ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2997/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 782/F din data de 14 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul I.N., la pedeapsa închisorii de 7 ani. În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară obligatorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioada de 4 ani după executarea pedepsei închisorii. Conform art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a constatat ca drogurile ce au format obiectul infracțiunii deduse judecății, respectiv 0,24 gr. heroină au fost consumate în procesul analizelor de laborator. S-a confiscat de la inculpat suma de 120 RON obținută în urma traficării drogurilor, sumă ce a fost ridicată de organele de urmărire penală cu ocazia prinderii în flagrant a inculpatului. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință penală Tribunalul București a reținut următoarele: În data de 01 iunie 2005 martorul denunțător N.M.C., în temeiul art. 15 din Legea nr. 143/2000 a formulat un denunț fată de inculpatului I.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Astfel, pentru prinderea în flagrant a inculpatului au fost desfășurate mai multe activități procedurale, respectiv s-a procedat la înscrierea sumei de 120 RON, compusă dintr-o bancnotă de 50 RON, șase bancnote a 10 RON și două bancnote a 5 RON, la percheziția corporală a martorului denunțător, ocazie cu care nu au fost găsite droguri sau sume de bani, după care i-au înmânat acestuia suma de bani menționată mai sus. În momentul imediat următor martorul denunțător, în prezența lucrătorilor de poliție l-a apelat telefonic pe inculpatul I.N. căruia i-a cerut 4 (patru) doze de heroină. Inculpatul a fost de acord și a stabilit să se întâlnească cu martorul denunțător în zona P.D. Astfel, martorul denunțător s-a deplasat la locul stabilit de inculpat, unde s-a întâlnit cu acesta și în timp ce mergeau pe b-dul I.M.

au efectuat tranzacția, respectiv martorul denunțător a înmânat inculpatului suma de 120 RON, dar acesta i-a remis 4 (patru) doze de heroină. Conform raportului de constatare tehnico-științifică din 2 iunie 2005 proba înaintată conținea cantitatea de 0,24 gr. heroină, probă care a fost consumată în procesul analizelor de laborator. După efectuarea tranzacției cei doi s-au despărțit, martorul denunțător s-a deplasat în locul în care îl așteptau lucrătorii de poliție, cărora le-a predat dozele de heroină cumpărate în modalitatea expusă mai sus. În continuare organele de poliție au procedat la imobilizarea inculpatului I.N., asupra lui găsindu-se suma de 120 RON, a căror serii corespundeau cu cele consemnate în procesul-verbal.

Concomitent cu aceste activități, în baza autorizației din 1 iunie 2005 emisă de Tribunalul București, organele de poliție au descins la locuința inculpatului I.N., unde, în urma efectuării percheziției domiciliare, în camera folosită de acesta și concubina sa, martora B.M.E., au fost găsite două tuburi din plastic alb, în care se aflau un număr de 26 pungulițe din material plastic de culoare albă ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare maronie, respectiv 25 pungulițe din material plastic care conțineau o substanță pulverulentă de culoare maronie, precum și un număr de 37 comprimate de culoare albă. Din raportul de constatare tehnico-științifică din 2 iunie 2005 a rezultat că probele înaintate în cauză sunt constituite din 1,42 gr.

heroină, 1,55 gr. heroină, un număr de 35 comprimate metadonă și un număr de 2 comprimate diazepam. Cantitățile de 2,57 gr. heroină, și 20 comprimate metadonă rămase după efectuarea analizelor de laborator au fost depuse la camera de corpuri delicte. Întrucât din probele administrate în cauză nu s-a putut stabili cu certitudine scopul deținerii acestor droguri, scop determinant în stabilirea încadrării juridice a faptei s-a dispus disjungerea materialului de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor față de inculpatul I.N. și B.M.E. După prinderea în flagrant, inculpatul I.N. a înscenat colaborarea cu organele de anchetă în vederea beneficierii de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, în scopul sustragerii de la urmărirea penală.

Astfel, în aceiași zi acesta a formulat un denunț cu privire la numitul "R.", de la care se aproviziona cu heroină, Dosar înregistrat sub nr. 2157/D/P/2005, denunț care nu s-a mai concretizat, întrucât inculpatul I.N. a reușit să fugă și s-a sustras urmăririi penale. Deși au fost efectuate investigații nu s-a putut stabili locul în care s-a ascuns, fapt pentru care acesta a fost dat în urmărire generală. Din probele administrate instanța, a constatat că sunt dovedite atât existența faptei cu caracter penal, cât și vinovăția inculpatului I.N.

