ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6592/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6592/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin cererea

înregistrată la data de la 06 iulie 2006 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1

București sub nr. 21731/299/2006, reclamanta Asociația „S.I.P.G.” a chemat în

judecată pe pârâta Primăria Municipiului București și pe intervenienții forțați

L.M., I.E., I.N. și S.I.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o

va pronunța să dispună obligarea acestora să îi lase în deplină proprietate și

posesie imobilul situat în București, str. L.C., sector 1.

La termenul din 19 octombrie 2006, reclamanta

a depus o cerere modificatoare, prin care a arătat că înțelege să se judece în calitate

de pârâți cu următorii: Primăria Municipiului București, L.M., I.E., I.N. și S.I.A.

și că obiectul acțiunii este imobilul situat în București, str. L.C., sector 1,

format din teren în suprafață de 223 mp, pe care se află curte, și o construcție

edificată pe fundație din beton, din cărămidă și acoperită cu tablă.

La data de 29 martie 2007,

pârâtul S.I.A. a formulat cerere de chemare în garanție în contradictoriu cu Municipiul

București, prin Primarul General, și Administrația Fondului Imobiliar a Municipiului

București, pentru a-l apăra de evicțiune, în cadrul garanției de evicțiune.

Prin încheierea din 29

martie 2007, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția lipsei capacității

de folosință a pârâților L.M., I.E. și I.N.

Prin sentința civilă

nr. 10312 din 28 iulie 2007, pronunțată Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul

nr. 21731/299/2006, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat cauza

la Tribunalul București, secția civilă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanță

a reținut dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. și faptul că obiectul

litigiului are o valoare de peste 500.000 RON.

Prin sentința civilă

nr. 1402 din 13 noiembrie 2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Asociația „S.I.P.G.” și

a respins acțiunea formulată de reclamantă Asociația în contradictoriu cu pârâții

Primăria Municipiului București, prin Primar General, I.E., L.M., I.N. și S.I.A.

și Administrația Fondului Imobiliar (A.F.I. - fostă D.G.A.F.I), ca fiind introdusă

de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că reclamanta Asociația „S.I.P.G.” este o persoană juridică

fără scop patrimonial înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub

nr. 111/2011, la data de 01 noiembrie 2001.

Pentru a introduce acțiunea

în revendicare imobiliară reclamanta sau autorul acesteia trebuie să aibă calitatea

de proprietar neposesor.

În speță, reclamanta a

susținut că este succesoarea A.I.T.I.M. (A.I.T.I.M.) care a obținut imobilul revendicat

în anul 1934 prin vânzare - cumpărare și de la care imobilul a fost naționalizat

în baza Decretului nr. 92/1950.

Pentru a avea calitate

procesual activă, reclamanta trebuia să facă dovada faptului că este succesoarea

fostului proprietar al imobilului. Pentru a face o astfel de dovadă nu este suficient

ca în statutul reclamantei să se menționeze obiectivul preluării patrimoniului ce

a aparținut asociațiilor cu profil de petrol și gaze, deoarece în acest caz orice

asociație și-ar putea atribui prin propriul statut calitatea de succesor al altor

asociații ce nu mai sunt în ființă în scopul obținerii bunurilor ce au făcut parte

din patrimoniul acestora din urmă.

De altfel, în art. 3

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 se arată că sunt îndreptățite în înțelesul

legii la măsuri reparatorii persoanele juridice proprietari ai imobilelor preluate

în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridica

după data de 06 martie 1945. Îndreptățirea la măsurile reparatorii este condiționată

de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare

a Legii nr. 10/2001, ceea ce nu este cazul în speță, sau de împrejurarea ca activitatea

lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie

989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă,

prin hotărâre judecătorească, s-a constatat că sunt aceeași persoană juridică cu

cea desființată sau interzisă.

Reclamanta nu a făcut

dovada prin hotărâre judecătorească că este aceeași persoană juridică cu cea desființată

sau interzisă pentru a putea fi considerată titulara dreptului de a introduce acțiunea

în revendicare a imobilului ce a aparținut asociației de la care imobilul a fost

naționalizat.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești, la data de 19 februarie 2008 a declarat apel reclamanta.

