ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1303/2013

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată că, prin sentința penală nr. 464 din data de 17 octombrie 2012 a Tribunalului Giurgiu, s-a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), c), 76 alin. (1) lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.G.I. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza I-a și lit. b) C. pen., în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus reținerea și arestarea preventivă a acestuia de la 13 iulie 2012 lăzi. A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență, Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București suma de 17.087,801 lei plus dobânda legală aferentă sumei la momentul achitării, reprezentând cheltuielile ocazionate de spitalizarea părții vătămate S.D.l, dispunându-se, totodată, disjungerea acțiunii civile formulate de această din urmă parte vătămată și judecarea ei într-un dosar penal separat.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, în fapt, că, în seara zilei de 10 iulie 2012, orele 20,00, în public, în parcul Sanitas, situat la intersecția străzii X cu b-dul Y și în imediata apropiere a blocurilor, din răzbunare și cu intenția de a ucide, după ce a constatat că partea vătămată S.D.l se afla pe una dintre bănci, inculpatul a stropit-o pe aceasta cu diluant, după care i-a dat foc folosind o brichetă. Corpul părții vătămate a fost cuprins de flăcări, care au fost stinse, în final, de persoanele prezente la fața locului, însă partea vătămată a suferit arsuri pe trunchiul posterior, ambele mâini și antebrațe, în urma cărora a fost necesară internarea sa într-o unitate sanitară de specialitate pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În concret, s-a arătat că inculpatul locuiește într-un apartament situat la parterul blocului împreună cu mama sa, martora B.V., tatăl său B.M. și alți doi copii minori pe care B.V. îi avea în îngrijire, în calitate de asistent materna!. Tatăl inculpatului obișnuia zilnic, în fiecare dimineață și până seara, să se deplaseze în comuna Stănești, județul Giurgiu, pentru îngrijirea casei părintești. În urmă cu aproximativ doi ani, B.V. l-a cunoscut pe partea vătămată S.D.l și, în urma unor certuri avute cu soțul său, s-a împrietenit cu partea vătămată și a început să întrețină raporturi sexuale intime cu acesta, atât la domiciliul său, cât și la locuința unei alte persoane, pusă la dispoziția părții vătămate.

Despre relațiile extraconjugale pe care mama sa le avea cu partea vătămată a aflat și inculpatul, inițial, acesta având doar bănuieli, însă, la începutul lunii februarie 2012, surprinzându-1 pe partea vătămată în apartamentul mamei sale, ocazie cu care, fără a avea un comportament violent, i-a cerut atât lui B.V., cât și lui S.D.l, să înceteze relațiile dintre ei. Cu intenția de a-l proteja pe tatăl său și de a menține familia unită, nu i-a relatat acestuia relațiile extraconjugale pe care mama sa le întreținea cu partea vătămată. Nu a mai purtat alte discuții cu partea vătămată însă, la data de 05 iulie 2012, a găsit o țigară pe dulapul din bucătărie și a realizat că mama sa nu a încetat relațiile cu partea vătămată, motiv pentru care, în timpul unor certuri avute cu B.V., a amenințat-o pe aceasta că, dacă nu va înceta relațiile extraconjugale cu S.D.l, o va ucide atât pe ea cât și pe partea vătămată.

Nici de această dată nu l-a încunoștiințat pe tatăl său despre relațiile pe care le avea mama sa cu S.D.l. În după amiaza zilei de 10 iulie 2012, după terminarea programului de lucru, inculpatul a revenit la apartamentul mai sus menționat împreună cu prietena sa - martora C.I. Era certat cu mama sa, martora B.V., cu care nu-și vorbea din data de 05 iulie 2012, însă, de la băiatul în vârstă de 8 ani pe care-l îngrijea mama sa, a aflat că „iar a venit omul ăla", realizând astfel că, în pofida discuțiilor avute cu mama sa, aceasta nu a încetat relațiile extraconjugale cu partea vătămată. La data de mai sus, era o zi foarte călduroasă și, conform obiceiului, în parcul Sanitas din apropiere se aflau numeroase persoane care stăteau pe băncile amenajate în parc.

în timp ce se afla în apartament, l-a auzit pe partea vătămată când îi oferea o înghețată băiețelului de 8 ani și, totodată, a constatat că partea vătămată se afla pe una din băncile din apropierea blocului în care locuia. într-adevăr, partea vătămată se afla pe o bancă împreună cu martorul T.M., unde consumau câte o bere cumpărată de la un magazin din apropiere. Datorită zilei toride, partea vătămată își dezbrăcase tricoul, fiind cu bustul descoperit. Pe fondul relațiilor tensionate anterioare, inculpatul a luat hotărârea „să o sperie pe partea vătămată", astfel că, din baie, a luat o sticlă de 0,33 ml tip Tedi în care știa că se află diluant.

