ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2646/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2646/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
SECȚA PENALĂ
Asupra
recursului de față;
În baza
actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 10 din 24
februarie 2009, Tribunalul Dolj, a respins cererea de schimbare a încadrării
juridice din art. 174, 175 lit. c) C. pen., în art. 177 C. pen.
În baza art.
174 rap. la art. 175 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata I.C.A., la 15
ani închisoare.
S-a
aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute
de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, pedeapsă care se va
executa după executarea pedepsei principale.
S-a
aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.
71 și art. 64 C. pen.
A fost
obligată inculpata la plata sumei de 400,73 lei către Spitalul Clinic de
Urgență Craiova, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii
și până la achitarea debitului.
A fost
obligată inculpata la 2.000 lei cheltuieli judiciare din care 1390 lei
reprezentând contravaloarea expertize medico-legale către Institutul de
Medicină Legală Craiova.
Pentru a
pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul
nr. 360/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj din data de 21
ianuarie 2008, a fost cercetată, în stare de libertate, inculpata I.C.A.,
pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, infracțiune prevăzută de art.
174, 175 lit. c) C. pen.
În fapt,
în cursul anului 2006, inculpata I.C.A. s-a deplasat în Spania, împreună cu
mama sa, I.Ș., unde l-a cunoscut pe numitul B.G., cu care a intrat în relație
de concubinaj începând cu luna octombrie 2006. în luna octombrie 2006,
inculpata a rămas însărcinată, aceasta aflând despre sarcină urmare a unui
control ginecologic efectuat în Spania.
În cursul
lunii februarie 2007, inculpata a revenit în România împreună cu mama sa,
urmare a faptului că, locuința din Craiova a mamei inculpatei fusese spartă de
hoți.
La
începutul lunii martie 2007, mai exact în după amiaza zilei de 06 martie 2007,
inculpata s-a deplasat la cabinetul medical aparținând SC B.P. SRL Craiova,
însoțită de mama sa, I.Ș., solicitând efectuarea unui examen ecografic pentru
sarcină, ocazie cu care i s-a comunicat că sarcina are 28-30 săptămâni.
Totodată, atât inculpata, cât și mama sa, au solicitat medicului întreruperea
cursului sarcinii, însă medicul a refuzat acest
lucru,
invocând vârsta prea mare a fătului și posibilitatea intervenirii unor
complicații medicale.
De la această
dată și până în ziua de 06 mai 2007, inculpata nu s-a mai prezentat la nici un
control medical de specialitate și nici nu a înregistrat sarcina la vreo
unitate medicală.
În seara
de 05 mai 2007, inculpata s-a deplasat împreună cu concubinul său la locuința
numitului Cozianu Costel, verișor de gradul doi al inculpatei, unde a fost
organizată o petrecere ocazionată de ziua de naștere a acestuia.
În jurul
orelor 23,00, inculpata a luat hotărârea de a se întoarce la locuința mamei
sale, dat fiind faptul că nu se simțea bine, având dureri abdominale,
concubinul său rămânând în continuare la petrecere.
În
dimineața zilei de. 06 mai 2007, inculpata a dat naștere unui făt de sex
bărbătesc, pe care 1-a aruncat în latrina din curtea locuinței mamei sale.
În jurul
orelor 10:30, având hemoragie puternică, inculpata s-a deplasat cu un taxi la
Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, medicii constatând faptul că
aceasta născuse recent, precum și lipsa fătului.
Cu
ocazia cercetării efectuate la fața locului de către organele judiciare, corpul
noului născut a fost găsit în latrina locuinței mamei inculpatei. Cu ocazia
efectuării necropsiei cadavrului nou-născutului de sex bărbătesc, s-a stabilit
că vârsta intrauterină a acestuia a fost de 263 zile. A fost născut aproape de
termen, a trăit și a respirat puțin timp după naștere (mai puțin de 15 minute).
Moartea
nou-născutului a fost violentă, ea datorându-se asfixiei mecanice prin
obstrucția căilor respiratorii cu materii fecale, iar leziunea de violență
constatată pe corp s-a putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure și nu
are legătură de cauzalitate cu decesul (raport medico-legal de necropsie nr. 1536/A3/2007
al IML Craiova fila - 19-22).
Din
raportul de constatare cu numărul 1587/A1/2007 al I.M.L. Craiova (fila 34) a
rezultat că, după examinarea FOC privind pe inculpată, aceasta prezenta semnele
unei nașteri recente, nașterea putând data din 06 mai 2007. În cauză a fost
dispusă efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, având ca obiective
stabilirea discernământului inculpatei asupra faptelor și consecințelor lor, la
momentul săvârșirii infracțiunii.