Prin decizia nr. 6/A din

12 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a fost admis apelul, a fost schimbată în parte sentin

ț

a atacată, a fost schimbată

în parte sentința în sensul că, a fost anulată acțiunea pentru lipsa capacității

procesuale de folosință, cu referire la pârâții I.E., L.M. și I.N., au fost menținute

celelalte dispoziții.

În motivarea deciziei

s-au re

ț

inut următoarele.

I. Sub aspectul părților

și al calității acestora în cauză, Curtea reține că cererea principală, astfel cum

a fost modificată la termenul din 19 octombrie 2006, a fost formulată de reclamanta

Asociația „S.I.P.G.” în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București,

L.M., I.E., I.N. și S.I.A. Contrar susținerilor apelantei reclamante, la termenul

din 29 martie 2007 judecătoria nu a dispus introducerea în cauză în calitate de

pârât a Municipiului București, prin Primarul General, neexistând o precizare a

reclamantei sau o calificare a instanței în acest sens; în plus, pentru termenele

următoare s-a dispus citarea în continuare în calitate de pârâtă a Primăriei Municipiului

București.

În ceea ce privește cererea

de chemare în garanție, se constată că aceasta a fost formulată la data de 29 martie

2007 de pârâtul S.I.A. în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primarul

General, și cu Administrația Fondului Imobiliar a Municipiului București. Menționarea

acestora din urmă în calitate de pârâți, iar nu de chemați în garanție prin hotărârea

atacată, ca de altfel orice critică în legătură cu modul de soluționare a chemării

în garanție, putea fi însă invocată numai de persoanele cu calitatea de părți în

această cerere incidentală, iar nu și de reclamantă, care figurează într-o asemenea

calitate numai în acțiunea principală.

Prin încheierea din 29

martie 2007, judecătoria a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâților

L.M., I.E. și I.N., însă potrivit art. 105 alin. (1) C. proc. civ. actele de procedură

îndeplinite de o instanță necompetentă sunt nule. De aceea, în mod corect după declinarea

competenței în favoarea sa tribunalul a reținut în continuare calitatea acestora

de părți în litigiu.

Este în schimb întemeiată

critica referitoare la faptul că tribunalul a respins acțiunea în contradictoriu

cu persoane decedate anterior introducerii acțiunii, fără capacitate de folosință

(L.M., I.E. și I.N.).

Astfel, exercitarea acțiunii

civile în justiție presupune mai multe condiții: formularea unei pretenții, existența

capacitații procesuale, a calității procesuale și a interesului, aceste cerințe

trebuind întrunite în mod cumulativ și verificate în această ordine.

În acest sens, art. 41

C. proc. civ. prevede că poate fi parte în judecată „orice persoană care are folosința

drepturilor civile”. Capacitatea procesuală de folosință nu este astfel decât aplicațiunea

pe plan procesual a capacității civile de folosință, definită de art. 5 din Decretul

nr. 31/1954 ca fiind „capacitatea de avea drepturi și obligații”. Capacitatea procesuală

de folosință este deci acea parte a capacității procesuale care constă în aptitudinea

unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual.

Potrivit art. 7 alin.

(1) din Decretul nr. 31/1954, în cazul persoanelor fizice capacitatea de folosință

începe la nașterea lor și încetează la moartea lor.

Din adresele nr. A1.

din 18 ianuarie 2007 și A2 din 13 martie 2007 emise de Inspectoratul Național pentru

Evidența Persoanelor rezultă că decesul pârâtei L.M. a fost înregistrat la nr.

N1. în registrele de stare civilă ale Primăriei Sectorului 1 București, decesul

pârâtului I.N. a fost înregistrat la nr. 236/2003 în registrele de stare civilă

ale Primăriei Sectorului 1 București și decesul pârâtei I.E. a fost înregistrat

la nr. N2. în registrele de stare civilă ale Primăriei Sectorului 5 București, intervenind

la 7 ianuarie 2006 conform extrasului pentru uz oficial eliberat de instituția respectivă,

situație în care la data introducerii acțiunii în privința acestora nu era îndeplinită

condiția existenței capacității de folosință.