Profitând de aglomerația creată de persoanele care se plimbau pe aleile parcului sau care stăteau pe bănci și fără să atragă atenția altor persoane, s-a apropiat de partea vătămată prin partea din spate a băncii în care acesta se afla, i-a stropit corpul cu diluant, după care, folosind o bricheta pe care o ținea în cealaltă mână, i-a dat foc. Focul s-a extins cu repeziciune, a cuprins partea posterioară a corpului persoanei vătămate, care „ardea ca o torță vie", după care inculpatul, profitând și de haosul creat, s-a refugiat în apartament și apoi, imediat, împreună cu martora C.I. s-au deplasat la o altă rudă în cartierul Tineretului. Partea vătămată a simțit că a fost stropit cu ceva umed, după care a constatat că partea posterioară a corpului îi era cuprinsă de flăcări.

A strigat „mi-a dat foc", a încercat să stingă focul folosindu-se de palme (a suferit arsuri), moment în care martorii P.N. și S.S.D., care se aflau pe o bancă împreună cu soțiile și copii, situată vis-a-vis de banca în care stătuse partea vătămată, au intervenit în ajutorul acestuia și, folosind tricoul pe care partea vătămată îl lăsase pe bancă, au reușit, în final, să stingă focul.

Partea vătămată a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Giurgiu și apoi transferat și internat la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arși din București, unde s-a constatat că prezintă: arsură gradul II b, trunchi posterior; arsură gradul II a II-b, ambele mâini; arsură gradul II a II-b, parcelar ambele brațe; arsură gradul II a-II-b, aproximativ 25 % suprafața corporală, fiind externat din această unitate sanitară la data de 03 august 2012. De asemenea, a fost examinat medico-legal (raport de primă expertiză medico-legală nr. Al-D 226/2012), ocazie cu care s-a consemnat că prezintă leziuni traumatice ce au putut fi produse la 10 iulie 2012 prin arsură cu flacără, pentru care necesită 21-22 de zile de îngrijiri medicale, cu mențiunea că leziunile traumatice nu au fost de natură să pună viața victimei în primejdie.

Identificarea inculpatului B.G.I. ca autor al faptei a fost posibilă numai datorită imaginilor stocate în memoria unei camere de luat vederi amplasată pe ușa de la intrare aparținând SC G. SRL, societate comercială ce funcționa într-un spațiu la parterul blocului 61/2D. Din raportul de expertiză întocmit în cauză, a rezultat că lichidul folosit de inculpat este un produs chimic denumit toluen, care este un compus chimic, volatil și inflamabil, utilizat ca solvent și care intră în compoziția sau constituie baza compozițională a diluanților și dizolvanților petrolieri. Totodată, s-a constatat că obiectele de îmbrăcăminte (pantaloni scurți, tricou și chiloți) conțineau urme de compuși chimici care se regăsesc în compoziția chimică a produselor petroliere fără, însă, a se putea stabili tipul respectivelor produse.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, documentele de prelevare a imaginilor stocate în memoria camerei de luat vederi aparținând SC G. SRL, raportul de expertiză criminalistică fizico-chimică, raportul de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei, declarațiile părții vătămate S.D.l, depozițiile martorilor B.V., P.N., S.S.D., C.I., T.M., S.L, S.M., precum și declarațiile inculpatului B.G.I., care a recunoscut comiterea faptei, prevalându-se de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. În drept, Tribunalul a apreciat că fapta inculpatului B.G.I.

care, în seara zilei de 10 iulie 2012, într-un loc public, din răzbunare și cu intenția de a ucide, folosind mijloace și procedee specifice (o substanță puternic inflamabilă - toluen și o sursă de foc), a stropit corpul părții vătămate cu toluen, acțiune urmată imediat de folosirea unei surse de foc, provocând acestuia leziuni traumatice grave, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide și nu de a vătăma integritatea corporală a părții vătămate, întrucât procedeul folosit de el (incendierea corpului părții vătămate cu o substanță puternic inflamabilă), în lipsa intervenției altor persoane și în condițiile în care victima ar fi avut bustul acoperit, conducea în mod cert spre rezultatul final constând în producerea decesului.

Ca urmare, s-a apreciat că, doar în aceste condiții, viața părții vătămate nu a fost pusă în primejdie, astfel că, neproducându-se rezultatul letal al faptei, nu se poate ajunge la concluzia că s-a urmărit doar vătămarea corporală pe fondul provocării. În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Tribunalul, având în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, că acțiunea sa, de altfel destul de gravă, a avut ca mobil stoparea relațiilor extraconjugale ale mamei sale, că a fost de acord să achite părții vătămate despăgubiri și daune morale astfel cum le va stabili instanța, a reținut în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., dându-le eficiența cuvenită, prin aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul B.G.I. și partea vătămată S.D.l, pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, în apelul său, inculpatul a criticat hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte: 1. Faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică în tentativă la infracțiunea de omor calificat, deoarece intenția inculpatului nu a fost aceea de a suprima viața victimei, ci numai de a o speria, situație ce rezultă fără dubiu din raportul medico-legal, potrivit căruia leziunile nu au pus în primejdie viața victimei; ca urmare, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen.