Raportul
de expertiză medico-legală psihiatrică cu numărul 1548/A1/2007 al IML Craiova,
a concluzionat că, inculpata I.C.A. prezintă diagnosticul de reacție anxioasă
de situație și are discernământul faptelor și consecințelor .lor. păstrat și
1-a avut și la momentul săvârșirii infracțiunii - 06 mai 2007(fila-33).
Inculpata
nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, susținând că nu a realizat că naște și
că fătul i-ar fi căzut în latrină.
Instanța
de fond a apreciat că, această apărare a inculpatei nu este întemeiată, cu atât
mai mult cu cât aceasta, se afla la prima naștere, ea având cunoștință de
vârsta sarcinii, astfel că a realizat că durerile abdominale din seara zilei de
05 mai 2007 sunt specifice nașterii.
De
asemenea, s-a mai reținut că, urmele de sânge constatate pe oala latrinei nu
indică faptul că nașterea ar fi avut loc în latrină, fiind descoperite doar câteva
picături de sânge, așa după cum rezultă din. procesul verbal de cercetare la
fața locului și planșa foto anexă).
Prima instanță
a apreciat că, în drept, fapta săvârșită de inculpată constituie infracțiunea
de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. c) C. pen.,
iar
nu cea de pruncucidere, prev. de art. 177 C. pen., deoarece din materialul probator
administrat în cauză rezultă neechivoc faptul ca inculpata a urmărit să nu
păstreze copilul.
Totodată,
prima instanță a mai reținut că, intenția inculpatei de a nu păstra copilul
este dovedită atât prin declarația concubinului acesteia, martorul B.G., care
la data de 07 mai 2007 a susținut că „la un moment dat și eu. am fost de acord
cu ea să facă chiuretaj, dat fiind faptul că voiam să ne întoarcem în Spania și
să muncim, iar prezența copilului ne îngreuna existența” cât și din declarația
mamei inculpatei, I.Ș., care la aceeași dată a susținut că „în ziua de 03
martie 2007 m-am deplasat împreună cu fiica mea la cabinetul medical..eu
intenționând să-i cer medicului efectuarea întreruperii sarcinii fiicei mele”.
Mai mult,
chiar inculpata I.C., în depoziția sa dată în fața organului de urmărire penală
la data de 14 mai 2007, în prezența apărătorului ales avocat M.M., a declarat
că la începutul lunii martie 2007, s-a prezentat la cabinetul medicului T. (în
realitate inculpata a fost doar la clinica B.P.) unde a solicitat întreruperea
cursului sarcinii, însă doctorul nu a fost de acord cu întreruperea cursului
sarcinii invocând vârsta prea mare a sarcinii.
De asemenea,
prima instanță a mai reținut că, toate aceste probe coroborate, duc la
concluzia că inculpata a avut cunoștință de vârsta sarcinii pe care o purta, că
nașterea nu a avut loc în latrina din curtea locuinței așa după cum susține
inculpata, ci în casă, fătul fiind ulterior aruncat în latrină și că inculpata
nu a dorit încă de pe perioada - sarcinii păstrarea copilului.
Situația
de fapt se probează cu: procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele
foto, raportul medico-legal de autopsie a cadavrului noului născut, raportul de
constatare medico-legală asupra stării de lehuzie a învinuitei, raportul de
expertiză medico-legală psihiatrică, declarațiile martorilor, declarațiile
învinuitei.
Examinând
actele și lucrările dosarului respectiv - declarațiile martorilor, procesele
verbale de cercetare la fața locului, planșele foto, acte medicale inclusiv
raportul de expertizare medico legală psihiatrică a inculpatei fișa de cazier
judiciar coroborate cu declarațiile acesteia, instanța de fond a reținut vinovăția
inculpatei pentru săvârșirea faptei ce a făcut obiectul trimiterii în judecată.
Instanța
a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea
prevăzută de art. 174, 175 lit. c) C. pen., în infracțiune prev. de art. 177 C.
pen.
În acest
sens s-a reținut că, diferența între infracțiunea de omor calificat și cea de
pruncucidere este dată de starea psihologică produsă în timpul nașterii și
determinată de aceasta, atestată științific în urma unui examen medico-legal de
specialitate. Starea de tulburare la care face referire art. 177 C. pen., se
datorează travaliului, actului fizic al nașterii, care trebuia dovedit, din
probe rezultă clar că aceasta știa că este însărcinată, că în momentul nașterii
a avut simptomele specifice nașterii, având cunoștință de vârsta sarcinii, iar
susținerile sale că nu a realizat că naște și că fătul i-ar fi căzut în latrină
nu sunt susținute de nici o probă.