II.1. Prin articolul unic

din Legea nr. 2448 bis din 4 iunie 1922: „A.I.T.I.M. din România se recunoaște de

persoană morală, conform alăturatelor statute”. În același M. Of. din 17 noiembrie

1922 a fost publicat și Statutul A.I.T.I.M., scopul său, stabilit prin art. 3, fiind

acela de apărare în mod solidar a intereselor breslei care se grupează în jurul

ei; prin art. 4 s-a prevăzut că pot face parte din asociație inginerii de mine,

precum și inginerii de alte specialități, metalurgii, geologii și tehnicienii a

căror ocupație este în legătură cu industria minieră. Conform art. 6 alin. (4):

„În caz de disolvare, averea asociației va trece la o instituție sau asociație cu

scopuri similare, în condițiile ce se vor fixa de adunarea generală de disolvare”.

În numărul 4 din anul

1934 al revistei „A.M.R.” a fost publicată o fotografie cu mențiunea că este vorba

despre imobilul „A.I.T.I.M.” cumpărat la București, str. L.C. În numărul 7 din 1935

al aceleiași reviste a fost publicat un proces-verbal al Ședinței Comitetului Secțiunei

din 3 iunie 1935, în care s-a consemnat că: „D-l inginer T.M., cerând informațiuni

asupra situația imobilului Asociației noastre, d-l Președinte arată că acest imobil

este complet achitat, producând venit prin închiriere celor 2 apartamente”. De asemenea,

în numărul 8 din anul 1835 a fost publicat raportul cenzorilor A.I.T.I.M. pe exercițiul

1934-1935, în „bilanțul general încheiat pe ziua de 31 Decembrie 1934” fiind menționat și imobilul din București, str. L.C., în valoare de 2.380.883 RON.

În același sens, în procesul

verbal nr. PV1. din 18 ianuarie 1943 întocmit de Comisiunea pentru înființarea cărților

funciare în București s-a consemnat că imobilul situat în str. L.C. aparține A.I.T.I.M.,

care l-a dobândit cu titlu de cumpărare în temeiul contractului încheiat cu C.,

T. și F.L. autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. 2547 din 20 februarie 1934.

Tot astfel, în anexa la

Decretul nr. 92/1950 s-a menționat că au fost preluate de la A.I.T.I.M. 2 apartamente

situate în București, str. L.C.

încheierea din 18 octombrie 2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București

în Dosarul nr. 360/PJ/2001, a fost acordată personalitate juridică reclamantei,

Asociația „S.I.P.G.”. Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că actul constitutiv

și statutul asociației sunt încheiate în formă autentică și cuprind mențiunile prevăzute

sub sancțiunea nulității absolute de art. 6 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 26/2000,

că petenta a prezentat dovada eliberată de Ministerul Justiției privind disponibilitatea

denumirii și a dovedit existența sediului și a patrimoniului inițial, că cererea

asociației se încadrează în dispozițiile art. 4 din O.G. nr. 26/2000, reținând astfel

că sunt îndeplinite condițiile pentru constituirea asociației.

În Statutul Asociației

„S.I.P.G.” s-a prevăzut la art. 6 că scopul principal al asociației este crearea

unui parteneriat între specialiștii din asociație și autoritățile publice în fundamentarea

deciziilor și actelor normative emise de acestea privind dezvoltarea și valorificarea

în interes național a resurselor minerale de hidrocarburi și a infrastructurii petro-gaziere

existente cu protejarea mediului ambiant, creșterea competenței profesionale și

a prestigiului internațional al specialiștilor români din activitățile petro-gaziere

prin dezvoltarea relațiilor profesionale; alinierea la standardele și exigențele

mondiale în domeniu, cucerirea unei poziții importante și stabile pe piața hidrocarburilor,

a echipamentelor și serviciilor specializate. S-a arătat că pentru atingerea acestor

deziderate asociația înțelege să folosească mai multe principii, printre care și

preluarea întregului patrimoniu al asociațiilor profesionale cu profil de petrol

și gaze, care au ființat înainte de 1948, și al căror moștenitor declarat este,

în condițiile și limitele prevăzute de lege.

proc. civ., oricine pretinde un drept împotriva unei persoane trebuie să facă o

cerere la instanța competentă. Calitatea procesuală activă presupune deci existența

unei identități între persoana reclamantului și cel care se pretinde titularul dreptului

afirmat în raportul juridic dedus judecății.