2. În mod greșit instanța de fond nu a reținut scuza provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât partea vătămată, prin comportamentul său, a cauzat inculpatului o puternică tulburare psihică, sub imperiul căreia a săvârșit infracțiunea; ca urmare, s-a solicitat reducerea pedepsei, într-un cuantum proporțional cu gradul de contribuție al inculpatului, și aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 86 1 C. pen.

În ceea ce îl privește pe partea vătămată S.D.l, acesta a criticat sentința penală apelată pentru următoarele motive: 1. Greșita încadrare juridică a faptei, prin nereținerea dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., fapta fiind săvârșită cupremeditare; 2. Prima instanță a reținut în mod greșit circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., deoarece nu existau suficiente dovezi care să demonstreze conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea faptei, iar atitudinea procesuală a acestuia nu a fost una sinceră, nefiind de acord să repare prejudiciul material și moral provocat prin fapta sa; 3. Omisiunea instanței de fond de a reține circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen., constând în săvârșirea faptei prin acte de cruzime ori prin metode sau mijloace care prezintă pericol public; 4. Individualizarea greșită a pedepsei, care este prea mică în raport cu gravitatea faptei și pericolul social al acestuia.

Prin Decizia penală nr. 410/ A din 21 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de inculpatul B.G.I., a desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând în fond, a redus pedeapsa aplicată acestuia de la 3 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii. A fost dedusă prevenția inculpatului de la 13 iulie 2012 la zi și menținută starea de arest a acestuia. Totodată, a fost respins, ca nefondat, apelul părții vătămate și s-a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a decide astfel, Curtea de apel, reluând starea de fapt reținută de prima instanță, a constatat că aceasta corespunde probelor administrate în cauză și că vinovăția inculpatului a fost în mod corect stabilită, fapta comisă de apelant fiind just încadrată de Tribunal în dispozițiile art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. A apreciat, în acest sens, instanța de control judiciar ca fiind nefondată atât solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., având în vedere că acesta a folosit o substanță puternic inflamabilă (toluen), iar rezultatul de suprimare a vieții victimei nu s-a produs urmare intervenției prompte a altor persoane, cât și cererea referitoare la reținerea scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., arătându-se că actele de provocare din partea persoanei vătămate (constând în încercările repetate de a se apropia de familia inculpatului, în pofida insistențelor repetate ale celui din urmă de a pune capăt relației cu mama sa) nu au fost de natură să producă o puternică tulburare sau emoție inculpatului, sub stăpânirea căreia acesta să fi comis fapta, urmând a fi valorificate în procesul de individualizare a pedepsei.

Curtea a considerat, de asemenea, ca nefondată și cererea apelantului - parte vătămată de a se reține dispozițiile art. 175 lit. a) C. pen., având în vedere că, deși starea conflictuală preexista, inculpatul a reacționat violent și necontrolat în urma ultimelor acte provocatoare ale victimei, constând în vizita la domiciliul său în acea dimineață și încercările meschine de a oferi o înghețată minorului de 8 ani. Ca neîntemeiată a fost apreciată și solicitarea părții vătămate de înlăturare a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., având în vedere conduita bună a inculpatului înainte de comiterea infracțiunii, rezultând din poziția socială corectă și relațiile bune avute în societate, la locul de muncă și în familie, precum și atitudinea acestuia după comiterea faptelor.

Curtea a considerat, de asemenea, că, în cauză, nu se poate reține circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen., deoarece fapta nu a fost comisă prin provocarea unor suferințe exagerate (prin cruzimi), în scopul obținerii unei satisfacții suplimentare de către inculpat, iar, prin incendierea părții vătămate, nu s-a creat un pericol pentru cei din jur, vizată fiind numai persoana victimei. Reevaluând criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., Curtea a constatat, însă, că prima instanță a realizat o greșită individualizare a pedepsei, aceasta fiind prea aspră în raport cu gradul de pericol social concret al infracțiunii, cu împrejurările reale ale comiterii faptelor și circumstanțele personale ale inculpatului.