Or, în
cauză, din raportul de expertiză medico-legal psihiatric nr. 1548/ Al din 14
decembrie 2007 efectuată de I.M.L. Craiova rezultă că inculpata la data
examinării prezenta o reacție depresivă anxioasă situațională având
discernământul faptelor și consecințelor lor păstrat și l-a avut păstrat și la
data de 06 mai 2007.
Prima
instanță a mai apreciat că, susținerile apărării că expertiza psihiatrică nu ar
fi răspuns la punctul 7 din ordonanța de efectuare a acestei expertize sunt
lipsite de relevanță atâta timp cât s-a răspuns clar că inculpata la data
nașterii a avut discernământul păstrat.
Totodată,
s-a mai . apreciat, nici susținerile apărării privind existența dubiului nu pot
fi primite întrucât, așa cum am arătat mai sus, din probele administrate în
cauză respectiv declarațiile martorilor și acte medicale rezultă că aceasta a
avut cunoștință de vârsta sarcinii că durerile abdominale din seara zilei de 05
mai 2007 sunt specifice nașterii, iar susținerea inculpatei că nu a realizat că
naște și fătul i-ar fi căzut în latrină sunt cu de-a dreptul ilare.
Instanța
de fond a reținut că inculpata nu s-a aflat într-o stare de tulburare
pricinuită de naștere în sensul prevederilor art. 177 C. pen. și a acționat cu
intenția de a ucide copilul, fapta săvârșită de aceasta întrunind elementele
constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 174, 175 lit. c) C. pen.
Totodată,
la individualizarea pedepse, instanța de fond a avut în vedere gradul de
pericol social al faptei, criteriile înscrise în art. 72 C. pen., faptul că nu
a recunoscut săvârșirea faptei pe toată perioada desfășurării procesului penal,
faptul că nu este cunoscută cu antecedente penale, vârsta tânără a acesteia.
S-a
apreciat că aplicarea unei pedepse de 15 ani închisoare este în măsură să
îndeplinească scopul educativ preventiv al pedepsei.
A fost
admisă acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgență Craiova.
În
conformitatea cu dispozițiile art. 998 C. civ., raporta la art. 346 C. proc.
civ., instanța de fond a obligat inculpata la plata sumei de 400,73 lei
reprezentând cheltuieli de spitalizare către Spitalul Clinic de Urgență
Craiova, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până
la achitarea debitului.
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și
inculpata I.C.A.
În motivarea
apelului declarat de parchet s-a susținut că aplicarea
:
art. 71-64 C.
pen., prin simpla raportare la dispozițiile Codului penal este neindicată,
având în vedere decizia nr. 76 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, iar pe de altă parte, pedeapsa aplicată este prea mică, în raport
de criteriile, de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.
Inculpata a
arătat m motivele de apel că se impune schimbarea încadrării juridice în art. 177
C. pen., având în vedere actele medicale din care rezultă starea sa de
sănătate, precizând totodată că expertiza psihiatrică efectuată la urmărirea
penală nu a răspuns la obiectivul nr. 7 din ordonanța din 7 mai 2007 a
parchetului - „dacă fapta a fost comisă ca urmare a tulburării, psihice,
specifice nașterii”.
A mai
arătat că nu trebuie confundată existența discernământului la .momentul
comiterii faptei, cu comiterea faptei, ca urmare a tulburării psihice specifice
nașterii.
Totodată,
expertiza psihiatrică efectuată la urmărirea penală nu a avut în vedere fișa de
observare nr. 151 din 10 mai 2007, întocmită la scurt timp după naștere, fișe
care arată tulburările psihice pe care le-a avut inculpata imediat după
naștere.
În teza
subsidiară, a solicitat reducerea pedepsei, ținând seama de criteriile prevăzute
de art. 72 C. pen.
Prin
decizia penală nr. 255 din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția
penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost admise apelurile
declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, împotriva sentinței penale nr.
10 din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 11350/63/2008.
A fost
desființată sentința în privința laturii penale.
În baza art.
334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din
infracțiunea prev. de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. c) C. pen., în
infracțiunea prev. de art. 177 C. pen.
În baza art.