Aplicând această regulă

de drept în cazul acțiunii în revendicare, care este, potrivit definiției consacrate

de practica judecătorească și de literatura de specialitate în absența unei definiții

legale, acea acțiune reală prin care proprietarul ce a pierdut posesia unui bun

individual determinat cere instanței să i se stabilească dreptul de proprietate

asupra bunului și să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește fără

a fi proprietar, calitatea procesuală activă aparține în asemenea situații proprietarului

bunului respectiv.

În raport de motivarea

cererii de chemare în judecată, în speță, dovedirea calității de persoană îndreptățită

la obținerea măsurilor reparatorii presupune fie dovedirea de către reclamantă a

identității cu A.I.T.I.M. din România, care figurează în actul de preluare a imobilului

de către stat, fie a calității sale de succesoare a acestei persoane juridice.

În primul rând, nu poate

fi vorba de identitate, având în vedere că Asociației „S.I.P.G.” a luat ființă,

în condițiile art. 28 lit. b) din Decretul nr. 31/1954, abia prin încheierea din

18 octombrie 2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr.

360/PJ/2001.

Sub cel de-al doilea aspect,

se constată că la dosar nu există nicio dovadă în sensul că ar fi intervenit o comasare

prin absorbirea A.I.T.I.M. din România de către reclamantă, în temeiul art. 41

alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, o divizare a patrimoniului asociației înființate

în anul 1922, în baza art. 41 alin. (2), sau o desprindere a unei părți din patrimoniul

primei persoane juridice, ce și-ar fi menținut ființa, urmată de o transmitere a

sa la Asociația „S.I.P.G.” persoana juridică nou înființată, potrivit art. 42 din

același act normativ, fiind de principiu că oricare dintre aceste operațiuni ar

fi presupus acordul ambelor persoane implicate, neputând fi admis ca un subiect

de drept să preia unul sau mai multe bunuri de la un alt subiect de drept prin manifestarea

sa unilaterală de voință, cum este propriul statut. Acest principiu se deduce din

prevederile art. 43 din Decretul nr. 31/1954, care instituie o simetrie între modul

în care încetează de a avea ființă o persoană juridică sau transmite o parte din

patrimoniul său și acela în care s-a înființat.

În legătură cu desprinderea

unei părți din patrimoniul persoanei juridice și transmiterea ei către o altă persoană

juridică, posibilitate recunoscută prin art. 6 alin. (4) din Statutul A.I.T.I.M.

din România, citat anterior, trebuie avut în vedere, în primul rând, faptul că s-a

făcut dovada existenței unei adunări generale de dizolvare care să fi indicat asociația

cu scopuri similare care urmează să preia bunurile din patrimoniul acesteia.

În al doilea rând, această

operațiune nu poate fi realizată nici de către instanță, deoarece, pentru identitate

de rațiune, succesorul unei persoane juridice, în mod similar legatarului, trebuie

să fie desemnat de către persoana al cărei patrimoniu urmează a fi transmis la încetarea

capacității sale de folosință.

În fine, admițând pe baza

aceluiași argument de analogie ce ține de interpretarea logică a normelor juridice

civile că se pune problema de a da eficiență unei dispoziții cu titlu gratuit făcute

în favoarea unei persoane ce urmează a fi aleasă dintr-un cerc restrâns, stabilit

de dispunător (o instituție sau asociație cu scopuri similare), reclamanta nu se

încadrează în această categorie, deoarece domeniul în care activează conform statutului

este industria petroliferă (reglementată de Legea nr. 238/2004), ramură diferită

de cea a industriei miniere, în vederea dezvoltării căreia a acționat A.I.T.I.M.

din România înființată în anul 1922 (reglementată în prezent de Legea nr. 85/2003).

De altfel, această divizare

a industriei extractive este una tradițională și general acceptată. În acest sens,

instanța urmează să ia în considerare definițiile referitoare la domeniul industriei

extractive date prin „Standardul Internațional de Practică în Evaluare 14 - GN 14

- Evaluarea proprietarilor din industria extractivă” de către Comitetul pentru Standarde

Internaționale de Evaluare (IVSC), care este o asociație non profit, formată din

organizații profesionale în domeniul evaluării, la nivel mondial, unite printr-un

singur act constitutiv.

