Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.12.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7790/2013

HOTĂRÂRE
17.12.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7790/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 91 din 11 mai 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, și, în consecință, a anulat adresa din 12 ianuarie 2012 emisă de către pârât și l-a obligat pe acesta să recunoască și să emită rezoluție pozitivă privind avizul de legalitate asupra Cartei Universitare a UMF în temeiul art. 128 alin. (5) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat, în esență, că, toate prevederile Legii nr. 1/2011 sunt incluse în Carta Universitară, că aceasta îndeplinește toate condițiile pentru a fi avizată și recunoscută, iar refuzul pârâtului de a aviza pozitiv Carta UMF apare ca nejustificat.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâtul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (actualmente Ministerul Educației Naționale), susținând că este netemeinică și nelegală, fără a depune, însă, și dovada plății taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate. Or, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. m) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, dovada achitării acestora atașându-se, potrivit art. 302 1 alin. (2) C. proc.

civ., la cererea de recurs. Cum dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus-menționate, iar recurentul nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior, deși a fost citat cu mențiunea timbrării corespunzătoare (dosarul de recurs), devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.

D E C I D E Anulează recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației Naționale împotriva Sentinței civile nr. nr. 91 din 11 mai 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2013. Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6825/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1464 din 29 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inad
ÎCCJ 2013-09-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6136/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele Prin sentința nr. 99 din 8 martie 2012, Curtea de Apel Galați a luat act de renunțarea reclamantului I.F. la judecat în contradictoriu cu Inspectoratul Șco
ÎCCJ 2013-06-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5611/2013
ii de atac exercitate. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului, mai înainte de a cerceta motivele invocate, a constatat că nu s-a achitat taxa de timbru, deși recurentul a fost citat cu mențiunea achitării ta
ÎCCJ 2014-09-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3521/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 73 din 11 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de rec
ÎCCJ 2013-11-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7503/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 725 din 22 octombrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiune
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă