ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3667/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția civilă, la data de 7 ianuarie 2008, sub nr. 14/122/2008, reclamanta SC A.G. SRL Giurgiu a chemat în judecată pârâta S.C. B.C.R.A. SA - Sucursala Giurgiu, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va da, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 67.078,66 euro, sau echivalentul în lei al acestei sume la data efectuării plății, sumă reprezentând diferența de 34.680,66 euro, pentru mijloacele fixe, asigurate, și care se regăsesc în incinta Clubului „Y.”, și 32.398 euro, sumă asigurată pentru stocurile de marfă distruse în evenimentul asigurat.

Prin sentința nr. 65, pronunțată la data de 20 martie 2008, Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.G. SRL Giurgiu împotriva pârâtei SC B.C.R.A. SA București; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 67.078,66 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de despăgubiri și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4.611 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele aspecte: Paguba real suportată în pivniță de reclamantă se ridică cel puțin la valoarea înscrisă în balanța analitică, pârâta nefăcând dovada, potrivit ofertei de preț luată în considerare, că produsele oferite sunt bunuri identice sau similare din punct de vedere al tipului, calității, structurii, alegerea ofertei cuprinzând cele mai reduse prețuri, în această modalitate neavând justificare prin polița de asigurare cu luarea în considerare a prețului de achiziție a produselor.

Cât privește stocul de marfă, reclamanta probează cu înscrisuri - balanța de verificare analitică - poziția mărfuri - existența acestora la momentul producerii evenimentului, procesul-verbal de intervenție și raportul de expertiză-natura distrugerilor suportate, refuzul pârâtei de a lua în considerare datele din evidența contabilă, cu argumentul că nu a fost înștiințat în 48 de ore și că în procesul-verbal de intervenție nu a fost nominalizat expres stocul de marfă, sau că este posibil ca stocul de marfă asigurat să se fi aflat în locația de la etajul clădirii, care nu a fost afectată de incendiu, neavând justificare câtă vreme reclamanta a anunțat organele de intervenție în timp util, iar pârâta și-a asumat obligația dezdăunării la valoarea maximă.

Asemenea, din cuprinsul actelor de cercetare efectuate, respectiv, declarații ale angajaților societății reclamante, se reține că barul era funcțional și că au fost distruse bunurile din dotare. În consecință, a constatat tribunalul că reclamanta a probat întinderea daunei suportate și că pârâta a stabilit un nivel al despăgubirilor pe baza aprecierilor unilaterale, la nivelul prețurilor cele mai mici pentru echipamente, fără a justifica identitatea ca tip, caracteristice calității etc., cu bunurile distruse și cu ignorarea datelor din evidența contabilă reflectând existența stocului de marfă și valoarea patrimonială a bunurilor integral distruse. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SC B.C.R.A.

SA București - prin Sucursala Giurgiu, în termen, la data de 26 mai 2005, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată. Prin decizia comercială nr. 436, pronunțată la data de 27 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă SC B.C.R.A. SA - prin Sucursala Giurgiu împotriva sentinței civile nr. 65 din 20 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC A.G. SRL Giurgiu, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte: Primul motiv de apel, referitor la valoarea mijloacelor fixe distruse în incendiu și, respectiv valoarea despăgubirii raportate la aceasta, este neîntemeiat, deoarece așa cum rezultă și din balanța analitică a mijloacelor fixe întocmită la nivelul datei de 31 mai 2007 (filele 192 - 193 din dosarul Tribunalului), valoarea mijloacelor fixe ce existau în spațiul comercial unde s-a produs incendiul, în condițiile menționate în raportul de expertiză efectuat în cadrul cercetării penale (filele 136 - 151 din dosarul Tribunalului), era aceea trecută în acest document contabil ce nu este contestat de pârâtă pe calea înscrierii în fals.

De asemenea, în polița de asigurare din 3 martie 2007 (fila 16 din dosarul Tribunalului) rezultă că valoarea de înlocuire a mijloacelor fixe la care s-a achitat de către reclamantă, rata de asigurare, respectiv valoarea maximă a despăgubirii ce ar fi putut fi acordată în caz de producere a riscului asigurat este de 97.480 euro, așa cum susține și reclamanta. Susținerile apelantei - pârâte în sensul că valoarea unora dintre mijloacele fixe constând în echipamente, era mult mai mică la data de 9 mai 2007, deoarece acestea fiind vechi, erau depășite, nu pot fi primite de către instanța de apel, din cel puțin două considerente: Primul constă în diferența temporală relativ scurtă între data evaluării de către ambele părți a valorii mijloacelor fixe (valorii de asigurare), respectiv data încheierii contractului de asigurare (3 martie 2007) și data producerii riscului asigurat (9 mai 2007), care depășește cu câteva zile o perioadă de numai 2 luni.

