrie 2012 Tribunalul Bihor, Secția penală a fost a admisă excepția de necompetență materială invocată din oficiu de către instanță, și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Tribunalul Bihor a arătat că, în raport cu prevederile art. 429 alin. (3) rap. la alin. (1) C. proc. pen., măsura de siguranță a obligării la tratament medical luată printr-o hotărâre definitivă se pune în executare, în cazul în care obligarea la tratament medical însoțește pedeapsa închisorii ori a detențiunii pe viață sau privește o persoană aflată în stare de deținere, prin comunicarea copiei de pe dispozitiv și a copiei de pe raportul medico-legal, administrației locului de deținere. Raportând aceste texte de lege la actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că sesizarea privitoare la subzistența temeiurilor care au determinat luarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical prev. de art. 113 C. pen.

față de condamnatul P.R.V. a fost realizată de Penitenciarul Satu Mare, penitenciar în care condamnatul s-a aflat la data sesizării instanței și că această sesizare a fost urmarea refuzului condamnatului de a urma tratamentul medical, care trebuia administrat prin unitatea medicală din cadrul aceluiași penitenciar; în fața instanței, condamnatul a reiterat același refuz. Judecătoria Satu Mare, prin Sentința penală nr. 71 din 24 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr. 10524/111/2012, a declinat competența de soluționare a sesizării Penitenciarului Satu Mare cu privire la subzistența temeiurilor care au determinat luarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical prev. de art. 113 C. pen.

față de condamnatul P.R.V., în favoarea Judecătoriei Baia Mare . În motivarea hotărârii de declinare a competenței de soluționare a cauzei, Judecătoria Satu Mare a reținut, conform art. 429 alin. (3) raportat la alin. (1) C. proc. pen., că măsura de siguranță a obligării la tratament medical luată printr-o hotărâre definitivă se pune în executare, în cazul în care obligarea la tratament medical însoțește pedeapsa închisorii ori a detențiunii pe viață sau privește o persoană aflată în stare de deținere, prin comunicare a copiei de pe dispozitiv și a copiei de pe raportul medico-legal, administrației locului de deținere. De asemenea, conform art. 430 C. proc. pen., unitatea sanitară la care făptuitorul a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului medical este obligată să comunice instanței, între altele, dacă persoana obligată la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul și sustragerea de la efectuarea tratamentului după prezentare.

Conform alin. (2) al acestui text de lege, în cazul când unitatea sanitară nu se află în circumscripția instanței care a dispus executarea, comunicarea prevăzută la lit. b), d) se face judecătoriei în a cărei circumscripție se află unitatea sanitară, dispoziții care, conform alin. (3), se aplică în mod corespunzător și în cazul în care obligarea la tratament medical însoțește pedeapsa închisorii. Raportând aceste texte de lege la actele și lucrările dosarului, Judecătoria Satu Mare a reținut că sesizarea privitoare la subzistența temeiurilor care au determinat luarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical prev. de art. 113 C. pen., față de condamnatul P.R.V. a fost realizată de Penitenciarul Satu Mare, însă penitenciarul în care condamnatul își execută pedeapsa efectiv, este Penitenciarul Baia Mare (f. 21 din dosarul instanței).

În privința condamnatului P.R.V. obligarea la tratament medical însoțește pedeapsa închisorii, măsură care se aduce la îndeplinire prin unitatea medicală aferentă locului de detenție, în speță, cea din cadrul Penitenciarului Baia Mare. Prin Sentința penală nr. 974 din 18 aprilie 2013 Judecătoria Baia Mare și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare și, constatând că a intervenit un conflict negativ de competență, și conform art. 43 alin. (1) C. proc. pen., a sesizat înalta Curte de Casație și Justiție. În temeiul art. 189 alin. (2) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției Pentru a hotărî astfel, instanța reținut că, deși condamnatul intimat s-a aflat uneori în cadrul Penitenciarului Baia Mare, la data formulării și înregistrării sesizării Penitenciarului Satu Mare, nu se afla încarcerat în Penitenciarul Baia Mare.