177 C. pen. a fost condamnată pe inculpata I.C.A. la pedeapsa de 4 ani
închisoare.
Conform art. 71
C. pen., i-au fost s-au interzise inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute
de art. 64 lit. a), teza Ii-a și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art.
86
1
C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere pe durata termenului de încercare de 9 ani compus din cuantumul
pedepsei la care se adaugă un interval de timp de 5 ani stabilit de instanță.
În baza art.
86
3
alin. 1 C. pen.;
Pe
durata termenului de încercare inculpata trebuie să se supună următoarelor
măsuri de supraveghere:
a) să se
prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul
Dolj;
b) să
anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și
orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să
comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să
comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență.
În baza art.
71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe
durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
S-a
atras atenția inculpatei asupra disp. art. 86
4
C. pen.
Au fost
menținute celelalte dispoziții ale sentinței privind obligarea inculpatei la
despăgubiri către Spitalul Clinic de Urgență Craiova și la cheltuieli judiciare
către stat.
Cheltuielile
judiciare aferente judecării apelului au rămas în sarcina statului, din care
200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se vor vira din contul
Ministerului Justiției în contul Baroului Dolj.
Cu
ocazia judecării apelului a fost ascultată inculpata, au fost înaintate de
către Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, fișa de observație clinică
psihiatrică nr. 151/2007 și fișa de observație clinică nr. 402/2007, iar de
către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, Clinica II Obstetrică
Ginecologie fișa de observație clinică generală nr. 22387 din 6 mai 2007.
Prin
încheierea din 18 noiembrie 2009, Curtea a dispus efectuarea unei noi expertize
medico-legale psihiatrice care să stabilească dacă fapta a fost săvârșită de
inculpată ca urmare a tulburării psihice pricinuită de naștere.
Raportul
de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 4363/Al din 27 ianuarie 2010,
întocmit de I.M.L. Craiova a fost depus la dosar la 29 ianuarie 2010,
concluzionând că inculpata „are discernământul faptelor și al consecințelor lor
și 1-a avut păstrat și în momentul săvârșirii faptei”.
Prin
încheierea din 10 februarie 2010, s-a dispus completarea raportului de
expertiză, în sensul de a răspunde la obiectul stabilit,
respectiv dacă fapta a fost săvârșită de inculpată ca urmare a tulburării
psihice pricinuită de naștere, iar prin adresa nr. 4363/ Al din 24 februarie
2010, I.M.L. Craiova a răspuns că nu pot preciza dacă fapta a fost săvârșită ca
urmare a tulburării psihice pricinuită de naștere, astfel încât prin încheierea
din 24 martie 2010, s-a dispus ca noua expertiză medico-legale psihiatrică să
se efectueze de I.N.M.L. Mina Minovici, dispunându-se internarea inculpatei pe
timpul necesar efectuării noii expertize.
Raportul
de nouă expertiză medico-legală psihiatrică nr. A6/3405/2010 întocmit, de I.N.M.L.
Mina Minovici avizat de Comisia de. avizare și control de pe lângă I.N.M.L.
București, a fost depus la dosar la 9 noiembrie 2011, concluzionând că „pacienta
I.C.A. a prezentat la data comiterii faptei pentru care este judecată (6 mai
2007), tulburare pricinuită de naștere, intelect liminar, dificultăți privind
instrucția și educația…”.
Având în
vedere concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală psihiatrică mai sus
menționate, coroborate cu întregului material probator administrat în cauză,
instanța de prim control judiciar a apreciat că se impune schimbarea încadrării
juridice a faptei pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, din infracțiunea
prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. c) C. pen., în
infracțiunea prevăzută de art. 177 C. pen.
Faptul
că inculpata, la începutul lunii martie 2007, a mers la un cabinet medical,
solicitând efectuarea unui examen ecografic, ocazie cu care i s-a comunicat că
sarcina are 28-30 săptămâni, inculpata solicitând întreruperea cursului
sarcinii, fiind refuzată de medic, întrucât fătul avea o vârstă prea mare, iar
ulterior inculpata nu s-a mai prezentat la niciun control medical de specialitate
și nici nu a înregistrat sarcina la vreo unitate medicală, instanța de apel a
apreciat că acestea nu sunt motive care să o determine să nu se raporteze la
concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică, întocmit de
I.N.M.L. Mina Minovici, având în vedere și argumentele care au stat la baza concluziilor.
Totodată,
s-a mai reținut că, în concluziile raportului medico-legal de necropsie
întocmit la urmărirea penală, la pct. 2 se arată că nou-născutul a fost născut
aproape la termen, a trăit și a respirat puțin timp după naștere - mai puțin de
15 minute.
