ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1303/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1303/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând

asupra recursurilor penale de față, constată că, prin sentința penală nr. 464

din data de 17 octombrie 2012 a Tribunalului Giurgiu, s-a respins cererea

inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea

prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. combinat cu

art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.

În baza

art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 175 lit.

i) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art.

74 alin. (1) lit. a), c), 76 alin. (1) lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen., a

fost condamnat inculpatul B.G.I. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat și 2 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I-a și lit.

b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-a

făcut aplicarea dispozițiilor art.

71-64

alin. (1) lit. a) teza I-a și lit. b) C. pen., în baza art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar, în baza art. 88

C. pen., s-a dedus reținerea și arestarea preventivă a acestuia de la 13 iulie

2012 lăzi.

A fost obligat

inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență, Chirurgie

Plastică, Reparatorie și Arsuri București suma de 17.087,801 lei plus dobânda

legală aferentă sumei la momentul achitării, reprezentând cheltuielile

ocazionate de spitalizarea părții vătămate S.D.l, dispunându-se, totodată,

disjungerea acțiunii civile formulate de această din urmă parte vătămată și

judecarea ei într-un dosar penal separat.

În baza art.

191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Pentru a

pronunța această sentință,

instanța

de fond a reținut, în esență, în fapt, că, în seara zilei de 10 iulie 2012,

orele 20,00, în public, în parcul Sanitas, situat la intersecția străzii X cu

b-dul Y și în imediata apropiere a blocurilor, din răzbunare și cu intenția de

a ucide, după ce a constatat că partea vătămată S.D.l se afla pe una dintre

bănci, inculpatul a stropit-o pe aceasta cu diluant, după care i-a dat foc

folosind o brichetă. Corpul părții vătămate a fost cuprins de flăcări, care au

fost stinse, în final, de persoanele prezente la fața locului, însă partea

vătămată a suferit arsuri pe trunchiul posterior, ambele mâini și antebrațe, în

urma cărora a fost necesară internarea sa într-o unitate sanitară de

specialitate pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În concret,

s-a arătat că inculpatul locuiește într-un apartament situat la parterul

blocului împreună cu mama sa, martora B.V., tatăl său B.M. și alți doi copii

minori pe care B.V. îi avea în îngrijire, în calitate de asistent materna!.

Tatăl inculpatului obișnuia zilnic, în fiecare dimineață și până seara, să se

deplaseze în comuna Stănești, județul Giurgiu, pentru îngrijirea casei

părintești.

În urmă

cu aproximativ doi ani, B.V. l-a cunoscut pe partea vătămată S.D.l și, în urma

unor certuri avute cu soțul său, s-a împrietenit cu partea vătămată și a

început să întrețină raporturi sexuale intime cu acesta, atât la domiciliul

său, cât și la locuința unei alte persoane, pusă la dispoziția părții vătămate.

Despre relațiile extraconjugale pe care mama sa le avea cu partea vătămată a

aflat și inculpatul, inițial, acesta având doar bănuieli, însă, la începutul

lunii februarie 2012, surprinzându-1 pe partea vătămată în apartamentul mamei

sale, ocazie cu care, fără a avea un comportament violent, i-a cerut atât lui B.V.,

cât și lui S.D.l, să înceteze relațiile dintre ei. Cu intenția de a-l proteja

pe tatăl său și de a menține familia unită, nu i-a relatat acestuia relațiile

extraconjugale pe care mama sa le întreținea cu partea vătămată. Nu a mai

purtat alte discuții cu partea vătămată însă, la data de 05 iulie 2012, a găsit

o țigară pe dulapul din bucătărie și a realizat că mama sa nu a încetat

relațiile cu partea vătămată, motiv pentru care, în timpul unor certuri avute

cu B.V., a amenințat-o pe aceasta că, dacă nu va înceta relațiile

extraconjugale cu S.D.l, o va ucide atât pe ea cât și pe partea vătămată. Nici

de această dată nu l-a încunoștiințat pe tatăl său despre relațiile pe care le

avea mama sa cu S.D.l.

În după

amiaza zilei de 10 iulie 2012, după terminarea programului de lucru, inculpatul

a revenit la apartamentul mai sus menționat împreună cu prietena sa - martora C.I.

Era certat cu mama sa, martora B.V., cu care nu-și vorbea din data de 05 iulie

2012, însă, de la băiatul în vârstă de 8 ani pe care-l îngrijea mama sa, a

aflat că „iar a venit omul ăla", realizând astfel că, în pofida

discuțiilor avute cu mama sa, aceasta nu a încetat relațiile extraconjugale cu

partea vătămată.

La data

de mai sus, era o zi foarte călduroasă și, conform obiceiului, în parcul

Sanitas din apropiere se aflau numeroase persoane care stăteau pe băncile

amenajate în parc. în timp ce se afla în apartament, l-a auzit pe partea

vătămată când îi oferea o înghețată băiețelului de 8 ani și, totodată, a

constatat că partea vătămată se afla pe una din băncile din apropierea blocului

în care locuia. într-adevăr, partea vătămată se afla pe o bancă împreună cu

martorul T.M., unde consumau câte o bere cumpărată de la un magazin din

apropiere. Datorită zilei toride, partea vătămată își dezbrăcase tricoul, fiind

cu bustul descoperit.

