ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1409/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta

Casa de Cultură a Studenților Ploiești a invocat, în cadrul unui litigiu aflat

pe rolul Judecătoriei Ploiești și care avea ca obiect evacuarea Casei de

Cultură a Studenților Ploiești la cererea reclamantei, din imobilul situat în

Ploiești, județul Prahova, excepția de nelegalitate a Ordinului M.E.C.T. nr.

3.276/2004.

Inițial, prin Încheierea din 8 octombrie 2010

a Judecătoriei Ploiești a fost sesizat Tribunalul Prahova cu soluționarea

excepției de nelegalitate, iar cauza a fost suspendată până la soluționarea

excepției de nelegalitate, dar, ulterior, cauza a fost înregistrată la Curtea

de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, ca urmare a

declinării competenței prin Sentința nr. 594 din 13 septembrie 2011 a

Tribunalului Prahova.

Prin Sentința nr. 347 din 12 decembrie 2011 a

Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, a fost

respinsă excepția de nelegalitate a Ordinului M.E.C.T. nr. 3.276/2004 ca

inadmisibilă și a fost obligată reclamanta la plata sumei de 1.240 RON

cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat către pârâta Universitatea

de Petrol și Gaze Ploiești.

În motivarea soluției, instanța de fond a

reținut că Ordinul nr. 3.276/ 2004 a fost emis la 23 februarie 2004 iar Legea

nr. 554/2004 a intrat în vigoare la 6 ianuarie 2005, iar potrivit art. 1 C.

civ., dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 se aplică actelor

administrative individuale comunicate sau publicate după data intrării ei în

vigoare, respectiv după 6 ianuarie 2005, până la această dată fiind aplicabile

dispozițiile legislației în vigoare la data respectivă care nu reglementau

instanței excepția de nelegalitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

Casa de Cultură a Studenților Ploiești, solicitând admiterea recursului,

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

A fost invocat motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și s-a considerat că hotărârea este nelegală

pentru că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a

prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu art. 4 din Legea nr.

554/2004 excepția de nelegalitate poate fi invocată oricând, iar prin invocarea

excepției de nelegalitate cu privire la acte administrative intrate în vigoare

anterior apariției Legii nr. 554/2004 nu se încalcă principiul

neretroactivității legii deoarece:

- legalitatea se analizează în raport de

prevederile legale în vigoare la momentul intrării în vigoare a actului

administrativ contestat;

- se admite că excepția de nelegalitate a

actului administrativ cu caracter normativ poate fi invocată, indiferent de

data emiterii acestora;

- este vorba de un efect viitor (nașterea litigiului)

al unei situații juridice trecute (intrarea în vigoare a actului

administrativ), astfel că litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile legale în

vigoare la data nașterii litigiului.

Prin analizarea excepției de nelegalitate a

unui act administrativ emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004

nu se încalcă nici principiul securității raporturilor juridice și nici

jurisprudența CEDO sau a Curții de Justiție de la Luxembourg deoarece acest

principiu nu poate implica promovarea unui drept prin intermediul unei

ilegalități.

Referitor la practica Înaltei Curți în

materie, s-a considerat că există o discriminare între persoanele vătămate prin

acte administrative intrate în vigoare după apariția Legii nr. 554/2004 - când

se admite invocarea excepției de nelegalitate) și cele intrate în vigoare

anterior.

Excepția de nelegalitate se constituie

într-un mijloc eficient de apărare, justificat de exigențele unui proces

echitabil și este în acord cu dispozițiile art. 126 alin. (6) din Legea

fundamentală.

Intimații M.E.C.T.S. și Universitatea de

Petrol și Gaze Ploiești au formulat întâmpinări și au solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

După examinarea motivelor de recurs, a

dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul

pentru următoarele considerente:

În cauză a fost invocată excepția de

nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual emis anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 și pentru acest motiv a fost respinsă

de instanța de fond.

Într-adevăr, conform art. 4 din Legea nr.

554/2004, modificată "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu

caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată

oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea

părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ

depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată,

instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza; încheierea

de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi

de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi

atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care

instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de

contencios administrativ competentă să o soluționeze și nici atunci când

excepția de nelegalitate a fost invocată în cauze penale".

Deși în motivele de recurs se arată că prin

aceste dispoziții nu se încalcă principiul procesului echitabil sau al

securității raporturilor juridice, totuși se constată că actul administrativ a

cărui nelegalitate este invocată este emis anterior intrării în vigoare a Legii

nr. 554/2004.

Pe acest aspect, este de menționat faptul că

instanța constituțională, prin deciziile nr. 425 și nr. 426 din 10 aprilie

2008, a apreciat că art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2) teza finală din Legea

contenciosului administrativ sunt constituționale, în raport de prevederile

art. 1, art. 5, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art.

21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală a țării.

Însă, în ceea ce privește cele două norme din

dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept al invocării excepției de

nelegalitate, trebuie precizat faptul că judecătorului național îi revine rolul

de a aprecia, conform art. 20 alin. (2) din Constituție, în legătură cu

eventuala prioritate a tratatelor ce reglementează drepturile fundamentale ale

omului la care România este parte.

În acest sens, judecătorul național, în

calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are

obligația de a "asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției),

asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația

națională, fără să fie nevoie să asigure abrogarea acesteia de către

legiuitor" (a se vedea CEDO, hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru

Popescu contra României, nr. 2, M. Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007).

Așadar, prin raportare la normele Convenției

Europene a Drepturilor Omului și la jurisprudența instanței de la Strasbourg,

Înalta Curte va aprecia că se impune înlăturarea aplicării în speța de față a

dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2) teza finală din Legea

contenciosului administrativ, modificată, care permit cenzurarea, fără limită

în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor

administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în

vigoare a acestei legi, reținând că aceste norme interne contravin unor

principii fundamentale convenționale a căror respectare asigură exercițiul real

al drepturilor fundamentale ale omului.

În concret, normele aflate în discuție,

întrucât permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter

individual emise înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004,

încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 CEDO, precum și de

art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma

atingerii aduse principiului securității juridice.

Pentru a nu permite ca promovarea unui drept

să se facă prin intermediul unei ilegalități, trebuie amintit că și anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, se putea invoca excepția de

nelegalitate, dar în fața instanței de fond învestită cu soluționarea pe fond a

litigiului, iar efectul admiterii acesteia constă în înlăturarea, la

soluționarea cauzei, a efectelor unui act administrativ cu nesocotirea legii.

În consecință, o astfel de excepție poate fi

cercetată de instanța în fața căreia a fost invocată ca mijloc de apărare, dacă

vizează un act administrativ emis anterior intrării în vigoare a Legii nr.

554/2004, dar nu poate fi analizată de către instanța de contencios

administrativ pe calea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel că nu

se încalcă principiul dreptului la un proces echitabil.

Apreciind că soluția instanței de fond este

legală și temeinică, nefiind dată cu aplicarea greșită a legii, în baza art.

312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins

recursul ca nefondat.

În baza art. 274 C. proc. civ. va fi obligată

recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimata Universitatea

Petrol și Gaze Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Casa

de Cultură a Studenților Ploiești împotriva Sentinței nr. 347 din 12 decembrie

2011 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Obligă recurenta la plata cheltuielilor de

judecată către intimata-pârâtă Universitatea Petrol și Gaze Ploiești în sumă de

1.000 RON.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

martie 2012.

Procesat de GGC - AM