ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 795/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 18 februarie 2010, SC P.T. SRL Sibiu a chemat în judecată D.G.F.P. Sibiu - A.I.F., solicitând anularea deciziei de impunere nr. 674 din 08 septembrie 2009, a raportului de inspecție fiscală nr. 8583 din 08 septembrie 2009 și a deciziei nr. 187 din 14 noiembrie 2009 emise în soluționarea contestației, cu consecința exonerării societății de plata debitului de 617.723 RON constând în impozit pe profit, impozit pe dividende, TVA și accesorii aferente. Ulterior, la data de 21 iunie 2011, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând anularea parțială a actelor administrative contestate, menținerea datoriei bugetare suplimentare în valoare de 95.729 RON și anularea debitului de 521.994 RON.

Prin sentința nr. 367 din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea precizată ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut referitor la impozitul de profit că este corectă stabilirea de către organul fiscal a cheltuielilor nedeductibile cu amortizarea autovehiculului T., achiziționat în leasing financiar în aprilie 2004 și cesionat în luna mai 2005 altei societăți comerciale, reclamanta pierzând facilitatea fiscală prevăzută la art. 24 alin. (12) C. fisc., privind dreptul deducerii unei cheltuieli cu amortizarea de 20% din valoarea mijlocului fix. Instanța a mai constatat că reclamanta a încălcat regimul deductibilității fiscale a cheltuielilor de deplasare înregistrate în luna septembrie 2005, neputându-se justifica efectuarea lor în scopul realizării de venituri impozabile.

Referitor la cheltuielile efectuate în perioada octombrie 2004 - august 2005 cu achiziționarea de materiale de construcție, instalații și obiecte sanitare, sentința a stabilit că operațiunile efectuate nu pot fi încadrate ca reprezentând investiții la imobilul ce face obiectul contractului de închiriere întrucât, pe de o parte, hala, pentru care s-a primit autorizație de construire în anul 2003, era finalizată la data încheierii contractului de locațiune, 12 iunie 2006 iar pe de altă parte, era proprietatea administratorului societății. Cu privire la taxa pe valoarea adăugată și majorările de întârziere aferente, instanța a menținut constatările organului de control, reținând că în mod corect a fost exclusă de la deducere TVA aferentă facturilor înregistrate în evidența contabilă a anilor 2004-2005, reprezentând cheltuieli cu achiziționarea materialelor de construcții și diverse prestări de servicii pentru care nu se justifică obținerea de venituri.

Referitor la impozitul pe dividende, instanța a stabilit că societatea a înregistrat pe parcursul exercițiilor financiare 2004-2008 achiziții de materiale de construcții și prestări de servicii, în favoarea asociatului unic și care nu au avut un scop economic, astfel încât sumele acordate asociatului și evidențiate prin contul „Debitori diverși” reprezintă dividende pentru care nu s-a declarat impozitul la data la care acestea au fost distribuite, astfel încât impozitul calculat este datorat. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, SC P.T. SRL Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanta a învederat că datoria bugetară suplimentară, stabilită în sarcina societății la suma de 617.723 RON este greșit calculată, probele dosarului fiind eronat apreciate, iar sentința nesocotind prevederile legale aplicabile.

Cu privire la autoturismul T. achiziționat în 2004, reclamanta a arătat că restituirea acestuia în anul 2005 s-a datorat defecțiunilor tehnice, pentru noul autoturism fiind necesară încheierea unui nou contract de leasing și doar pentru prima mașină a fost aplicată facilitatea prevăzută de art. 24 alin. (12) C. fisc. referitoare la deducerea din venituri a amortizării în cota de 20% asupra prețului de achiziție. Sub acest aspect, societatea a făcut referire la raportul de expertiză contabilă, care a concluzionat că operațiunea de cumpărare și novație a primului autoturism a generat atât cheltuieli cât și venituri, dar impactul asupra contului de rezultate a fost profit de 10.345 RON, ceea ce conferă caracter deductibil cheltuielilor efectuate.

Referitor la cheltuielile de deplasare în străinătate constând în indemnizația acordată asociatului și managerului asistent s-a invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 21 alin. (1) C. fisc., deși sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (3) lit. b) din aceeași lege, deplasarea fiind efectuată de salariații societății în interesul serviciului. O altă critică adusă sentinței se referă la nerecunoașterea caracterului deductibil al amortizării investițiilor efectuate în intervalul 2004-2005, deși, astfel cum se susține că s-a demonstrat în cauză, acele investiții au fost făcute la imobile folosite pentru desfășurarea activității comerciale a societății, deținute în baza unor contracte de comodat ori de închiriere.