Pe fondul

relațiilor tensionate anterioare, inculpatul a luat hotărârea „să o sperie pe

partea vătămată", astfel că, din baie, a luat o sticlă de 0,33 ml tip Tedi

în care știa că se află diluant. Profitând de aglomerația creată de persoanele

care se plimbau pe aleile parcului sau care stăteau pe bănci și fără să atragă

atenția altor persoane, s-a apropiat de partea vătămată prin partea din spate a

băncii în care acesta se afla, i-a stropit corpul cu diluant, după care,

folosind o bricheta pe care o ținea în cealaltă mână, i-a dat foc. Focul s-a

extins cu repeziciune, a cuprins partea posterioară a corpului persoanei

vătămate, care „ardea ca o torță vie", după care inculpatul, profitând și

de haosul creat, s-a refugiat în apartament și apoi, imediat, împreună cu

martora C.I. s-au deplasat la o altă rudă în cartierul Tineretului.

Partea

vătămată a simțit că a fost stropit cu ceva umed, după care a constatat că

partea posterioară a corpului îi era cuprinsă de flăcări. A strigat „mi-a dat

foc", a încercat să stingă focul folosindu-se de palme (a suferit arsuri),

moment în care martorii P.N. și S.S.D., care se aflau pe o bancă împreună cu

soțiile și copii, situată vis-a-vis de banca în care stătuse partea vătămată,

au intervenit în ajutorul acestuia și, folosind tricoul pe care partea vătămată

îl lăsase pe bancă, au reușit, în final, să stingă focul.

Partea

vătămată a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Giurgiu și apoi

transferat și internat la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică,

Reparatorie și Arși din București, unde s-a constatat că prezintă: arsură

gradul II b, trunchi posterior; arsură gradul II a II-b, ambele mâini; arsură

gradul II a II-b, parcelar ambele brațe; arsură gradul II a-II-b, aproximativ

25 % suprafața corporală, fiind externat din această unitate sanitară la data

de 03 august 2012.

De

asemenea, a fost examinat medico-legal (raport de primă expertiză medico-legală

nr. Al-D 226/2012), ocazie cu care s-a consemnat că prezintă leziuni traumatice

ce au putut fi produse la 10 iulie 2012 prin arsură cu flacără, pentru care

necesită 21-22 de zile de îngrijiri medicale, cu mențiunea că leziunile

traumatice nu au fost de natură să pună viața victimei în primejdie.

Identificarea

inculpatului B.G.I. ca autor al faptei a fost posibilă numai datorită

imaginilor stocate în memoria unei camere de luat vederi amplasată pe ușa de la

intrare aparținând SC G. SRL, societate comercială ce funcționa într-un spațiu

la parterul blocului 61/2D.

Din raportul

de expertiză întocmit în cauză, a rezultat că lichidul folosit de inculpat este

un produs chimic denumit toluen, care este un compus chimic, volatil și

inflamabil, utilizat ca solvent și care intră în compoziția sau constituie baza

compozițională a diluanților și dizolvanților petrolieri. Totodată, s-a

constatat că obiectele de îmbrăcăminte (pantaloni scurți, tricou și chiloți)

conțineau urme de compuși chimici care se regăsesc în compoziția chimică a

produselor petroliere fără, însă, a se putea stabili tipul respectivelor

produse.

Pentru a

reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere întregul material

probator administrat în cauză, respectiv procesul verbal de cercetare la fața

locului și planșa foto, documentele de prelevare a imaginilor stocate în

memoria camerei de luat vederi aparținând SC G. SRL, raportul de expertiză

criminalistică fizico-chimică, raportul de primă expertiză medico-legală cu

examinarea persoanei, declarațiile părții vătămate S.D.l, depozițiile

martorilor B.V., P.N., S.S.D., C.I., T.M., S.L, S.M., precum și declarațiile

inculpatului B.G.I., care a recunoscut comiterea faptei, prevalându-se de

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

În drept,

Tribunalul a apreciat că fapta inculpatului B.G.I. care, în seara zilei de 10

iulie 2012, într-un loc public, din răzbunare și cu intenția de a ucide,

folosind mijloace și procedee specifice (o substanță puternic inflamabilă -

toluen și o sursă de foc), a stropit corpul părții vătămate cu toluen, acțiune

urmată imediat de folosirea unei surse de foc, provocând acestuia leziuni

traumatice grave, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin.

(1), art. 175 lit. i) C. pen.

Sub aspectul

laturii subiective, s-a constatat că inculpatul a acționat cu intenția de a

ucide și nu de a vătăma integritatea corporală a părții vătămate, întrucât

procedeul folosit de el (incendierea corpului părții vătămate cu o substanță

puternic

inflamabilă), în lipsa intervenției

altor persoane și în condițiile în care victima ar fi avut bustul acoperit,

conducea în mod cert spre rezultatul final constând în producerea decesului. Ca

urmare, s-a apreciat că, doar în aceste condiții, viața părții vătămate nu a

fost pusă în primejdie, astfel că, neproducându-se rezultatul letal al faptei,

nu se poate ajunge la concluzia că s-a urmărit doar vătămarea corporală pe

fondul provocării.

