ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 903/2013

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, prin sentința comerciala nr. 6882 de la 24 mai 2011, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M. București în contradictoriu cu pârâta SC O.P.M. SRL (fostă SC M.P.P.D. SA) și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 22.488,42 lei reprezentând debit regularizare pentru anii 2003 și 2004 și la suma de 232.305,38 lei. reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 30 aprilie 2004 - 15 martie 2007, aferente debitului de 22488,42 Iei.

În motivare, instanța a reținut că se impune respingerea excepției prescripției deoarece nu s-a probat de către partea care a invocat prescripția că aprobarea bilanțului anual pentru 2003 s-a făcut la 30 martie 2004, iar, pe fond, s-a apreciat că, în condițiile în care pârâta folosește 10 din cele 12 terenuri pe care reclamantul s-a obligat să aducă în asociere, ar fi inechitabil ca obligația de plată a sumelor datorate de pârâtă să fie suspendata in continuare, ajungându-se în final ca întreg profitul rezultat din exploatarea celor 10 terenuri să fie însușit doar de pârâtă. Prin decizia civilă nr. 144 de la 21 martie 2012, Curtea de Ape! București, secția a V- a civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC O.P.M.

SRL (fosta SC M.P.P.D. SA), a schimbat în parte sentința atacată în sensul ca a respins acțiunea, ca neîntemeiată, a menținut dispozițiile sentinței referitoare la excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant M. București.

Cu privire la apelul declarat de reclamant, instanța de apel a reținut că acesta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate conform art. 5 12 din contractul de asociere în participațiune, prin care a garantat că este unicul proprietar al suprafețelor de teren libere de sarcini și predate ca apod și s-a obligat să asigure folosința liberă pe întreaga durată a derulării convenției; referitor la apelul formulat de M. București, s-a apreciat că sumelor reprezentând cote de profit datorate de pârâtă în temeiul contractului de asociere în participațiune nu li se aplica TVA deoarece, potrivit art. 128 și 127 alin. (10) C. fisc., repartizările de profit între asociați nu întră în sfera bunurilor sau serviciilor și nu sunt supuse aplicării TVA.

Împotriva acestei decizii, reclamantul M. București a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, iar, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în sensul obligării pârâtei Ia plata sumei de 5,279.479, 31 lei, lai în subsidiar, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea administrării probelor necesare soluționării cauzei, invocând ca motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs, recurentul a învederat că instanța de apei a interpretat greșit raportul ce expertiză administrat Ia fondul cauzei și decizia nr. 337 din 13 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 24465/3/2006 ce a avut ca obiect pretenții, reprezentând debit și penalități de întârziere, reținând, în baza acesteia, că diminuarea suprafețelor de teren, predate ca aport al asocierii de către M. București, a fost constatată cu autoritate de lucru judecat. Totodată, deși s-a solicitat instanței de apel efectuarea unei noi expertize, aceasta a respins administrarea acestei probe, ceea ce echivalează cu o încălcare a judecătorului.

În plus, motivarea instanței referitoare Ia prevederile art. 126 și 127 alin. (10) C. fisc., nu este aplicabilă în speță, întrucât nu există o repartizare de profit între asociați, ci este vorba de o sumă minim garantată prevăzută în contract, care reprezintă o garanție de bonitate stabilită în sarcina cocontractantului Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiul de drept invocat, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente; Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurent se referă la faptul că instanța de apel s-a substituit voinței părților, încălcând prevederile art. 969 C. civ. și art. 1073 C. civ., dând o altă interpretare contractului decât cea a voinței părților.

Acest motiv de recurs urmează a fi respins, ca nefondat, întrucât instanța de apel și-a fundamentat soluția pe raportul juridic dintre părți, născut ca urmare a încheierii contractului de asociere în participațiune nr. 2225/1996 și a actelor adiționale, neschimbând natura și înțelesul clauzelor contractuale. Astfel, interpretând clauzele referitoare Ia TVA - art. 1 din Actul Adițional nr. 5/2004 și la penalități de întârziere (art. 4.7 din contractul de asociere în participațiune nr. 2225/1996) instanța de apel nu s-a substituit șî nu a denaturat voința părților. Intimata și-a îndeplinit toate obligațiile de plată, așa cum sunt stipulate prin art. 4.1 și art. 4.2 din contract, motiv pentru care nu sunt aplicabile prevederile art. 4,7 din contract referitoare la plata penalităților de întârziere, fiind aplicate corect prevederile art. 969 C. civ.

și art. 1073 C. civ. Referitor la diminuarea suprafețelor de teren, predate ca aport al asocierii de către M. București, Înalta Curte reține că, prin hotărârea recurată, s-a administrat excepția autorității de lucru judecat raportată la decizia nr. 337/13 septembrie 2010 a Curții de Apel București valabilă prin respingerea recursului formulat de M. București de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia pronunțată în dosarul nr. 9981/1/2010, În consecință, instanța de apel a reținut, în mod corect, că M. București nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate prin art. 5.12 din contractul de asociere în participațiune prin care a garantat că este unicul proprietar a! suprafețelor de teren predate ca aport, că acestea sunt libere de sarcini și s-a obligat să asigure folosința liberă pe întreaga durată a derulării convenției.

Potrivit art. 4.1 și 4.2 din contract, diminuarea cotei de participație atrage reducerea corespunzătoare a sumei minime garantate anual și a cotei lunare ce revine M. București. Prin hotărârea pronunțată, instanța de apel nu a schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al hotărârii judecătorești intrate in puterea lucrului judecat prin interpretarea eronată a probatoriului administrat, deoarece acest aspect nu poate fi atacat în fața instanței de recurs, fiind o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că recurentul - reclamant a adus o critică generică hotărârii pronunțate vizând greșita stabilire a situației de fapt ce nu mai poate fi valorificata în această cale de atac, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a articolului 304 C. proc. civ., deoarece punctul 10 nu mai există ca motiv de recurs, ca urmare a abrogării acestuia prin O.U.G. nr. 138/2000. În ceea ce privește încălcarea principiului rolului activ ai judecătorului sub aspectul neadministrării a oricăror alte probe concludente pentru o justă soluționare a cauzei, instanța reține că recurentul nu a respectat dispozițiile art. 212 C. proc. civ., în sensul de a solicita o nouă expertiză, atât față de raportul de expertiză inițial efectuat, cât și de suplimentul Ia acesta, în mod corect procedându-se la omologarea raportului de expertiză întocmit în speță.

Cu privire la TVA, Înalta Curte apreciază că, față de decizia nr. 1288 din 24 martie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin care s-a statuat că intimata din prezenta cauză nu poate fi obligată să plătească celuilalt asociat, recurentul din prezenta cauză, TVA-ul aferent cotei de asociere datorate, acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat, dreptul recunoscut printr-o hotărâre irevocabilă neputând fi contrazis printr-o hotărâre ulterioară, dată în alt proces. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamantul M. București împotriva deciziei nr. 144 do la 21 martie 2012 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În baza art. 274 C. proc. civ., va dispune obligarea recurentului M. București Ia achitarea sumei de 15500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC O.P.M. SRL București conform documentelor justificative depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M. București împotriva deciziei nr. 144 de la 21 martie 2012 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a V-a civila. Obliga recurentul să-i achite intimatei SC O.P.M. SRL București suma de 15500 lei cheltuieli de judecată, Irevocabila, Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2013.