ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1408/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 23 octombrie 2003 la Tribunalul Comercial Cluj, reclamanta SC P.G. SA cu sediul în Cluj-Napoca a solicitat obligarea pârâtului C.L. CLUJ NAPOCA să-și dea consimțământul la prelungirea contractului de asociere nr. 25/1998, iar în caz contrar sentința să suplinească acest consimțământ. În termen legal pârâtul a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate încetat de drept contractul de asociere încheiat între părți, cu cheltuieli de judecată. Ulterior, reclamanta și-a modificat acțiunea și a pretins obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 DOLARI S.U.A.

investiții efectuate la imobil și stabilirea unui drept de retenție asupra spațiului până la achitarea integrală a acestora. Tribunalul Comercial Cluj, prin sentința civilă nr. 406/2005, a admis în parte acțiunea reclamantei și cererea reconvențională a pârâtului și s-a constatat încetarea contractului de asociere nr. 25/1998 privind imobilul din Cluj-Napoca strada Horea; pârâtul a fost obligat să achite reclamantei echivalentul în lei la data plății a sumei de 200.000 DOLARI S.U.A. reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate la imobil și să-i recunoască reclamantei un drept de retenție asupra imobilului până la achitarea sumei, cu compensarea cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă 266/2005, a anulat ca netimbrată, cererea formulată în apel de către reclamantă pentru acordarea despăgubirilor în sumă de 13.911.972.000 lei; au fost admise apelurile celor două părți și s-a anulat hotărârea instanței de fond; în rejudecare s-a admis în parte acțiunea reclamantei și cererea reconvențională, s-a constatat încetat contractul de asociere și pârâtul a fost obligat la 19.245 DOLARI S.U.A. echivalent în lei la data plății reprezentând contravaloarea lucrărilor de execuție a terasei exterioare și să-i recunoască reclamantei un drept de retenție până la achitarea sumei cu obligarea la 41.273.826 lei vechi cheltuieli de judecată parțiale la instanța de fond, fiind compensate în parte cheltuielile de judecată la instanța de apel.

Prin decizia 2140 din 13 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-au admis recursurile declarate de reclamantă și de pârât împotriva deciziei instanței de apel ce au fost modificate în sensul că au fost admise apelurile ambelor pârâte, s-a desființat sentința civilă nr. 406 din 23 martie 2005 a Tribunalului Comercial Cluj și s-a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond. S-a reținut de instanța de control judiciar că deși în apel s-a stabilit că, judecata la fond a încălcat normele de procedură și că sunt aplicabile dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a soluționat cauza pe fond și prin aceasta a lipsit ambele părți de un grad de jurisdicție.

Tribunalul Comercial Cluj, prin sentința comercială nr. 482 din 5 februarie 2007 pronunțată în fond după casare, a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta SC P.G. SA CLUJ NAPOCA și în întregime cererea reconvențională, a constatat reziliat contractul de asociere nr. 25 din 26 octombrie 1998 și a obligat pe pârât la 57.543,13 lei despăgubiri; a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în Cluj-Napoca str. Horea, cu compensarea cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că pârâtul a comunicat reclamantei intenția de reziliere a contractului de asociere nr. 26 din 26 octombrie 1998 încheiat pe o durată de 5 ani și care a expirat, așa încât acesta față de dispozițiile art. 969 C. civ., nu poate fi obligat la prelungirea convenției încheiate între părți.

Reclamantei i se cuvine numai contravaloarea lucrărilor efectuate la imobilul din litigiu privind extinderea făcută constând în executarea terasei exterioare efectuată cu acordul locatorului. Cererea reclamantei privind acordarea dreptului de retenție nu se poate admite întrucât ea trebuie să fie evacuată din imobil prin ajungerea la termen a convenției. Prin decizia nr. 160 din 12 iulie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului ce a fost schimbată în parte în sensul că pârâtul C.L.M. CLUJ NAPOCA a fost obligat să achite reclamantului suma de 439.129,06 lei despăgubiri.

S-a dispus instituirea unui drept de retenție asupra imobilului situat în Cluj-Napoca str. Horea în favoarea reclamantei până la achitarea de către pârât a acestei sume, s-au menținut restul dispozițiilor sentinței și pârâtul a fost obligat la 6.848,5 lei cheltuieli de judecată parțiale la fond și în apel. S-a respins apelul declarat de pârât împotriva aceleași sentințe. Instanța de apel a reținut că în raport de dispozițiile art. 4 lit. b) din contract, prin care reclamanta și-a asumat obligația să execute lucrările de reparații necesare amenajării spațiului pe cheltuiala sa, acesteia nu i se cuvin contravaloarea cheltuielilor ce au fost efectuate pentru desfășurarea activității comerciale.

