ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3667/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3667/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Giurgiu, secția civilă, la data de 7 ianuarie 2008, sub nr. 14/122/2008,

reclamanta

SC

A.G. SRL Giurgiu a chemat

în judecată pârâta

S.C.

B.C.R.A. SA - Sucursala Giurgiu, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va

da, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 67.078,66 euro, sau

echivalentul în lei al acestei sume la data efectuării plății, sumă

reprezentând diferența de 34.680,66 euro, pentru mijloacele fixe, asigurate, și

care se regăsesc în incinta Clubului „Y.”, și 32.398 euro, sumă asigurată

pentru stocurile de marfă distruse în evenimentul asigurat.

Prin sentința nr. 65,

pronunțată la data de 20 martie 2008, Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a

admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.G. SRL Giurgiu împotriva pârâtei SC

B.C.R.A. SA București; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de

67.078,66 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de

despăgubiri și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4.611 lei

cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Paguba real suportată

în pivniță de reclamantă se ridică cel puțin la valoarea înscrisă în balanța

analitică, pârâta nefăcând dovada, potrivit ofertei de preț luată în

considerare, că produsele oferite sunt bunuri identice sau similare din punct

de vedere al tipului, calității, structurii, alegerea ofertei cuprinzând cele

mai reduse prețuri, în această modalitate neavând justificare prin polița de

asigurare cu luarea în considerare a prețului de achiziție a produselor.

Cât privește stocul de marfă,

reclamanta probează cu înscrisuri - balanța de verificare analitică - poziția

mărfuri - existența acestora la momentul producerii evenimentului, procesul-verbal

de intervenție și raportul de expertiză-natura distrugerilor suportate, refuzul

pârâtei de a lua în considerare datele din evidența contabilă, cu argumentul că

nu a fost înștiințat în 48 de ore și că în procesul-verbal de intervenție nu a

fost nominalizat expres stocul de marfă, sau că este posibil ca stocul de marfă

asigurat să se fi aflat în locația de la etajul clădirii, care nu a fost

afectată de incendiu, neavând justificare câtă vreme reclamanta a anunțat

organele de intervenție în timp util, iar pârâta și-a asumat obligația

dezdăunării la valoarea maximă.

Asemenea, din cuprinsul actelor de

cercetare efectuate, respectiv, declarații ale angajaților societății

reclamante, se reține că barul era funcțional și că au fost distruse bunurile

din dotare.

În consecință, a

constatat tribunalul că reclamanta a probat întinderea daunei suportate și că

pârâta a stabilit un nivel al despăgubirilor pe baza aprecierilor unilaterale,

la nivelul prețurilor cele mai mici pentru echipamente, fără a justifica

identitatea ca tip, caracteristice calității etc., cu bunurile distruse și cu

ignorarea datelor din evidența contabilă reflectând existența stocului de marfă

și valoarea patrimonială a bunurilor integral distruse.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel pârâta SC B.C.R.A. SA București - prin Sucursala

Giurgiu, în termen, la data de 26 mai 2005, motivele de apel fiind depuse, de

asemenea, în termen, la aceeași dată.

Prin decizia comercială nr. 436, pronunțată

la data de 27 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă SC B.C.R.A. SA - prin Sucursala

Giurgiu împotriva sentinței civile nr. 65 din 20 martie 2008, pronunțată de

Tribunalul Giurgiu, secția civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC

A.G. SRL Giurgiu, ca nefondat.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Primul motiv de apel,

referitor la valoarea mijloacelor fixe distruse în incendiu și, respectiv

valoarea despăgubirii raportate la aceasta, este neîntemeiat, deoarece așa cum

rezultă și din balanța analitică a mijloacelor fixe întocmită la nivelul datei

de 31 mai 2007 (filele 192 - 193 din dosarul Tribunalului), valoarea

mijloacelor fixe ce existau în spațiul comercial unde s-a produs incendiul, în

condițiile menționate în raportul de expertiză efectuat în cadrul cercetării

penale (filele 136 - 151 din dosarul Tribunalului), era aceea trecută în acest

document contabil ce nu este contestat de pârâtă pe calea înscrierii în fals.

