ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asuprea

recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea

din data de 1 februarie 2013 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins propunerea de arestare preventivă a

inculpaților P.P.A. și F.G.S., formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte

de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial

Ploiești dispunând luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, față de

inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 1 februarie 2013

până la data de 2 martie 2013 inclusiv.

Pentru

a pronunța această soluție, Curtea de Apel Ploiești a reținut că: Prin

rezoluția nr. 212/P/2012 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești

în data de 31 ianuarie 2013, ora 09.00, s-a dispus începerea urmăririi penale

față de P.P.A. sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de influență,

prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000,

precum și față de F.G.S., pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de

influență, prev. de art. 6

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar în

baza ordonanței cu același număr din aceeași dată s-a dispus punerea în mișcare

a acțiunii penale față de aceștia și ulterior reținerea lor pe o durată de 24

ore cu începere de la ora 18.45 (inculpat P.P.A.) respectiv 19.00 (inculpat F.G.S.).

S-a

reținut în cuprinsul ordonanței că sunt probe privind săvârșirea de către

inculpatul P.P.A., magistrat judecător în cadrul Tribunalul Prahova, a

infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., rap.

la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, infracțiune pedepsită cu închisoarea

de la 2- 12 ani, constând în aceea că în calitatea sus-menționată, în cursul

lunii decembrie 2012 a acceptat promisiunea primirii sumei de 3.000 lei de la F.G.S.,

persoană fără calitate specială, pentru sine sau pentru altul, lăsând să se

creadă că are influență pe lângă magistratul judecător Z.A.C. din cadrul

Judecătoriei Ploiești care avea spre judecare Dosarul nr. 39598/281/2012, având

ca obiect cererea de liberare condiționată formulată de B.N. (fost contabil la

firma administrată de F.G.S.), încarcerat în Penitenciarul Ploiești, cu termen

de judecată la data de 27 decembrie 2012, în scopul pronunțării unei soluții

favorabile.

În

ceea ce-l privește pe inculpatul F.G.S. s-a reținut în sarcina sa comiterea

infracțiunii de cumpărare de influență, prev. de art. 6

1

alin. (1)

din Legea nr. 78/2000, faptă pedepsită cu închisoarea de la 2-10 ani, constând

în aceea că în cursul lunii decembrie 2012 i-a promis magistratului judecător P.P.A.

din cadrul Tribunalului Prahova suma de 3.000 lei pentru a interveni la

magistratul judecător Z.A.C. din cadrul Judecătoriei Ploiești, pe lângă care a

lăsat să se creadă că are influență, și căreia îi fusese repartizat spre

soluționare dosarul având ca obiect cererea de liberare condiționată formulată

de numitul B.N. (fost contabil la societatea administrată de către inculpatul F.),

în scopul adoptării unei soluții favorabile.

Dată

fiind calitatea unuia dintre subiecții activi ai infracțiunii în legătură cu

care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, prin Hotărârile nr. 95 și

96 din 31 ianuarie 2013 adoptate de Consiliul Superior a! Magistraturii - Secția

pentru judecători, a fost încuviințată luarea măsurii preventive a reținerii și

respectiv a măsurii arestării preventive a inculpatului P.P.A., judecător în

cadrul Tribunalului Prahova.

Verificând

materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, Curtea a constatat

că propunerea se întemeiază pe dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., potrivit cărora „măsura arestării preventive a inculpatului poate fi

luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen., iar

inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa

detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, și există probe

că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică

”

.

Curtea

analizând propunerea de arestare preventivă în raport de dispozițiile art. 143 C.

proc. pen. a reținut că măsura arestării poate fi dispusă în situația în care

sunt probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de

legea penală, astfel cum rezultă din înțelesul art. 68

1

C. proc.

pen., care justifică presupunerea rezonabilă că persoana față de care se

efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.