Reclamantei, însă, i se cuvine contravaloarea lucrărilor executate pentru reabilitarea spațiului în valoare de 26.879 lei precum și lucrările pentru execuția terasei exterioare care a sporit valoarea imobilului la care se adaugă cheltuieli de proiectare, expertizare, avize și autorizări conform raportului de expertiză efectuat în cauză. Instanța a respins cererea pârâtului privind deductibilitatea cheltuielilor efectuate cu amenajarea spațiului, întrucât aceasta este o facilitate fiscală acordată persoanelor juridice ce efectuează aceste cheltuieli, iar raporturile juridice dintre părți, sunt reglementate de normele dreptului civil. Apelul declarat de reclamantă a fost admis sub aspectul acordării acesteia a dreptului de retenție asupra imobilului și care este în strânsă legătură cu obligația pârâtului privind plata despăgubirilor datorate în baza hotărârii judecătorești.

Împotriva acestei decizii reclamanta și pârâtul au declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și au susținut că a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Referitor la recursul declarat de reclamanta SC P.G. SA cu sediul în Cluj-Napoca Înalta Curte reține următoarele: Recurenta a invocat în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, în sensul că deși reține că o parte din cheltuielile efectuate trebuie să fie restituite de intimatul-pârât, proprietar al imobilului, în momentul cuantificării, omite a le relua nominal și aceasta datorită faptului că aceste cheltuieli efectuate pentru lucrările de execuție a instalațiilor au fost stabilite într-o altă expertiză efectuată de A.G.

Aceste sume trebuiau adăugate la suma de 26.879 lei stabilite de instanța de apel ca fiind datorate reprezentând lucrări pentru reabilitarea spațiului. Criticile recurentei deși sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se referă la stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate de pârât, deci la o problemă de apreciere a probelor administrate de instanță, care vizează aspecte legate de netemeinicia deciziei recurate și nu la nelegalitatea hotărârii, așa încât nu pot fi cenzurate de instanța de control judiciar. A invocat recurenta în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și respectiv art. 4 din contractul de asociere, în sensul că acesta se referea exclusiv la lucrările de reparații a spațiului, iar interdicția de compensare acoperă numai cuantumul chiriei, nu și alte posibilități eventuale de compensare.

Că aceste prevederi contractuale nu îndreptățeau pe pârât să nu restituie la încetarea contractului valoarea îmbogățirii fără just temei a lucrărilor efectuate cu acordul proprietarului și prevăzute la pct. 3 din expertiză în valoare de 161.889 lei noi. S-a susținut că pentru aceleași considerente se impune și restituirea cheltuielilor voluptuorii în valoare de 56.843 lei noi, deoarece au contribuit la creșterea valorii imobilului și care dacă ar fi ridicate, ar exista pericol de distrugere așa cum s-a reținut în raportul de expertiză efectuat în cauză. Recurenta a pretins obligarea intimatului la plata sumei de 926.535 lei reprezentând 482.819 lei cheltuieli efectuate conform expertizei întocmită de I.R.

și 443.716 lei contravaloarea investițiilor de instalații tehnologice și de instalații. Nici aceste critici nu sunt întemeiate. Potrivit art. 4 lit. b) din contractul de asociere nr. 25 din 26 ianuarie 1998, reclamanta SC P.G. SA cu sediul în Cluj-Napoca s-a obligat să execute lucrări de reparații necesare pentru amenajarea spațiului pe cheltuiala proprie, fără pretenții de compensare a chiriei cu contravaloarea reparațiilor. În raport de aceste prevederi contractuale și față de dispozițiile art. 969 alin. (1) și art. 970 C. civ., în mod corect instanța de apel a stabilit că reclamantei nu i se cuvin aceste cheltuieli efectuate pentru amenajarea spațiului în vederea desfășurării activității comerciale și nici cheltuielile voluptuorii având în vedere natura acestora.

A susținut recurenta în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a temeiului acțiunii, care are la bază un fapt juridic licit, respectiv îmbogățirea fără justă cauză sau fără just temei. Că nu a avut în vedere faptul că toate lucrările efectuate de reclamanta pârâtă în ansamblu, au sporit valoarea imobilului, iar contractul de asociere în participațiune a fost încheiat cu C.L. CLUJ în vederea realizării unui profit reciproc și nu pentru îmbogățirea fără just temei cu suma de 500.000 DOLARI S.U.A. a acestuia. Nici această critică nu este fondată având în vedere considerentele reținute la examinarea celor două motive anterioare de recurs.

