ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1238/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1238/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei penale

de față;

Examinând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 24/F din 22

februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru

cauze cu minori, s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Brașov, privind autorizarea efectuării actelor de urmărire

penală și judecată față de numitul L.I.M., predat autorităților germane la data

de 23 noiembrie 2011, față de care Parchetul din Tubingen a emis un nou mandat

european de arestare la data de 22 noiembrie 2011 în Dosarul nr. 14 Js

20684/11.

Pentru a hotărî astfel,

s-a reținut că prin sentința penală nr. 125/F/MEA, emisă în Dosar nr.

987/64/2011, Curtea de Apel Brașov, în baza art. 103 alin. (5), (6), (10)

raportat la art. 107 din Legea nr. 302/2004, modificată și a mandatului de

arestare emis de autoritățile din Republica Germania, respectiv Tribunalul din

Karlsruhe, a dispus arestarea persoanei solicitate L.I.M. pe o durată de 24 de

zile, începând cu 17 noiembrie 2011 și totodată, predarea către autoritățile

judiciare emitente.

Totodată, a constatat

că persoana solicitată nu a renunțat la drepturile conferite de legea specialității.

Persoana solicitată a

fost predată autorităților germane la data de 23 noiembrie 2011.

La data de 22

noiembrie 2011, față de aceeași persoană, Procuratura din Tubingen în Dosar nr.

14 Js 20684/11, a emis un nou mandat european de arestare, dată fiind împrejurarea

că în data de 22 mai 2011, L.I.M. a pătruns în casa parohială din Rottenburg - Kiebingen,

probabil cu un alt făptaș necunoscut, de unde au furat obiecte sacrale în valoare

de 5000 euro, faptă ce constituie hoție în comun prin spargere de locuință împreună

cu deteriorare de lucruri, prevăzută de art. 242 alin. (1), art. 244 alin. (1)

nr. 3, art. 303, art. 303c, art. 52, art. 25 alin. (2) C. pen. german.

Deoarece persoana solicitată

nu a renunțat la aplicarea regulii specialității, Procuratura Tubingen a solicitat

extinderea extrădării efectuată asupra noilor imputări și aprobarea urmăririi penale

a acestora.

Conform art. 103 din Legea

nr. 302/2004 republicată după primirea mandatului european de arestare, judecătorul

aduce la cunoștința persoanei solicitate, între altele, efectele regulii specialității

(respectiv dreptul de a nu fi urmărită, judecată, condamnată sau deținută pentru

alte fapte comise anterior predării acesteia în baza unui mandat european de arestare),

posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i

în vedere, totodată, consecințele juridice ale consimțământului la predare și caracterul

irevocabil al acestuia.

S-a mai reținut că potrivit

art. 115 alin. (2) din acest act normativ, persoana predată autorităților române

nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară

predării decât dacă statul de executare o consimte, iar în relația cu alte state

membre decât cele prevăzute la alin. (1), consimțământul autorității judiciare române

de executare este necesar, conform alin. (3).

Față de împrejurarea că

persoana solicitată L.I.M. a fost predată autorităților germane la data de 23

noiembrie 2011 și nu a renunțat la efectele regulii specialității, respectiv nu

va putea fi urmărită, judecată, condamnată sau deținută pentru alte fapte anterioare

predării în baza mandatului emis de Parchetul din Karlsruhe, poziție constatată

printr-o hotărâre judecătorească definitivă, intrată în puterea lucrului judecat,

și având în vedere că dispozițiile sus menționate se referă la situațiile în care

persoana a fost predată autorităților judiciare române - ceea ce nu este cazul în

speță, în lipsa unor dispoziții legale în acest sens, instanța a respins, ca inadmisibilă,

sesizarea formulată în cauză.

S-a precizat că, deși

s-a emis un nou mandat european de arestare preventivă față de numitul L.I.M. la

22 noiembrie 2011 de Procuratura Tubingen, nu s-ar fi putut dispune arestarea preventivă

și predarea acestuia către autoritățile germane, întrucât la 23 noiembrie 2011 a

fost pus în executare mandatul emis de Procuratura Karlsruhe.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov,

criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit a fost respinsă

sesizarea formulată în baza cererii autorităților judiciare germane referitoare

la persoana solicitată L.I.M., ca inadmisibilă.