În ceea

ce privește individualizarea pedepsei, Tribunalul, având în vedere faptul că

inculpatul nu are antecedente penale, că acțiunea sa, de altfel destul de

gravă, a avut ca mobil stoparea relațiilor extraconjugale ale mamei sale, că a

fost de acord să achite părții vătămate despăgubiri și daune morale astfel cum

le va stabili instanța, a reținut în favoarea acestuia circumstanțele atenuante

prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., dându-le eficiența

cuvenită, prin aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel inculpatul B.G.I. și partea vătămată S.D.l,

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, în

apelul său, inculpatul a criticat hotărârea primei instanțe sub următoarele

aspecte:

i s-a dat o greșită încadrare juridică în tentativă la infracțiunea de omor

calificat, deoarece intenția inculpatului nu a fost aceea de a suprima viața

victimei, ci numai de a o speria, situație ce rezultă fără dubiu din raportul

medico-legal, potrivit căruia leziunile nu au pus în primejdie viața victimei;

ca urmare, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de

vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen.

greșit instanța de fond nu a reținut scuza provocării, prevăzută de art. 73 lit.

b) C. pen., întrucât partea vătămată, prin comportamentul său, a cauzat

inculpatului o puternică tulburare psihică, sub imperiul căreia a săvârșit

infracțiunea; ca urmare, s-a solicitat reducerea pedepsei, într-un cuantum

proporțional cu gradul de contribuție al inculpatului, și aplicarea

dispozițiilor art. 81 sau art. 86

1

C. pen.

În ceea

ce îl privește pe partea vătămată S.D.l, acesta a criticat sentința penală

apelată pentru următoarele motive:

1.

Greșita

încadrare juridică a faptei, prin nereținerea dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit.

a) C. pen., fapta fiind săvârșită cupremeditare;

2.

Prima

instanță a reținut în mod greșit circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin.

(1) lit. a) și c) C. pen., deoarece nu existau suficiente dovezi care să

demonstreze conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea faptei, iar

atitudinea procesuală a acestuia nu a fost una sinceră, nefiind de acord să

repare prejudiciul material și moral provocat prin fapta sa;

3.

Omisiunea

instanței de fond de a reține circumstanța  agravantă prevăzută de art. 75 lit.

b) C. pen., constând în săvârșirea faptei prin acte de cruzime ori prin metode

sau mijloace care prezintă pericol public;

4.

Individualizarea

greșită a pedepsei, care este prea mică în raport cu gravitatea faptei și

pericolul social al acestuia.

Prin Decizia

penală nr. 410/ A din 21 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a

penală,

a admis apelul

declarat de inculpatul B.G.I., a desființat, în parte, sentința penală atacată

și, rejudecând în fond, a redus pedeapsa aplicată acestuia de la 3 ani

închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare, menținând celelalte dispoziții ale

hotărârii.

A fost

dedusă prevenția inculpatului de la 13 iulie 2012 la zi și menținută starea de

arest a acestuia.

Totodată, a fost

respins, ca nefondat, apelul părții vătămate și s-a dispus obligarea acestuia

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a

decide astfel,

Curtea de

apel, reluând starea de fapt reținută de prima instanță, a constatat că aceasta

corespunde probelor administrate în cauză și că vinovăția inculpatului a fost

în mod corect stabilită, fapta comisă de apelant fiind just încadrată de

Tribunal în dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art.

175 lit. i) C. pen.

A apreciat, în

acest sens, instanța de control judiciar ca fiind nefondată atât solicitarea

inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de vătămare

corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., având în vedere că acesta a folosit o

substanță puternic inflamabilă (toluen), iar rezultatul de suprimare a vieții

victimei nu s-a produs urmare intervenției prompte a altor persoane, cât și

cererea referitoare la reținerea scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit.

b) C. pen., arătându-se că actele de provocare din partea persoanei vătămate

(constând în încercările repetate de a se apropia de familia inculpatului, în

pofida insistențelor repetate ale celui din urmă de a pune capăt relației cu

mama sa) nu au fost de natură să producă o puternică tulburare sau emoție inculpatului,

sub stăpânirea căreia acesta să fi comis fapta, urmând a fi valorificate în

procesul de individualizare a pedepsei.

Curtea a

considerat, de asemenea, ca nefondată și cererea apelantului - parte vătămată

de a se reține dispozițiile art. 175 lit. a) C. pen., având în vedere că, deși

starea conflictuală preexista, inculpatul a reacționat violent și necontrolat

în urma ultimelor acte provocatoare ale victimei, constând în vizita la

domiciliul său în acea dimineață și încercările meschine de a oferi o înghețată

minorului de 8 ani.

Ca

neîntemeiată a fost apreciată și solicitarea părții vătămate de înlăturare a

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., având în

vedere conduita bună a inculpatului înainte de comiterea infracțiunii,

rezultând din poziția socială corectă și relațiile bune avute în societate, la

locul de muncă și în familie, precum și atitudinea acestuia după comiterea

faptelor.

Curtea a

considerat, de asemenea, că, în cauză, nu se poate reține circumstanța agravantă

prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen., deoarece fapta nu a fost comisă prin

provocarea unor suferințe exagerate (prin cruzimi), în scopul obținerii unei

satisfacții suplimentare de către inculpat, iar, prin incendierea părții

vătămate, nu s-a creat un pericol pentru cei din jur, vizată fiind numai

persoana victimei.

Reevaluând

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., Curtea a constatat, însă, că prima

instanță a realizat o greșită individualizare a pedepsei, aceasta fiind prea

aspră în raport cu gradul de pericol social concret al infracțiunii, cu

împrejurările reale ale comiterii faptelor și circumstanțele personale ale

inculpatului. în acest sens, Curtea a valorificat următoarele împrejurări

anterioare și concomitente comiterii faptei: inculpatul a aflat de relația

extraconjugală la începutul lunii februarie 2012 și s-a comportat civilizat și

non-violent, a încercat să medieze situația explosivă; eșecul medierii se

datorează comportamentului provocator al victimei, care a făcut orice pentru

menținerea legăturii extraconjugale cu mama inculpatului, amenințându-o pe

acesta cu moartea (declarația martorei B.V.); au existat mai multe provocări

din partea victimei, care atenuează răspunderea penală a inculpatului.