Ultimul motiv de recurs vizează instituirea dreptului de retenție până la concurența sumei de 926.535 lei noi și care este datorată de pârât, reprezentând contravaloarea lucrărilor de amenajare și investiții efectuate la spațiul ce a constituit obiect al asocierii cu pârâtul și pentru care a existat acordul acestuia. Nu se poate reține această critică având în vedere că pârâtul datorează reclamantei contravaloarea cheltuielilor efectuate la imobilul obiect al asocierii în cuantumul stabilit de instanța de apel și cu argumentele reținute de instanța de recurs în motivarea criticilor recurentei invocate sub acest aspect. Referitor la recursul declarat de pârâtul C.L.M. CLUJ-NAPOCA Înalta Curte reține următoarele: A susținut recurentul în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., că instanța de apel a pronunțat o soluție criticabilă sub aspectul nelegalității în sensul că a reținut că datorează reclamantei suma stabilită conform expertizei dispuse în cauză fără a avea în vedere art. 4 lit. b) din contractul de asociere nr. 25/1998 potrivit cărora reclamanta s-a obligat să execute, pe cheltuială proprie, lucrările de reparații necesare amenajării spațiului. Că în mod greșit experta a reținut că lucrările de reabilitare a canalizării stradale și a curții interioare cad în sarcina proprietarului, fără a avea în vedere că spațiul comercial era racordat la rețelele edilitare. S-a invocat că în ceea ce privește lucrările efectuate pentru amenajarea terasei exterioare, expertiza nu a avut în vedere valoarea declarată de reclamantă la autorizare, nu s-a observat că în unele facturi se menționa numai cumpărarea unor materiale fără a se cunoaște destinația acestora.

Cu privire la sumele reprezentând cheltuielile de proiectare, expertizare și verificare tehnică, avizare și autorizare, în mod greșit instanța de apel a dispus restituirea acestor cheltuieli, care trebuiesc suportate de beneficiar, respectiv de reclamantă. Criticile invocate de recurent în sensul că instanța de apel a ignorat prevederile art. 4 lit. b) din contractul de asociere nr. 25/1998 nu pot fi reținute pentru aceleași considerente avute în vedere de instanța de recurs când a analizat sub același aspect motivul invocat de recurenta-reclamantă.

Celelalte susțineri ale recurentului privind contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamantă și care s-a stabilit în mod greșit că i se cuvin acesteia au fost, de asemenea, avute în vedere atunci când au fost analizate motivele de recurs invocate de reclamantă, și când aceasta a pretins restituirea tuturor cheltuielilor efectuate la imobilul obiect al contractului de asociere nr. 25 din 26 octombrie 1998 încheiat între părți. În al doilea motiv de recurs s-a susținut că în mod greșit i s-a acordat reclamantei dreptul de retenție asupra imobilului, deoarece cheltuielile pe care aceasta pretinde că le-a efectuat nu au sporit valoarea imobilului și nu sunt în conexiune cu creanța acesteia, fiind cheltuieli de întreținere care potrivit clauzelor contractuale cădeau în sarcina reclamantei.

Nici acest motiv nu este întemeiat. Dreptul de retenție este un drept real de garanție imperfect în virtutea căruia cel ce deține un bun mobil sau imobil ce aparține unei alte persoane și pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să rețină și să refuze restituirea bunului, până când creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea ori sporirea valorii lui. Pentru a putea fi invocat dreptul de retenție trebuie îndeplinită o condiție esențială respective, ca datoria pe care deținătorul bunului o pretinde să se afle în conexiune cu bunul, adică să fie „un debitum cum re iunctum”.

În speță, având în vedere dispozițiile art. 1444 C. civ., reclamanta este îndreptățită la acordarea dreptului de retenție asupra imobilului ce a constituit obiectul contractului de asociere nr. 25 din 26 octombrie 1998 dintre părți și care a fost reziliat, până când pârâtul își va îndeplini obligația privind plata cheltuielilor efectuate de reclamantă privind imobilul stabilite de instanța de apel. Nu se poate reține afirmația pârâtului că nu s-a dovedit conexiunea datoriei pretinse de reclamantă și imobilul pe care aceasta îl deține, cât timp din probele administrate în cauză rezultă că lucrările executate de reclamantă la imobil (pentru reabilitarea spațiului sau terasa exterioară) au sporit valoarea imobilului.

În mod corect instanța de apel a reținut că dreptul de retenție este strâns legat de obligația de plată stabilită în urma derulării raporturilor contractuale dintre părți, așa încât faptul că prin hotărârea instanței de fond s-a dispus evacuarea reclamantei din imobil în urma constatării rezilierii contractului de asociere nr. 25/1998, nu determină ineficiența instituirii acestui drept în favoarea reclamantei. Pentru toate aceste considerente urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantă și pârât împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC P.G. SA Cluj Napoca prin lichidator SC J. SRL și pârâtul C.L.M. CLUJ NAPOCA împotriva deciziei nr. 160 din 12 iulie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2008.