Analizând

materialul probator existent la dosar respectiv denunțul formulat de Z.A.C.,

judecător în cadrul Secției Penale a Judecătoriei Ploiești și înregistrat la

Direcția Națională anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești în data de 18

decembrie 2012 în care aceasta a învederat că a fost contactată la 13 decembrie

2012 de inculpatul P.P.A. din cadrul Tribunalului Prahova care i-a solicitat să

admită o cerere de eliberare condiționată formulată de petentul B.N., cu termen

de soluționare la 27 decembrie 2012 precum și din transcrierile înregistrărilor

în mediu ambiental a discuțiilor purtate între inculpatul P.P.A. și denunțătoarea

Z.A.C., Curtea a constatat că nu sunt indicii suficient de temeinice care să

contureze existența unor acțiuni ce compun elementul material în forma

acceptării de promisiuni ale primirii unei sume de bani, atâta timp cât din

conținutul înregistrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că inculpatul P.P.A.

neagă în repetate rânduri că nu îl interesează și nu dorește primirea vreunei

sume de bani.

S-a

reținut de către Curte că în cadrul infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen.,

elementul material constă în „primirea ori pretinderea de bani sau alte

foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru

sine ori pentru altul", iar ansamblul mijloacelor de probă administrate în

cursul urmăririi penale nu au putut pune în evidență existența unei înțelegeri

între cei doi inculpați, în legătură cu primirea, pretinderea ori acceptarea de

promisiuni vizând sume de bani, în scopul obținerii unei soluții favorabile în

cauza având ca obiect soluționarea cererii de punere în libertate condiționată.

S-a

mai reținut și declarația inculpatului F.G.S. care a arătat în cursul urmăririi

penale că, urmare insistenței surorii condamnatului, numita B.R., i-a precizat

acesteia că a discutat cu inculpatul P., cu toate că în realitate, după

discuția inițială ce abordase doar aspecte generale vizând modul de soluționare

al unor astfel de cereri, inculpatul F. nu a mai purtat vreo discuție cu

celălalt inculpat.

Mai

mult decât atât, inculpatul F. recunoaște că, deși nu a mai discutat ulterior

cu coinculpatul P., totuși ca să scape de insistențele surorii condamnatului

i-a precizat acesteia că ar trebui să dea suma de 3.000 lei, însă că el va

suporta suma respectivă, pe care intenționa să o recupereze de la condamnat și

de la sora lui, cu intenția însă de a și-o însuși.

Audiat

fiind în cursul soluționării propunerii de arestare preventivă, inculpatul F.G.S.

s-a prevalat de dreptul la tăcere, poziția procesuală a inculpatului fiind

apreciată de Curte prin prisma dispozițiilor legale naționale și internaționale

conform principiului „ orice acuzat are dreptul la tăcere și de a contesta

faptele care îi sunt reproșate, neputându-se fundamenta menținerea în detenție

numai pe faptul că acesta neagă orice vinovăție sau refuză să răspundă

întrebărilor care îi sunt puse, fiind prezumat nevinovat de-a lungul

procesului” (cauza Gerard Bernard contra Franței - hotărârea din 26 septembrie 2006).

Separat

de aceste aspecte, Curtea a mai reținut și că, simpla participare a

inculpatului P.P.A. la soluționarea recursului formulat de condamnatul B.N. nu

poate pune în evidență intenția sa de a soluționa favorabil cauza condamnatului

respectiv, atâta timp cât, pe de o parte, în speță nu s-a făcut dovada certă a

unei încercări de eludare a dispozițiilor legale vizând repartizarea aleatorie

a cauzei, iar pe de altă parte, hotărârea pronunțată de către instanța de

recurs a reprezentat, potrivit datelor existente până la acest moment,

rezultatul unanimității de opinii a membrilor completului de judecată

respectiv.

Față

de considerentele expuse mai sus, Curtea a apreciat că toate faptele și

informațiile reținute și care ar trebui să convingă asupra existenței

bănuielilor legitime în legătură cu săvârșirea infracțiunilor, pentru care se

solicită luarea măsurii arestării preventive, nu conțin indicii temeinice

suficient de clare și indubitabile privitor la săvârșirea acestor fapte astfel

că măsura arestării preventive apare ca fiind disproporționat raportat la

cerințele bunei desfășurări ale procesului penal, astfel cum acestea sunt

definite în art. 136 alin. (1) C. proc. pen.