Instanța a apreciat că Judecătoria Baia Mare nu este, sub niciun aspect, competentă să soluționeze cauza, așa cum nu există temeiuri nici pentru reținerea incidenței vreunui motiv prevăzut de lege pentru soluționarea cauzei de către instanța competentă teritorial de la domiciliul intimatului condamnat, în prezent eliberat condiționat ( pe raza județului Caras Severin), în raport de obiectul cauzei. De asemenea nu este apreciată ca fiind instanță competentă nici Tribunalul Bihor. Întrucât față de obiectul sesizării, ținând cont de împrejurarea că măsura de siguranță prev. de art. 113 C. pen.

a fost dispusă prin hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii executabilă în regim de detenție, instanța corespunzătoare locului de detenție - Penitenciarul Satu Mare - la data sesizării petentului, deci Judecătoria Satu Mare, este, în condițiile speței de soluționat, competentă în cauză (în condițiile liberării condiționate a intimatului din cadrul Penitenciarului Baia Mare, chiar anterior înregistrării cauzei declinate pe rolul Judecătoriei Baia Mare). Analizând conflictul negativ de competență, înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 429 alin. (3), rap. la alin. (1) C. proc.

pen., măsura de siguranță a obligării la tratament medical luată printr-o hotărâre definitivă se pune în executare, în cazul în care obligarea la tratament medical însoțește pedeapsa închisorii ori a detențiunii pe viață sau privește o persoană aflată în stare de deținere, prin comunicarea copiei de pe dispozitiv și a copiei de pe raportul medico-legal, administrației locului de deținere. Raportând aceste texte de lege la actele și lucrările dosarului, se observă că sesizarea privitoare la subzistența temeiurilor care au determinat luarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical prev. de art. 113 C. pen. față de condamnatul P.R.V. a fost făcută de Penitenciarul Satu Mare, penitenciar în care condamnatul s-a aflat la data sesizării instanței și că această sesizare a fost urmarea refuzului condamnatului de a urma tratamentul medical, care trebuia administrat prin unitatea medicală din cadrul aceluiași penitenciar.

Primind o astfel de comunicare, instanța este obligată să procedeze conform art. 431 C. proc. pen., competența materială și teritorială a instanței care trebuie să aducă la îndeplinire aceste prevederi legale, conform art. 431 alin. (1), revenind fie instanței de executare fie instanței prevăzută în art. 430 alin. (2), adică, în cazul când unitatea sanitară nu se află în circumscripția instanței care a dispus executarea, judecătoria în a cărei circumscripție se află unitatea sanitară. Competența stabilită de legiuitor nu este alternativă, ci exclusivă. Prin urmare, de îndată ce unitatea sanitară nu se află în circumscripția instanței de executare, competența revine judecătoriei în a cărei circumscripție se află unitatea sanitară.

În cazul condamnatului P.R.V. obligarea la tratament medical însoțește pedeapsa închisorii, măsură care se aduce la îndeplinire prin unitatea medicală aferentă locului de detenție, în speță cea din cadrul Penitenciarului Satu Mare, în fata căreia s-a manifestat de altfel și refuzul condamnatului de a urma tratamentul medical. De altfel, comunicarea prev. de art. 430 C. proc. pen. s-a realizat de același penitenciar. Totodată la dosarul nr. 10524/111/2012 la fila 23 se află și adresa nr. 30301 din 19 septembrie 2013, emisă de penitenciarul Satu Mare către cabinetul medical, prin care se aduce la cunoștință acestuia din urmă faptul că deținutul P.R.V. a fost obligat la tratament medical până la însănătoșire.

Pentru aceste considerente, înalta Curte constată că, în speță competența de soluționare a sesizării Penitenciarului Satu Mare cu privire la subzistența temeiurilor care au determinat luarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical prevăzut de art. 113 C. pen. față de condamnatul P.R.V. revine Judecătoriei Satu Mare, instanță căreia i se va trimite dosarul. Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul P.R.V. în favoarea Judecătoriei Satu Mare, instanță căreia i se va trimite dosarul. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2013.