Instanța
de apel a apreciat că acest fapt nu dovedește că inculpata ar fi ucis
nou-născutul după 15 minute și astfel ar fi acționat cu intenție directă, în condițiile
îh care în raportul de necropsie nu s-a stabilit cu exactitate cât a trăit nou-născutul
și s-a specificat că „a trăit și a respirat puțin timp după naștere - mai puțin
de 15 minute”.
La
individualizarea pedepsei, instanța de apel a avut în vedere criteriile
generale prevăzute, de art. 72 C. pen., gradul de pericol social mediu al
faptei, împrejurările în care s-a comis, criteriile ce țin de persoana
inculpatei, care nu este cunoscută cu antecedente penale, apreciind că pedeapsa
de 4 ani închisoare este suficientă.
Totodată,
s-a mai apreciat că, nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante,
aspectele pozitive legate de persoana inculpatei - lipsa antecedentelor penale,
este integrată în societate, are o familie, are un minor în întreținere, vor fi
avute în vedere la stabilirea modalității de executare a pedepsei, astfel încât
scopul prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins și fără privarea de
libertate a inculpatei, urmând să dispună suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere, pe durata termenului de încercare de 9 ani, compus din maximul
pedepsei stabilit de instanță.
Cu privire la
apelul declarat de parchet s-a apreciat că acesta este fondat în privința
aplicării pedepselor accesorii, instanța de fond în mod greșit făcând doar
mențiunea „aplică art. 71 și 64 C. pen.”, fără a arăta în mod expres care
drepturi din cele prevăzute de art. 64 i-au fost interzise inculpatei, ținând
cont și de decizia nr. 74/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin
care s-a admis recursul în interesul legii.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Craiova.
La termenul de
judecată din 04 septembrie 2012 procurorul de ședință a arătat că înțelege să
susțină numai motivul de recurs formulat în scris de parchet, prevăzut de art. 385
9
punctul 14 C. proc. pen., referitor la greșita individualizare a pedepsei
aplicată inculpatei, atât sub aspectul cuantumului, dar și al modalității de
executare.
În acest
sens a arătat că, pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatei a fost
greșit individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen., având în
vedere atitudinea sa nesinceră, precum și concluzia rezultată din referatul de
evaluare în sensul că perspectivele de reintegrare în societate sunt scăzute,
avându-se în vedere preponderența factorilor negativi față de cei pozitivi. A
solicitat în temeiul art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,
admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând, să se dispună
majorarea pedepsei aplicată inculpatei, cu executare în regim privativ de
libertate.
Examinând
recursul în raport de motivul invocat, care se încadrează în cazul de casare
prevăzut de ort. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, în
conformitate cu dispozițiile art. 385
9
alin. 3 C. proc. pen., înalta
Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit
dispozițiilor art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt
supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu
prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Potrivit
art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de
dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în
partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana
infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea
penală.
Conform art.
52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a
condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Ca
măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său. represiv și o
finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară,
atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește
comportamentul făptuitorului.
Ca
atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acestuia, trebuie individualizate
în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii
penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.
La
individualizarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatei I.C.A.,
instanța de prim control judiciar a avut în vedere în mod corect,
criteriile
generale prevăzute de art. 72 C. pen. și anume, limitele de pedeapsă
prevăzute de textul incriminator,
chiar dacă fapta a avut loc în condițiile tulburării spontane produse de
naștere, totuși
prezintă
un
grad
ridicat
de
pericol
social,
modalitatea, împrejurările comiterii
ei, constând în suprimarea vieții copilului său nou născut, care după venirea
sa pe lume a fost aruncat în latrină, urmarea produsă, precum și datele ce
caracterizează persoana acesteia, respectiv starea de tulburare în care s-a
aflat inculpata, pricinuită de naștere, dat și datele ce caracterizează
favorabil persoana sa, nefiind cunoscută cu antecedente penale, este integrată
în societate, are o familie și are un copil minor în întreținere.
Pe de
altă parte, se constată că instanța de ape! a apreciat în mod greșit că scopul
pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins și prin
aplicarea inculpatei a unei modalități de executare fără privare de libertate.
Astfel,
la stabilirea modalității de executare a unei pedepse, instanța este datoare,
în primul rând, să examineze dacă modalitățile de executare neprivative de
libertate sunt suficiente pentru reintegrarea socială a inculpatului,
executarea efectivă a unei pedepse privative de libertate trebuind să rămână ca
o ultimă variantă, atunci când este absolut necesară pentru a se garanta
atingerea scopului pedepsei.
