În cazul Andriotis & Andrioti c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii L. Loucaides, președinte, C.L. Rozakis, F. Tulkens, N. Vajić, A. Kovler, E. Steiner, K. hagiyev, judecători, și domnul S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 4 ianuarie 2007, a adoptat hotărârea adoptată la această dată de procedură. La originea cauzei se află o cerere (n 389/03) îndreptată împotriva Republicii Elene și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dl Eftimios Andriotis și dl Georgia Andrioti ( Reclamanții sunt reprezentați de domnul D. Nikopoulos, avocat în baroul din Salonic. Guvernul grec ( Printr-o decizie din 24 noiembrie 2005, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. Atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură). Primul reclamant este mirele celei de-a doua reclamante. El a fost proprietar cu sora sa, A.S., al unui teren de 344,80 metri pătrați situat în orașul Tesalonicki. La 29 decembrie 1988, în schimbul unui act notarial, aceștia au semnat cu un promotor un acord prealabil de constituire a proprietății și de construcție a unei clădiri pe contraprestație ( Prosimfono sistasis orizontiou idioktisias ke simvasi ergolavias ep'antiparohi pentru construirea unei clădiri cu cinci etaje pe terenul menționat anterior. În conformitate cu acest acord, promotorul G.M. s-a angajat să construiască pe cheltuiala sa o clădire cu cinci etaje. În schimb, primul reclamant a transferat la G.M. cele 500 de milie în indivis din întregul teren. La 27 septembrie 1989, primul reclamant a transferat celui de-al doilea reclamant 25% din apartamentul de la etajul al cincilea ca donație (act notarial nr. 4315/1989). La 25 octombrie 1996, reclamanții au vândut apartamentul prin act notarial către E.K. La 6 noiembrie 1989, un vecin al reclamanților, P.K. a introdus o acțiune în anulare a permisului de construcție nr. 1529/1989. La 19 septembrie 1995, Consiliul de Stat a admis recursul P.K. și permisul de construcție atacat a fost anulat (hotărârea nr. 4471/1995). II. PROCEDURA LITIGIOSĂ la 17 martie 1997, reclamanții au sesizat Consiliul de Stat cu o a treia opoziție împotriva hotărârii nr. 4471/1995. Ei susțineau că procedura în anulare a permisului de construcție care se desfășurase în absența lor încălcaseră dreptul lor de acces la o instanță. Ședința inițială a cauzei a fost stabilită la 4 noiembrie 1997. După 11 amânări, ședința a avut loc în cele din urmă la 24 octombrie 2000. 10. La 20 noiembrie 2001, Consiliul de Stat a respins acțiunea lor în a treia opoziție. (Oprirea n 4038/2001). La 13 iunie 2002, hotărârea menționată anterior a fost pusă la dispoziție și certificată în conformitate cu art. 6 alin. (1) din Convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuie luată în considerare12. Curtea constată că perioada care trebuie luată în considerare a început la 17 decembrie 2007. martie 1997, cu sesizarea Consiliului de Stat, și a luat sfârșit la 20 noiembrie 2001, când Înalta Instană Administrativă și-a dat hotărârea nr. 4038/2001. Prin urmare, procedura în litigiu durează patru ani și mai mult de opt luni pentru o instanță. Caracterul rezonabil al duratei procedurii 13. Reclamanții subliniază că prelungirea instanței le-a agravat situația economică, în special prin creșterea costurilor procedurii și prin incertitudinea cu privire la soarta proprietății lor și, în plus, susțin că amânarea ședinței de unsprezece ori a fost complet nejustificată. 14. Guvernul susține că raportorul adjunct a fost înlocuit și că reclamanții au depus o memorivă care ridică resurse suplimentare, ceea ce a împiedicat progresul procedurii și, în plus, guvernul susține că supraîncărcarea rolului Consiliului de Stat nu a permis examinarea cazului în termen mai scurt. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Galatalis c. Grecia, nr 36251/03, §§ 18-21, 13 iulie 2006). 17. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea reafirmă în special că revine statelor contractante sarcina de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta dreptul fiecăruia de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile într-un termen rezonabil (a se vedea Comingersoll S.A. c. Portugalia [GC], n 35382/97, § 24, CEDO 2000-IV). 18. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în cazul de față, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 19. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 000 EUR (EUR) pentru prejudiciile materiale și morale pe care le-ar fi suferit ca urmare a încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenție. 21. Guvernul afirmă că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă; alternativ, consideră că suma totală care trebuie alocată nu poate depăși 1 000 EUR. 22. Curtea consideră că reclamanții trebuie să fi suferit un prejudiciu moral pe care nu îl compensa suficient constatarea încălcării. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, aceasta acordă fiecăruia 4 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Reclamanții nu au prezentat nicio cerere în acest sens. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să se acorde o sumă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Interese moratorii 24. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, spune că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească fiecăruia dintre solicitanți, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4 000 EUR (patru mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 25 ianuarie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Loukis Loucaide Moduleer Președintele
ANDRIOTIS & ANDRIOTI c. GRÈCE
(Requête n
o
389/03)
ARRÊT
25 janvier 2007
25/04/2007
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Andriotis & Andrioti c. Grèce,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
président,
C.L. Rozakis,
M
mes
M.
M
me
M.
juges,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 4 janvier 2007,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
389/03) dirigée contre la République hellénique et dont deux ressortissants de cet Etat, M.
