ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3005/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea

civilă înregistrată la data de 4 august 2010 pe rolul Tribunalului Prahova,

reclamantul S.P. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin M.E.F.,

Statul Român prin Președinția României și Judecătoria Câmpina, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâților

la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, obligarea

pârâților să remedieze abuzurile de drept, precum și obligarea acestora la

plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 951 din 10 mai 2011 pronunțată

de Tribunalul Prahova, secția civilă, a fost respinsă, în totalitate, acțiunea

formulată de reclamantul S.P..

Împotriva acestei sentințe, reclamantul S.P. a declarat

recurs, recalificat la termenul din 20 octombrie 2011 ca fiind apel, iar prin Decizia

nr. 195 din 15 decembrie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a

anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamant.

Nemulțumit de soluția pronunțată, reclamantul a declarat

recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Fără

a-și încadra criticile în temeiul de drept al art. 304 C. proc. civ., în

dezvoltarea motivelor de recurs (filele 2-5 din Dosarul nr. 4333/105/2010 al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă), reclamantul critică

decizia atacată pentru nelegalitate, susținând, în esență, că, deși a depus

cerere prin care a solicitat amânarea judecării cauzei din motive medicale,

cerere în care s-a menționat că este o urgență chirurgicală și că documentul

doveditor va fi depus la termenul acordat, instanța de apel nu a avut în vedere

cererea de amânare și a judecat cauza, anulând apelul ca netimbrat.

Procedând în acest mod, în opinia recurentului-reclamant,

instanța de apel i-a încălcat acestuia „dreptul procesual".

Prin Decizia nr. 4191 din 25 octombrie 2012 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 4333/105/2010,

a fost respins recursul declarat de reclamantul S.P. împotriva Deciziei nr. 195

din 15 decembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, ca tardiv

formulat.

Invocând în drept dispozițiile art. 318 C. proc. civ.,

contestatorul S.P. a formulat contestație în anulare împotriva hotărârii

pronunțată în recurs, iar prin Decizia nr. 1060 din 13 martie 2013 - Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, pronunțată în Dosarul

nr. 7863/1/2012 a fost admisă contestația în anulare formulată de contestatorul

S.P.

A fost anulată Decizia nr. 4191 din 25 octombrie 2012

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă. S-a

fixat termen pentru judecarea recursului la data de 2 octombrie 2013.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că decizia

recurată a fost comunicată recurentului S.P. la data de 23 decembrie 2011 fiind

semnată personal de acesta, iar cererea de recurs a fost depusă la oficiul

poștal la data de 4 ianuarie 2012, conform plicului aflat la fila 12 în dosarul

de recurs, nu se putea reține că acesta este decăzut din dreptul de a exercita

calea de atac a recursului, în aplicarea art. 103 C. proc. civ.

Analizând decizia atacată, în limitele controlului de

legalitate, în raport de criticile formulate și de soluția instanței de apel,

de anulare a cererii de apel ca netimbrată, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele care succed:

Criticile formulate de recurent se circumscriu pct. 9 al art.

304 C. proc. civ., dar se constată că acestea sunt nefondate.

Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.

20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, întrucât taxa de timbru se achită

anticipat, ca regulă, și numai prin excepție, când se constată că suma depusă

este insuficientă se pune în vedere achitarea diferenței până la primul termen

de judecată.

În cauză, instanța a pus în vedere apelantului să depună până

la primul termen de judecată stabilit de instanță taxa judiciară de timbru în

cuantum de 3.500 lei, urmare a admiterii cererii de acordare a ajutorului

public judiciar sub forma reducerii cuantumului taxei judiciare de timbru (fila

28 din Dosarul nr. 4333/105/2010 al Curții de Apel Ploiești).

Astfel, recurentul nu se poate prevala de propria culpă în

neonorarea obligației legale de a timbra, nu poate pretinde o încălcare a

dreptului la apărare ori la un proces echitabil și nici nu poate reproșa

instanței de apel că nu a admis cererea de amânare a judecării cauzei din

motive medicale în condițiile în care această nici nu a fost dovedită.

Este de reținut că accesul la justiție presupune respectarea

cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar

și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de

timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața

instanței.

În ceea ce privește dispozițiile art. 156 C. proc. civ. se

impune a se preciza caracterul dispozitiv al normelor conținute de acest text

legal, respectiv faptul că instanța are posibilitatea, iar nu obligația, de a

amâna judecarea cauzei în baza unei cereri temeinic motivate și că acordarea

termenului presupune ca, în prealabil, să fie îndeplinită obligația de plată a

taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, deoarece, în absența dovezii

legalei timbrări instanța nu poate fi considerată legal sesizată.

Nu

în ultimul rând, succinta relatare a situației de fapt, nemulțumirea părții cu

privire la analizarea fondului, exced controlului de legalitate al hotărârii cu

care instanța de recurs a fost învestită prin prezenta cerere,

recurentul-reclamant fiind ținut să formuleze critici prin raportare la soluția

pronunțată de instanța de control judiciar, respectiv de anulare a apelului ca

netimbrat, la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, în

limitele în care aceasta s-a pronunțat.

În

raport de toate considerentele reținute, Înalta Curte constată că, decizia

atacată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în considerarea

prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul S.P. împotriva Deciziei nr. 195 din 15 decembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, menținând hotărârea

recurată ca fiind legală.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul S.P.

împotriva Deciziei nr. 195 din 15 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2013.