Considerând, ca urmare, că această stare conflictuală perpetuată 1-a determinat

pe inculpat să aibă o reacție necontrolată, s-a apreciat de către Curte că

aceasta nu justifică o pedeapsă de 3 ani închisoare, o sancțiune penală în

cuantum de 2 ani și 6 luni închisoare fiind proporțională, eficientă și descurajantă

în plan individual și general. Față de aceste aspecte, Curtea a constatat ca

fiind nefondată și critica părții vătămate referitoare la majorarea pedepsei.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs,

în

termen legal, inculpatul B.G.I. și partea vătămată S.D.l, reiterând întocmai

criticile formulate în apel.

Astfel,

invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C.

proc. pen., recurentul inculpat a susținut, în esență, că atât Tribunalul, cât

și Curtea de apel au dat o greșită calificare în drept faptei ce formează

obiectul acuzației penale, solicitând schimbarea încadrării juridice a acesteia

în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., întrucât nu

a acționat cu intenția de suprima viața părții vătămate, ci de a-i aplica o

corecție.

Totodată, prin

prisma motivului de recurs reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct.

14 C. proc. pen., inculpatul a criticat hotărârile instanțelor inferioare sub

aspectul modalității de individualizare judiciară a sancțiunii penale, atât în

ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, solicitând reținerea în

favoarea sa a circumstanței atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73

lit. b) C. pen., și, pe cale de consecință, acordarea unei eficiente sporite

dispozițiilor art. 76 C. pen. și suspendarea executării pedepsei, în condițiile

art. 81 sau art. 86

1

C. pen.

Cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. a fost

invocat și de recurentul parte vătămată S.D.l, care a susținut, în esență, că,

în mod greșit, instanța de fond și cea de prim control judiciar nu au făcut

aplicarea dispozițiilor art. 175 lit. a) C. pen. (privind comiterea faptei cu

premeditare) și art. 75 lit. b) C. pen. (referitoare la săvârșirea infracțiunii

prin acte de cruzime sau metode sau mijloace care prezintă pericol public) și

au reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante judiciare

prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., acestea nefiind

justificate în raport cu gravitatea deosebită a faptei, atitudinea acuzatului

după comiterea infracțiunii și comportamentul său procesual, care nu a fost

unul sincer, inculpatul nefiind de acord să acopere prejudiciul material și

moral cauzat prin fapta sa ilicită.

Făcând

trimitere la aceleași aspecte anterior expuse, recurentul parte vătămată a

criticat hotărârea Curții de apel și prin prisma motivului de recurs

reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., solicitând

majorarea pedepsei aplicate inculpatului într-un cuantum care să corespundă

gradului ridicat de pericol social concret al faptei și de periculozitate a

acestuia.

Totodată,

cu ocazia cuvântului la dezbateri, reprezentantul Ministerului Public a invocat

greșita aplicare de către instanțele inferioare a dispozițiilor art. 88 C.

pen., susținând că acestea au omis să deducă din pedeapsa aplicată inculpatului

durata reținerii de 24 de ore din data de 12 iulie 2012. Având în vedere

critica concretă formulată, precum și dispozițiile art. 385

9

alin. (3)

și (4) C. proc. pen., înalta Curte o va analiza cu ocazia examinării recursului

declarat de inculpat, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.

Deși

recurentul parte vătămată a circumscris criticile referitoare la omisiunea

instanțelor inferioare de a face aplicarea art. 75 lit. b) C. pen. și la

greșita reținere în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit.

a) și c) C. pen. motivului de recurs prevăzut de art. 385

9

alin. (1)

pct.  17 C. proc. pen., Înalta

Curte arată că

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală - în care se

încadrează și situațiile enumerate în art. 74 și art. 75 C. pen. - constituie

unul dintre criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., iar

stabilirea pedepsei prin ignorarea unei asemenea împrejurări sau prin reținerea

în mod greșit a acesteia este supusă cenzurii instanței de recurs prin prisma

cazului de casare reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen., motiv pentru care respectivele critici vor fi analizate prin raportare

la aceste din urmă dispoziții legale.

Examinând

hotărârile atacate

în

raport cu criticile formulate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de

art. 385

9

alin. (1) pct. 17, 17

2

și 14 C. proc. pen.,

înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpatul B.G.I. și de partea

vătămată S.D.l ca fiind fondate, însă în limitele ce se vor arăta și pentru

următoarele considerente:

1.

Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 385

9

alin. (1)

pct. 1 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta nu este incident în

cauză, apreciind, în raport cu situația de fapt stabilită pe baza materialului

probator administrat, că activitatea infracțională desfășurată de inculpatul B.G.I.

a fost corespunzător încadrată în dispozițiile art. 20 raportat la art. 174-175

alin. (1) lit. i) C. pen.