în acest sens, Curtea a valorificat următoarele împrejurări anterioare și concomitente comiterii faptei: inculpatul a aflat de relația extraconjugală la începutul lunii februarie 2012 și s-a comportat civilizat și non-violent, a încercat să medieze situația explosivă; eșecul medierii se datorează comportamentului provocator al victimei, care a făcut orice pentru menținerea legăturii extraconjugale cu mama inculpatului, amenințându-o pe acesta cu moartea (declarația martorei B.V.); au existat mai multe provocări din partea victimei, care atenuează răspunderea penală a inculpatului. Considerând, ca urmare, că această stare conflictuală perpetuată 1-a determinat pe inculpat să aibă o reacție necontrolată, s-a apreciat de către Curte că aceasta nu justifică o pedeapsă de 3 ani închisoare, o sancțiune penală în cuantum de 2 ani și 6 luni închisoare fiind proporțională, eficientă și descurajantă în plan individual și general.

Față de aceste aspecte, Curtea a constatat ca fiind nefondată și critica părții vătămate referitoare la majorarea pedepsei. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.G.I. și partea vătămată S.D.l, reiterând întocmai criticile formulate în apel. Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., recurentul inculpat a susținut, în esență, că atât Tribunalul, cât și Curtea de apel au dat o greșită calificare în drept faptei ce formează obiectul acuzației penale, solicitând schimbarea încadrării juridice a acesteia în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., întrucât nu a acționat cu intenția de suprima viața părții vătămate, ci de a-i aplica o corecție.

Totodată, prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a criticat hotărârile instanțelor inferioare sub aspectul modalității de individualizare judiciară a sancțiunii penale, atât în ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, solicitând reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., și, pe cale de consecință, acordarea unei eficiente sporite dispozițiilor art. 76 C. pen. și suspendarea executării pedepsei, în condițiile art. 81 sau art. 86 1 C. pen. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. a fost invocat și de recurentul parte vătămată S.D.l, care a susținut, în esență, că, în mod greșit, instanța de fond și cea de prim control judiciar nu au făcut aplicarea dispozițiilor art. 175 lit. a) C. pen.

(privind comiterea faptei cu premeditare) și art. 75 lit. b) C. pen. (referitoare la săvârșirea infracțiunii prin acte de cruzime sau metode sau mijloace care prezintă pericol public) și au reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., acestea nefiind justificate în raport cu gravitatea deosebită a faptei, atitudinea acuzatului după comiterea infracțiunii și comportamentul său procesual, care nu a fost unul sincer, inculpatul nefiind de acord să acopere prejudiciul material și moral cauzat prin fapta sa ilicită. Făcând trimitere la aceleași aspecte anterior expuse, recurentul parte vătămată a criticat hotărârea Curții de apel și prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., solicitând majorarea pedepsei aplicate inculpatului într-un cuantum care să corespundă gradului ridicat de pericol social concret al faptei și de periculozitate a acestuia. Totodată, cu ocazia cuvântului la dezbateri, reprezentantul Ministerului Public a invocat greșita aplicare de către instanțele inferioare a dispozițiilor art. 88 C. pen., susținând că acestea au omis să deducă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore din data de 12 iulie 2012. Având în vedere critica concretă formulată, precum și dispozițiile art. 385 9 alin. (3) și (4) C. proc. pen., înalta Curte o va analiza cu ocazia examinării recursului declarat de inculpat, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen. Deși recurentul parte vătămată a circumscris criticile referitoare la omisiunea instanțelor inferioare de a face aplicarea art. 75 lit. b) C. pen. și la greșita reținere în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. motivului de recurs prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte arată că împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală - în care se încadrează și situațiile enumerate în art. 74 și art. 75 C. pen. - constituie unul dintre criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., iar stabilirea pedepsei prin ignorarea unei asemenea împrejurări sau prin reținerea în mod greșit a acesteia este supusă cenzurii instanței de recurs prin prisma cazului de casare reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., motiv pentru care respectivele critici vor fi analizate prin raportare la aceste din urmă dispoziții legale. Examinând hotărârile atacate în raport cu criticile formulate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17, 17 2 și 14 C. proc. pen., înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpatul B.G.I. și de partea vătămată S.D.l ca fiind fondate, însă în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente: 1. Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 1 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză, apreciind, în raport cu situația de fapt stabilită pe baza materialului probator administrat, că activitatea infracțională desfășurată de inculpatul B.G.I.

a fost corespunzător încadrată în dispozițiile art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. În acest sens, Înalta Curte arată că, spre deosebire de infracțiunea de omor, în cazul căreia făptuitorul prevede moartea victimei ca rezultat al acțiunii sale, pe care îl urmărește sau acceptă producerea lui, infracțiunea de vătămare corporală, în care s-a solicitat de către recurentul inculpat schimbarea încadrării juridice, presupune, sub aspectul laturii subiective, ca autorul să-și fî dat seama că, prin lovire sau alte acte de violență, va produce o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale între 21 și 60 de zile, urmărind sau acceptând posibilitatea producerii acestui rezultat prin săvârșirea faptei.