Distinct de acestea, Curtea

mai reține că hotărârea judecătorească prin care s-a acordat personalitate juridică

reclamantei, care nu a fost pronunțată în contradictoriu cu succesorul universal

sau particular al A.I.T.I.M. din România nu poate fi invocată în justificarea transmiterii

bunului în litigiu din patrimoniul acesteia din urmă în cel al reclamantei, deoarece

ea își produce efectele substanțiale (modificarea situației juridice dintre părțile

în litigiu, prin aplicarea regulii de drept la împrejurările de fapt) numai între

părți.

Pe de altă parte, primirea

unor relații privind situația juridică a acestui imobil, din partea Primăriei Municipiului

București și a Arhivelor Naționale ale României nu poate fi considerată o recunoaștere

făcută de stat cu privire la dreptul de proprietate al autoarei reclamantei, deoarece

conform art. 218 C. proc. civ. mărturisirea nu poate privi decât fapte personale

ale părții care o face.

Este de menționat și faptul

că la momentul actual există și o altă asociație care s-a considerat îndreptățită

să obțină restituirea imobilului în litigiu, respectiv A.G.I. din România, a cărei

notificare a fost respinsă prin Dispoziția Primarului General al Municipiului București

nr. 3010 din 24 mai 2004.

Nici celelalte motive

de apel nu sunt întemeiate. Curtea reține în acest sens că art. 261 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ. nu impune ca domiciliile și sediile părților să fie indicate

în practica, iar excepția pusă în discuție de tribunal la termenul din 13 noiembrie

2007 nu a fost cea invocată de pârâtul S.I.A., ce nu putea privi decât partea din

imobil asupra căreia exercită acesta posesia, ci una invocată din oficiu de către

instanță (fiind aplicabil într-o asemenea situație regimul excepțiilor de ordine

publică) fără nicio distincție, deci care s-a referit la întreg imobilul în litigiu.

Împotriva deciziei men

ț

ionate anterior a declarat

recurs reclamanta.

În motivarea recursului

s-au arătat următoarele.

Atât instanța de fond

cât și cea de recurs și-au întemeiat soluția de respingere a cererii, ca urmare

a admiterii excepției lipsei calității procesuale active considerând ca reclamanta

nu a făcut dovada calității de succesor în drepturi al fostei A.I.T.I.M.

La punctul II.3. din decizia

recurata Curtea de Apel consideră că Asociația „S.I.P.G.", nu a făcut dovada

„de persoană îndreptățită la obținerea de măsuri reparatorii", că nu ar fi

îndeplinită condiția de „identitate cu A.I.T.I.M. din România întrucât reclamanta

a luat ființă numai în anul 2001, adică la aproape 80 de ani mai târziu.

Această re

ț

inere este eronată deoarece

art. 62.2 din Ordonanța nr. 26/2000 cu privire la asociații și funda

ț

ii, modificată prin Legea

nr. 246 din 25 iulie 2005 prevede „Aceste bunuri pot fi: transmise către persoane

juridice de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemănător".

Instanța, în mod eronat consideră că nici această condiție (de scop asemănător)

nu este îndeplinită deoarece domeniul în care activează S.I.P.G. este industria

petroliferă (reglementată de Legea nr. 238/2004) ramură diferită de cea a industriei

miniere în vederea dezvoltării căreia a acționat A.I.T.I.M. din România înființată

în anul 1922 (reglementată prezent de Legea nr. 85/2003)".

În susținerea acestei

erori, Curtea a interpretat în mod greșit Standardul internațional de Practică în

Evaluare 14 -GN14 - Evaluarea proprietăților din industria extractivă, elaborat

de către Comitetul pentru Standarde Internaționale de Evaluare, care ar face o diferențiere

între petrol și restul minereurilor excluzându-l chiar din rândul „combustibililor

minerali". Or, Standardul, pe lângă caracterul opțional, general, al standardelor,

se referă la cu totul altceva și anume: la evaluarea comercială a resurselor minerale

și a rezervelor de substanțe utile, care trebuie să îndeplinească algoritmi și metode

de evaluare specifice naturii fizice (solide/­lichide) a fiecărui tip de substanță

utilă extractibilă industrial, insistând asupra faptului că pentru țiței-gaze algoritmii

de evaluare sunt diferiți față de cei ai substanțelor solide și că orice evaluare

trebuie făcută de specialiști din domeniu.