În acest

sens, Înalta Curte arată că, spre deosebire de infracțiunea de omor, în cazul

căreia făptuitorul prevede moartea victimei ca rezultat al acțiunii sale, pe

care îl urmărește sau acceptă producerea lui, infracțiunea de vătămare

corporală, în care s-a solicitat de către recurentul inculpat schimbarea

încadrării juridice, presupune, sub aspectul laturii subiective, ca autorul

să-și fî dat seama că, prin lovire sau alte acte de violență, va produce o

vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale între 21 și 60 de

zile, urmărind sau acceptând posibilitatea producerii acestui rezultat prin

săvârșirea faptei. Poziția subiectivă a făptuitorului trebuie stabilită pentru

fiecare caz în parte, în funcție de împrejurările concrete ale speței, și

îndeosebi în raport cu obiectul vulnerant folosit (apt sau nu de a produce

moartea), zona spre care au fost îndreptate actele de violență (o zonă vitală

sau nu), numărul și intensitatea acestora, gravitatea leziunilor cauzate, raporturile

anterioare dintre autor și victimă, precum și atitudinea agresorului după

comiterea faptei.

Raportat

la aceste elemente și la situația de fapt rezultată din probe, Înalta Curte

apreciază că fapta inculpatului B.G.I. care, pe fondul unui conflict preexistent

cu partea vătămată S.D.l, l-a stropit pe acesta, în timp ce se afla într-un

parc și stătea pe o bancă, cu toluen, substanță chimică puternic inflamabilă,

după care, imediat, i-a dat foc cu ajutorul unei brichete, cauzându-i leziuni

traumatice la nivelul membrelor superioare și a trunchiului posterior, produse

prin arsuri ce au afectat aproximativ 25% din suprafața corpului, acțiuni

urmate de abandonarea victimei, care a fost salvată datorită intervenției

prompte a altor persoane ce au stins focul, fiind dusă imediat la spital, unde

a fost supusă unei intervenții chirurgicale și i-au fost acordate alte

îngrijiri medicale ce reclamau urgență, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la

art.  174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., și nu pe cele ale infracțiunii de

vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., inculpatul acționând cu vinovăție,

sub forma intenției indirecte, în sensul că a prevăzut moartea victimei, ca

rezultat al acțiunii sale, și a acceptat producerea acestui rezultat, chiar

dacă nu l-a urmărit.

îmPrejurarea

că, din raportul de expertiză medico, din 2012, eliberat de S.J.M.L. Giurgiu

(filele 19-20 d.u.p.), nu rezultă că leziunile cauzate ar fi pus în primejdie

viața victimei, nu face ca fapta comisă de inculpat să aibă o altă încadrare

juridică, atâta timp cât respectiva împrejurare s-a datorat condițiilor

concrete în care s-a acționat, intervenției prompte a persoanelor care se aflau

de față și acordării imediate a ajutorului medical de specialitate, aspecte

care explică și rămânerea infracțiunii în fază de tentativă și nu de omor în

formă consumată. Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că timpul stabilit de

medicul legist pentru îngrijirile medicale necesare vindecării leziunilor, în

speță 21-22 de zile, nu are relevanță pentru existența infracțiunii de omor în

forma tentativei, din moment ce acesta nu exprimă dinamismul interior al

actului infracțional, intenția specifică de omor deducându-se din modul în care

a acționat agresorul, iar nu din elementele exterioare, precum numărul de zile

de îngrijiri medicale.

Așa cum

s-a arătat și de către instanțele inferioare, în aprecierea poziției psihice a

inculpatului, prezintă importanță atât împrejurarea că acesta a folosit o

substanță puternic inflamabilă, aptă să provoace decesul, în condițiile în care

a fost întrebuințată pentru a stropi o mare parte din suprafața corpului

victimei (aproximativ 25%), acțiune urmată de utilizarea unei surse de foc, cât

și raporturile anterioare tensionate dintre părți, generate de faptul că

inculpatul îi solicitase, în repetate rânduri, lui S.D.l, să înceteze relațiile

extraconjugale pe care le avea cu mama sa, amenințându-l chiar, în mod

indirect, cu câteva zile înainte de incident (pe 5 iulie 2012), că îl va omorî

dacă nu pune capăt respectivelor relații, precum și atitudinea agresorului după

comiterea faptei, acesta abandonând victima, deși flăcările se extinseseră cu

repeziciune spre mai multe părți ale corpului și atinseseră aproape jumătate de

metru (declarații martori P.N. și S.S.D.), toate aspectele menționate conducând

în mod cert la concluzia că inculpatul a conștientizat pe deplin posibilitatea

intervenirii decesului părții vătămate și, chiar dacă nu l-a urmărit, a

acceptat posibilitatea producerii lui.

În

raport de aceste elemente, Înalta Curte constată că, așa cum a fost concepută

și executată activitatea desfășurată de inculpat, aceasta era proprie

realizării rezultatului letal, care a fost obstaculat de cauze ce nu au

implicat atitudinea sa, evitarea decesului victimei S.D.l nedatorându-se

voinței acestuia, ci intervenției prompte a martorilor P.N. și S.S.D., care au

reușit să stingă focul, precum și faptului că i-a fost acordat imediat ajutor

medical de specialitate, împrejurări ce au condus la înlăturarea probabilității

cauzării unor leziuni mult mai grave, posibil chiar a rezultatului letal.

Având în

vedere toate aceste împrejurări ce rezultă din materialul probator administrat

în cauză, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond și cea de prim control

judiciar, consideră că inculpatul B.G.I. a acționat, în plan subiectiv, cu

intenția indirectă de a ucide victima, motiv pentru care, constatând că atât

Tribunalul, cât și Curtea de Apel au dat o corectă încadrare juridică faptei

comise de recurent, apreciază că nu este incident sub acest aspect cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

De asemenea,

în mod întemeiat nu au fost reținute în încadrarea juridică a faptei comise de

inculpat dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., nefiind îndeplinite

condițiile cerute de acest text de lege pentru existența elementului

circumstanțial agravant al premeditării.