De asemenea, în

polița de asigurare din 3 martie 2007 (fila 16 din dosarul Tribunalului)

rezultă că valoarea de înlocuire a mijloacelor fixe la care s-a achitat de

către reclamantă, rata de asigurare, respectiv valoarea maximă a despăgubirii

ce ar fi putut fi acordată în caz de producere a riscului asigurat este de

97.480 euro, așa cum susține și reclamanta.

Susținerile apelantei

- pârâte în sensul că valoarea unora dintre mijloacele fixe constând în

echipamente, era mult mai mică la data de 9 mai 2007, deoarece acestea fiind

vechi, erau depășite, nu pot fi primite de către instanța de apel, din cel

puțin două considerente:

Primul constă în diferența temporală

relativ scurtă între data evaluării de către ambele părți a valorii mijloacelor

fixe (valorii de asigurare), respectiv data încheierii contractului de

asigurare (3 martie 2007) și data producerii riscului asigurat (9 mai 2007),

care depășește cu câteva zile o perioadă de numai 2 luni.

Al doilea argument

constă în faptul că deși aparatura electronică, în condițiile unei evoluții

permanente și spectaculoase, devine anacronică în perioade mult mai scurte

decât în trecut, dat fiind progresul tehnic înregistrat în acest domeniu la

nivel mondial, în speță, considerăm că cele două luni de zile nu au afectat într-atât

valoarea convenită de părți ca fiind valoarea totală a mijloacelor fixe

asigurate, încât să o diminueze în mod absolut.

Astfel, în timp ce

reclamanta solicită ca valoarea despăgubirii să fie calculată la maximul

convenit prin contractul de asigurare (în condițiile în care paguba a fost

totală, toate obiectele fiind distruse în întregime în incendiu), proba produsă

de pârâtă pentru valoarea propusă de aceasta este una indirectă și se referă la

produse similare cu cele existente în balanța de verificare și în fișa de

inventar depuse la dosar de reclamantă. Din această perspectivă, dovada pârâtei

nu poate fi luată în considerare, deoarece ofertele de preț comunicate de SC

E.D.E. SRL (filele 75 - 76) nu se referă la bunurile menționate în cele două

acte contabile, așa cum susține și apelanta, ci la bunuri similare.

Al doilea motiv de

apel referitor la lipsa unor dovezi ale existenței unui stoc de marfă în

incinta spațiului comercial utilizat de reclamantă și care a constituit de

asemenea, obiect al asigurării prin aceeași poliță, este de asemenea nefondat,

deoarece apelanta-pârâtă pretinde reclamantei să facă o dovadă imposibilă

(probatio diabolica), respectiv a existenței bunurilor aflate în stoc, care să

rezulte din însuși incendiul produs.

Astfel, dacă la data

de 3 martie 2007, când s-a încheiat polița de asigurare, exista un stoc de

marfă, pe care chiar pârâta l-a recunoscut și împreună cu reclamanta, l-a

evaluat la 32.398 euro (fila 16 din dosarul Tribunalului), iar acesta apare în

planșele fotografice efectuate după incendiu, unde pot fi identificate mai

multe mărfuri (de pildă sticle cu băuturi - fila 69, fila 70 din dosarul

Tribunalului), între care vitrinele frigorifice și frigiderele precum și

mașinile de cafea și expreso a căror existență și utilizare nu a fost

contestată (și despre care se face vorbire și în Anexa 1 la procesul - verbal

de intervenție nr. 60 din 9 mai 2007- fila 24 din dosarul Tribunalului) care

presupuneau și existența mărfurilor aferente acestora, Curtea apreciază că s-a

făcut dovada existenței stocului de marfă.

De asemenea,

afirmația apelantei - reclamante în sensul că nici măcar reprezentantul

reclamantei nu a menționat stocul de marfă în cererea de despăgubire adresată

după incendiu, pârâtei, este falsă, deoarece în cererea de despăgubire (fila 32

din dosarul Tribunalului), acesta face referire la întreaga poliță de

asigurare, astfel că în aceasta fiind trecute atât mijloacele fixe cât și

stocul de marfă, la obiectul asigurării, rezultă că solicitarea reclamantei

privea indiscutabil ambele categorii de obiecte asigurate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC B.C.R.A. SA București, solicitând admiterea

recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei instanței

de apel, iar, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca

fiind neîntemeiată.

