ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 133/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 134 din 26 mai 2009 a Curții de Apel Galați a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea reclamantului S.I. în contradictoriu cu I.N.M.L. M.M. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită cu soluționarea acțiunii introductive a reținut că reclamantul a solicitat anularea avizului Comisiei Superioare, act prin care îi este încălcat dreptul de a conduce autovehicule. Instanța de fond a reținut că actul atacat nu are natura juridică a unui act administrativ susceptibil de a fi atacat pe calea contenciosului administrativ, întrucât nu îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. Astfel, recurentul a arătat că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. A precizat că avizul atacat în cauză a condus la suspendarea dreptului reclamantului de a conduce pe drumurile publice, astfel încât nu a avut doar caracterul unui aviz consultativ, așa cum a reținut instanța de fond în mod greșit, ci actul a fost emis în exercitarea prerogativelor instituției pârâte privind stabilirea și evaluarea științifică a concluziilor unor constatări sau a unor expertize medico-legale, conform atribuțiilor stabilite prin lege.

În cauză a formulat întâmpinare intimatul I.N.M.L. M.M. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat în temeiul dispozițiilor art. 299 coroborate cu art. 4 C. proc. civ., analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează. Obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Noțiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei deduse judecății îl reprezintă anularea avizului Comisiei Superioare din 2008, prin care a fost aprobat Raportul de Expertiză medico-legală din 27 septembrie 2007 efectuat de I.M.L.

Iași prin avizul din 14 octombrie 2007. Dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 definesc actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Analizând actul atacat în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte a constatat că instanța de fond a interpretat corect natura juridică a actului dedus judecății și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, constatând că actul atacat nu îmbracă cerințele esențiale ale unui act administrativ.

Actul, a cărui anulare se cere, are caracterul unui aviz dat asupra raportului de constatare medico-legală. Avizul, în esență, reprezintă o manifestare unilaterală de voință, care fundamentează manifestarea unilaterală de voință cuprinsă în actul supus avizării, fără însă a produce el însuși efecte juridice. Avizele, atât cele consultative cât și cele conforme, deși concretizează opinia unui organ al statului, nu sunt acte administrative de sine stătătoare, ci operațiuni administrative, constituind o condiție de legalitate a actului administrativ. În cauza de față, actul care a produs efecte juridice este raportul de constatare medico-legală și nu avizul, care nu are existență independentă de actul administrativ.

Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de S.I. împotriva sentinței nr. 134 din 26 mai 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2010.