Potrivit
dispozițiilor art. 86
1
C. pen., instanța poate dispune suspendarea
executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere, dacă sunt întrunite
următoarele condiții:
a)
pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani;
b)
infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de
un an, afară de cazurile când condamnarea intra în vreunul dintre cazurile
prevăzute în art. 38;
c) se
apreciază, ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după
comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru
acesta și chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși
infracțiuni.
Suspendarea
sub supraveghere a executării pedepsei nu este un drept al persoanei
condamnate, iar simpla îndeplinire a condițiilor referitoare la cuantumul
sancțiunii, nu conduce la aplicarea în mod obligatoriu a dispozițiilor art. 86
1
C. pen.
Totodată,
suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este o măsură bazată pe
încrederea în posibilitățile de îndreptare a infractorului fără executarea
efectivă a pedepsei, aplicate și supunerea lui la încercare în acest scop, prin
această măsură se evită dezavantajele privațiunii de libertate, respectiv
scoaterea condamnatului din mediul familial și social obișnuit.
Raportând
cauzei aceste considerații teoretice, înalta Curte, apreciază că în raport de
natura și de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșită de inculpată,
respectiv a infracțiunii de pruncucidere, care este o formă atenuată a
omorului, în sensul că ea constă în aceeași activitate specifică omorului, uciderea
săvârșită în anumite circumstanțe cu caracter atenuat, cum sunt cele care
privesc calitatea specială a subiectului activ nemijlocit „mama”, calitatea
specială a subiectului pasiv, „copilul nou născut”, timpul comiterii imediat
după „naștere” și starea deosebită în care se găsește făptuitorul, „tulburarea
pricinuită de naștere”, prin activitatea infracțională desfășurată de aceasta
au fost lezate relațiile sociale ce ocrotesc dreptul la viață, la sănătate și
integritate corporală al copilului nou-născut, aflat in imposibilitate fizică
și psihică de a se apăra, drept
ocrotit prin norma penală
și recunoscut, universal, tuturor persoanelor indiferent de vârstă, sex,
naționalitate, rasă și stare de sănătate, astfel că executarea pedepsei
aplicate în regim de detenție este de natură a constitui un avertisment ferm al
autorităților și este aptă a conduce la formarea unei atitudini corecte a
inculpatei față de valorile sociale, muncă și ordinea de drept.
Așadar,
pedeapsa de 4 ani închisoare, care se va executa prin privare de libertate,
este de natură să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen. și, totodată,
răspunde principiului proporționalității pedepsei în raport cu gravitatea faptei
și cu datele personale ale inculpatei.
Pe de altă
parte, potrivit art. 71 alin. (2) C. pen., condamnarea la pedeapsa detențiunii
pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în
art. 64 alin. (1) lit. a) - c) din momentul în care hotărârea de condamnare a
rămas definitivă.
Aplicarea
pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza art. 71 și art.
64 C. pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a
Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții, în conformitate cu
dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția României, fac parte
din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România
prin Legea nr. 30/1994.
Astfel,
față de natura faptei săvârșite și circumstanțele producerii acesteia se impune
aplicarea pedepsei accesorii și în consecință, în temeiul art. 71 C. pen. și art.
3 din. Protocolul nr. 1 adițional C.E.D.O., va interzice inculpatei drepturile
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., respectiv dreptul de
a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și
dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Față de
situația expusă, în temeiul art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,
Înalta Curte va admite recursul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova,
va casa decizia atacată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei
închisorii și rejudecând cauza va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 86
1
și urm. C. pen., cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de
instanța de apel.
Va face
aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II, lit. b) C. pen., pe durata
executării pedepsei.
Ca
menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Onorariul
cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, până la
prezentarea apărătorului ales se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D
E C I D E
Admite
recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva
deciziei penale nr. 255 din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția
penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimata inculpată
I.C.A.
Casează
decizia atacată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei
închisorii.
Înlătură
aplicarea dispozițiilor art. 86
1
și urm. C. pen., cu privire la pedeapsa
de 4 ani închisoare aplicată de instanța de apel.
Face
aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II, lit. b) C. pen., pe durata
executării pedepsei.
Menține
celelalte dispoziții ale deciziei.
Onorariul
cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, până la
prezentarea apărătorului ales se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, azi 04 septembrie 2012.