ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 760/2012

Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 4.411 din 21 septembrie 2011, Înalta Curtea de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Municipiul Câmpia Turzii, prin Primar, împotriva Sentinței nr. 403 din 27 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, și a modificat sentința atacată, în sensul respingerii în tot a acțiunii formulate de reclamanta SC "F.A.D.F." S.R.L., având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. 215 din 15 iunie 2010 și suspendarea executării acesteia până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii.

Prin aceeași decizie, a fost respins recursul declarat de SC "F.A.D.F." SRL Turda împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele: a) Cu privire la recursul pârâtei Legislația aplicabilă: 1. Legea nr. 50/1991, republicată "Art. 3 - Autorizația de construire se eliberează pentru: e) lucrări de foraje și excavări necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice, prospecțiunilor geologice, exploatărilor de cariere, balastiere, sonde de gaze și petrol, precum și alte exploatări de suprafață sau subterane;" 2. Codul fiscal, adoptat prin Legea nr. 571/2003 "Art. 267 - Taxa pentru eliberarea certificatelor de urbanism, a autorizațiilor de construire și a altor avize asemănătoare (1) Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, în mediul urban, este egală cu suma stabilită de consiliul local, Consiliul General al Municipiului București sau consiliul județean, după caz, în limitele prevăzute în tabelul următor: (...) (4) Taxa pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze și petrol,

precum și altor exploatări se calculează înmulțind numărul de metri pătrați de teren afectat de foraj sau de excavație cu o valoare stabilită de consiliul local de până la 6 lei (RON) inclusiv pentru anul 2006 și pentru anul 2007." 3. Hotărârea nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal "Art. 1 - Se aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Codul fiscal: Cap. V Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și a autorizațiilor Reguli generale Art. 266 - Orice persoană care trebuie să obțină un certificat, aviz sau altă autorizație prevăzută în prezentul capitol trebuie să plătească taxa menționată în acest capitol la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale înainte de a i se elibera certificatul, avizul sau autorizația necesară.

Norme metodologice: 130. Taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor și a autorizațiilor se achită anticipat eliberării acestora.

Codul fiscal: Taxa pentru eliberarea certificatelor de urbanism, a autorizațiilor de construire și a altor avize asemănătoare Art. 267 - (1) Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, în mediu urban, este egală cu suma stabilită de consiliul local, Consiliul General al Municipiului București sau consiliul județean, după caz, în limitele prevăzute în tabelul următor: (...) (4) Taxa pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze și petrol, precum și altor exploatări se calculează înmulțind numărul de metri pătrați de teren afectat de foraj sau de excavație cu o valoare stabilită de consiliul local de până la 6 lei (RON) inclusiv pentru anul 2006 și pentru anul 2007. 4. Norme metodologice în vigoare: 134. (1) Autorizația de foraje și excavări, model stabilit potrivit pct. 256, se eliberează de către primarii în a căror rază de competență teritorială se realizează oricare dintre operațiunile: studii geotehnice, ridicări topografice, exploatări de carieră, balastiere, sonde de gaze și petrol, precum și oricare alte exploatări, la cererea scrisă a beneficiarului acesteia, potrivit modelului prevăzut la același punct.

(2) Autorizația nu este de natura autorizației de construire și nici nu o înlocuiește pe aceasta, iar plata taxei nu îl scutește pe titularul autorizației de orice alte obligații fiscale legale, în măsura în care acestea îi sunt aplicabile. (3) Cererea pentru eliberarea autorizației de foraje și excavări are elementele constitutive ale declarației fiscale și se depune la structura de specialitate în a cărei rază de competență teritorială se realizează oricare dintre operațiunile prevăzute la art. 267 alin. (4) din Codul fiscal, cu cel puțin 30 de zile înainte de data începerii operațiunilor. (4) Taxa pentru eliberarea autorizației prevăzute la alin. (1) se plătește anticipat și se calculează pentru fiecare metru pătrat sau fracțiune de metru pătrat afectat de oricare dintre operațiunile prevăzute la alin. (1). (5) Pentru operațiunile în curs la data publicării prezentelor norme metodologice în M. Of.