Poziția subiectivă a făptuitorului trebuie stabilită pentru fiecare caz în parte, în funcție de împrejurările concrete ale speței, și îndeosebi în raport cu obiectul vulnerant folosit (apt sau nu de a produce moartea), zona spre care au fost îndreptate actele de violență (o zonă vitală sau nu), numărul și intensitatea acestora, gravitatea leziunilor cauzate, raporturile anterioare dintre autor și victimă, precum și atitudinea agresorului după comiterea faptei. Raportat la aceste elemente și la situația de fapt rezultată din probe, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului B.G.I.

care, pe fondul unui conflict preexistent cu partea vătămată S.D.l, l-a stropit pe acesta, în timp ce se afla într-un parc și stătea pe o bancă, cu toluen, substanță chimică puternic inflamabilă, după care, imediat, i-a dat foc cu ajutorul unei brichete, cauzându-i leziuni traumatice la nivelul membrelor superioare și a trunchiului posterior, produse prin arsuri ce au afectat aproximativ 25% din suprafața corpului, acțiuni urmate de abandonarea victimei, care a fost salvată datorită intervenției prompte a altor persoane ce au stins focul, fiind dusă imediat la spital, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale și i-au fost acordate alte îngrijiri medicale ce reclamau urgență, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., și nu pe cele ale infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., inculpatul acționând cu vinovăție, sub forma intenției indirecte, în sensul că a prevăzut moartea victimei, ca rezultat al acțiunii sale, și a acceptat producerea acestui rezultat, chiar dacă nu l-a urmărit.

îmPrejurarea că, din raportul de expertiză medico, din 2012, eliberat de S.J.M.L. Giurgiu (filele 19-20 d.u.p.), nu rezultă că leziunile cauzate ar fi pus în primejdie viața victimei, nu face ca fapta comisă de inculpat să aibă o altă încadrare juridică, atâta timp cât respectiva împrejurare s-a datorat condițiilor concrete în care s-a acționat, intervenției prompte a persoanelor care se aflau de față și acordării imediate a ajutorului medical de specialitate, aspecte care explică și rămânerea infracțiunii în fază de tentativă și nu de omor în formă consumată.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că timpul stabilit de medicul legist pentru îngrijirile medicale necesare vindecării leziunilor, în speță 21-22 de zile, nu are relevanță pentru existența infracțiunii de omor în forma tentativei, din moment ce acesta nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional, intenția specifică de omor deducându-se din modul în care a acționat agresorul, iar nu din elementele exterioare, precum numărul de zile de îngrijiri medicale.

Așa cum s-a arătat și de către instanțele inferioare, în aprecierea poziției psihice a inculpatului, prezintă importanță atât împrejurarea că acesta a folosit o substanță puternic inflamabilă, aptă să provoace decesul, în condițiile în care a fost întrebuințată pentru a stropi o mare parte din suprafața corpului victimei (aproximativ 25%), acțiune urmată de utilizarea unei surse de foc, cât și raporturile anterioare tensionate dintre părți, generate de faptul că inculpatul îi solicitase, în repetate rânduri, lui S.D.l, să înceteze relațiile extraconjugale pe care le avea cu mama sa, amenințându-l chiar, în mod indirect, cu câteva zile înainte de incident (pe 5 iulie 2012), că îl va omorî dacă nu pune capăt respectivelor relații, precum și atitudinea agresorului după comiterea faptei, acesta abandonând victima, deși flăcările se extinseseră cu repeziciune spre mai multe părți ale corpului și atinseseră aproape jumătate de metru (declarații martori P.N.

și S.S.D.), toate aspectele menționate conducând în mod cert la concluzia că inculpatul a conștientizat pe deplin posibilitatea intervenirii decesului părții vătămate și, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. În raport de aceste elemente, Înalta Curte constată că, așa cum a fost concepută și executată activitatea desfășurată de inculpat, aceasta era proprie realizării rezultatului letal, care a fost obstaculat de cauze ce nu au implicat atitudinea sa, evitarea decesului victimei S.D.l nedatorându-se voinței acestuia, ci intervenției prompte a martorilor P.N. și S.S.D., care au reușit să stingă focul, precum și faptului că i-a fost acordat imediat ajutor medical de specialitate, împrejurări ce au condus la înlăturarea probabilității cauzării unor leziuni mult mai grave, posibil chiar a rezultatului letal.

Având în vedere toate aceste împrejurări ce rezultă din materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond și cea de prim control judiciar, consideră că inculpatul B.G.I. a acționat, în plan subiectiv, cu intenția indirectă de a ucide victima, motiv pentru care, constatând că atât Tribunalul, cât și Curtea de Apel au dat o corectă încadrare juridică faptei comise de recurent, apreciază că nu este incident sub acest aspect cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. De asemenea, în mod întemeiat nu au fost reținute în încadrarea juridică a faptei comise de inculpat dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., nefiind îndeplinite condițiile cerute de acest text de lege pentru existența elementului circumstanțial agravant al premeditării.