În acest

sens, este de menționat că acțiunea premeditată implică, pe de o parte, un

proces psihic de reflectare, de chibzuire asupra modului de săvârșire a

infracțiunii, iar, pe de altă parte, efectuarea unor acte de pregătire care să

întărească hotărârea luată și să asigure realizarea ei, presupunând, totodată,

existența unui anumit interval de timp între momentul luării rezoluției și

punerea ei în executare.

În

cauză, însă, așa cum au reținut și instanțele inferioare, ceea ce rezultă din

materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, este faptul că, în

după-amiaza zilei de 10 iulie 2012, întorcându-se de la serviciu și aflând de

la unul dintre copiii pe care îi îngrijea mama sa că partea vătămată S.D.l a

vizitat-o din nou pe aceasta, inculpatul B.G.I., observând prezența victimei în

parcul de lângă bloc, a luat, în mod spontan, hotărârea de a se deplasa în

locul în care se afla partea vătămată și

de a-i da foc, scop în

care a luat din baie o sticlă de 33 ml în care știa că se află diluant. Imediat

după adoptarea acestei rezoluții, inculpatul a plecat spre parcul în care se

afla victima, în vederea punerii în practică a hotărârii luate, neexistând

nicio dovadă că acesta, în perioada anterioară comiterii agresiunii, ar fi

meditat asupra modului în care va săvârși fapta, că și-ar fi conceput un plan

de acțiune pentru a asigura reușita activității sale ilicite sau că ar fi

efectuat anumite acte de pregătire menite să-i garanteze realizarea cu succes a

operațiunii preconizate.

Contrar

susținerilor recurentului parte vătămată, Înalta Curte arată că acțiunile

întreprinse de inculpat anterior comiterii faptei nu evidențiază decât

hotărârea luată de acesta în vederea săvârșirii infracțiunii și nicidecum

existența premeditării, atâta timp cât nu rezultă și nu s-a dovedit în cauză că

inculpatul ar fi pregătit dinainte omorul, faptele sale nefiind anterior

configurate și planificate, iar condițiile de timp și de loc nefiind favorabile

comiterii acestuia, din moment ce victima se afla într-un loc public, în

prezența mai multor persoane, împrejurare ce nu garanta reușita activității

infracționale.

Ca

urmare, având în vedere toate aceste aspecte, înalta Curte constată că, în mod

corect, instanța de fond și cea de prim control judiciar nu au procedat la

schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpat în infracțiunea de

omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. a), i C. pen., nefiind

incident nici sub acest aspect cazul de casare reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

ceea ce privește individualizarea pedepsei principale, accesorii și

complementare aplicate recurentului B.G.I., aspect criticat atât de acesta, cât

și de recurentul parte vătămată prin prisma motivului de recurs prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că,

într-adevăr, în cauză, au fost nesocotite dispozițiile obligatorii ale Deciziei

în interesul Legii nr. 74/2007 și nu s-a realizat o evaluare judicioasă a

criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., nefiind valorificate în mod

corespunzător elementele ce țin de natura și gravitatea infracțiunii, precum și

circumstanțele reale ale comiterii faptei și acordându-se o eficiență sporită

datelor ce caracterizează persoana inculpatului, situație în care au fost stabilite

sancțiuni penale greșit individualizate sub aspectul cuantumului (pedeapsa

principală) și conținutului (pedeapsa aceesorie și complementară), inapte să

asigure realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Contrar

susținerilor recurentului parte vătămată, Înalta Curte constată că, în mod

întemeiat, instanțele inferioare au reținut în favoarea inculpatului

circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c)

C. pen., lipsa antecedentelor penale, conduita ireproșabilă la locul de muncă,

în familie, în cadrul celorlalte relații sociale, precum și atitudinea

corespunzătoare după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în

fața organelor judiciare și comportarea sinceră în cursul procesului penal, constituind

elemente suficiente care reliefează periculozitatea mai redusă a inculpatului

și reclamă aplicarea față de acesta a unui tratament penal atenuat, prin

coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea

săvârșită.

Sub acest

aspect, Înalta Curte arată că aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen. nu împiedică, așa cum a susținut partea vătămată, reținerea

în favoarea acuzatului și a circumstanței atenuante înscrisă în art. 74 alin.

(1) lit. c) C. pen., sfera de cuprindere a acestor din urmă prevederi legale

fiind mult mai largă decât cea a dispozițiilor ce reglementează procedura

simplificată, în sensul că vizează nu doar comportamentul procesual al

acuzatului în fața primei instanțe de judecată, ci și atitudinea sa pe

parcursul întregii urmăriri penale, constând în prezentarea sa în fața

autoritărților, comportarea sinceră și înlesnirea descoperirii ori arestării

participanților. Or, în speță, inculpatul B.G.I. a manifestat un comportament

sincer nu doar în fața Tribunalului, ci și cu ocazia audierii sale de către

organele de anchetă penală, dând declarații care au contribuit în mod esențial

la stabilirea stării de fapt și a adevărului în cauză, situație în care apare

pe deplin justificată reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C.

pen., alături de cele ale art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Deși au fost

corect reținute, se constată, însă, că instanța de prim control judiciar a

acordat circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c)

