ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 760/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 760/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cererii de

revizuire de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4.411 din 21 septembrie

2011, Înalta Curtea de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis recursul declarat de Municipiul Câmpia Turzii, prin Primar,

împotriva Sentinței nr. 403 din 27 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, și a modificat sentința

atacată, în sensul respingerii în tot a acțiunii formulate de reclamanta SC

"F.A.D.F." S.R.L., având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr.

215 din 15 iunie 2010 și suspendarea executării acesteia până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a acțiunii. Prin aceeași decizie, a fost respins

recursul declarat de SC "F.A.D.F." SRL Turda împotriva aceleiași

sentințe, ca nefondat.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele:

a) Cu privire la

recursul pârâtei

Legislația

aplicabilă:

republicată

"Art. 3 -

Autorizația de construire se eliberează pentru:

e) lucrări de foraje

și excavări necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice,

prospecțiunilor geologice, exploatărilor de cariere, balastiere, sonde de gaze

și petrol, precum și alte exploatări de suprafață sau subterane;"

adoptat prin Legea nr. 571/2003

"Art. 267 - Taxa

pentru eliberarea certificatelor de urbanism, a autorizațiilor de construire și

a altor avize asemănătoare

(1) Taxa pentru

eliberarea certificatului de urbanism, în mediul urban, este egală cu suma

stabilită de consiliul local, Consiliul General al Municipiului București sau

consiliul județean, după caz, în limitele prevăzute în tabelul următor: (...)

(4) Taxa pentru

eliberarea autorizației de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice,

ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de

gaze și petrol, precum și altor exploatări se calculează înmulțind numărul de

metri pătrați de teren afectat de foraj sau de excavație cu o valoare stabilită

de consiliul local de până la 6 lei (RON) inclusiv pentru anul 2006 și pentru

anul 2007."

44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal

"Art. 1 - Se

aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul

fiscal, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Codul fiscal: Cap. V

Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și a autorizațiilor

Reguli generale

Art. 266 - Orice

persoană care trebuie să obțină un certificat, aviz sau altă autorizație

prevăzută în prezentul capitol trebuie să plătească taxa menționată în acest

capitol la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice

locale înainte de a i se elibera certificatul, avizul sau autorizația necesară.

Norme metodologice:

certificatelor, avizelor și a autorizațiilor se achită anticipat eliberării

acestora.

Codul fiscal:

Taxa pentru

eliberarea certificatelor de urbanism, a autorizațiilor de construire și a

altor avize asemănătoare

Art. 267 - (1) Taxa

pentru eliberarea certificatului de urbanism, în mediu urban, este egală cu

suma stabilită de consiliul local, Consiliul General al Municipiului București

sau consiliul județean, după caz, în limitele prevăzute în tabelul următor:

(...)

(4) Taxa pentru

eliberarea autorizației de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice,

ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de

gaze și petrol, precum și altor exploatări se calculează înmulțind numărul de

metri pătrați de teren afectat de foraj sau de excavație cu o valoare stabilită

de consiliul local de până la 6 lei (RON) inclusiv pentru anul 2006 și pentru

anul 2007.

în vigoare:

de foraje și excavări, model stabilit potrivit pct. 256, se eliberează de către

primarii în a căror rază de competență teritorială se realizează oricare dintre

operațiunile: studii geotehnice, ridicări topografice, exploatări de carieră,

balastiere, sonde de gaze și petrol, precum și oricare alte exploatări, la

cererea scrisă a beneficiarului acesteia, potrivit modelului prevăzut la

același punct.

(2) Autorizația nu

este de natura autorizației de construire și nici nu o înlocuiește pe aceasta,

iar plata taxei nu îl scutește pe titularul autorizației de orice alte

obligații fiscale legale, în măsura în care acestea îi sunt aplicabile.

(3) Cererea pentru

eliberarea autorizației de foraje și excavări are elementele constitutive ale

declarației fiscale și se depune la structura de specialitate în a cărei rază

de competență teritorială se realizează oricare dintre operațiunile prevăzute

la art. 267 alin. (4) din Codul fiscal, cu cel puțin 30 de zile înainte de data

începerii operațiunilor.

(4) Taxa pentru

eliberarea autorizației prevăzute la alin. (1) se plătește anticipat și se calculează

pentru fiecare metru pătrat sau fracțiune de metru pătrat afectat de oricare

dintre operațiunile prevăzute la alin. (1).

