ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1408/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1408/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la 23 octombrie 2003 la Tribunalul Comercial Cluj, reclamanta SC P.G.

SA cu sediul în Cluj-Napoca a solicitat obligarea pârâtului C.L. CLUJ NAPOCA

să-și dea consimțământul la prelungirea contractului de asociere nr. 25/1998,

iar în caz contrar sentința să suplinească acest consimțământ.

În termen legal

pârâtul a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate

încetat de drept contractul de asociere încheiat între părți, cu cheltuieli de

judecată.

Ulterior, reclamanta și-a

modificat acțiunea și a pretins obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 DOLARI

S.U.A. investiții efectuate la imobil și stabilirea unui drept de retenție

asupra spațiului până la achitarea integrală a acestora.

Tribunalul Comercial

Cluj, prin sentința civilă nr. 406/2005, a admis în parte acțiunea reclamantei

și cererea reconvențională a pârâtului și s-a constatat încetarea contractului

de asociere nr. 25/1998 privind imobilul din Cluj-Napoca strada Horea; pârâtul

a fost obligat să achite reclamantei echivalentul în lei la data plății a sumei

de 200.000 DOLARI S.U.A. reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate la

imobil și să-i recunoască reclamantei un drept de retenție asupra imobilului

până la achitarea sumei, cu compensarea cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Cluj,

prin decizia civilă 266/2005, a anulat ca netimbrată, cererea formulată în apel

de către reclamantă pentru acordarea despăgubirilor în sumă de 13.911.972.000

lei; au fost admise apelurile celor două părți și s-a anulat hotărârea

instanței de fond; în rejudecare s-a admis în parte acțiunea reclamantei și

cererea reconvențională, s-a constatat încetat contractul de asociere și

pârâtul a fost obligat la 19.245 DOLARI S.U.A. echivalent în lei la data plății

reprezentând contravaloarea lucrărilor de execuție a terasei exterioare și să-i

recunoască reclamantei un drept de retenție până la achitarea sumei cu

obligarea la 41.273.826 lei vechi cheltuieli de judecată parțiale la instanța

de fond, fiind compensate în parte cheltuielile de judecată la instanța de

apel.

Prin decizia 2140 din

13 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-au

admis recursurile declarate de reclamantă și de pârât împotriva deciziei

instanței de apel ce au fost modificate în sensul că au fost admise apelurile

ambelor pârâte, s-a desființat sentința civilă nr. 406 din 23 martie 2005 a

Tribunalului Comercial Cluj și s-a trimis cauza spre rejudecare instanței de

fond.

S-a reținut de

instanța de control judiciar că deși în apel s-a stabilit că, judecata la fond

a încălcat normele de procedură și că sunt aplicabile dispozițiile art. 105 alin.

(2) C. proc. civ., instanța de apel a soluționat cauza pe fond și prin aceasta

a lipsit ambele părți de un grad de jurisdicție.

Tribunalul Comercial

Cluj, prin sentința comercială nr. 482 din 5 februarie 2007 pronunțată în fond

după casare, a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta SC P.G.

SA CLUJ NAPOCA și în întregime cererea reconvențională, a constatat reziliat

contractul de asociere nr. 25 din 26 octombrie 1998 și a obligat pe pârât la

57.543,13 lei despăgubiri; a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în

Cluj-Napoca str. Horea, cu compensarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut că pârâtul a comunicat reclamantei intenția de reziliere a

contractului de asociere nr. 26 din 26 octombrie 1998 încheiat pe o durată de 5

ani și care a expirat, așa încât acesta față de dispozițiile art. 969 C. civ.,

nu poate fi obligat la prelungirea convenției încheiate între părți.

Reclamantei i se

cuvine numai contravaloarea lucrărilor efectuate la imobilul din litigiu

privind extinderea făcută constând în executarea terasei exterioare efectuată

cu acordul locatorului.

Cererea reclamantei

privind acordarea dreptului de retenție nu se poate admite întrucât ea trebuie

să fie evacuată din imobil prin ajungerea la termen a convenției.

Prin decizia nr. 160

din 12 iulie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, s-a admis în parte apelul declarat de reclamanți

împotriva sentinței tribunalului ce a fost schimbată în parte în sensul că

pârâtul C.L.M. CLUJ NAPOCA a fost obligat să achite reclamantului suma de

439.129,06 lei despăgubiri.

S-a dispus

instituirea unui drept de retenție asupra imobilului situat în Cluj-Napoca str.

Horea în favoarea reclamantei până la achitarea de către pârât a acestei sume,

s-au menținut restul dispozițiilor sentinței și pârâtul a fost obligat la

6.848,5 lei cheltuieli de judecată parțiale la fond și în apel.

S-a respins apelul

declarat de pârât împotriva aceleași sentințe.

Instanța de apel a

reținut că în raport de dispozițiile art. 4 lit. b) din contract, prin care

reclamanta și-a asumat obligația să execute lucrările de reparații necesare

amenajării spațiului pe cheltuiala sa, acesteia nu i se cuvin contravaloarea

cheltuielilor ce au fost efectuate pentru desfășurarea activității comerciale.