C. pen. o eficiență mult sporită, nejustifîcată în raport cu gravitatea

deosebită a faptei comise, reducând cuantumul pedepsei cu închisoarea stabilit

de Tribunal la 2 ani și 6 luni. Procedând astfel, Curtea de apel a ignorat, așa

cum s-a arătat anterior, importanța deosebită a valorii sociale lezate prin

săvârșirea infracțiunii, gradul de pericol social concret sporit al acesteia și

modalitatea în care a acționat inculpatul după comiterea faptei, abandonând

victima, deși focul îi cuprinsese mai multe părți ale corpului și atinsese

aproximativ jumătate de metru, viața acesteia fiind salvată datorită

intervenției prompte a altor persoane și acordării urgente de îngrijiri

medicale, context în care înalta Curte apreciază că se impune menținerea

pedepsei cu închisoarea stabilită de prima instanță, considerată ca fiind aptă

să răspundă exigențelor înscrise în art. 52 C. pen.

Ca urmare, în

aceste limite, precum și sub aspectul omisiunii instanțelor inferioare de a

interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie și complementară,

exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C.

pen., deși aceasta era obligatorie potrivit art. 71 alin. (2) C. pen., Înalta Curte

va admite recursul declarat de recurentul parte vătămată S.D.l, va casa decizia

penală atacată și, în parte, sentința primei instanțe și, rejudecând, va

menține pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de Tribunal și va interzice

inculpatului, ca pedeapsă accesorie și complementară, drepturile prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În ceea

ce privește susținerea părții vătămate referitoare la comiterea faptei prin

acte de cruzime și prin metode sau mijloace care prezintă pericol public, Înalta

Curte arată, pe de o parte, că săvârșirea infracțiunii în astfel de împrejurări

nu ar fi atras incidența dispozițiilor art. 75 lit. b) C. pen., așa cum a

menționat recurentul, ci pe cele ale art. 175 alin. (1) lit. e), 176 alin. (1) lit.

a) C. pen., fiind vorba de elemente circumstanțiale ce intră în conținutul

infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, iar, pe de altă parte, că

materialul probator administrat în cauză nu relevă astfel de acțiuni ale

inculpatului, care să demonstreze o ferocitate deosebită a acestuia și dorința

de a provoca suferințe mari victimei ori care să pună în primejdie viața mai

multor persoane. Astfel, se observă că, prin modul în care a conceput și

executat activitatea infracțională, inculpatul nu a cauzat numitului S.D.l alte

suferințe mai mari decât acelea pe care le implică în mod obișnuit suprimarea

violentă a vieții, iar acțiunea sa a vizat strict persoana victimei, al cărei

corp l-a stropit cu toluen și i-a dat foc, neexistând riscul creării unei stări

de pericol pentru ceilalți cetățeni aflați de față, situație în care nu poate

fi reținută susținerea recurentului parte vătămată privind săvârșirea

infracțiunii de omor în împrejurări de natură să agraveze răspunderea penală a

autorului.

Potrivit

art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii

sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare

din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a

demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Rezultă,

așadar, că pentru a putea fi reținută scuza provocării, este necesar să fîe

îndeplinite mai multe condiții, respectiv ca infracțiunea să fi fost comisă sub

stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, această stare să fi avut drept

cauză o provocare din partea persoanei vătămate, iar acțiunea provocatoare să

fi fost produsă de victimă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității

persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

În cauză,

ceea ce rezultă din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale,

însușit de acuzat conform dispozițiilor art. 320

1

alin. (3) C. proc.

pen., este este faptul că, în după-amiaza zilei de 10 iulie 2012, întorcându-se

de la serviciu și aflând de la unul dintre copiii pe care îi îngrijea mama sa

că partea vătămată S.D.l a vizitat-o din nou pe aceasta, inculpatul B.G.I.,

dându-și seama că, în pofida discuțiilor anterioare cu cei doi, relația

extraconjugală dintre aceștia nu se încheiase, a luat hotărârea de a se deplasa

în parcul din fața blocului în care se afla victima și de a-i da foc, scop în

care a luat din baie o sticlă de 33 ml în care știa că se află diluant.

Nu rezultă,

așadar, din probele administrate, vreo acțiune provocatorie din partea victimei

care să fi determinat o puternică tulburare inculpatului sub stăpânirea căreia

acesta să fi comis infracțiunea, vizita efectuată de partea vătămată la

domiciliul martorei B.V. în cursul aceleiași zile neîncadrându-se în niciuna

dintre situațiile expres și limitativ prevăzute de lege în care poate exista

activitatea de provocare.

Pe de

altă parte, nici relația extraconjugală dintre partea vătămată și mama

inculpatului nu poate justifica reacția acestuia prin prisma dispozițiilor art.

13 lit. b) C. pen., atâta timp cât respectiva legătură dura de aproximativ 2

ani, iar vizitele victimei la domiciliul martorei B.V. erau relativ frecvente,

neexistând niciun element de noutate pentru a putea concluziona că vizita din

ziua de 10 iulie 2012 i-ar fi produs inculpatului o puternică stare de

surescitare nervoasă, care i-ar fi răpit acestuia posibilitatea de control

asupra acțiunilor sale, determinându-l să săvârșească infracțiunea de care este

acuzat.

Ca urmare, Înalta

Curte constată că, în mod corect, instanțele inferioare au stabilit că nu sunt

incidente în cauză prevederile art. 73 lit. b) C. pen., nefiind întemeiată

critica formulată sub acest aspect de recurentul inculpat.