al României, Partea I, beneficiarii au obligația să depună cererile pentru eliberarea autorizațiilor în termen de 30 de zile de la data publicării prezentelor norme metodologice. Situația de fapt: În baza Contractului nr. 4.414 din 11 aprilie 2006 recurentei-reclamante SC F.A.D.F. SRL Turda i s-a concesionat de către Primăria Câmpia Turzii pe o perioadă de 49 de ani terenul extravilan în suprafață de 314.449 mp. din domeniul public Câmpia Turzii situat în vecinătatea râului Arieș, situat între stația de epurare și granița administrativă cu comuna Luna, în scopul amenajării unei baze de agrement cu un loc artificial, zonă de campare, plajă, zonă împădurită, căi comunicație, parcări așa cum rezultă din art. 2.1, 9.1 și 6.1 din contractul de concesiune aflat la dosar fond.

Recurentei-reclamante, concesionară a terenului i s-a eliberat certificatul de urbanism nr. 242/12797 din 11 noiembrie 2006 - dosar fond și autorizația de construire nr. 49/6474/31 mai 2007, a cărei valabilitate s-a prelungit până la 30 ianuarie 2009, de către Primăria Turzii, pentru "amenajarea unei zone de agrement turistic cuprinzând 3 lacuri artificiale prin excavare, conform contractului de concesiune". Lucrările autorizate au fost executate de constructorul SC T.I.I.E. SRL în baza contractului de asociere în participațiune încheiat la 8 decembrie 2006 cu recurenta-reclamantă - beneficiara amenajărilor și a concesiunii terenului, așa cum rezultă din procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 8710 din 26 iunie 2009 încheiat între cele 2 societăți.

Contractul de asociere în participațiune din 8 decembrie 2006 a condus la eliberarea permisului de exploatare nr. 8699 din 8 iunie 2007 de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale în beneficiul constructorului, pentru cantitatea de 150.000 m 3 nisip și pietriș de pe teritoriul concesionat de recurenta-reclamantă SC F.A.D.F. SRL Turda, acesteia din urmă eliberându-i-se și Acordul de mediu nr. 31 din 16 noiembrie 2007 de către Agenția pentru Protecția Mediului Cluj.

În timpul controlului desfășurat în perioada mai - iunie 2010 de către Camera de Conturi Cluj la sediul Primăriei municipiului Câmpia Turzii s-au constatat nereguli în legătură cu executarea contractului de concesiune încheiat cu recurenta-reclamantă 4414/2006, în sensul că nu s-a eliberat autorizație de excavare concesionarei, pentru amenajarea celor 3 lacuri artificiale și nu s-a achitat de către aceasta taxa datorată în acest scop, împrejurare consemnată în cuprinsul "procesului-verbal constatare a modului de îndeplinire a obligațiilor contractuale încheiat la 27 mai 2010" semnat și ștampilat de comisia de verificare din cadrul concendentului - Primăria Turda și de administratorul recurentei-concesionare, care semnase anterior și procesul-verbal de terminare a lucrărilor nr. 3 din 29 ianuarie 2010, împreună cu Comisia de recepție din cadrul Primăriei Câmpia Turzii.

Municipiul Câmpia Turzii, prin Serviciul constatare, impunere și control a emis în sarcina recurentei-reclamante Decizia de impunere nr. 215 din 15 iunie 2010 pentru valoarea taxei de foraj și excavări datorate de aceasta din urmă, uzând de dreptul organului fiscal conferit de art. 91, alin. (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003 de a stabili obligații fiscale, în interiorul termenului de prescripție de 5 ani, care începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală. Argumente pentru admiterea recursului pârâtei Motivele pentru care prima instanță a anulat decizia de impunere sunt : nerespectarea dreptului la apărare al recurentei-reclamante nemotivarea excepției de impunere, inexistența obligației.