Conform art. 2 din Legea

Minelor din 1924, publicată în M. Of. nr. 143 din 4 iulie 1924, activitățile petroliere

erau și sunt prin natura lor activități miniere. Din documentele existente la dosar

rezultă că majoritatea membrilor fondatori ai A.I.T.I.M. aflați în conducerea Asociației

erau personalități, ingineri de mine care activau în funcții de conducere la societățile

petroliere. Din cuprinsul tabelului „încasările A.I.T.I.M. efectuate de la 15 Iulie

1933 - 15 Februarie 1934" rezultă fără echivoc atât structura A.I.T.I.M.; respectiv

Secțiunile petrolifere ale A.I.T.I.M. de la Moreni, Câmpina, Ploiești, Mislea, Boldești,

Băicoi, iar dintre secțiunile cu minerit pentru minereuri solide: Baia Mare, Brad

ș

i Valea Jiului, pentru

perioada 1932-1934, rezultă următoarele contribuții: Secțiunile de petrol 95.950

RON Secțiunile cu minerit pentru solide 31.700 RON.

În privința inexistenței

unei adunări generale de dizolvare a A.I.T.I.M., motiv susținut de instanța de apel

pentru a justifica admiterea excepției calității procesuale active, instanța a făcut

abstracție de perioada de după 23 august 1944, în care societățile petroliere și

miniere au trecut sub autoritatea U.R.S.S. prin S.P., S.G.; S.C., etc; de împrejurarea

că societățile au fost abuziv naționalizate, - corpul tehnic a fost îndepărtat din

întreprinderi și , în cea mai mare parte arestați, autoexpatriați sau decedați.

Aceste evenimente istorice au făcut imposibilă desființarea legală a Asociației,

iar activitatea sa nu a mai putut fi reluată decât prin S.I.P.G., în condițiile

specifice în anul 2001. Din anul 2002 S.I.P.G. a început editarea Revistei lunare

a A.I.T.I.M. „Monitorul Petrolului Românesc", sub denumirea de „Monitorul de

Petrol și Gaze" , cu același conținut. (ISSN nr. 1583-0322.) din care anexează

primul și ultimul număr. Precizează că mineritul tradițional pentru cărbuni și minereuri

a fost în cea mai mare parte restructurat sau subvenționat, astfel că deși unitățile

respective au fost invitate să se înscrie ca membri colectivi ai S.I.P.G., situația

lor financiară de până în prezent nu le-a permis, în schimb, o serie de specialiști

ai acestora sunt „membri individuali" ai S.I.P.G.

În realitate, membrii

celor două Asociații erau și sunt ingineri de aceeași specialitate (ingineri și

tehnicieni minieri - la vremea respectivă ingineria minieră nu se specializase pe

categorii de substanțe minerale utile așa cum vom demonstra mai jos, cum de altfel

este bine cunoscut) și deci, sub aspectul personalului asociat există identitate,

iar structura A.I.T.I.M. arată că activitatea S.I.P.G. nu numai că este asemănătore

cu cea a A.I.T.I.M., dar este identică și continuatoare a scopurilor acesteia și

este moștenitoare îndreptățită la patrimoniul fostei A.I.T.I.M., ceea ce a fost

de fapt confirmată prin hotărârea Judecătoriei sector 1, prin decizia de aprobare

a Statutului S.I.P.G. și care are autoritate de fapt judecat.

Mai mult decât atât, în

conformitate cu art. 60 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 modificată prin Legea

nr. 246 din 25 iulie 2005: „în cazul dizolvării asociației sau fundației, bunurile

rămase în urma lichidării nu se pot transmite către persoane fizice" și, conform

statului A.I.T.I.M. din România art. 6, alin. (4): „în caz de dizolvare, averea

asociației va trece la o instituție sau asociație cu scopuri similare, în condițiile

ce se vor fixa de adunarea generală de dizolvare". Or, această prevedere este

clar încălcată prin atribuirea abuzivă a spațiului A.I.T.I.M. unor persoane fizice,

iar Curtea, în mod implicit, confirmă această ilegalitate.