În susținerea motivelor

de recurs s-a învederat că prin sentința penală nr. 125/F/MAE din 15 noiembrie 2011,

pronunțată în Dosarul nr. 987/64/2011, Curtea de Apel Brașov a dispus arestarea

și predarea persoanei solicitate L.I.M. - în baza mandatului european de arestare

emis de Tribunalul din Karlsruhe. Cu ocazia judecării cererii, acesta a precizat

că nu renunță la regula specialității.

În baza acestei hotărâri

judecătorești, L.I.M. a fost predat autorităților germane la data de 23

noiembrie 2011.

La judecarea cauzei, numitul

L.I.M. se afla în stare de arest pe teritoriul statului german, astfel că în mod

greșit instanța de judecată a respins cererea formulată de procurorul de ședință

în sensul de audiere a acestuia prin videoconferință, pentru a fi încunoștințat

despre noul mandat european de arestare emis de către autoritățile din Tubingen

împotriva sa și pentru a-și putea exprima punctul său de vedere cu privire la cercetarea

sa și cu privire la faptele care fac obiectul acestui mandat european de arestare.

S-a solicitat audierea prin sistemul videoconferință, tocmai pentru a nu îngreuna

cercetările în cauza care formează obiectul primului mandat european de arestare,

neimpunându-se un eventual transfer temporar, care ar fi impus și costuri suplimentare.

S-a mai învederat că persoana

solicitată trebuia să cunoască de existența cauzei pendinte, fiind necesar ca aceasta

să își exprime un punct de vedere. Chiar dacă legiuitorul nu a prevăzut această

situație, ea trebuia analizată pe fond, să se dea curs unor astfel de cereri, altfel

ne-am afla în situația paradoxală în care, față de o persoană care a făcut obiectul

unui mandat european de arestare, să nu se mai poată da curs și celuilalt mandat

european de arestare care îl vizează. Aceasta ar însemna ca faptele care fac obiectul

celui de-al doilea mandat european de arestare (sau altor eventuale mandate europene

de arestare), să nu poată fi cercetate decât după epuizarea cercetărilor vizând

primul mandat european de arestare, situație față de care s-ar putea ajunge la împlinirea

termenului de prescripție, ceea ce ar fi inechitabil, întrucât autoritățile emitente

ale celui de-al doilea mandat european de arestare nu ar mai avea posibilitatea

de a cerceta persoana solicitată.

S-a solicitat admiterea

recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

Recursul este fondat.

Examinând actele și lucrările

dosarului prin prisma criticilor formulate de Parchet dar și a dispozițiilor

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că în cauză este incident

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 21 C. proc. pen.

pentru următoarele considerente:

La data de 07

februarie 2012, la Parchetul Curții de Apel Brașov s-a înregistrat cererea emisă

de B.W.S. Tubingen, prin care autoritățile germane au învederat faptul că la data

de 22 noiembrie 2011 au emis un mandat european de arestare față de numitul L.I.M.

De asemenea, s-a precizat că față de aceeași persoană a fost emis un mandat european

de arestare și de către Tribunalul din Karlsruhe, mandat care a fost înaintat autorităților

competente din România, care, prin sentința penală nr. 125/F/MEA din 15

noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. 987/64/2011 au

dispus arestarea și predarea acestei persoane, predarea efectivă având loc la data

de 23 noiembrie 2011.

Față de această împrejurare

autoritățile din Tubingen au solicitat extinderea extrădării cu privire la faptele

care fac obiectul noului mandat european de arestare.

Autoritățile din Tubingen

au înaintat mandatul european de arestare emis la data de 22 noiembrie 2011, din

care rezultă că persoana solicitată L.I.M. este cercetată pentru comiterea infracțiunii

de hoție deosebit de gravă prev. de art. 242 alin. (1), art. 244 alin. (1) nr. 3,

art. 303, art. 303c, art. 52 și art. 25 alin. (2) C. pen. german, constând în aceea

că în data de 22 mai 2011, între orele 20

45

și 20

22

a pătruns

în casa parohială din Rottenburg - Kiebingen, probabil împreună cu un alt făptaș

necunoscut, de unde au sustras obiecte sacrale, în valoare de 5000 euro.