(5) Pentru

operațiunile în curs la data publicării prezentelor norme metodologice în M.

Of. al României, Partea I, beneficiarii au obligația să depună cererile pentru

eliberarea autorizațiilor în termen de 30 de zile de la data publicării

prezentelor norme metodologice.

Situația de fapt:

În baza Contractului

nr. 4.414 din 11 aprilie 2006 recurentei-reclamante SC F.A.D.F. SRL Turda i s-a

concesionat de către Primăria Câmpia Turzii pe o perioadă de 49 de ani terenul

extravilan în suprafață de 314.449 mp. din domeniul public Câmpia Turzii situat

în vecinătatea râului Arieș, situat între stația de epurare și granița

administrativă cu comuna Luna, în scopul amenajării unei baze de agrement cu un

loc artificial, zonă de campare, plajă, zonă împădurită, căi comunicație,

parcări așa cum rezultă din art. 2.1, 9.1 și 6.1 din contractul de concesiune

aflat la dosar fond.

Recurentei-reclamante,

concesionară a terenului i s-a eliberat certificatul de urbanism nr. 242/12797

din 11 noiembrie 2006 - dosar fond și autorizația de construire nr. 49/6474/31

mai 2007, a cărei valabilitate s-a prelungit până la 30 ianuarie 2009, de către

Primăria Turzii, pentru "amenajarea unei zone de agrement turistic

cuprinzând 3 lacuri artificiale prin excavare, conform contractului de

concesiune". Lucrările autorizate au fost executate de constructorul SC

T.I.I.E. SRL în baza contractului de asociere în participațiune încheiat la 8

decembrie 2006 cu recurenta-reclamantă - beneficiara amenajărilor și a

concesiunii terenului, așa cum rezultă din procesul-verbal de recepție la

terminarea lucrărilor nr. 8710 din 26 iunie 2009 încheiat între cele 2

societăți.

Contractul de asociere

în participațiune din 8 decembrie 2006 a condus la eliberarea permisului de

exploatare nr. 8699 din 8 iunie 2007 de către Agenția Națională pentru Resurse

Minerale în beneficiul constructorului, pentru cantitatea de 150.000 m

3

nisip și pietriș de pe teritoriul concesionat de recurenta-reclamantă SC

F.A.D.F. SRL Turda, acesteia din urmă eliberându-i-se și Acordul de mediu nr.

31 din 16 noiembrie 2007 de către Agenția pentru Protecția Mediului Cluj.

În timpul controlului

desfășurat în perioada mai - iunie 2010 de către Camera de Conturi Cluj la

sediul Primăriei municipiului Câmpia Turzii s-au constatat nereguli în legătură

cu executarea contractului de concesiune încheiat cu recurenta-reclamantă

4414/2006, în sensul că nu s-a eliberat autorizație de excavare concesionarei,

pentru amenajarea celor 3 lacuri artificiale și nu s-a achitat de către aceasta

taxa datorată în acest scop, împrejurare consemnată în cuprinsul

"procesului-verbal constatare a modului de îndeplinire a obligațiilor

contractuale încheiat la 27 mai 2010" semnat și ștampilat de comisia de

verificare din cadrul concendentului - Primăria Turda și de administratorul

recurentei-concesionare, care semnase anterior și procesul-verbal de terminare

a lucrărilor nr. 3 din 29 ianuarie 2010, împreună cu Comisia de recepție din

cadrul Primăriei Câmpia Turzii.

Municipiul Câmpia

Turzii, prin Serviciul constatare, impunere și control a emis în sarcina

recurentei-reclamante Decizia de impunere nr. 215 din 15 iunie 2010 pentru

valoarea taxei de foraj și excavări datorate de aceasta din urmă, uzând de

dreptul organului fiscal conferit de art. 91, alin. (1) și (2) din O.G. nr.

92/2003 de a stabili obligații fiscale, în interiorul termenului de prescripție

de 5 ani, care începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care

s-a născut creanța fiscală.

Argumente pentru

admiterea recursului pârâtei

Motivele pentru care

prima instanță a anulat decizia de impunere sunt : nerespectarea dreptului la

apărare al recurentei-reclamante nemotivarea excepției de impunere, inexistența

obligației.

Criticile

recurentei-pârâte privind aplicarea greșită a legii la soluționarea cauzei de

către prima instanță sunt fondate.