În recursul său,

întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta -

pârâtă SC B.C.R.A.V.I.G. SA București a invocat, în esență, următoarele motive:

În urma instrumentării Dosarului de daune nr.

IBC/GR/0522/2007 a acordat, având în vedere întreaga documentație depusă,

inclusiv conținutul raportului de expertiză efectuat ca urmare a solicitărilor

asiguratei, o indemnizație egală cu valoarea prejudiciului încercat de aceasta,

aferent mijloacelor fixe distruse doar la subsolul locației asigurate, și în

raport de prevederile legale incidente, respectiv, echivalentul în lei a sumei

de 34.369,34 euro, conform O.P. din 18 octombrie 2007.

Astfel, mijloacele

fixe - obiecte de inventar distruse au fost despăgubite la valoarea existentă

în Balanța Analitică aparținând asiguratei; referitor la instalațiile video, de

lumini și sonorizare, evaluarea și indemnizarea acestora a fost efectuată

conform dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 136/1995, preluate și în condițiile

contractului de asigurare la art. 7.3 și 7.5.1., conform cărora despăgubirile

se cuantifică funcție de starea bunurilor la momentul apariției riscului, fără

însă a se depăși valoarea acestora existentă la acel moment.

Întrucât la data

incendiului echipamentele distruse nu se mai fabricau sau erau depășite din

punct de vedere tehnologic, au fost avute în vedere prețurile de nou pentru

echipamente similare, cu aceleași caracteristici, conform ofertelor depuse la

dosarul cauzei, valabile la data apariției riscului, indemnizația rezultată,

care a și fost acordată asiguratei, fiind în sumă de 34.369,34 euro.

În ceea ce privește

stocul de marfă solicitat a fi despăgubit, nu a fost acordată indemnizație

reparatorie pentru simplul motiv că asigurata nu a putut proba, pe de o parte,

existența vreunei cantități de marfă depozitată la subsolul afectat de

incendiu, iar, pe de altă parte, nici eventuala întindere a prejudiciului înregistrat.

Pentru a putea fi

temeinică solicitarea de acordare de indemnizații trebuie probat prejudiciul

încercat, or, din planșele foto și din celelalte documente aferente

inventarierii ulterioare incendiului nu rezultă că la nivelul subsolului

afectat ar fi existat stoc de marfă depozitat și care să fi fost distrus.

Apreciază recurenta -

pârâtă ca fiind neîntemeiate concluziile instanței de apel, conform cărora

simpla prezență a unor bunuri din categoria mijloacelor fixe presupune automat

„și existența mărfurilor aferente acestora”.

Totodată, primele

instanțe rețin în mod greșit că simpla evidențiere în cuprinsul contractului de

asigurare a unei sume aferentă stocului de marfă presupune, în caz de apariție

a unui risc asigurat, și acordarea unei sume cu caracter indemnitar la acel

echivalent.

Cum în cauză nu a

fost administrată vreo dovadă în sensul existenței acestora la nivelul

subsolului incendiat și la data apariției riscului, este fără echivoc că

solicitarea de indemnizare pentru această categorie de bunuri este

neîntemeiată.

Prin decizia nr. 2363,

pronunțată la data de 13 octombrie 2009, în Dosarul nr. 14/122/2008, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins recursul declarat de

pârâta SC B.C.R.A. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 436 din

27 octombrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca tardiv.

În motivarea acestei

decizii s-a reținut, din analiza înscrisurilor aflate la dosar, că decizia

atacată a fost legal comunicată recurentei, prin afișare la sediul acesteia, la

10 decembrie 2008, iar recursul a fost depus la oficiul poștal la 30 decembrie

2008.