Reclamantei, însă, i

se cuvine contravaloarea lucrărilor executate pentru reabilitarea spațiului în

valoare de 26.879 lei precum și lucrările pentru execuția terasei exterioare

care a sporit valoarea imobilului la care se adaugă cheltuieli de proiectare,

expertizare, avize și autorizări conform raportului de expertiză efectuat în

cauză.

Instanța a respins

cererea pârâtului privind deductibilitatea cheltuielilor efectuate cu

amenajarea spațiului, întrucât aceasta este o facilitate fiscală acordată

persoanelor juridice ce efectuează aceste cheltuieli, iar raporturile juridice

dintre părți, sunt reglementate de normele dreptului civil.

Apelul declarat de

reclamantă a fost admis sub aspectul acordării acesteia a dreptului de retenție

asupra imobilului și care este în strânsă legătură cu obligația pârâtului

privind plata despăgubirilor datorate în baza hotărârii judecătorești.

Împotriva acestei

decizii reclamanta și pârâtul au declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 7, 8

și 9 C. proc. civ. și au susținut că a fost pronunțată cu aplicarea greșită a

legii.

Referitor la recursul

declarat de reclamanta SC P.G. SA cu sediul în Cluj-Napoca Înalta Curte reține

următoarele:

Recurenta a invocat

în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că hotărârea instanței

de apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, în sensul

că deși reține că o parte din cheltuielile efectuate trebuie să fie restituite

de intimatul-pârât, proprietar al imobilului, în momentul cuantificării, omite

a le relua nominal și aceasta datorită faptului că aceste cheltuieli efectuate

pentru lucrările de execuție a instalațiilor au fost stabilite într-o altă

expertiză efectuată de A.G.

Aceste sume trebuiau

adăugate la suma de 26.879 lei stabilite de instanța de apel ca fiind datorate

reprezentând lucrări pentru reabilitarea spațiului.

Criticile recurentei

deși sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se referă

la stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate de pârât, deci la o problemă

de apreciere a probelor administrate de instanță, care vizează aspecte legate

de netemeinicia deciziei recurate și nu la nelegalitatea hotărârii, așa încât

nu pot fi cenzurate de instanța de control judiciar.

A invocat recurenta

în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., că instanța de apel a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății și respectiv art. 4 din contractul

de asociere, în sensul că acesta se referea exclusiv la lucrările de reparații

a spațiului, iar interdicția de compensare acoperă numai cuantumul chiriei, nu

și alte posibilități eventuale de compensare. Că aceste prevederi contractuale

nu îndreptățeau pe pârât să nu restituie la încetarea contractului valoarea

îmbogățirii fără just temei a lucrărilor efectuate cu acordul proprietarului și

prevăzute la pct. 3 din expertiză în valoare de 161.889 lei noi.

S-a susținut că

pentru aceleași considerente se impune și restituirea cheltuielilor voluptuorii

în valoare de 56.843 lei noi, deoarece au contribuit la creșterea valorii

imobilului și care dacă ar fi ridicate, ar exista pericol de distrugere așa cum

s-a reținut în raportul de expertiză efectuat în cauză.

Recurenta a pretins

obligarea intimatului la plata sumei de 926.535 lei reprezentând 482.819 lei

cheltuieli efectuate conform expertizei întocmită de I.R. și 443.716 lei

contravaloarea investițiilor de instalații tehnologice și de instalații.

Nici aceste critici

nu sunt întemeiate.

Potrivit art. 4 lit. b) din contractul

de asociere nr. 25 din 26 ianuarie 1998, reclamanta SC P.G. SA cu sediul în

Cluj-Napoca s-a obligat să execute lucrări de reparații necesare pentru

amenajarea spațiului pe cheltuiala proprie, fără pretenții de compensare a

chiriei cu contravaloarea reparațiilor.

În raport de aceste

prevederi contractuale și față de dispozițiile art. 969 alin. (1) și art. 970 C.

civ., în mod corect instanța de apel a stabilit că reclamantei nu i se cuvin

aceste cheltuieli efectuate pentru amenajarea spațiului în vederea desfășurării

activității comerciale și nici cheltuielile voluptuorii având în vedere natura

acestora.

A susținut recurenta

în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanța de apel a

făcut o aplicare greșită a temeiului acțiunii, care are la bază un fapt juridic

licit, respectiv îmbogățirea fără justă cauză sau fără just temei. Că nu a avut

în vedere faptul că toate lucrările efectuate de reclamanta pârâtă în ansamblu,

au sporit valoarea imobilului, iar contractul de asociere în participațiune a

fost încheiat cu C.L. CLUJ în vederea realizării unui profit reciproc și nu

pentru îmbogățirea fără just temei cu suma de 500.000 DOLARI S.U.A. a acestuia.

Nici această critică

nu este fondată având în vedere considerentele reținute la examinarea celor

două motive anterioare de recurs.

Ultimul motiv de

recurs vizează instituirea dreptului de retenție până la concurența sumei de

926.535 lei noi și care este datorată de pârât, reprezentând contravaloarea

lucrărilor de amenajare și investiții efectuate la spațiul ce a constituit

obiect al asocierii cu pârâtul și pentru care a existat acordul acestuia.

