ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1321/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1321/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei civile de fața, constată următoarele; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găiești la data de 15 aprilie 2013, după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., petenta Direcția Silvică Argeș, Ocolul Silvic T. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul V.M.R., înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității. În motivarea cererii, petenta a arătat că în termenul de 30 de zile intimatul nu a făcut dovada achitării amenzii și nu există posibilitatea executării silite. În drept, petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 și art. 405 alin. (2) C. proc. civ.
Prin sentința nr. 2483 din 26 noiembrie 2013, Judecătoria Găiești și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Topoloveni. Pentru a decide astfel, instanța Judecătoriei Găiești a reținut că, potrivit art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, cu modificările ulterioare, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității și cum contravenția a fost săvârșită pe raza teritorială a Judecătoriei Topoloveni, în raport de H.G.
nr. 337/1993, această instanță este competentă să soluționeze acțiunea. Judecătoria Topoloveni, astfel învestită, la rândul său, prin sentința civilă nr. 154 din 6 februarie 2014, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găiești și, constatând ivit conflictul negativ de competență, l-a înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20 februarie 2014, fiind fixat termen pentru soluționarea conflictului negativ de competență la 5 martie 2014, La termenul de judecată din 5 martie 2014, Înalta Curte, verificând lucrările cauzei, a constatat că minuta sentinței pronunțate la data de 26 noiembrie 2013 de Judecătoria Găești în Dosarul nr. 1411/232/2013 (Dosarul nr. 1411/232/2013 al Judecătoriei Găiești) nu coincide cu dispozitivul sentinței nr. 2483 din 26 noiembrie 2013 a Judecătoriei Găiești, în forma tehnoredactată (Dosarul nr. 1411/232/2013 al Judecătoriei Găiești). Astfel, în timp ce minuta sentinței are următorul conținut: „Admite cererea.
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 RON aplicată prin procesul-verbal de contravenție întocmit de Direcția Silvică Argeș, Ocolul Silvic T., cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 100 ore. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2013.”, dispozitivul sentinței tehnoredactate are un cu totul alt conținut, respectiv: „Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Găești. Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petenta Direcția Silvică Argeș, Ocolul Silvic T., cu sediul în localitatea T., județul Argeș, în contradictoriu cu intimatul V.M.R., cu domiciliul în comuna L., sat S., județul Dâmbovița, în favoarea Judecătoriei Topoloveni, județul Argeș.
Fără cale de atac”, aceste soluții regăsindu-se în această formă și în ECRIS, programul de evidență informatizată al instanțelor. Dată fiind existența neconcordanței dintre minuta sentinței pronunțate de Judecătoria Găiești și dispozitivul sentinței tehnoredactate, care se referă la două soluții diferite, Înalta Curte a constatat că nu poate examina conflictul negativ de competență cu a cărei soluționare a fost învestită și, în vederea clarificării situației relevate, Înalta Curte a amânat judecata cauzei la termenul din 7 mai 2014, dispunând trimiterea Dosarului nr. 1411/232/2013 al Judecătoriei Găiești la această instanță în vederea clarificării neconcordanței menționate, urmând ca, după îndreptarea erorii, dosarul să fie restituit Înaltei Curți.
Prin încheierea din 28 aprilie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 1411/232/2013, Judecătoria Găiești a dispus, în temeiul art. 442 din noul C. proc. civ., îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 2483, pronunțată la data de 26 noiembrie 2013 de Judecătoria Găești, în Dosarul nr. 1411/232/2013, în sensul că în loc de: „Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Găești. Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petenta Direcția Silvică Argeș, Ocolul Silvic T., cu sediul în localitatea T., județul Argeș, în contradictoriu cu intimatul V.M.R., cu domiciliul în comuna L., sat S., județul Dâmbovița, în favoarea Judecătoriei Topoloveni, județul Argeș.
Fără cale de atac. Pronunțată în ședință, publică, azi 26 noiembrie 2013”, se va citi, conform minutei întocmite potrivit art. 401 din noul C. proc. civ.: Admite cererea formulată de petenta Direcția Silvică Argeș, Ocolul Silvic T., cu sediul în localitatea T., județul Argeș, în contradictoriu cu intimatul V.M.R., cu domiciliul în comuna L., sat S., județul Dâmbovița și în consecință: Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 RON aplicată prin procesul-verbal de contravenție silvică întocmit de Direcția Silvică Argeș, Ocolul Silvic T., cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 100 ore, maxim 3 ore/zi, iar în zilele nelucrătoare 6-8 ore/zi conform necesităților existente la Primăria comunei L., județul Dâmbovița.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la data de 26 noiembrie 2013.” Având în vedere că eroarea materială din dispozitivul sentinței civile nr. 2483 pronunțată la data de 26 noiembrie 2013 de Judecătoria Găești, în Dosarul nr. 1411/232/2013 a fost îndreptată conform încheierii pronunțate la data de 28 aprilie 2014, Înalta Curte constată că între Judecătoria Găiești și Judecătoria Topoloveni nu există nici un conflict de competență, astfel că va trimite cauza instanței inițial învestite, Judecătoria Găești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată inexistența conflictului negativ de competență. Trimite cauza instanței inițial învestite, Judecătoria Găești. Definitivă. Decizia se va comunica părților. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.