Analizând

propunerea de arestare preventive în raport de dispozițiile art. 148 alin. (1) lit.

f) C. proc. pen., Curtea a reținut că adoptarea măsurii arestării preventive nu

este oportună, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara este

suficientă în considerarea faptului că prin mecanismul* instituirii

obligațiilor și măsurilor impuse de lege în această materie, se poate asigura

prezervarea ordinii publice, prin evitarea sustragerii inculpaților de la

urmărire penală și eventual de ia judecată, neexistând niciun fel de probe în

sensul că, în cazul punerii în libertate a presupușilor autori ai faptelor,

aceștia ar putea influența cursul urmăririi penale, ori eventual al judecății,

cu atât mai mult cu cât desfășurarea unor astfel de acțiuni atrage consecința

legală a privării de libertate.

În

concluzie, raportat la ansamblul circumstanțelor cauzei, instanța a apreciat că

în speță se impune adoptarea măsurii preventive prev. de art. 145

1

C.

proc. pen., aceasta fiind oportună și adecvată față de toate elementele expuse,

astfel încât, în baza art. 149

1

alin. (2) și alin. (9) C. proc. pen.,

a respins propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul

Teritorial Ploiești, privind luarea măsurii arestării preventive față de

inculpații P.P.A. și F.G.S.

În

baza art. 149

1

alin. (1

2

) rap la art. 146 alin. (1

1

)

C. proc. pen. și art. 145

1

C. proc. pen. a dispus luarea față de

fiecare din inculpații P.P.A. și F.G.S., a măsurii obligării de a nu părăsi

țara, fără încuviințarea instanței de judecată, pe o perioadă de 30 de zile,

începând cu data de 01 februarie 2013 și până la data de 02 martie 2013,

inclusiv.

În

baza art. 145

1

alin. (2) rap. la art. 145 alin. (1

1

) C.

proc. pen., pe durata acestei măsuri preventive, a impus inculpaților

respectarea următoarelor obligații:

-

să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz la instanța de

judecată ori de câte ori sunt chemați.

-

să se prezinte la organele de poliție desemnate cu supravegherea lor, respectiv

Poliția Orașului Urlați, în ce-l privește pe inculpatul P.P.A. și Poliția

Municipiului Ploiești, în ce-l privește pe inculpatul F.G.S., conform

programului de supraveghere întocmit de către acestea, sau ori de câte ori sunt

chemați;

-

să nu-și schimbe locuințele fără încuviințarea instanței de judecată care a

dispus măsura obligării de a nu părăsi țara;

-

să nu dețină, să nu folosească și să nu poate nicio categorie de arme.

În

baza art. 145

1

alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (1

2

)

lit. c) C. proc. pen., a impus inculpaților pe durata măsurii obligării de a nu

părăsi țara să nu ia contact unul cu celălalt, să nu se apropie de

denunțătoare, de martorii din cauză și de membrii familiilor acestora și să nu

comunice cu aceste persoane direct sau indirect.

În

baza art. 145 alin. (2

2

) C. proc. pen. a atras atenția inculpaților

că, în caz de încălcare cu rea credință a măsurilor și obligațiilor impuse, se

va lua față de aceștia măsura arestării preventive.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul

Teritorial Ploiești, criticând-o pe motive de ne/egalitate și netemeinicie, sub

aspectul greșitei respingeri de către instanța de fond a propunerii de arestare

preventivă a inculpaților P.P.A. și H.G.S.

S-a

arătat, în esență, că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 alin.

(1) C. proc. pen. și cele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în

sensul că, există probe că inculpații au săvârșit o faptă prevăzută de legea

penală iar lăsarea acestora în libertate, prezintă pericol concret pentru

ordinea publică.

Recursul

declarat nu este întemeiat.