Reclamanta a susținut de asemenea, că în mod eronat au fost considerate nedeductibile cheltuielile cu dobânzile aferente creditelor bancare luate în perioada 2004-2008 și folosite în activitatea producătoare de venituri, avansurile spre decontare fiind justificate la închiderea anului fiscal, prin dividendele cuvenite asociaților. Cu privire la impozitul pe dividende s-a precizat că în intervalul 2004-2006, societatea a evidențiat și plătit impozitul pe diferența dintre dividendele reale și avansurile spre decontare, respectându-se prevederile art. 7 pct. 12 C. fisc. și pct. 202 din O.M.F.P. nr. 3055/2009 privind procedura de aprobare și distribuire a dividendelor.

Referitor la taxa pe valoarea adăugată, reclamanta a învederat că această obligație de plată a fost greșit menținută, în condițiile în care societatea beneficiază de dreptul de deducere a TVA aferentă materialelor de construcții folosite la realizarea investițiilor, deținând documente justificative, iar bunurile achiziționate fiind destinate operațiunilor taxabile. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că reclamanta nu a respectat regimul fiscal și contabil impus de codul fiscal pentru a beneficia de facilitatea fiscală prevăzută de art. 24 alin. (12). Potrivit acestui text din codul fiscal, contribuabilii care investesc în mijloace fixe amortizabile destinate activităților pentru care sunt autorizați pot deduce cheltuieli de amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare, sub incidența acestor dispoziții intrând și mijloacele fixe achiziționate în baza unui contract de leasing financiar, condiționat de obligația păstrării acestora în patrimoniu cel puțin perioada egală cu jumătate din durata lor normală de utilizare.

În cauză, autoturismul T. achiziționat în aprilie 2004, a fost păstrat în patrimoniul reclamantei doar până în iulie 2005, pierzându-se astfel facilitatea fiscală prevăzută de art. 24 alin. (12) C. fisc., societatea neavând dreptul de a înregistra ca și cheltuială deductibilă valoarea rămasă neamortizată a mașinii cedate în baza contractului de novație. Prin cesionarea contractului de leasing financiar inițial și achiziționarea tot prin leasing a celui de-al doilea autoturism s-au efectuat două acte juridice diferite, facilitatea de amortizare aplicată primului autovehicul neputând fi extinsă asupra celui de-al doilea, cu alte date de identificare, instanța de fond reținând corect că evidența contabilă a mijloacelor fixe se ține pe fiecare bun singular, destinat să îndeplinească în mod independent o funcție distinctă.

Cât privește soluția instanței de a considera ca nedeductibile fiscal cheltuielile efectuate în luna septembrie 2005 cu deplasarea în Austria, Curtea nu poate primi apărarea reclamantei, în condițiile în care nu s-au depus documente care să ateste necesitatea deplasării și legătura cu veniturile realizate de societate. Existența invitației primite de la un partener de afaceri german nu poate determina automat aplicarea prevederilor art. 21 alin. (3) C. fisc., nerezultând scopul comercial al deplasării. Nu este justificată nici critica privind impozitul pe profit stabilit prin neluarea în considerare a sumei de 98.342 RON reprezentând contravaloarea facturilor cu achiziția unor materiale de construcții și lucrări de prestări servicii, instanța de fond motivând înlăturarea apărării reclamantei prin faptul că nu s-a făcut dovada legăturii între cheltuielile efectuate și veniturile obținute din desfășurarea activității din care se realizează veniturile impozabile.

S-a reținut de asemenea corect, în raport de contractele prezentate referitoare la spațiul situat în Sibiu, str. R. și de documentele contabile întocmite, că imobilul se afla în proprietatea administratorului societății, reclamantei recunoscându-i-se dreptul de deducere a cheltuielilor ocazionate de plata chiriei convenite, nefiind însă îndreptățită să-și recupereze aceeași cheltuială și prin intermediul amortizării investițiilor. Instanța de fond a interpretat în mod just prevederile art. 67 alin. (1) C. fisc., potrivit cărora obligația calculării și reținerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor către acționari sau asociați.

Sub acest aspect, rezultă din actele dosarului că pe parcursul perioadei supuse controlului sumele de bani încasate de către asociat cu titlu de avans și nejustificate nu au fost restituite, ci au fost compensate pentru anii 2004-2006 cu dividende de plată, iar întrucât pentru anii 2007-2008 nu au existat astfel de compensări, în mod corect au fost calificate drept dividende distribuite sumele primite ca avans, pentru care societatea datorează impozit potrivit art. 67 alin. (1) C. fisc. coroborat cu pct. 144 din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004. Curtea nu poate primi nici critica privind neadmiterea la deducere a TVA aferentă facturilor reprezentând cheltuieli cu achizițiile de materiale de construcții și diverse prestări de servicii, față de considerentele expuse referitor la impozitul pe profit stabilit suplimentar pentru acele cheltuieli, pentru care nu se justifică obținerea de venituri.

În raport de cele expuse mai sus, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC P.T. SRL Sibiu prin administrator judiciar C.I. împotriva sentinței nr. 367 din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2014.