Eftimios Andriotis et M
me
Georgia Andrioti («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 13 décembre 2002 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
e
le Gouvernement
») est représenté par les délégués de son agent, M. K.
Georgiadis, assesseur auprès du Conseil Juridique de l'Etat et M
me
3.
Les requérants se plaignaient en particulier de la durée d'une procédure administrative.
4.
Par une décision du 24 novembre 2005, la Cour a déclaré la requête partiellement recevable.
5.
Tant les requérants que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l'affaire (article
59
§
1 du règlement).
I.
LE CONTEXTE DE L'AFFAIRE
6.
Le premier requérant est l'époux de la deuxième requérante. Il était propriétaire avec sa sœur, A.S., d'un terrain de 344,80 mètres carrés sis dans la ville de Thessaloniki. Le 29 décembre 1988, moyennant acte notarié, ces derniers signèrent avec un promoteur un préaccord de constitution de propriété et de construction d'un bâtiment sur contre-prestation («
prosimfono sistasis orizontiou idioktisias ke simvasi ergolavias ep'antiparohi
»
)
pour l'édification d'un bâtiment de cinq étages sur le terrain précité. Aux termes de cet accord, le promoteur G.M., s'engageait à y construire à ses frais un immeuble de cinq étages. En contrepartie, le premier requérant transféra à G.M. les 500 millièmes en indivis de la totalité du terrain. Pour sa part, G.M. se chargeait de réaliser les travaux et de lui remettre l'appartement du cinquième étage.
7.
Le 27 septembre 1989, le premier requérant transféra à la deuxième requérante 25 % de l'appartement du cinquième étage en tant que donation (acte notarié n
o
4315/1989).
Le 25 octobre 1996, les requérants vendirent l'appartement par acte notarié à E.K.
8.
Le 6 novembre 1989, un voisin des requérants, P.K. intenta un recours en annulation du permis de construire n
o
1529/1989. Le 19 septembre 1995, le Conseil d'Etat fit droit au recours de P.K. et le permis de construire attaqué fut annulé (arrêt n
o
4471/1995).
II.
9.
Le 17 mars 1997, les requérants saisirent le Conseil d'Etat d'une tierce opposition contre l'arrêt n
o
4471/1995. Ils affirmaient que la procédure en annulation du permis de construction qui s'était déroulée en leur absence avait violé leur droit d'accès à un tribunal.
L'audience initiale de l'affaire fut fixée au 4 novembre 1997. Après onze ajournements, l'audience eut finalement lieu le 24 octobre 2000.
10.
Le 20 novembre 2001, le Conseil d'Etat rejeta leur action en tierce opposition. (Arrêt n
o
4038/2001). Le 13 juin 2002, ledit arrêt fut mis au net et certifié conforme.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
11.
Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
A.
Période à prendre en considération
12.
La Cour note que la période à prendre en considération débuta le 17
mars 1997, avec la saisine du Conseil d'Etat, et prit fin le 20 novembre 2001, lorsque la haute juridiction administrative rendit son arrêt n
o
4038/2001. La procédure litigieuse a donc durée quatre ans et plus de huit mois pour une instance.
B.
Caractère raisonnable de la durée de la procédure
13.
Les requérants font observer que la prolongation de l'instance a aggravé leur situation économique notamment par l'augmentation des frais de la procédure et l'incertitude quant au sort de leur propriété. En outre, ils allèguent que l'ajournement de l'audience à onze reprises était complètement injustifié.
14.
Le Gouvernement affirme que le rapporteur adjoint a été remplacé et que les requérants ont déposé un mémoire soulevant des moyens supplémentaires, ce qui a entravé l'avancement de la procédure. De surcroît, le Gouvernement soulève que la surcharge du rôle du Conseil d'Etat n'a pas permis l'examen de l'affaire dans des délais plus brefs.
15.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement des requérants et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
16.
La Cour a traité à maintes reprises des affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
6 §
1 de la Convention (voir
Galatalis c. Grèce
, n
o
36251/03, §§
18-21, 13 juillet 2006).
17.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. La Cour réaffirme notamment qu'il incombe aux Etats contractants d'organiser leur système judiciaire de telle sorte que leurs juridictions puissent garantir à chacun le droit d'obtenir une décision définitive sur les contestations relatives à ses droits et obligations de caractère civil dans un délai raisonnable (voir
Comingersoll S.A. c. Portugal
[GC], n
o
35382/97, §
18.
Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
19.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
20.
Les requérants réclament 50
000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et moral qu'ils auraient subi en raison de la violation de l'article 6 §
1 de la Convention.
21.
Le Gouvernement affirme qu'un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante. Alternativement, il estime que la somme totale à allouer ne saurait dépasser 1
22.
La Cour estime que les requérants doivent avoir subi un préjudice moral que ne compense pas suffisamment le constat de violation. Statuant en équité, comme le veut l'article 41 de la Convention, elle accorde à chacun 4 000 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt.
B.
Frais et dépens
23.
Les requérants n'ont présenté aucune demande à ce titre. La Cour estime donc qu'il n'y a pas lieu d'octroyer de somme au titre des frais et dépens.
C.
Intérêts moratoires
24.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
2.
Dit
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser à chacun des requérants, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 4
000 EUR (quatre mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
3.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 25 janvier 2007 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren
Nielsen
Loukis
Loucaides
Greffier
Président