Examinând

actele dosarului, înalta Curte constată că, în cauză, există motive verosimile

de a bănui că inculpații au comis faptele penale sub aspectul cărora sunt

cercetați, în sensul art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Cercetările

efectuate în cauză au dus la constatarea existenței unor indicii temeinice că

inculpații P.P.A. și F.G.S. au comis faptele reținute în sarcina lor,

respectiv, inculpatul P.P.A. în calitate de judecător în cadrul Tribunalului

Prahova i-a solicitat martorului denunțător Z.A.C., judecător în cadrul Secției

Penale a Judecătoriei Ploiești, să admită cererea de liberare condiționată

formulată de B.N. iar inculpatul F.G.S. a promis inculpatului P.P.A. suma de 3.000

lei pentru ca acesta să intervină pe lângă judecătorul Z.A.C., asupra căreia a

lăsat să se creadă că are influență, în vederea soluționării favorabile a

cererii de liberare condiționată formulată de B.N.

Urmărirea

penală desfășurată până la acest moment a permis strângerea probelor care

dovedesc presupusa contribuție a fiecărui inculpat la activitatea

infracțională, în acest sens reținând transcrierile interceptărilor în mediul

ambiental a discuțiilor dintre inculpatul P.P.A. și martorul denunțător,

declarația inculpatului F.G.S., toate aceste probe oferind indicii cu privire

la modalitatea în care s-a încercat cumpărarea de influență.

Aprecierile

instanței de fond privind activitățile ce compun elementul material al faptelor

pretins a fi comise de către inculpatul P.P.A. sunt premature și nu au o

justificare în analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 143 C.

proc. pen., întrucât în jurisprudența C.E.D.O. s-a arătat că dispozițiile art. 5

parag. 1 lit. c) nu impun ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru

formularea de acuzații la momentul luării unei măsuri privative de libertate,

roiul măsurii preventive fiind tocmai aceia de a permite clarificarea sau

dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor.

Prin

urmare, Înalta Curte constată că, în raport de faptele pentru care sunt

cercetați inculpații și pentru care s-a formulat propunerea de arestare

preventivă, există indiciile temeinice prevăzute de art. 143 C. proc. pen. cu referire

ia art. 68

1

C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă

că inculpații au săvârșit presupusele fapte pentru care sunt cercetați.

Sub

aspectul condițiilor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Înalta

Curte constată, că în cauză nu este îndeplinită una dintre cerințele a cărei

respectare este necesară pentru luarea măsurii arestării preventive, și anume

aceea a existenței la dosar a unor probe că lăsarea în libertate a inculpaților

ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, deși pedeapsa prevăzută

de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora este închisoarea mai

mare de 4 ani.

Chiar

dacă este rezultatul unei aprecieri subiective, evaluarea acestui pericol se

realizează în baza unor criterii obiective care nu sunt cuantificate într-un

mod abstract.

Dispozițiile

art. 136 alin. (8) C. proc. pen. în acord cu dispozițiile art. 5 din C.E.D.O.

stabilesc cu titlu de generalitate criteriile de alegere a măsurii preventive

care reprezintă totodată și criterii de apreciere a pericolului pentru ordinea

publică. în alegerea măsurii care ar putea fi luată, se ține seama de scopul

acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, vârsta, starea de sănătate,

antecedentele penale și alte circumstanțe privind persoana față de care se ia

măsura.

Înalta

Curte susține, în acord cu opinia judecătorului fondului, că faptele reținute

în sarcina inculpaților P.P.A. și F.G.S. sunt grave, în raport cu limitele de

pedeapsă stabilite de lege (2-10 ani) iar activitatea lor de a încerca să

influențeze activitatea unui judecător, inculpatul P.P.A. folosindu-se la rândul

său de calitatea de judecător, subliniază caracterul grav al acelor fapte.

Din

interpretarea dispozițiilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen., se constată însă

că gravitatea faptelor nu este singurul criteriu de apreciere a necesității

arestării preventive, opinie susținută constant și de practica C.E.D.O. care a

arătat că instanțele trebuie să respecte prezumția de nevinovăție atunci când

dispun luarea sau menținerea măsurii arestării preventive a unei persoane

cercetate penal și împrejurarea că menținerea în detenție a persoanelor

cercetate nu poate fi folosită pentru a anticipa aplicarea unei pedepse

privative de libertate, întemeindu-se în mod limitat și abstract doar pe

gravitatea faptelor (Letellier c Franța).