Al doilea argument constă în faptul că deși aparatura electronică, în condițiile unei evoluții permanente și spectaculoase, devine anacronică în perioade mult mai scurte decât în trecut, dat fiind progresul tehnic înregistrat în acest domeniu la nivel mondial, în speță, considerăm că cele două luni de zile nu au afectat într-atât valoarea convenită de părți ca fiind valoarea totală a mijloacelor fixe asigurate, încât să o diminueze în mod absolut. Astfel, în timp ce reclamanta solicită ca valoarea despăgubirii să fie calculată la maximul convenit prin contractul de asigurare (în condițiile în care paguba a fost totală, toate obiectele fiind distruse în întregime în incendiu), proba produsă de pârâtă pentru valoarea propusă de aceasta este una indirectă și se referă la produse similare cu cele existente în balanța de verificare și în fișa de inventar depuse la dosar de reclamantă.

Din această perspectivă, dovada pârâtei nu poate fi luată în considerare, deoarece ofertele de preț comunicate de SC E.D.E. SRL (filele 75 - 76) nu se referă la bunurile menționate în cele două acte contabile, așa cum susține și apelanta, ci la bunuri similare. Al doilea motiv de apel referitor la lipsa unor dovezi ale existenței unui stoc de marfă în incinta spațiului comercial utilizat de reclamantă și care a constituit de asemenea, obiect al asigurării prin aceeași poliță, este de asemenea nefondat, deoarece apelanta-pârâtă pretinde reclamantei să facă o dovadă imposibilă (probatio diabolica), respectiv a existenței bunurilor aflate în stoc, care să rezulte din însuși incendiul produs.

Astfel, dacă la data de 3 martie 2007, când s-a încheiat polița de asigurare, exista un stoc de marfă, pe care chiar pârâta l-a recunoscut și împreună cu reclamanta, l-a evaluat la 32.398 euro (fila 16 din dosarul Tribunalului), iar acesta apare în planșele fotografice efectuate după incendiu, unde pot fi identificate mai multe mărfuri (de pildă sticle cu băuturi - fila 69, fila 70 din dosarul Tribunalului), între care vitrinele frigorifice și frigiderele precum și mașinile de cafea și expreso a căror existență și utilizare nu a fost contestată (și despre care se face vorbire și în Anexa 1 la procesul - verbal de intervenție nr. 60 din 9 mai 2007- fila 24 din dosarul Tribunalului) care presupuneau și existența mărfurilor aferente acestora, Curtea apreciază că s-a făcut dovada existenței stocului de marfă.

De asemenea, afirmația apelantei - reclamante în sensul că nici măcar reprezentantul reclamantei nu a menționat stocul de marfă în cererea de despăgubire adresată după incendiu, pârâtei, este falsă, deoarece în cererea de despăgubire (fila 32 din dosarul Tribunalului), acesta face referire la întreaga poliță de asigurare, astfel că în aceasta fiind trecute atât mijloacele fixe cât și stocul de marfă, la obiectul asigurării, rezultă că solicitarea reclamantei privea indiscutabil ambele categorii de obiecte asigurate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B.C.R.A. SA București, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei instanței de apel, iar, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta - pârâtă SC B.C.R.A.V.I.G. SA București a invocat, în esență, următoarele motive: În urma instrumentării Dosarului de daune nr. IBC/GR/0522/2007 a acordat, având în vedere întreaga documentație depusă, inclusiv conținutul raportului de expertiză efectuat ca urmare a solicitărilor asiguratei, o indemnizație egală cu valoarea prejudiciului încercat de aceasta, aferent mijloacelor fixe distruse doar la subsolul locației asigurate, și în raport de prevederile legale incidente, respectiv, echivalentul în lei a sumei de 34.369,34 euro, conform O.P.

din 18 octombrie 2007. Astfel, mijloacele fixe - obiecte de inventar distruse au fost despăgubite la valoarea existentă în Balanța Analitică aparținând asiguratei; referitor la instalațiile video, de lumini și sonorizare, evaluarea și indemnizarea acestora a fost efectuată conform dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 136/1995, preluate și în condițiile contractului de asigurare la art. 7.3 și 7.5.1., conform cărora despăgubirile se cuantifică funcție de starea bunurilor la momentul apariției riscului, fără însă a se depăși valoarea acestora existentă la acel moment. Întrucât la data incendiului echipamentele distruse nu se mai fabricau sau erau depășite din punct de vedere tehnologic, au fost avute în vedere prețurile de nou pentru echipamente similare, cu aceleași caracteristici, conform ofertelor depuse la dosarul cauzei, valabile la data apariției riscului, indemnizația rezultată, care a și fost acordată asiguratei, fiind în sumă de 34.369,34 euro.

În ceea ce privește stocul de marfă solicitat a fi despăgubit, nu a fost acordată indemnizație reparatorie pentru simplul motiv că asigurata nu a putut proba, pe de o parte, existența vreunei cantități de marfă depozitată la subsolul afectat de incendiu, iar, pe de altă parte, nici eventuala întindere a prejudiciului înregistrat. Pentru a putea fi temeinică solicitarea de acordare de indemnizații trebuie probat prejudiciul încercat, or, din planșele foto și din celelalte documente aferente inventarierii ulterioare incendiului nu rezultă că la nivelul subsolului afectat ar fi existat stoc de marfă depozitat și care să fi fost distrus. Apreciază recurenta - pârâtă ca fiind neîntemeiate concluziile instanței de apel, conform cărora simpla prezență a unor bunuri din categoria mijloacelor fixe presupune automat „și existența mărfurilor aferente acestora”.