Cum recurenta nu a probat că a fost

împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să exercite calea de

atac în termenul de 15 zile, prevăzut de lege, rezultă că recurenta a exercitat

tardiv calea de atac a recursului, cu depășirea termenului expres prevăzut de art.

301 C. proc. civ.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare pârâta SC B.C.R.A.V.I.G. SA

București, în termen, la data de 16 februarie 2010, înregistrată sub nr. 1351/1/2010.

Prin decizia nr. 2133,

pronunțată la data de 4 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, a admis contestația în anulare formulată de contestatoarea SC

B.C.R.A.V.I.G. SA București împotriva deciziei nr. 2363 din 13 octombrie 2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a anulat decizia

atacată și a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 22 octombrie

2010, cu citarea părților.

Analizând recursul

pârâtei, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta

Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare:

Pentru a deveni

incident motivul de modificare prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.,

instanța de recurs trebuie să constate că hotărârea a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, ceea ce înseamnă că instanța a recurs la textele de lege

aplicabile speței, dar fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, fie le-a

aplicat greșit ori a aplicat o normă generală, nesocotind existența normei

speciale sau o normă care nu este incidentă în speță.

Examinând hotărârea

recurată sub acest aspect, se constată că instanța de apel nu a încălcat sau

aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările și

reasigurările în România, și nici nu a nesocotit prevederile art. 969 C. civ.

sau intervenit în voința părților, aceasta reținând în mod corect că suma

asigurată este la nivelul celei menționate expres și neechivoc în contract.

În realitate, conform

stării de fapt reținute de instanța de apel și conform clauzei înscrise în

contract, suma asigurată pentru mijloacele fixe este de 97.480 euro și 32.398 euro

pentru stocuri.

Ca urmare, din moment

ce părțile au convenit astfel, iar convenția părților era în vigoare, în mod

justificat instanța de apel a reținut că acțiunea reclamantei este admisibilă,

în temeiul art. 969 C. civ., care consacră putere de lege convențiilor

încheiate de părți, prin raportare la contractul de asigurare, instanța de

recurs înlăturând susținerile recurentei-pârâte sub aspectul despăgubirilor

acordate intimatei-reclamante.

Întrucât

intimatei-reclamante

SC A.G. SRL Giurgiu

i-a fost recunoscut dreptul său la despăgubire, conform contractului de asigurare

încheiat cu recurenta-pârâtă SC B.C.R.A.V.I.G. SA București, deoarece s-a

apreciat, corect, că despăgubirea urmează a fi acordată atât prin raportare la

valoarea mijloacelor fixe distruse în incendiu, cât și prin raportare la

valoarea stocului de marfă, instanța a pronunțat o soluție cu aplicarea corectă

a Legii nr. 136/1995 și cu respectarea convenției părților, ceea ce nu

ocazionează motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cât privește critica

recurentei-pârâte SC B.C.R.A.V.I.G. SA București referitoare la indemnizația

aferentă stocului de marfă, Înalta Curte urmează a o înlătura, aceasta

neconstituindu-se într-o critică de nelegalitate, spre a face posibilă

analizarea sa în recurs, ci reprezintă o critică de netemeinicie, sub aspectul

aprecierii probatoriului administrat: - „din planșele foto și din celelalte

documente aferente inventarierii ulterioare incendiului nu rezultă că la

nivelul subsolului afectat ar fi existat stoc de marfă depozitat și care să fi

fost distrus”; „în cauză nu a fost administrată vreo dovadă: în sensul

existenței acestora la nivelul subsolului incendiat și la data apariției

riscului”- o asemenea critică neputând forma obiectul analizei în recurs, cale

extraordinară de atac, deschisă exclusiv motivelor de nelegalitate.

Nefiind vorba,

așadar, de vreo aplicare greșită a legii de către instanța de apel, Înalta

Curte constată că recursul formulat de recurenta - pârâtă SC B.C.R.A.V.I.G. SA

București este nefondat.

Pentru cele ce

preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a

respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

pârâta

SC

B.C.R.A.V.I.G. SA București

împotriva deciziei comerciale nr. 436 din 27 octombrie

2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială

, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

3 noiembrie 2010.