În acest sens, este de menționat că acțiunea premeditată implică, pe de o parte, un proces psihic de reflectare, de chibzuire asupra modului de săvârșire a infracțiunii, iar, pe de altă parte, efectuarea unor acte de pregătire care să întărească hotărârea luată și să asigure realizarea ei, presupunând, totodată, existența unui anumit interval de timp între momentul luării rezoluției și punerea ei în executare.

În cauză, însă, așa cum au reținut și instanțele inferioare, ceea ce rezultă din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, este faptul că, în după-amiaza zilei de 10 iulie 2012, întorcându-se de la serviciu și aflând de la unul dintre copiii pe care îi îngrijea mama sa că partea vătămată S.D.l a vizitat-o din nou pe aceasta, inculpatul B.G.I., observând prezența victimei în parcul de lângă bloc, a luat, în mod spontan, hotărârea de a se deplasa în locul în care se afla partea vătămată și de a-i da foc, scop în care a luat din baie o sticlă de 33 ml în care știa că se află diluant.

Imediat după adoptarea acestei rezoluții, inculpatul a plecat spre parcul în care se afla victima, în vederea punerii în practică a hotărârii luate, neexistând nicio dovadă că acesta, în perioada anterioară comiterii agresiunii, ar fi meditat asupra modului în care va săvârși fapta, că și-ar fi conceput un plan de acțiune pentru a asigura reușita activității sale ilicite sau că ar fi efectuat anumite acte de pregătire menite să-i garanteze realizarea cu succes a operațiunii preconizate.

Contrar susținerilor recurentului parte vătămată, Înalta Curte arată că acțiunile întreprinse de inculpat anterior comiterii faptei nu evidențiază decât hotărârea luată de acesta în vederea săvârșirii infracțiunii și nicidecum existența premeditării, atâta timp cât nu rezultă și nu s-a dovedit în cauză că inculpatul ar fi pregătit dinainte omorul, faptele sale nefiind anterior configurate și planificate, iar condițiile de timp și de loc nefiind favorabile comiterii acestuia, din moment ce victima se afla într-un loc public, în prezența mai multor persoane, împrejurare ce nu garanta reușita activității infracționale.

Ca urmare, având în vedere toate aceste aspecte, înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond și cea de prim control judiciar nu au procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpat în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. a), i C. pen., nefiind incident nici sub acest aspect cazul de casare reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. 2. în ceea ce privește individualizarea pedepsei principale, accesorii și complementare aplicate recurentului B.G.I., aspect criticat atât de acesta, cât și de recurentul parte vătămată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că, într-adevăr, în cauză, au fost nesocotite dispozițiile obligatorii ale Deciziei în interesul Legii nr. 74/2007 și nu s-a realizat o evaluare judicioasă a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., nefiind valorificate în mod corespunzător elementele ce țin de natura și gravitatea infracțiunii, precum și circumstanțele reale ale comiterii faptei și acordându-se o eficiență sporită datelor ce caracterizează persoana inculpatului, situație în care au fost stabilite sancțiuni penale greșit individualizate sub aspectul cuantumului (pedeapsa principală) și conținutului (pedeapsa aceesorie și complementară), inapte să asigure realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Contrar susținerilor recurentului parte vătămată, Înalta Curte constată că, în mod întemeiat, instanțele inferioare au reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., lipsa antecedentelor penale, conduita ireproșabilă la locul de muncă, în familie, în cadrul celorlalte relații sociale, precum și atitudinea corespunzătoare după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața organelor judiciare și comportarea sinceră în cursul procesului penal, constituind elemente suficiente care reliefează periculozitatea mai redusă a inculpatului și reclamă aplicarea față de acesta a unui tratament penal atenuat, prin coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită.

Sub acest aspect, Înalta Curte arată că aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. nu împiedică, așa cum a susținut partea vătămată, reținerea în favoarea acuzatului și a circumstanței atenuante înscrisă în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., sfera de cuprindere a acestor din urmă prevederi legale fiind mult mai largă decât cea a dispozițiilor ce reglementează procedura simplificată, în sensul că vizează nu doar comportamentul procesual al acuzatului în fața primei instanțe de judecată, ci și atitudinea sa pe parcursul întregii urmăriri penale, constând în prezentarea sa în fața autoritărților, comportarea sinceră și înlesnirea descoperirii ori arestării participanților. Or, în speță, inculpatul B.G.I.

a manifestat un comportament sincer nu doar în fața Tribunalului, ci și cu ocazia audierii sale de către organele de anchetă penală, dând declarații care au contribuit în mod esențial la stabilirea stării de fapt și a adevărului în cauză, situație în care apare pe deplin justificată reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., alături de cele ale art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Deși au fost corect reținute, se constată, însă, că instanța de prim control judiciar a acordat circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. o eficiență mult sporită, nejustifîcată în raport cu gravitatea deosebită a faptei comise, reducând cuantumul pedepsei cu închisoarea stabilit de Tribunal la 2 ani și 6 luni.

