ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 133/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința nr.

134 din 26 mai 2009 a Curții de Apel Galați a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea reclamantului S.I. în

contradictoriu cu I.N.M.L. M.M.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța investită cu soluționarea acțiunii introductive a

reținut că reclamantul a solicitat anularea avizului Comisiei Superioare, act

prin care îi este încălcat dreptul de a conduce autovehicule.

Instanța de fond a

reținut că actul atacat nu are natura juridică a unui act administrativ

susceptibil de a fi atacat pe calea contenciosului administrativ, întrucât nu

îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute de Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând sentința pronunțată ca

netemeinică și nelegală.

Astfel, recurentul a

arătat că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a actului juridic

dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia.

A precizat că avizul

atacat în cauză a condus la suspendarea dreptului reclamantului de a conduce pe

drumurile publice, astfel încât nu a avut doar caracterul unui aviz consultativ,

așa cum a reținut instanța de fond în mod greșit, ci actul a fost emis în

exercitarea prerogativelor instituției pârâte privind stabilirea și evaluarea

științifică a concluziilor unor constatări sau a unor expertize medico-legale, conform

atribuțiilor stabilite prin lege.

În cauză a formulat

întâmpinare intimatul I.N.M.L. M.M. prin care a solicitat respingerea recursului

ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat în temeiul

dispozițiilor art. 299 coroborate cu art. 4 C. proc. civ., analizând motivele

de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și

dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru

considerentele ce urmează.

Obiectul acțiunii

judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr.

554/2004. Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept

recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ

unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu

a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza

instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în

tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual reparații

pentru daune morale.

De asemenea, se poate

adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat

într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau

prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Noțiunea de

contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în

art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către

instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel

puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie

din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul

prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes

legitim.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei

deduse judecății îl reprezintă anularea avizului Comisiei Superioare din 2008,

prin care a fost aprobat Raportul de Expertiză medico-legală din 27 septembrie 2007

efectuat de I.M.L. Iași prin avizul din 14 octombrie 2007.

Dispozițiile art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 definesc actul administrativ ca fiind

actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate

publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii

sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge

raporturi juridice.

Analizând actul

atacat în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte a

constatat că instanța de fond a interpretat corect natura juridică a actului

dedus judecății și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale,

constatând că actul atacat nu îmbracă cerințele esențiale ale unui act

administrativ.

Actul, a cărui

anulare se cere, are caracterul unui aviz dat asupra raportului de constatare

medico-legală. Avizul, în esență, reprezintă o manifestare unilaterală de

voință, care fundamentează manifestarea unilaterală de voință cuprinsă în actul

supus avizării, fără însă a produce el însuși efecte juridice.

Avizele, atât cele

consultative cât și cele conforme, deși concretizează opinia unui organ al

statului, nu sunt acte administrative de sine stătătoare, ci operațiuni

administrative, constituind o condiție de legalitate a actului administrativ.

În cauza de față,

actul care a produs efecte juridice este raportul de constatare medico-legală

și nu avizul, care nu are existență independentă de actul administrativ.

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de S.I.

împotriva sentinței nr. 134 din 26 mai 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2010.