Criticile recurentei-pârâte privind aplicarea greșită a legii la soluționarea cauzei de către prima instanță sunt fondate. Autorizația pentru executarea lucrărilor de foraje și excavări este prevăzută de art. 3 lit. e) din Legea nr. 50/1991, pentru eliberarea acesteia fiind necesar a se achita taxa reglementată de art. 267(4) C. fisc., de către beneficiarul autorizației, conform Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 - art. 134. În speță, recurenta-reclamantă nu a solicitat eliberarea unei autorizații prevăzută de lege, nu a achitat taxa legal datorată pentru eliberarea acesteia neputându-și invoca propria culpă în valorificarea unui drept și nici necunoașterea legii, învinovățind autoritățile că nu au atenționat-o asupra obținerii unei autorizații pe care, avea obligația legală să o ceară și a plății taxei corespunzătoare, de asemenea, prevăzută de lege.

Motivarea instanței de fond privind pretinsa încălcare a dreptului la apărare a recurentei-reclamante, prin neinformarea și neascultarea reprezentanților legali ai acesteia este greșită, atâta timp cât administratorul acesteia ing. F.H., semnatorul contractului de concesiune 4414/2006 și al proceselor-verbale de recepție încheiate cu constructorul la 26 iunie 2009 și cu concedentul Primăria Câmpia Turzii la 29 ianuarie 2010 a participat la verificarea modului de îndeplinire a obligațiilor din contractul de concesiune efectuată de o comisie din cadrul Primăriei concendente în prezența sa. Din comisie a făcut parte și șeful serviciului Constatare, impunere și control, cu atribuții în stabilirea obligațiilor fixe ale contribuabililor, fiind nefondate susținerile recurentei-reclamate că nu a existat o inspecție fiscală care să stabilească taxa datorată.

Reprezentantul legal al recurentei-reclamante a semnat procesul-verbal din 27 mai 2010 întocmit cu această ocazie, în care s-au consemnat lucrările executate pe terenul concesionat, menționându-se că nu s-a emis autorizație de foraje și excavări pentru amenajarea celor 3 lacuri ce urmau a fi acoperite cu luciu de apă și că nu s-a perceput și încasat taxa aprobată pentru emiterea acesteia, prin hotărârea de stabilire a impozitelor și taxelor locale. Prin urmare, recurenta-reclamantă a fost informată cu privire la neregulile săvârșite în executarea lucrărilor pe terenul concesionat și și-a exercitat dreptul la apărare formulând obiecțiuni la procesul-verbal de constatare, înregistrate sub nr. 16197 din 14 iunie 2010 la sediul Primăria Câmpia Turzii anexând înscrisuri doveditoare, anterior emiterii deciziei de impunere contestate, instanța de fond omițând să analizeze susținerile recurentei-pârâte în acest sens.

Decizia de impunere nr. 215 din 15 iunie 2010 emisă de recurentul-pârât prin Serviciul de Impozite și Taxe nu omite niciunul din elementele prevăzute de art. 43 (2) coroborat cu art. 46 C. proc. fisc., sub sancțiunea nulității și nu poate fi considerată nemotivată, atâta timp cât conține de numirea taxei datorate, a cuantumului și temeiului legal al calculării acesteia, obligația achitării acestei taxe fiind stabilită și adusă la cunoștința reprezentantului recurentei-reclamante prin procesul-verbal de constatare din 27 mai 2010 la care societatea reclamantă a formulat obiecțiuni, așa cum s-a consemnat pe acest înscris.

Sunt corecte susținerile recurentei-pârâte și-n privința aplicării greșite a legii, de către instanța de fond, atunci când a concluzionat că taxa de excavare nu era datorată de recurenta-reclamantă, ori de societatea care a executat lucrările de excavare, în baza permisului de exploatare nr. 8694 din 8 iunie 2006 emis de Agenția Națională de Resurse Minerale, respectiv de SC T.I.E.I. SRL. Este de principiu că autorizația de executare a oricăror lucrări de construcții, amenajare, exploatare dintre cele enumerate la art. 3 din Legea nr. 50/1991, o solicită beneficiarul acestora, la art. 3 lit. e), între lucrările necesar a fi autorizate fiind enumerate "lucrări de foraje și excavări în vederea efectuării studiilor geotehnice, prospecțiuni geologice ... și alte exploatări de suprafață sau subalterne". Art. 267 din C. fisc.