Procedând astfel, Curtea de apel a ignorat, așa cum s-a arătat anterior, importanța deosebită a valorii sociale lezate prin săvârșirea infracțiunii, gradul de pericol social concret sporit al acesteia și modalitatea în care a acționat inculpatul după comiterea faptei, abandonând victima, deși focul îi cuprinsese mai multe părți ale corpului și atinsese aproximativ jumătate de metru, viața acesteia fiind salvată datorită intervenției prompte a altor persoane și acordării urgente de îngrijiri medicale, context în care înalta Curte apreciază că se impune menținerea pedepsei cu închisoarea stabilită de prima instanță, considerată ca fiind aptă să răspundă exigențelor înscrise în art. 52 C. pen.

Ca urmare, în aceste limite, precum și sub aspectul omisiunii instanțelor inferioare de a interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie și complementară, exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen., deși aceasta era obligatorie potrivit art. 71 alin. (2) C. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul parte vătămată S.D.l, va casa decizia penală atacată și, în parte, sentința primei instanțe și, rejudecând, va menține pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de Tribunal și va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie și complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În ceea ce privește susținerea părții vătămate referitoare la comiterea faptei prin acte de cruzime și prin metode sau mijloace care prezintă pericol public, Înalta Curte arată, pe de o parte, că săvârșirea infracțiunii în astfel de împrejurări nu ar fi atras incidența dispozițiilor art. 75 lit. b) C. pen., așa cum a menționat recurentul, ci pe cele ale art. 175 alin. (1) lit. e), 176 alin. (1) lit. a) C. pen., fiind vorba de elemente circumstanțiale ce intră în conținutul infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, iar, pe de altă parte, că materialul probator administrat în cauză nu relevă astfel de acțiuni ale inculpatului, care să demonstreze o ferocitate deosebită a acestuia și dorința de a provoca suferințe mari victimei ori care să pună în primejdie viața mai multor persoane.

Astfel, se observă că, prin modul în care a conceput și executat activitatea infracțională, inculpatul nu a cauzat numitului S.D.l alte suferințe mai mari decât acelea pe care le implică în mod obișnuit suprimarea violentă a vieții, iar acțiunea sa a vizat strict persoana victimei, al cărei corp l-a stropit cu toluen și i-a dat foc, neexistând riscul creării unei stări de pericol pentru ceilalți cetățeni aflați de față, situație în care nu poate fi reținută susținerea recurentului parte vătămată privind săvârșirea infracțiunii de omor în împrejurări de natură să agraveze răspunderea penală a autorului. Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Rezultă, așadar, că pentru a putea fi reținută scuza provocării, este necesar să fîe îndeplinite mai multe condiții, respectiv ca infracțiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, această stare să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate, iar acțiunea provocatoare să fi fost produsă de victimă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. În cauză, ceea ce rezultă din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, însușit de acuzat conform dispozițiilor art. 320 1 alin. (3) C. proc.

pen., este este faptul că, în după-amiaza zilei de 10 iulie 2012, întorcându-se de la serviciu și aflând de la unul dintre copiii pe care îi îngrijea mama sa că partea vătămată S.D.l a vizitat-o din nou pe aceasta, inculpatul B.G.I., dându-și seama că, în pofida discuțiilor anterioare cu cei doi, relația extraconjugală dintre aceștia nu se încheiase, a luat hotărârea de a se deplasa în parcul din fața blocului în care se afla victima și de a-i da foc, scop în care a luat din baie o sticlă de 33 ml în care știa că se află diluant. Nu rezultă, așadar, din probele administrate, vreo acțiune provocatorie din partea victimei care să fi determinat o puternică tulburare inculpatului sub stăpânirea căreia acesta să fi comis infracțiunea, vizita efectuată de partea vătămată la domiciliul martorei B.V.

în cursul aceleiași zile neîncadrându-se în niciuna dintre situațiile expres și limitativ prevăzute de lege în care poate exista activitatea de provocare. Pe de altă parte, nici relația extraconjugală dintre partea vătămată și mama inculpatului nu poate justifica reacția acestuia prin prisma dispozițiilor art. 13 lit. b) C. pen., atâta timp cât respectiva legătură dura de aproximativ 2 ani, iar vizitele victimei la domiciliul martorei B.V. erau relativ frecvente, neexistând niciun element de noutate pentru a putea concluziona că vizita din ziua de 10 iulie 2012 i-ar fi produs inculpatului o puternică stare de surescitare nervoasă, care i-ar fi răpit acestuia posibilitatea de control asupra acțiunilor sale, determinându-l să săvârșească infracțiunea de care este acuzat.