Prin referatul Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Brașov din data de 14 februarie 2012 s-a solicitat instanței

de judecată analizarea cererii formulate de autoritățile judiciare germane și în

consecință autorizarea efectuării actelor de urmărire penală și judecată față de

persoana solicitată L.I.M. și pentru faptele care formează obiectul noului mandat

european de arestare, emis la data de 22 noiembrie 2011 de către Parchetul din Tubingen.

Prin sentința penală

nr. 24/F din 22 februarie 2012, pronunțată în dosarul penal nr. 82/64/2012, Curtea

de Apel Brașov a respins ca indamisibilă sesizarea formulată.

Este de observat că prin

rezoluția judecătorului din 15 februarie 2012 (Dosar nr. 82/64/2012), în raport

de obiectul cauzei, s-a preschimbat termenul de judecată pentru data de 22 februarie

2012, fără a se dispune citarea persoanei solicitate L.I.M.

La termenul astfel stabilit,

procurorul a învederat instanței necesitatea audierii persoanei solicitate prin

videoconferință, motivat de faptul că față de aceasta s-a emis, la data de 22 noiembrie

2012, un al doilea mandat european de arestare de către Parchetul din Tubingen,

că persoana solicitată se află pe teritoriul statului german, în stare de arest,

urmare a arestării și predării acesteia în baza sentinței penale nr. 125 din 15

noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, împrejurare față de care se

impune respectarea garanțiilor procesuale ale persoanei solicitate, în sensul încunoștințării

sale despre procesul pendinte și audierii acestuia în condițiile susarătate.

Potrivit dispozițiilor

art. 385

9

alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării

și atunci când judecata în primă instanță sau în apel a avut loc fără citarea legală

a unei părți, sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta

și de a înștiința despre această imposibilitate.

Încălcarea oricărei dispoziții

legale referitoare la desfășurarea procesului penal, care nu este prevăzută în

art. 197 alin. (2) C. proc. pen., se află sub sancțiunea nulității relative.

În principiu, cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 21 C. proc. pen. privind

judecata în primă instanță fără citarea legală a unei părți, poate fi invocat de

partea care nu a fost legal citată, însă nu pot fi excluse situațiile în care se

constată că aceasta nu și-a putut face apărările în cauza pendinte, apărări care

ar fi putut influența soluția dată.

Pentru a invoca citarea

nelegală a unei alte părți decât cea recurentă, este necesar să se dovedească un

interes procesual pentru invocarea cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 21 C. proc. pen.

În cauză, persoana solicitată

nu a fost citată, deși în raport de conținutul cererii deduse judecății, se impunea

a fi încunoștințată despre existența procesului pendinte și ascultată prin videoconferință,

pentru a-i asigura toate garanțiile procesuale, respectarea dreptului la apărare

și a unui proces echitabil.

Așadar, în contextul arătat,

persoana solicitată trebuia să cunoască faptul că în legătură cu ea se află în curs

de judecată un proces pendinte, în raport de care să-și exercite toate prerogativele

legale.

Mai mult, instanța de

fond, înștiințată cu privire la faptul că persoana solicitată se află pe teritoriul

german, în stare de arest, urmare a arestării și predării în baza sentinței penale

nr. 125 din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, nu a efectuat verificări

în cauză, deși justa soluționare a cauzei impunea acest demers judiciar, cu precădere

față de împrejurarea că a fost ridicată din oficiu excepția inadmisibilității recursului

declarat în cauză, excepție care nu a fost soluționată în condițiile respectării

principiului contradictorialității în procesul penal.

Față de considerentele

arătate, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează a admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva sentinței

penale nr. 24/F din 22 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori, pe care o casează, cu consecința trimiterii cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță - Curtea de Apel Brașov.

Cu ocazia rejudecării

cauzei se va dispune citarea persoanei solicitate L.I.M., în condițiile dispozițiilor

art. 177 și urm. C. proc. pen., ascultarea acesteia prin sistemul videoconferință

și garantarea dreptului la apărare al acesteia în sensul că toate excepțiile, cererile,

eventualele explicații formulate în cauză să fie formulate și judecate cu respectarea

principiilor care guvernează faza judecății în primă instanță.

Văzând dispozițiile

art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva sentinței penale nr. 24/F

din 22 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori, privind persoana solicitată L.I.M.

Casează sentința penală

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cheltuielile judiciare

rămân în sarcina statului.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu

a intimatei persoane solicitate, în sumă de 320 RON, se va suporta din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie

2012.