prevede obligația plății taxe "pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavare necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze și petrol, precum și altor exploatări ...". Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal au fost completate prin H.G.

nr. 1.861 din 21 decembrie 2006 (în vigoare la data eliberării autorizației de executare a amenajărilor de către recurenta-reclamantă - 31 mai 2007) în sensul că, autorizația de foraje și excavări nu înlocuiește autorizația de construire, iar plata taxei nu-l scutește pe titularul autorizației de orice obligații fiscale legale - art. 134(2) în timp ce alin. (1) prevede că respectiva autorizație se eliberează de primăria în a cărei rază teritorială se execută lucrările de forare și excavare, "la cererea scrisă a beneficiarului acesteia". În concluzie, nu este nicio îndoială, față de textele menționate anterior, că lucrările de excavare pentru amenajarea celor trei lacuri de agrement de către recurenta-reclamantă, concesionară a terenului și beneficiară a lucrărilor, conform contractului de concesiune 4414/2006 și autorizației de construire 49/6474 din 31 mai 2007 necesitau autorizația prevăzută de art. 3 lit. e) din Legea nr. 31/1999 republicată, pe care recurenta-reclamantă avea obligația să o solicite și pentru care datora taxa conform art. 267(4) C. fisc.

și art. 134 din H.G. nr. 44/2004, fiind deci titulara obligației de plată a acestei taxe. Susținerile recurentei-reclamante cum că în raport de natura și specificul lucrărilor executate nu s-ar încadra în textele menționate anterior sunt absolut nefondate, nefiind reținute nici de prima instanță, întrucât enumerarea anumitor lucrări specifice în textele menționate anterior (studii geotehnice, ridicări topografice, exploatări de carieră, balastieră, sonde de petrol și gaze) are caracter exemplificativ, fiecare text prevăzând obligația autorizării și pe cale de consecință a plății taxei și pentru "alte exploatări", în această categorie încadrându-se lucrările de exploatare nisip, pietriș executate de recurenta-reclamantă prin intermediul constructorului SC T.I.I.E.

SRL. Nejustificate sunt susținerile recurentei-reclamante din întâmpinarea depusă în recurs, prin care reiterează apărările formulate la fond privind nerespectarea principiilor comunitare ale securității juridice și a încrederii legitime. Principiul securității juridice s-a conturat ca o măsură de protecție a contribuabilului împotriva unui pericol care vine chiar din partea dreptului, a unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă să o creeze, găsindu-și aplicare în special în privința predictibilității legislației fiscale, a modificărilor intempestive ale acesteia.

Nu există niciun fel de insecuritate juridică în cauza de față, când recurenta-reclamantă nu a solicitat autorizația legală pentru executarea lucrărilor de excavare de către constructorul cu care a încheiat contractul de asociere în participațiune din 8 decembrie 2006 și nici nu a plătit taxa prevăzută de lege pentru eliberarea autorizației, în sarcina sa, ca beneficiar al lucrărilor.

Legat de principiul securității juridice, este și principiul încrederii legitime regăsit în practica CEJ în legătură cu justul echilibru care trebuie respectat, între speranțele fondate ale contribuabilului, într-o reglementare legală aplicabilă și exigențele legitime ale flexibilității acesteia, or, în cauza de față acest principiu nu-și găsește aplicarea, întrucât recurenta-reclamantă nu-și poate invoca propria culpă, de a nu se fi informat în legătură cu autorizațiile și taxele necesare pentru executarea lucrărilor de amenajare a unei zone de agrement și nici necunoașterea legii, autorizația și taxa aferentă fiind prevăzute de lege. Obligația respectării legii revine fiecărui destinatar al acesteia și nu poate fi justificată prin conduita permisivă a autorităților locale.

