ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta SC H.E. SRL. La apelul nominal se prezintă petenta SC H.E. SRL, prin avocat D.M., lipsind intimații C.A., Z.C., SC T.M. SA prin administrator judiciar A.I. SPRL. SC C.B. SRL și SC T.M. SA. Ministerul Public este reprezentat de procuror D.L. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura de citare este legal îndeplinită. Cererea a fost legal timbrată. Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 16254/109/2012* al Tribunalului Argeș, secția civilă, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată stabilit la data de 25 martie 2014. Totodată, se referă că petenta a depus la data de 12 martie 2014 o completare a cererii de strămutare și acte anexe, iar intimata C.A.
a înaintat prin fax la 18 martie 2014, întâmpinare la cererea de strămutare. Se mai referă că intimata SC T.M. SA prin administrator judiciar A.I. SPRL a transmis prin fax, în dimineața ședinței de judecată, un punct de vedere referitor la cererea de strămutare, în sensul admiterii acesteia. Apărătorul petentei, având cuvântul asupra cererii de strămutare, solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată, pentru motivele invocate în scris și prezentate verbal. Totodată, solicită anularea actelor de procedură îndeplinite, respectiv încheierile de ședință prin care a fost admisă scutirea de la plata taxei judiciare de timbru și prin care au fost soluționate excepțiile invocate în cauză. Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de admitere a cererii de strămutare, pentru motivele invocate.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Admite cererea formulată de petenta SC H.E. SRL privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 16254/109/2012* al Tribunalului Argeș, secția civilă. Strămută judecarea cauzei de la Tribunalul Argeș, secția civilă la Tribunalul Covasna. Păstrează actele de procedură îndeplinite. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2014. Procesat de GGC - NN
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.