Autorizația pentru

executarea lucrărilor de foraje și excavări este prevăzută de art. 3 lit. e) din

Legea nr. 50/1991, pentru eliberarea acesteia fiind necesar a se achita taxa

reglementată de art. 267(4) C. fisc., de către beneficiarul autorizației,

conform Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 - art. 134.

În speță,

recurenta-reclamantă nu a solicitat eliberarea unei autorizații prevăzută de

lege, nu a achitat taxa legal datorată pentru eliberarea acesteia neputându-și

invoca propria culpă în valorificarea unui drept și nici necunoașterea legii,

învinovățind autoritățile că nu au atenționat-o asupra obținerii unei

autorizații pe care, avea obligația legală să o ceară și a plății taxei

corespunzătoare, de asemenea, prevăzută de lege.

Motivarea instanței

de fond privind pretinsa încălcare a dreptului la apărare a

recurentei-reclamante, prin neinformarea și neascultarea reprezentanților

legali ai acesteia este greșită, atâta timp cât administratorul acesteia ing.

F.H., semnatorul contractului de concesiune 4414/2006 și al proceselor-verbale

de recepție încheiate cu constructorul la 26 iunie 2009 și cu concedentul

Primăria Câmpia Turzii la 29 ianuarie 2010 a participat la verificarea modului

de îndeplinire a obligațiilor din contractul de concesiune efectuată de o

comisie din cadrul Primăriei concendente în prezența sa. Din comisie a făcut parte

și șeful serviciului Constatare, impunere și control, cu atribuții în

stabilirea obligațiilor fixe ale contribuabililor, fiind nefondate susținerile

recurentei-reclamate că nu a existat o inspecție fiscală care să stabilească

taxa datorată.

Reprezentantul legal

al recurentei-reclamante a semnat procesul-verbal din 27 mai 2010 întocmit cu

această ocazie, în care s-au consemnat lucrările executate pe terenul

concesionat, menționându-se că nu s-a emis autorizație de foraje și excavări

pentru amenajarea celor 3 lacuri ce urmau a fi acoperite cu luciu de apă și că

nu s-a perceput și încasat taxa aprobată pentru emiterea acesteia, prin

hotărârea de stabilire a impozitelor și taxelor locale.

Prin urmare,

recurenta-reclamantă a fost informată cu privire la neregulile săvârșite în

executarea lucrărilor pe terenul concesionat și și-a exercitat dreptul la

apărare formulând obiecțiuni la procesul-verbal de constatare, înregistrate sub

nr. 16197 din 14 iunie 2010 la sediul Primăria Câmpia Turzii anexând înscrisuri

doveditoare, anterior emiterii deciziei de impunere contestate, instanța de

fond omițând să analizeze susținerile recurentei-pârâte în acest sens.

Decizia de impunere

nr. 215 din 15 iunie 2010 emisă de recurentul-pârât prin Serviciul de Impozite

și Taxe nu omite niciunul din elementele prevăzute de art. 43 (2) coroborat cu

art. 46 C. proc. fisc., sub sancțiunea nulității și nu poate fi considerată

nemotivată, atâta timp cât conține de numirea taxei datorate, a cuantumului și

temeiului legal al calculării acesteia, obligația achitării acestei taxe fiind

stabilită și adusă la cunoștința reprezentantului recurentei-reclamante prin

procesul-verbal de constatare din 27 mai 2010 la care societatea reclamantă a

formulat obiecțiuni, așa cum s-a consemnat pe acest înscris.

Sunt corecte

susținerile recurentei-pârâte și-n privința aplicării greșite a legii, de către

instanța de fond, atunci când a concluzionat că taxa de excavare nu era

datorată de recurenta-reclamantă, ori de societatea care a executat lucrările

de excavare, în baza permisului de exploatare nr. 8694 din 8 iunie 2006 emis de

Agenția Națională de Resurse Minerale, respectiv de SC T.I.E.I. SRL.

Este de principiu că

autorizația de executare a oricăror lucrări de construcții, amenajare,

exploatare dintre cele enumerate la art. 3 din Legea nr. 50/1991, o solicită

beneficiarul acestora, la art. 3 lit. e), între lucrările necesar a fi

autorizate fiind enumerate "lucrări de foraje și excavări în vederea

efectuării studiilor geotehnice, prospecțiuni geologice ... și alte exploatări

de suprafață sau subalterne".

Art. 267 din C. fisc.

prevede obligația plății taxe "pentru eliberarea autorizației de foraje

sau excavare necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice,

exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze și petrol, precum și

altor exploatări ...".