Astfel fiind, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 20(3) din Legea nr. 554/2007, Înalta Curte va admite recursul pârâtului și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge în întregime acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. b) Cu privire la recursul reclamantei Față de această soluție, recursul reclamantei, care privește acordarea numai în parte a cheltuielilor de judecată la instanța de fond, nu mai este necesar a fi analizat, întrucât, ca urmare a respingerii acțiunii, pârâta nu mai datorează niciun fel de cheltuieli de judecată, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. recursul reclamantei va fi respins ca nefondat. Împotriva Deciziei nr. 4.411 din 21 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire SC "F.A.D.F." SRL, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii de revizuire, SC F.A.D.F. SRL a invocat următoarele: Prin hotărârea pronunțată de instanța supremă i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, dintr-o dublă perspectivă: a) a fost încălcat principiul contradictorialității b) a fost încălcat dreptul la o jurisprudență unitară. În ceea ce privește nesocotirea principiului contradictorialității, deși reclamanta a invocat șase categorii de argumente referitoare la nelegalitatea Deciziei de impunere nr. 215 din 15 iunie 2010, instanța de fond (Curtea de Apel Cluj) a discutat doar două dintre acestea - nerespectarea dreptului la apărare și inexistența obligației de plată a taxei pentru foraje și excavări.

După casarea hotărârii primei instanțe, Înalta Curte nu a pus în discuția părților toate argumentele cauzei, întrucât nu a considerat necesar să fixeze un nou termen în acest scop, astfel că deși în recurs s-a respectat pricina, acest lucru s-a făcut fără o dezbatere contradictorie a tuturor argumentelor incidente în cauză, fiind ascultate doar argumentele grefate pe motivele de recurs ale municipiului Câmpina, ceea ce echivalează cu o condamnare direct în recurs, practică repudiată însă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa.

Referitor la dreptul la o jurisprudență unitară, ca o aplicare a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în raport de jurisprudența instanței europene (cauza Beian și cauza Ștefănică), se recunoaște ca drept fundamental al persoanei dreptul acesteia la o jurisprudență unitară, astfel că atunci când există soluții judecătorești diferite cu privire la persoane aflate în aceeași situație, se constată violarea art. 6 din Convenție. Sub acest aspect, hotărârea pronunțată în prezenta cauză este radical diferită de jurisprudența unitară a Înaltei Curți în cauze similare (Decizia nr. 2.615 din 21 mai 2009), în cauza de față instanța supremă ignorându-și propria jurisprudență. Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea principiului european al dreptului la apărare și dreptul la buna administrare (art. 41 alin. (2) lit. a) și b) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene).

Conform art. 9 alin. (1) C. proc. fisc., organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele relevante pentru luarea deciziei, iar lipsa dovezii privind ascultarea contribuabilului poate conduce la anularea actului administrativ fiscal. În materia dreptului la apărare trebuie valorizată jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, conform căreia destinatarul unei decizii cauzatoare de prejudicii trebuie să aibă posibilitatea să își susțină observațiile înainte de adoptarea deciziei, astfel ca autoritatea competentă să poată să țină cont în mod util de ansamblul elementelor relevante. Inspecția fiscală este singura formă de verificare a modului de îndeplinire a obligațiilor fiscale ale contribuabililor, ce nu se confundă cu procedura de verificare a modului de executare a contractului de concesiune, astfel cum s-a întâmplat în speță.

Instanța supremă a săvârșit o uriașă confuzie între inspecția fiscală și procedura de verificare a modului de executare a contractului de concesiune, cu toate că sunt proceduri de control diferite, organele care au dreptul să efectueze inspecția sunt diferite, iar actele care se emit cu ocazia controlului sunt, de asemenea, diferite. În speță nu a existat o inspecție fiscală sau o procedură de stabilire din oficiu a obligațiilor fiscale ale societății și nici o "audiere" sau "ascultare" a acesteia, în sensul art. 9 alin. (1) C. proc. fisc. și art. 41 alin. (2) lit. a) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.