Totodată,

având în vedere importanța deosebită a valorii sociale lezate prin săvârșirea

infracțiunii, gradul de pericol social concret sporit al acesteia și

modalitatea în care a acționat inculpatul după comiterea faptei, abandonând

victima, deși focul îi cuprinsese mai multe părți ale corpului și atinsese

aproximativ jumătate de metru, viața acesteia fiind salvată datorită

intervenției prompte a altor persoane și acordării urgente de îngrijiri

medicale, Înalta Curte apreciază că nu se impune reducerea pedepsei aplicate de

instanța de apel, ci dimpotrivă, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare,

majorarea ei până la limita stabilită de Tribunal, aceasta fiind singura în măsură

să asigure realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

De

asemenea, raportat la aceleași aspecte, Înalta Curte nu poate da curs nici

solicitării recurentului inculpat de aplicare a dispozițiilor art. 81 sau art.

86

1

C. pen., apreciind, față de datele referitoare la natura și

gravitatea infracțiunii, că scopul sancțiunii penale nu poate fi atins decât

prin executarea ei în regim privativ de libertate, conform art. 57 C. pen.

Înalta Curte

constată, însă, că instanța de fond, fără a ține seama de dispozițiile

obligatorii ale Deciziei în interesul Legii nr. 74/2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secțiile unite, precum și de jurisprudența constantă în

această materie a C.E.D.O. (cauza Calmanovici împotriva României; cauza Hirst

împotriva Marii Britanii), a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa

accesorie și complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza I C. pen., soluție menținută de Curtea de apel, fără ca cele

două instanțe să analizeze în ce măsură aceasta se impunea în cauză față de

natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.

Astfel,

raportat la natura faptei comise, Înalta Curte constată că aplicarea pedepsei

accesorii și complementare a interzicerii dreptului de a alege, care este o

valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și

justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru

care, având în vedere și dispozițiile art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale,

apreciază că se impune, ca urmare a admiterii recursului inculpatului sub acest

aspect, înlăturarea din conținutul celor două pedepse a interdicției de a

exercita dreptul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.

385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., hotărârile sunt

supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o

greșită aplicare a legii. încălcarea legii materiale sau procesuale se poate

realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța

de fond și cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea

unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției

legale care trebuia aplicată.

În cauză,

se constată, așa cum a susținut și reprezentantul Ministerului Public, că,

într-adevăr, instanțele inferioare au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor

art. 88 C. pen., deducând din pedeapsa aplicată inculpatului doar timpul

arestării preventive, începând din data de 13 iulie 2012, fără să scadă și

durata reținerii din ziua de 12 iulie 2012, așa cum rezultă din cuprinsul

Ordonanței atașate la fila 114 d.u.p.

Așa fiind, Înalta Curte,

subsecvent admiterii recursului inculpatului, va reforma sub acest aspect

hotărârile pronunțate în cauză și va face o corectă aplicare a prevederilor

art. 88 C. pen., prin deducerea întregii perioade executate în detenție

preventivă.

În consecință,

constatând, fată de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, sunt

incidente doar cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1)

pct. 17

2

și 14 C. proc. pen., nefîind întemeiate criticile

circumscrise pct. 17 al aceluiași art. și nefîind identificat vreun alt caz de

casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată fi

luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de

inculpatul B.G.I. și de partea vătămată S.D.l, va casa decizia penală atacată

și, în parte, sentința pronunțată de Tribunalul Giurgiu și, rejudecând în fond,

în baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen., cu

aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit.

a), c) și art. 76 alin. (2) C. pen., va condamnă pe inculpatul B.G.I. la

pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., după executarea pedepsei principale.

În baza

art. 71 C. pen., va interzice inculpatului exercițiul drepurilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării

pedepsei principale, iar, în baza art. 88 C. pen., va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 12 iulie

2012 la zi, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

În temeiul

art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen.,

va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării

preventive de la 12 iulie 2012 la 15 aprilie 2013.

Totodată,

față de soluția ce va fi pronunțată, Înalta Curte va dispune, în temeiul art.

192 alin. (3) C. proc. pen., rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor

judiciare avansate de acesta.

În ceea

ce privește solicitarea recurentului parte vătămată de obligare a inculpatului

la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte nu îi poate da curs, având în

vedere că vor fi admise ambele căi de atac promovate în cauză și ca, urmare, nu

se poate reține o culpă procesuală a inculpatului, de natură de îndreptățească

instanța să-l oblige pe acesta la suportarea cheltuielilor judiciare avansate

de stat sau efectuate de partea vătămată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de inculpatul B.G.I. și de partea vătămată S.D.l împotriva Deciziei penale

nr. 410/ A din 21 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează

decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 464 din data de 17

octombrie 2012 a Tribunalului Giurgiu, numai sub aspectul individualizării

judiciare a pedepsei și, rejudecând, în aceste limite:

În baza art.

20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit, a), c) și art.

76 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul B.G.I. la pedeapsa de 3 ani

închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea

pedepsei principale.

În baza art.

71 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepurilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) litera a teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei

principale.

În baza art.

88 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a

arestării preventive de la 12 iulie 2012 lăzi.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive

de la 12 iulie 2012 la 15 aprilie 2013.

Cheltuieli

judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul

parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru recurentul inculpat,

până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei se va suporta din

fondul Ministerului Justiției

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 aprilie 2013.