Normele Metodologice

de aplicare a Codului fiscal au fost completate prin H.G. nr. 1.861 din 21

decembrie 2006 (în vigoare la data eliberării autorizației de executare a

amenajărilor de către recurenta-reclamantă - 31 mai 2007) în sensul că,

autorizația de foraje și excavări nu înlocuiește autorizația de construire, iar

plata taxei nu-l scutește pe titularul autorizației de orice obligații fiscale

legale - art. 134(2) în timp ce alin. (1) prevede că respectiva autorizație se

eliberează de primăria în a cărei rază teritorială se execută lucrările de

forare și excavare, "la cererea scrisă a beneficiarului acesteia".

În concluzie, nu este

nicio îndoială, față de textele menționate anterior, că lucrările de excavare

pentru amenajarea celor trei lacuri de agrement de către recurenta-reclamantă,

concesionară a terenului și beneficiară a lucrărilor, conform contractului de

concesiune 4414/2006 și autorizației de construire 49/6474 din 31 mai 2007

necesitau autorizația prevăzută de art. 3 lit. e) din Legea nr. 31/1999

republicată, pe care recurenta-reclamantă avea obligația să o solicite și

pentru care datora taxa conform art. 267(4) C. fisc. și art. 134 din H.G. nr.

44/2004, fiind deci titulara obligației de plată a acestei taxe.

Susținerile

recurentei-reclamante cum că în raport de natura și specificul lucrărilor

executate nu s-ar încadra în textele menționate anterior sunt absolut

nefondate, nefiind reținute nici de prima instanță, întrucât enumerarea

anumitor lucrări specifice în textele menționate anterior (studii geotehnice,

ridicări topografice, exploatări de carieră, balastieră, sonde de petrol și

gaze) are caracter exemplificativ, fiecare text prevăzând obligația autorizării

și pe cale de consecință a plății taxei și pentru "alte exploatări",

în această categorie încadrându-se lucrările de exploatare nisip, pietriș

executate de recurenta-reclamantă prin intermediul constructorului SC T.I.I.E.

SRL.

Nejustificate sunt

susținerile recurentei-reclamante din întâmpinarea depusă în recurs, prin care

reiterează apărările formulate la fond privind nerespectarea principiilor

comunitare ale securității juridice și a încrederii legitime.

Principiul

securității juridice s-a conturat ca o măsură de protecție a contribuabilului

împotriva unui pericol care vine chiar din partea dreptului, a unei

insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă să o creeze,

găsindu-și aplicare în special în privința predictibilității legislației

fiscale, a modificărilor intempestive ale acesteia.

Nu există niciun fel

de insecuritate juridică în cauza de față, când recurenta-reclamantă nu a

solicitat autorizația legală pentru executarea lucrărilor de excavare de către

constructorul cu care a încheiat contractul de asociere în participațiune din 8

decembrie 2006 și nici nu a plătit taxa prevăzută de lege pentru eliberarea

autorizației, în sarcina sa, ca beneficiar al lucrărilor.

Legat de principiul

securității juridice, este și principiul încrederii legitime regăsit în

practica CEJ în legătură cu justul echilibru care trebuie respectat, între

speranțele fondate ale contribuabilului, într-o reglementare legală aplicabilă

și exigențele legitime ale flexibilității acesteia, or, în cauza de față acest

principiu nu-și găsește aplicarea, întrucât recurenta-reclamantă nu-și poate

invoca propria culpă, de a nu se fi informat în legătură cu autorizațiile și

taxele necesare pentru executarea lucrărilor de amenajare a unei zone de

agrement și nici necunoașterea legii, autorizația și taxa aferentă fiind

prevăzute de lege.

Obligația respectării

legii revine fiecărui destinatar al acesteia și nu poate fi justificată prin

conduita permisivă a autorităților locale.

Astfel fiind, în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 20(3) din Legea nr.

554/2007, Înalta Curte va admite recursul pârâtului și va modifica sentința

atacată în sensul că va respinge în întregime acțiunea reclamantei ca

neîntemeiată.

b) Cu privire la

recursul reclamantei

Față de această

soluție, recursul reclamantei, care privește acordarea numai în parte a

cheltuielilor de judecată la instanța de fond, nu mai este necesar a fi

analizat, întrucât, ca urmare a respingerii acțiunii, pârâta nu mai datorează

niciun fel de cheltuieli de judecată, astfel că în temeiul dispozițiilor art.