În ceea ce privește argumentele de fond, pentru ipoteza admiterii revizuirii, urmată de o rejudecare a fondului cauzei de către instanța supremă, este de reținut că nu poate fi vorba de existența unei obligații de plată a taxei de foraje și excavări în condițiile în care scopul concesiunii era edificarea unei zone de agrement, iar nu efectuarea unor studii geotehnice sau efectuarea ridicărilor topografice și nici exploatarea vreunei cariere, balastiere sau sonde de gaz și petrol. De asemenea, este de reținut că Primăria municipiului Câmpia Turzii a încălcat principiile comunitare ale securității juridice și încrederii legitime. Înalta Curte constată că SC F.A.D.F. SRL și-a întemeiat cererea de revizuire pe prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În speță, revizuenta nu reclamă încălcarea unor norme specifice ale dreptului comunitar, ci pretinde că nu au fost respectate reguli cu valoare normativă generală, cum sunt principul contradictorialității, principiul dreptului la apărare, principiul securității juridice și principiul încrederii legitime. De asemenea, revizuenta susține că instanța de recurs din Dosarul nr. 1439/33/2011 a ignorat jurisprudența relevantă a Curții de la Luxemburg, receptată de instanța supremă prin Decizia civilă nr. 2.615/2009.

Art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, temeiul legal al cererii de revizuire prevede următoarele: "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiul autorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată." Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) reprezintă o modalitate prin care legislatorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și, deci, protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Principiul primarului comunitar presupune că normele comunitare, indiferent de rangul lor, au forță juridică superioară celor naționale și primează în raport cu acestea, în cazul unui conflict. Uniunea Europeană nu funcționează însă după principiile unui stat federal, astfel că instituțiile comunitare nu dețin putere de reglementare generală în toate materiile dreptului, în cadrul organizației. Cu toate că, Uniunea exercită competențe proprii extinse, sistemul după care astfel de puteri juridice îi sunt recunoscute este cel al atribuirii de competențe. În virtutea acestui principiu, în anumite materii, Uniunea posedă competențe exclusive, în altele, Uniunea și statele membre exercită competențe partajate, în timp ce, în anumite materii, statele membre își exercită suveran competențele de reglementare.

În consecință, principiile dreptului comunitar nu iradiază pur și simplu în sistemele de drept naționale ale statelor membre, astfel încât, este necesar ca Uniunea, prin intermediul organelor sale, să posede competențe exclusive sau concurente într-un anume domeniu, pentru ca normele dreptului comunitar să fie incidente. Or, domeniul fiscal reprezintă, în general, o materie rezervată competențelor statelor membre pe care acestea le exercită suveran, cu prioritate în materia taxelor directe. În materie fiscală, dreptul comunitar, în principal, este incident doar acolo unde se urmărește împiedicarea discriminării transfrontaliere, a ingerințelor asupra liberei circulații, printre altele, chiar dacă la nivel comunitar, în temeiul art. 94 și art. 95 din Tratatul CE, au fost adoptate o serie de reglementări, în cazul când exigențele legale ale acestor prevederi au fost satisfăcute.

Indiscutabil însă, adoptarea unor taxe locale, cum este cazul în speță, în discuție fiind taxa pentru foraje și excavări prevăzută de art. 267 alin. (4) din C. fisc., reprezintă o materie exclusiv națională în care statele posedă competențe de reglementare, nepartajate cu Uniunea. Cu alte cuvinte, taxele locale sunt și rămân în domeniul tradițional de suveranitate statală, exceptat reglementărilor comunitare, inclusiv în temeiul principiului subsidiarității, iar prin urmare principiile comunitare invocate de revizuentă nu sunt incidente în prezenta cauză, astfel că Înalta Curte nu va proceda la examinarea argumentelor dezvoltate în cadrul cererii de revizuire. În ceea ce privește Decizia nr. 2.615/2009 a Înaltei Curți, la care se face referire în cererea de revizuire, invocarea respectivei hotărâri judecătorești este lipsită de relevanță în condițiile în care în acea cauză era în discuție taxa pe valoarea adăugată, iar nu o taxă locală ca în prezenta speță.

Or, în materia amintită, spre deosebire de cazul de față, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, fiind incidente prevederile Directivei (CE) nr. 112 din 28 noiembrie 2006. Față de cele ce preced, rezultă că cererea de revizuire este nefondată, astfel că va fi respinsă ca atare, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de SC "F.A.D.F." SRL împotriva Deciziei nr. 4.411 din 21 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2012. Procesat de GGC - AM