În drept, invocă disp.

art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (3) și alin. (6) C. proc. civ.

La termenul din 30

octombrie 2012 intimatul-pârât S.I.A. a invocat nulitatea recursului întrucât nu

cuprinde critici de nelegalitate, care să poată fi încadrate în prevederile

art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte a constatat

nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Având în vedere că în

motivarea recursului s-a invocat gre

ș

ita interpretare a unor prevederi legale, a

ș

a cum se va detalia mai

jos, motive care pot fi încadrate în prevederile art. 304 alin. (1) pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul

S.I.A.

În ceea ce prive

ș

te recursul de fa

ț

ă, Înalta Curte a re

ț

inut că obiectul ac

ț

iunii, formulată la data

de 6 iulie 2006, îl constituie revendicarea unui imobil na

ț

ionalizat prin aplicarea

Decretul nr. 92/1950, în temeiul dreptului comun, art. 480

ș

i urm. C. civ.

A

ș

a cum rezultă din răspunsul

reclamantei la întâmpinarea formulată în fa

ț

a primei instan

ț

e de către S.I.A., aceasta nu a formulat

notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât ar fi aflat în cursul anului 2006

despre imobilul în cauză că a fost na

ț

ionalizat de la A.I.T.I.M.

Recurenta reclamantă î

ș

i justifică în spe

ț

ă calitatea procesuală

activă prin încheierea din 18 octombrie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 prin care

i-a fost acordată personalitate juridică, coroborată cu Statutul asocia

ț

iei, în cadrul căruia

la art. 8 s-a prevăzut dreptul de a prelua și patrimoniul Asocia

ț

iei Inginerilor și Tehnicienilor

din Industria Minieră, asocia

ț

ie de la care a fost na

ț

ionalizat imobilul în cauză în temeiul

Decetul nr. 92/1950.

În mod evident, atâta

timp cât recurenta reclamantă s-a înfiin

ț

at în 2001 nu este aceeași persoană juridică cu

A.I.T.I.M., asocia

ț

ie de la care a fost na

ț

ionalizat imobilul în

cauză în temeiul Decetul nr. 92/1950.

Faptul că în statutul

reclamantei s-a inserat ca obiectiv recuperarea imobilelor care au fost proprietatea

A.I.T.I.M.

ș

i că aceasta ar fi continuatoarea

acestei asocia

ț

ii nu este suficient pentru

a face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză, statutul reprezentând

doar un acord al asocia

ț

ilor, oricine putând să

creeze o astfel de asocia

ț

ie prin care să î

ș

i stabilească un astfel

de obiectiv.

Dovada în acest sens o

reprezintă chiar existen

ț

a unei alte asocia

ț

ii care s-a considerat

îndreptă

ț

ită la restituirea aceluia

ș

i imobil,

ș

i anume A.G.I. din România,

care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, notificare respinsă prin

decizia nr. 3010/2004 a Primarului General al municipiului Bucure

ș

ti.

Legea nr. 10/2001 con

ț

ine reglementări speciale

în cadrul art. 3 alin. (1) lit. c) în ceea ce prive

ș

te restituirea imobilelor

na

ț

ionalizate de la persoanele

juridice după data de 6 martie 1945 în sensul că „îndreptățirea la măsurile reparatorii

prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană

juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca

activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 -

22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie

1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică

cu cea desființată sau interzisă.

Trecând peste faptul că

reclamanta în cauză nu a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 (chiar

cu depă

ș

irea termenului, numai

în cadrul acelei proceduri putându-se verifica dacă reclamanta poate fi repusă în

termenul de decădere prevăzut de această lege pentru formularea notificării), fapt

care ar fi putut atrage aplicarea dispozi

ț

iilor speciale ale acestei legi în ceea ce prive

ș

te modalitatea de probare

a transmiterii drepturilor asupra imobilelor care fac obiectul acestei legi, reclamanta

nici nu a făcut dovada existen

ț

ei unei hotărâri judecătore

ș

ti, prin care să se constate că este aceeași

persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.