în săvârșirea acesteia, având relevanță sub aspect probator procesul-verbal de prindere în flagrant, din care a reieșit că inculpatul a fost observat de către lucrătorii de poliție în timp ce realiza un schimb cu martorul denunțător, iar după imobilizare asupra sa a fost găsita suma de 120 RON, formată din bancnote ale căror serii corespundeau cu cele consemnate în procesul-verbal de înscriere; declarația martorului denunțător N.M.C. și cea a martorului asistent l.O., precum și declarația de recunoaștere a inculpatului I.N. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul I.N. care solicită o nouă reindividualizare a pedepsei, să se dea o mai mare eficiență circumstanțelor personale, atâta vreme cât inculpatul a recunoscut și regretat fapta.

Prin Decizia penală nr. 66/A din 2 martie 2012 Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul I.N. împotriva Sentinței penale nr. 782 din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit bine situația de fapt și a reținut vinovăția inculpatului și s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei conform criteriilor generale de individualizare a pedepselor prevăzută de art. 72 C. pen. Odată cu aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. s-a făcut o reducere cu 1/3 a pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită în condițiile în care inculpatul este în stare de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.

Astfel, s-a considerat că nu se mai poate impune față de gravitatea faptei și pericolul social al acesteia, o reducere majoră a pedepsei, iar modalitatea de executare a acesteia corespunde criteriilor generale de individualizare a pedepselor prevăzută de art. 52 C. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea lui, casarea deciziei penale și rejudecând să se reducă pedeapsa aplicată . Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce urmează: Potrivit art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile judecătorești sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Înalta Curte constată că în cauză s-a făcut de către instanțele de fond și de apel o interpretare judicioasă a probelor administrate și o analiză corespunzătoare a acestora, reținându-se corect situația de fapt, vinovăția inculpatului cât și încadrarea juridică a faptelor penale săvârșite. În recursul declarat, inculpatul solicită reindividualizarea pedepsei întrucât a recunoscut și regretat fapta, împrejurare față de care instanțele de fond și de prim control judiciar ar fi trebui să rețină în favoarea sa și circumstanțe atenuante legale, iar cuantumul pedepsei să coboare sub minimul de 3 ani închisoare.

Înalta Curte retine că, în conformitate cu dispozițiile art. 52 C. pen. pedeapsa este deopotrivă un mijloc de constrângere dar și de reeducare a celui condamnat, având un rol preventiv-educativ. Ca măsură de constrângere pedeapsa pe lângă scopul represiv trebuie să reflecte dezaprobarea legală și judiciară, atât cu privire la faptele penale, cât și în ceea ce privește comportamentul inculpatului. Prin urmare, pedeapsa, atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare, trebuie individualizată astfel încât să îl convingă pe inculpat de necesitatea respectării legii penale și să-l determine pe viitor să nu comită fapte penale.

Astfel, atunci când aplică pedeapsa, instanța de judecată trebuie să țină seama atât de elementele ce țin de materialitatea faptelor în sine, cât și de datele referitoare la persoana inculpatului, numai examinate împreună aceste aspecte putând conduce la stabilirea în concret a periculozității sociale a celui pe care pedeapsa este chemată să-l reeduce. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că elementele legate de fapta și persoana inculpatului au fost corect valorificate de instanțele anterioare în procesul de individualizare a sancțiunii penale. Se reține că inculpatul a comis fapta în stare de recidivă postexecutorie, împrejurare care este în măsură să atragă o agravare a răspunderii penale și nicidecum o atenuare, având în vedere faptul că, prin sancțiunea aplicată anterior, scopul pedepsei preventiv educativ nu a fost atins, dată fiind atitudinea inculpatului care a perseverat în comiterea de infracțiuni.

Totodată se constată faptul că inculpatul a beneficiat de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. astfel că, solicitarea acestuia de a se reține și circumstanța atenuantă, prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. nu este justificată, neputându-se acorda o dublă valență aceleiași împrejurări de fapt. La stabilirea modalității de executare trebuie avut în vedere atât persoana inculpatului, natura și împrejurările comiterii faptei, cât și gradul de pericol social al acesteia, astfel că, în opinia Înaltei Curți, în raport de aceste criterii, numai executarea pedepsei în regim de detenție asigură realizarea scopului preventiv educativ al acesteia astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., dând posibilitatea inculpatului de a-și schimba atitudinea în raport de valorile sociale ocrotite de norma penală.

Prin urmare, sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte, apreciind că, în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare invocat în susținerea recursului. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.N. împotriva Deciziei penale nr. 66/A din data de 2 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 25 septembrie 2012. Procesat de GGC - AS