ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.11.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4847/2010

HOTĂRÂRE
09.11.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4847/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 111

din 25 mai 2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a stabilit competența materială de soluționare a

cererii de chemare în judecată formulată de CN A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Cluj,

în contradictoriu cu debitoarea SC G.I. SRL, în favoarea Judecătoriei Turda.

Împotriva acestei hotărâri

pârâta SC G.I. SRL a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Înainte de analiza

motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că deși

recurenta-pârâtă a fost citată cu mențiunea de a depune taxa judiciară de

timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, conform

dovezii anexate la fila 7 a dosarului, aceasta nu și-a îndeplinit această obligație

legală.

În conformitate cu

prevederile art. 11 alin. (1) și (2), coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr.

146/1997, precum și cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru

exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru și

prin depunerea timbrului judiciar.

Aceste taxe se depun

la dosarul cauzei în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen

de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.

În aceste sens sunt

și dispozițiile art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

„La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform

legii”.

De asemenea, potrivit

dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară

de timbru și timbrul judiciar „neîndeplinirea obligației de plată până la

termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.

Astfel fiind, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ. și

ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, va dispune anularea recursului ca

netimbrat.

Anulează recursul

declarat de SC G.I. SRL Cluj împotriva Încheierii nr. 111 din 25 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-06-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6008/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 979 din 6 decembrie 2012, Curtea de Cluj, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantulu
ÎCCJ 2011-06-08
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2239/2011
Asupra recursului de față; Prin sentința nr. 1420 din 1 aprilie 2010, Tribunalul Comercial Cluj a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC L.S.I. SRL Cluj-Napoca, a obligat pârâta SC B.I. SRL Turda să plătească reclam
ÎCCJ 2010-01-14
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 89/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1855 din 6 aprilie 2009, Judecătoria Turda a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a dispus declinarea
ÎCCJ 2013-06-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6009/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 22 noiembrie 2012, Curtea de Cluj, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului, ca neînt
ÎCCJ 2014-12-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4616/2014
și fiscal, prin Sentința nr. 320/CA din 9 octombrie 2013, a admis acțiunea reclamantei SC S.F. SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.P.A. și a anulat Adresa de reziliere nr. X1 din 23 octombrie 2012. Totodată, a obligat pârâta la plata către
Sursă