Nu se poate reține

această critică având în vedere că pârâtul datorează reclamantei contravaloarea

cheltuielilor efectuate la imobilul obiect al asocierii în cuantumul stabilit

de instanța de apel și cu argumentele reținute de instanța de recurs în

motivarea criticilor recurentei invocate sub acest aspect.

Referitor la recursul

declarat de pârâtul C.L.M. CLUJ-NAPOCA Înalta Curte reține următoarele:

A susținut recurentul

în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanța de apel a

pronunțat o soluție criticabilă sub aspectul nelegalității în sensul că a

reținut că datorează reclamantei suma stabilită conform expertizei dispuse în

cauză fără a avea în vedere art. 4 lit. b) din contractul de asociere nr. 25/1998

potrivit cărora reclamanta s-a obligat să execute, pe cheltuială proprie,

lucrările de reparații necesare amenajării spațiului. Că în mod greșit experta

a reținut că lucrările de reabilitare a canalizării stradale și a curții

interioare cad în sarcina proprietarului, fără a avea în vedere că spațiul

comercial era racordat la rețelele edilitare.

S-a invocat că în

ceea ce privește lucrările efectuate pentru amenajarea terasei exterioare,

expertiza nu a avut în vedere valoarea declarată de reclamantă la autorizare,

nu s-a observat că în unele facturi se menționa numai cumpărarea unor materiale

fără a se cunoaște destinația acestora.

Cu privire la sumele

reprezentând cheltuielile de proiectare, expertizare și verificare tehnică,

avizare și autorizare, în mod greșit instanța de apel a dispus restituirea

acestor cheltuieli, care trebuiesc suportate de beneficiar, respectiv de

reclamantă.

Criticile invocate de

recurent în sensul că instanța de apel a ignorat prevederile art. 4 lit. b) din

contractul de asociere nr. 25/1998 nu pot fi reținute pentru aceleași

considerente avute în vedere de instanța de recurs când a analizat sub același

aspect motivul invocat de recurenta-reclamantă.

Celelalte susțineri

ale recurentului privind contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamantă și

care s-a stabilit în mod greșit că i se cuvin acesteia au fost, de asemenea,

avute în vedere atunci când au fost analizate motivele de recurs invocate de

reclamantă, și când aceasta a pretins restituirea tuturor cheltuielilor

efectuate la imobilul obiect al contractului de asociere nr. 25 din 26

octombrie 1998 încheiat între părți.

În al doilea motiv de

recurs s-a susținut că în mod greșit i s-a acordat reclamantei dreptul de

retenție asupra imobilului, deoarece cheltuielile pe care aceasta pretinde că

le-a efectuat nu au sporit valoarea imobilului și nu sunt în conexiune cu

creanța acesteia, fiind cheltuieli de întreținere care potrivit clauzelor

contractuale cădeau în sarcina reclamantei.

Nici acest motiv nu

este întemeiat.

Dreptul de retenție

este un drept real de garanție imperfect în virtutea căruia cel ce deține un

bun mobil sau imobil ce aparține unei alte persoane și pe care trebuie să-l

restituie, are dreptul să rețină și să refuze restituirea bunului, până când

creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu

conservarea, întreținerea ori sporirea valorii lui.

Pentru a putea fi

invocat dreptul de retenție trebuie îndeplinită o condiție esențială

respective, ca datoria pe care deținătorul bunului o pretinde să se afle în

conexiune cu bunul, adică să fie „un debitum cum re iunctum”.

În speță, având în

vedere dispozițiile art. 1444 C. civ., reclamanta este îndreptățită la

acordarea dreptului de retenție asupra imobilului ce a constituit obiectul

contractului de asociere nr. 25 din 26 octombrie 1998 dintre părți și care a

fost reziliat, până când pârâtul își va îndeplini obligația privind plata

cheltuielilor efectuate de reclamantă privind imobilul stabilite de instanța de

apel.

Nu se poate reține

afirmația pârâtului că nu s-a dovedit conexiunea datoriei pretinse de

reclamantă și imobilul pe care aceasta îl deține, cât timp din probele

administrate în cauză rezultă că lucrările executate de reclamantă la imobil

(pentru reabilitarea spațiului sau terasa exterioară) au sporit valoarea

imobilului.

În mod corect

instanța de apel a reținut că dreptul de retenție este strâns legat de

obligația de plată stabilită în urma derulării raporturilor contractuale dintre

părți, așa încât faptul că prin hotărârea instanței de fond s-a dispus

evacuarea reclamantei din imobil în urma constatării rezilierii contractului de

asociere nr. 25/1998, nu determină ineficiența instituirii acestui drept în

favoarea reclamantei.

Pentru toate aceste

considerente urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., să se respingă, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantă și

pârât împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC P.G. SA Cluj Napoca prin

lichidator SC J. SRL și pârâtul C.L.M. CLUJ NAPOCA împotriva deciziei nr. 160

din 12 iulie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 aprilie 2008.