312 C. proc. civ. recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

Împotriva Deciziei

nr. 4.411 din 21 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire SC

"F.A.D.F." SRL, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii

de revizuire, SC F.A.D.F. SRL a invocat următoarele:

Prin hotărârea

pronunțată de instanța supremă i-a fost încălcat dreptul la un proces

echitabil, dintr-o dublă perspectivă:

a) a fost încălcat

principiul contradictorialității

b) a fost încălcat

dreptul la o jurisprudență unitară.

În ceea ce privește

nesocotirea principiului contradictorialității, deși reclamanta a invocat șase

categorii de argumente referitoare la nelegalitatea Deciziei de impunere nr.

215 din 15 iunie 2010, instanța de fond (Curtea de Apel Cluj) a discutat doar

două dintre acestea - nerespectarea dreptului la apărare și inexistența

obligației de plată a taxei pentru foraje și excavări.

După casarea

hotărârii primei instanțe, Înalta Curte nu a pus în discuția părților toate

argumentele cauzei, întrucât nu a considerat necesar să fixeze un nou termen în

acest scop, astfel că deși în recurs s-a respectat pricina, acest lucru s-a

făcut fără o dezbatere contradictorie a tuturor argumentelor incidente în

cauză, fiind ascultate doar argumentele grefate pe motivele de recurs ale

municipiului Câmpina, ceea ce echivalează cu o condamnare direct în recurs,

practică repudiată însă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în

jurisprudența sa.

Referitor la dreptul

la o jurisprudență unitară, ca o aplicare a art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, în raport de jurisprudența instanței europene (cauza Beian

și cauza Ștefănică), se recunoaște ca drept fundamental al persoanei dreptul

acesteia la o jurisprudență unitară, astfel că atunci când există soluții

judecătorești diferite cu privire la persoane aflate în aceeași situație, se

constată violarea art. 6 din Convenție.

Sub acest aspect,

hotărârea pronunțată în prezenta cauză este radical diferită de jurisprudența

unitară a Înaltei Curți în cauze similare (Decizia nr. 2.615 din 21 mai 2009),

în cauza de față instanța supremă ignorându-și propria jurisprudență.

Hotărârea a fost

pronunțată cu încălcarea principiului european al dreptului la apărare și

dreptul la buna administrare (art. 41 alin. (2) lit. a) și b) din Carta

Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene).

Conform art. 9 alin.

(1) C. proc. fisc., organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului

posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele relevante

pentru luarea deciziei, iar lipsa dovezii privind ascultarea contribuabilului

poate conduce la anularea actului administrativ fiscal.

În materia dreptului

la apărare trebuie valorizată jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a

Uniunii Europene, conform căreia destinatarul unei decizii cauzatoare de

prejudicii trebuie să aibă posibilitatea să își susțină observațiile înainte de

adoptarea deciziei, astfel ca autoritatea competentă să poată să țină cont în

mod util de ansamblul elementelor relevante.

Inspecția fiscală

este singura formă de verificare a modului de îndeplinire a obligațiilor

fiscale ale contribuabililor, ce nu se confundă cu procedura de verificare a

modului de executare a contractului de concesiune, astfel cum s-a întâmplat în

speță. Instanța supremă a săvârșit o uriașă confuzie între inspecția fiscală și

procedura de verificare a modului de executare a contractului de concesiune, cu

toate că sunt proceduri de control diferite, organele care au dreptul să

efectueze inspecția sunt diferite, iar actele care se emit cu ocazia

controlului sunt, de asemenea, diferite.

În speță nu a existat

o inspecție fiscală sau o procedură de stabilire din oficiu a obligațiilor

fiscale ale societății și nici o "audiere" sau "ascultare"

a acesteia, în sensul art. 9 alin. (1) C. proc. fisc. și art. 41 alin. (2) lit.

a) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.

În ceea ce privește

argumentele de fond, pentru ipoteza admiterii revizuirii, urmată de o

rejudecare a fondului cauzei de către instanța supremă, este de reținut că nu

poate fi vorba de existența unei obligații de plată a taxei de foraje și

excavări în condițiile în care scopul concesiunii era edificarea unei zone de

agrement, iar nu efectuarea unor studii geotehnice sau efectuarea ridicărilor

topografice și nici exploatarea vreunei cariere, balastiere sau sonde de gaz și

petrol.