Pericolul

pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a unui inculpat nu poate fi presupus

generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenței și nemijlocit dovedit, art. 148

alin. (1) lit. f) C. proc. pen. impunând existența la dosarul cauzei a unor

probe în sensul că o întreagă colectivitate ar fi pusă în primejdie dacă

presupusul infractor este lăsat liber. în același sens, este de menționat și

faptul că aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică nu se poate

face doar prin raportare, în mod abstract, la gravitatea infracțiunii, ci trebuie

constatat prin coroborare și cu celelalte elemente de apreciere, cum ar fi

datele care circumstanțiază persoana făptuitorului, comportamentul său social,

timpul scurs de la săvârșirea faptelor cercetate, conduita persoanei bănuite de

comiterea acestora pe parcursul investigațiilor.

În

speță, din actele dosarului, rezultă că atât inculpatul P.P.A. cât și

inculpatul F.G.S., până la momentul comiterii presupuselor fapte penale de care

sunt acuzați, au dat dovadă de un comportament ireproșabil în cadrul relațiilor

sociale, nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, inculpatul P.P.A. este fost

judecător cu o activitate de 20 de ani în magistratură iar inculpatul F.G.S.

conduce o firmă, ambii inculpați au familii organizate, astfel că profilul

socio-moral și profesional al acestora nu justifică în nici un fel temerea că,

lăsați în libertate, ar periclita ordinea de drept sau ar crea disfuncții în

menținerea acesteia.

De

asemenea, Înalta Curte constată că, la dosarul cauzei nu există nici un indiciu

că inculpații s-ar sustrage de la cercetări ori ar încerca să influențeze

mersul anchetei sau că ar săvârși alte infracțiuni.

Previziunea

asupra atitudinii viitoare a inculpaților trebuie circumscrisă unor aprecieri

obiective, deoarece altfel, s-ar ajunge la o concluzie arbitrară, contrară

principiilor de bază respectiv prezumția de nevinovăție și al studierii

faptelor pe bază de probe. Pe cale de consecință, orice persoană suspectată de

comiterea unei fapte penale ar fi considerată ca prezentând pericolul de a săvârși

din nou asemenea fapte și prin urmare, ar fi plasat în detenție provizorie în

mod automat, ajungându-se astfel la o anticipare a pedepsei.

În

consecință, dat fiind timpul scurs de la săvârșirea presupuselor fapte, Înalta Curte

constată că în acest interval de timp inculpații au dovedit că nu sunt persoane

conflictuale, angrenate în anturaje ce acționează violent și că, de îndată ce

au fost chemați ia organele de urmărire penală, aceștia s-au prezentat,

nesustrăgându-se sau tergiversând cercetările.

Mai

mult, este de menționat că, în jurisprudența sa constantă (spre ex., cauza

Caiinnovici contra României), C.E.D.O. a dezvoltat patru motive fundamentale

pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis

o infracțiune, și anume pericolul ca acesta să fugă, riscul ca acuzatul, odată

pus în libertate, să împiedice administrarea justiției, să comită alte

infracțiuni sau să tulbure ordinea publică.

Ca

urmare, având în vedere aceste ascete, Înalta Curte apreciază că desfășurarea

în continuare a urmăririi penale cu inculpații în stare de libertate, nu ar

putea fi afectată, realizarea scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.

nefiind condiționată de privarea de libertate a acestora.

În

consecință, în opinia Înaltei Curți lăsarea în libertate a inculpaților P.P.A.

și F.G.S. nu este de natură să tulbure ordinea publică având în vedere și

situația individuală a inculpaților care nu sunt cunoscuți cu antecedente

penale, astfel că luarea unei măsuri mai puțin restrictivă de libertate la care

s-a oprit instanța de fond, respective a obligării de a nu părăsi țara

prevăzută de art. 145 C. proc. pen. este întemeiată.

Așa

fiind, constatând neîntemeiate criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul

Teritorial Ploiești, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de

acesta.

În

temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de

judecarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D I S

P U N E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești împotriva

încheierii din 1 februarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 84/42/2013,

privind pe inculpații P.P.A. și F.G.S.

Onorariile

pentru apărarea din oficiu a intimaților inculpați până la prezentarea apărătorilor

aleși, în sumă de câte 50 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 4 februarie 2013.