Încheierea din 18

octombrie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 prin care i-a fost acordată personalitate

juridică nu poate avea valoarea unei hotărâri judecătore

ș

ti, prin care să se constate

că este aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă, în sensul

art. 3 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 10/2001, având în vedere că obiectul

acelei cereri nu a fost acela de a se face verificări sub aspectul îndeplinirii

condițiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 10/2001,

ci dacă actul constitutiv

ș

i statutul con

ț

in men

ț

iunile prevăzute de art. 6 alin. (2) și (3) din

O.G. nr. 26/2000

ș

i dacă s-au făcut celelalte

dovezi prevăzute la art. 4 din aceea

ș

i Ordonan

ț

ă pentru a se acorda personalitate juridică asocia

ț

iei.

Întregul ra

ț

ionament din recurs se

axează pe modul în care pot fi transmise bunurile unei asocia

ț

ii

fără scop patrimonial

potrivit O.G. nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociații și fundații, în

condi

ț

iile în care

A.I.T.I.M., care de

ț

inea imobilul în cauză

înainte de trecerea acestuia în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950,

nu mai exista la data intrării în vigoare a acestui act normativ, și cu atât mai

pu

ț

in în octombrie 2001,

când a dobândit personalitate juridică reclamanta.

Ca atare, sunt nerelevante,

în ceea ce prive

ș

te stabilirea calită

ț

ii procesuale active a

reclamantei, argumentele acesteia în sensul existen

ț

ei scopului asemănător

între asocia

ț

iile care activează în

industria minieră (cum era A.I.T.I.M.)

ș

i cea petroliferă (cum este reclamanta)

ș

i cele privind justificarea

inexisten

ț

ei unei hotărâri de dizolvare

a A.I.T.I.M. în contextul perioadei ce a urmat datei de 23 august 1944.

De asemenea, sunt nerelevante

sus

ț

inerile recurentei reclamante

în sensul încălcării art. 60 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 prin transmiterea imobilelor

care au apar

ț

inut A.I.T.I.M. în proprietatea

unor persoane fizice, având în vedere pe de o parte că această ordonan

ț

ă nu era în vigoare la

data dizolvării A.I.T.I.M., iar pe de altă parte imobilul în cauză a trecut în proprietatea

unor persoane fizice nu ca urmare a aplicării dispozi

ț

iilor legale referitoare

la dizolvarea asocia

ț

iilor fără scop patrimonial,

ci în temeiul Legii nr. 112/1995, în condi

ț

iile în care imobilul se afla în proprietatea

statului prin aplicarea Decretul nr. 92/1950.

De altfel, aceste considerente

țin de fondul litigiului, de aprecierea valabilită

ț

ii titlului de proprietate

al pârâ

ț

ilor persoane fizice,

or, în speță nu s-a ajuns la această fază a litigiului, ac

ț

iunea fiind solu

ț

ionată în temeiul excep

ț

iei lipsei calită

ț

ii procesuale active.

Argumentele instan

ț

ei de apel, legat de faptul

că reclamanta nu este o asocia

ț

ie cu scopuri similare bazat pe faptul că domeniul industriei

petrolifere face parte dintr-o ramură diferită de cea a industriei miniere, în care

a activat A.I.T.I.M. sunt argumente subsidiare celor re

ț

inute în principal, în

sensul că reclamanta nu a făcut dovada nici a identității cu A.I.T.I.M. din România,

care figurează în actul de preluare a imobilului de către stat (raportat la momentul

la care a luat fiin

ț

ă reclamanta), nici a

calității sale de succesoare a acestei persoane juridice, ca urmare a unor raporturi

juridice directe dintre cele două asocia

ț

ii (comasare prin absob

ț

ie, tranmitere cu titlu

gratuit, etc.), constatări care nu au fost contestate de către recurentă.

În lipsa dovedirii primei

condi

ț

ii, conform celor expuse

anterior, este inutilă analizarea următoarei condi

ț

ii de transmitere a bunurilor

de la o asocia

ț

ie la alta,

ș

i anume a existen

ț

eiscopului identic sau

asemănător al celor două asociații.

În consecin

ț

ă, în temeiul art. 312

alin. (1) raportat la art. 304 alin. (1) pct. 9

ș

i art. 316 raportat la art. 295 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului invocată de intimatul S.I.A.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Asociația S.I.P.G. împotriva deciziei nr. 6/A din 12 ianuarie

2012 a Curții de Apel București, secția III-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie

2012.