De asemenea, este de

reținut că Primăria municipiului Câmpia Turzii a încălcat principiile comunitare

ale securității juridice și încrederii legitime.

Înalta Curte constată

că SC F.A.D.F. SRL și-a întemeiat cererea de revizuire pe prevederile art. 21

alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În speță, revizuenta

nu reclamă încălcarea unor norme specifice ale dreptului comunitar, ci pretinde

că nu au fost respectate reguli cu valoare normativă generală, cum sunt

principul contradictorialității, principiul dreptului la apărare, principiul

securității juridice și principiul încrederii legitime. De asemenea, revizuenta

susține că instanța de recurs din Dosarul nr. 1439/33/2011 a ignorat

jurisprudența relevantă a Curții de la Luxemburg, receptată de instanța supremă

prin Decizia civilă nr. 2.615/2009.

Art. 21 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, temeiul legal al cererii de revizuire prevede următoarele:

"Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul

de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile

prin încălcarea principiul autorității dreptului comunitar, reglementat de art.

148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României,

republicată."

Instituirea căii de

atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) reprezintă o modalitate prin care

legislatorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un

mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele

naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și, deci,

protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale

dreptului comunitar.

Principiul primarului

comunitar presupune că normele comunitare, indiferent de rangul lor, au forță

juridică superioară celor naționale și primează în raport cu acestea, în cazul

unui conflict.

Uniunea Europeană nu

funcționează însă după principiile unui stat federal, astfel că instituțiile

comunitare nu dețin putere de reglementare generală în toate materiile

dreptului, în cadrul organizației. Cu toate că, Uniunea exercită competențe

proprii extinse, sistemul după care astfel de puteri juridice îi sunt recunoscute

este cel al atribuirii de competențe. În virtutea acestui principiu, în anumite

materii, Uniunea posedă competențe exclusive, în altele, Uniunea și statele

membre exercită competențe partajate, în timp ce, în anumite materii, statele

membre își exercită suveran competențele de reglementare.

În consecință,

principiile dreptului comunitar nu iradiază pur și simplu în sistemele de drept

naționale ale statelor membre, astfel încât, este necesar ca Uniunea, prin

intermediul organelor sale, să posede competențe exclusive sau concurente

într-un anume domeniu, pentru ca normele dreptului comunitar să fie incidente.

Or, domeniul fiscal

reprezintă, în general, o materie rezervată competențelor statelor membre pe

care acestea le exercită suveran, cu prioritate în materia taxelor directe. În

materie fiscală, dreptul comunitar, în principal, este incident doar acolo unde

se urmărește împiedicarea discriminării transfrontaliere, a ingerințelor asupra

liberei circulații, printre altele, chiar dacă la nivel comunitar, în temeiul

art. 94 și art. 95 din Tratatul CE, au fost adoptate o serie de reglementări,

în cazul când exigențele legale ale acestor prevederi au fost satisfăcute.

Indiscutabil însă, adoptarea unor taxe locale, cum este cazul în speță, în

discuție fiind taxa pentru foraje și excavări prevăzută de art. 267 alin. (4)

din C. fisc., reprezintă o materie exclusiv națională în care statele posedă

competențe de reglementare, nepartajate cu Uniunea. Cu alte cuvinte, taxele

locale sunt și rămân în domeniul tradițional de suveranitate statală, exceptat

reglementărilor comunitare, inclusiv în temeiul principiului subsidiarității,

iar prin urmare principiile comunitare invocate de revizuentă nu sunt incidente

în prezenta cauză, astfel că Înalta Curte nu va proceda la examinarea

argumentelor dezvoltate în cadrul cererii de revizuire.

În ceea ce privește

Decizia nr. 2.615/2009 a Înaltei Curți, la care se face referire în cererea de

revizuire, invocarea respectivei hotărâri judecătorești este lipsită de

relevanță în condițiile în care în acea cauză era în discuție taxa pe valoarea

adăugată, iar nu o taxă locală ca în prezenta speță. Or, în materia amintită,

spre deosebire de cazul de față, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile

dreptului comunitar, fiind incidente prevederile Directivei (CE) nr. 112 din 28

noiembrie 2006.

Față de cele ce

preced, rezultă că cererea de revizuire este nefondată, astfel că va fi

respinsă ca atare, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 21

alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de SC "F.A.D.F." SRL împotriva Deciziei nr. 4.411

din 21 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2012.

Procesat de GGC - AM