Totodată, primele instanțe rețin în mod greșit că simpla evidențiere în cuprinsul contractului de asigurare a unei sume aferentă stocului de marfă presupune, în caz de apariție a unui risc asigurat, și acordarea unei sume cu caracter indemnitar la acel echivalent. Cum în cauză nu a fost administrată vreo dovadă în sensul existenței acestora la nivelul subsolului incendiat și la data apariției riscului, este fără echivoc că solicitarea de indemnizare pentru această categorie de bunuri este neîntemeiată. Prin decizia nr. 2363, pronunțată la data de 13 octombrie 2009, în Dosarul nr. 14/122/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins recursul declarat de pârâta SC B.C.R.A.

SA București împotriva deciziei comerciale nr. 436 din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca tardiv. În motivarea acestei decizii s-a reținut, din analiza înscrisurilor aflate la dosar, că decizia atacată a fost legal comunicată recurentei, prin afișare la sediul acesteia, la 10 decembrie 2008, iar recursul a fost depus la oficiul poștal la 30 decembrie 2008. Cum recurenta nu a probat că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să exercite calea de atac în termenul de 15 zile, prevăzut de lege, rezultă că recurenta a exercitat tardiv calea de atac a recursului, cu depășirea termenului expres prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare pârâta SC B.C.R.A.V.I.G.

SA București, în termen, la data de 16 februarie 2010, înregistrată sub nr. 1351/1/2010. Prin decizia nr. 2133, pronunțată la data de 4 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis contestația în anulare formulată de contestatoarea SC B.C.R.A.V.I.G. SA București împotriva deciziei nr. 2363 din 13 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a anulat decizia atacată și a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 22 octombrie 2010, cu citarea părților. Analizând recursul pârâtei, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Pentru a deveni incident motivul de modificare prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., instanța de recurs trebuie să constate că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, ceea ce înseamnă că instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței, dar fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit ori a aplicat o normă generală, nesocotind existența normei speciale sau o normă care nu este incidentă în speță. Examinând hotărârea recurată sub acest aspect, se constată că instanța de apel nu a încălcat sau aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, și nici nu a nesocotit prevederile art. 969 C. civ. sau intervenit în voința părților, aceasta reținând în mod corect că suma asigurată este la nivelul celei menționate expres și neechivoc în contract.

În realitate, conform stării de fapt reținute de instanța de apel și conform clauzei înscrise în contract, suma asigurată pentru mijloacele fixe este de 97.480 euro și 32.398 euro pentru stocuri. Ca urmare, din moment ce părțile au convenit astfel, iar convenția părților era în vigoare, în mod justificat instanța de apel a reținut că acțiunea reclamantei este admisibilă, în temeiul art. 969 C. civ., care consacră putere de lege convențiilor încheiate de părți, prin raportare la contractul de asigurare, instanța de recurs înlăturând susținerile recurentei-pârâte sub aspectul despăgubirilor acordate intimatei-reclamante. Întrucât intimatei-reclamante SC A.G. SRL Giurgiu i-a fost recunoscut dreptul său la despăgubire, conform contractului de asigurare încheiat cu recurenta-pârâtă SC B.C.R.A.V.I.G.

SA București, deoarece s-a apreciat, corect, că despăgubirea urmează a fi acordată atât prin raportare la valoarea mijloacelor fixe distruse în incendiu, cât și prin raportare la valoarea stocului de marfă, instanța a pronunțat o soluție cu aplicarea corectă a Legii nr. 136/1995 și cu respectarea convenției părților, ceea ce nu ocazionează motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cât privește critica recurentei-pârâte SC B.C.R.A.V.I.G.

SA București referitoare la indemnizația aferentă stocului de marfă, Înalta Curte urmează a o înlătura, aceasta neconstituindu-se într-o critică de nelegalitate, spre a face posibilă analizarea sa în recurs, ci reprezintă o critică de netemeinicie, sub aspectul aprecierii probatoriului administrat: - „din planșele foto și din celelalte documente aferente inventarierii ulterioare incendiului nu rezultă că la nivelul subsolului afectat ar fi existat stoc de marfă depozitat și care să fi fost distrus”; „în cauză nu a fost administrată vreo dovadă: în sensul existenței acestora la nivelul subsolului incendiat și la data apariției riscului”- o asemenea critică neputând forma obiectul analizei în recurs, cale extraordinară de atac, deschisă exclusiv motivelor de nelegalitate.

Nefiind vorba, așadar, de vreo aplicare greșită a legii de către instanța de apel, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta - pârâtă SC B.C.R.A.V.I.G. SA București este nefondat. Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC B.C.R.A.V.I.G. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 436 din 27 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială , ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2010.