Ca urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanțele inferioare au stabilit că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 73 lit. b) C. pen., nefiind întemeiată critica formulată sub acest aspect de recurentul inculpat.

Totodată, având în vedere importanța deosebită a valorii sociale lezate prin săvârșirea infracțiunii, gradul de pericol social concret sporit al acesteia și modalitatea în care a acționat inculpatul după comiterea faptei, abandonând victima, deși focul îi cuprinsese mai multe părți ale corpului și atinsese aproximativ jumătate de metru, viața acesteia fiind salvată datorită intervenției prompte a altor persoane și acordării urgente de îngrijiri medicale, Înalta Curte apreciază că nu se impune reducerea pedepsei aplicate de instanța de apel, ci dimpotrivă, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, majorarea ei până la limita stabilită de Tribunal, aceasta fiind singura în măsură să asigure realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

De asemenea, raportat la aceleași aspecte, Înalta Curte nu poate da curs nici solicitării recurentului inculpat de aplicare a dispozițiilor art. 81 sau art. 86 1 C. pen., apreciind, față de datele referitoare la natura și gravitatea infracțiunii, că scopul sancțiunii penale nu poate fi atins decât prin executarea ei în regim privativ de libertate, conform art. 57 C. pen. Înalta Curte constată, însă, că instanța de fond, fără a ține seama de dispozițiile obligatorii ale Deciziei în interesul Legii nr. 74/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, precum și de jurisprudența constantă în această materie a C.E.D.O.

(cauza Calmanovici împotriva României; cauza Hirst împotriva Marii Britanii), a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie și complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., soluție menținută de Curtea de apel, fără ca cele două instanțe să analizeze în ce măsură aceasta se impunea în cauză față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.

Astfel, raportat la natura faptei comise, Înalta Curte constată că aplicarea pedepsei accesorii și complementare a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, având în vedere și dispozițiile art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, apreciază că se impune, ca urmare a admiterii recursului inculpatului sub acest aspect, înlăturarea din conținutul celor două pedepse a interdicției de a exercita dreptul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. 3. Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii. încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată. În cauză, se constată, așa cum a susținut și reprezentantul Ministerului Public, că, într-adevăr, instanțele inferioare au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 88 C. pen., deducând din pedeapsa aplicată inculpatului doar timpul arestării preventive, începând din data de 13 iulie 2012, fără să scadă și durata reținerii din ziua de 12 iulie 2012, așa cum rezultă din cuprinsul Ordonanței atașate la fila 114 d.u.p.

Așa fiind, Înalta Curte, subsecvent admiterii recursului inculpatului, va reforma sub acest aspect hotărârile pronunțate în cauză și va face o corectă aplicare a prevederilor art. 88 C. pen., prin deducerea întregii perioade executate în detenție preventivă. În consecință, constatând, fată de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, sunt incidente doar cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 și 14 C. proc. pen., nefîind întemeiate criticile circumscrise pct. 17 al aceluiași art. și nefîind identificat vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., va admite recursurile declarate de inculpatul B.G.I. și de partea vătămată S.D.l, va casa decizia penală atacată și, în parte, sentința pronunțată de Tribunalul Giurgiu și, rejudecând în fond, în baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) și art. 76 alin. (2) C. pen., va condamnă pe inculpatul B.G.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului exercițiul drepurilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale, iar, în baza art. 88 C. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 12 iulie 2012 la zi, menținând celelalte dispoziții ale sentinței. În temeiul art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 12 iulie 2012 la 15 aprilie 2013. Totodată, față de soluția ce va fi pronunțată, Înalta Curte va dispune, în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.

În ceea ce privește solicitarea recurentului parte vătămată de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte nu îi poate da curs, având în vedere că vor fi admise ambele căi de atac promovate în cauză și ca, urmare, nu se poate reține o culpă procesuală a inculpatului, de natură de îndreptățească instanța să-l oblige pe acesta la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat sau efectuate de partea vătămată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursurile declarate de inculpatul B.G.I. și de partea vătămată S.D.l împotriva Deciziei penale nr. 410/ A din 21 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 464 din data de 17 octombrie 2012 a Tribunalului Giurgiu, numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei și, rejudecând, în aceste limite: În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit, a), c) și art. 76 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul B.G.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepurilor prevăzute de art. 64 alin. (1) litera a teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 12 iulie 2012 lăzi. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive de la 12 iulie 2012 la 15 aprilie 2013. Cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei se va suporta din fondul Ministerului Justiției Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2013.