ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3816/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a chemat în judecată pe creditorii N.I.,

K.M.G., G.V., D.I., M.V.L., B.D. și D.R. solicitând suspendarea provizorie și

suspendarea continuării executării silite, respectiv de acordare a unui termen

de grație în ceea ce privește executarea silită începută de BEJA "D. și

D." din București, în Dosarul de executare nr. 233/2011, în baza titlului

executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 25/2008 din 22 septembrie 2008 a

Curții de Apel Alba Iulia.

Curtea de Apel Alba

Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca

nefondată cererea petentului de suspendare a continuării executării silite în

Dosarul execuțional nr. 233/2011 - BEJA "D. și D." București precum

și cererea de acordare a unui termen de grație pentru obligația de plată

stabilită în dosarul execuțional sus-menționat, așa cum rezultă din Sentința

civilă nr. 4/2012 din 27 aprilie 2012.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că existând o reglementare specială privind

suspendarea de drept a executării silite a titlurilor executorii având ca

obiect drepturi salariale, precum și plata eșalonată a acestora pe o perioadă

de 5 ani, formularea cererii de față întemeiată pe O.U.G. nr. 22/2002 cu

modificările aduse prin Legea nr. 92/2011 prin care se urmărește aceeași

finalitate, respectiv amânarea și eșalonarea plății creanței, nu se justifică.

De asemenea a arătat

că limitarea dreptului creditorului de a-și vedea realizată creanța în procedura

executării silite este de natură a aduce atingere dreptului la un proces

echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

precum și cel prevăzut în Protocolul 1 la Convenție.

Petentul a formulat

recurs împotriva sentinței primei instanțe, întemeindu-și cererea pe

prevederile art. 299 C. proc. civ. și ale art. 6 alin. (4) și alin. (6) din

O.G. nr. 22/2002 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 92/2011 și a

solicitat admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și

pct. 9 C. proc. civ. cu aplicarea art. 304

1

și art. 312 C. proc.

civ., casarea sentinței atacate și admiterea cererilor formulate, arătând că

suspendările solicitate reprezintă instituții juridice distincte, având cauze

juridice, modalități de aplicare și scopuri diferite, astfel că o eventuală

intercondiționare sau colaborare a acestora nu poate avea ca efect excluderea

reciprocă de aplicare.

A susținut că a fost

interpretat și aplicat greșit art. 6 alin. (1) și alin. (4) din O.G. nr.

22/2002 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 92/2011, nefiind analizat în

mod exhaustiv raportul juridic litigios, susținerile sale și nici probatoriul

administrat în cauză, fiind încălcate dispozițiile art. 266 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ., ceea ce determină obstrucționarea activității principale a

Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

A invocat cauza

Immobiliare Safi contra Italiei și cauza Saggio contra Italiei.

Recursul este

nefondat.

Art. 304 pct 8 C.

proc. civ. prevede că modificarea hotărârii se poate cere dacă, interpretând

greșit actul dedus judecății, instanța a schimbat natura ori înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic al acestuia și reglementează situația când judecătorul

fondului procedează la interpretarea actului juridic dedus judecății, cu toate

că nu avea dreptul să o facă, clauzele stipulate fiind clare și precise.

Modificarea hotărârii

atacate se poate cere și atunci când hotărârea este lipsită de temei legal ori

a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, așa cum prevede art.

304 pct. 9 din textul de lege precitat.

În contextul în care

recurentul a invocat în susținerea recursului pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ., motivele de recurs vor fi analizate prin prisma acestora, cu referire la

actele normative incidente în cauză, împrejurare față de care se rețin

următoarele.

În materia executării

silite sunt aplicabile dispozițiile art. 371 alin. (1) C. proc. civ. potrivit

căruia orice obligație stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt

titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.

Dispozițiile art. 1

alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 prevăd că toate creanțele stabilite prin titluri

executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din

sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de

la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă,

în acest sens debitorul nefăcând dovada că a depus diligențe și că ar fi

întreprins demersuri pentru a-și îndeplini cu bună-credință obligațiile care au

fost instituite prin titlul executoriu invocat în cauză, astfel că nu se

justifică susținerile petentului privind interpretarea și greșita aplicare a

art. 6 alin. (1) și alin. (4) din O.G. nr. 22/2002.

Jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului vizează protecția punerii în executare a

hotărârilor judecătorești, statuând că dreptul la justiție garantat de art. 6

protejează în egală măsură executarea efectivă a hotărârilor judecătorești

definitive și obligatorii, prin aceea că într-un stat care respectă preeminența

dreptului acestea nu pot rămâne iară efect în favoarea uneia din părți.

În acest context se

constată că hotărârea nu este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea

corectă a legii, nefiind întrunite condițiile cerute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Nici art. 304 alin.

(8) din C. proc. civ. nu este incident în cauză deoarece instanța nu a schimbat

natura juridică a vreunei convenții sau act juridic în condițiile art. 970

alin. (2), 978 - 979 și 980 - 984 C. civ., litigiul având ca obiect suspendarea

executării unor hotărâri judecătorești, care nu vizează interpretarea

hotărârii, a actului juridic în sine ci, doar interpretarea textelor de lege

privind executarea acesteia.

Pentru aceste

considerente, în conformitate ci art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE

ȘI JUSTIȚIE BUCUREȘTI împotriva Sentinței civile nr. 4/2012 din 27 aprilie

2012, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă

și asigurări sociale, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AA