ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5092/2010

Asupra recursului de față, constată următoarele: Judecata în primă instanță Prin acțiunea înregistrată la 1 februarie 2008, reclamanta SC C. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin M.T.C.T. - C.N.A.D.N.R., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-l oblige pe pârât la plata sumei de 100 000 euro reprezentând contravaloarea reală a 103 mp teren expropriat din comuna Tunari, județul Ilfov, să-l oblige pe pârât la plata sumei de 136.000 euro reprezentând contravaloarea imobilului-construcție, puț și utilități, precum și a gardului împrejmuitor, situate pe teren și urmând a fi demolate; să-l oblige pe pârât la plata sumei de 600.000 euro reprezentând pierderea de venit a reclamantei pe următorii 20 de ani din activitatea de prestări servicii – restaurant și comerț desfășurată pe terenul și în construcția expropriată.

Ulterior, reclamanta și-a restrâns câtimea obiectului cererii la suma de 486.360 euro, reprezentând contravaloarea reală a daunelor cauzate în urma exproprierii și, respectiv, la 14.000 euro contravaloarea suprafeței de teren expropriată. La termenul din 20 octombrie 2008 reclamanta a depus la dosar o nouă cerere, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 46.835 euro reprezentând diferența de curs valutar înregistrată între data de 10 septembrie 2008, data scadenței obligației de plată a sumei de 486.360 euro și data plății efective a acestei sume, 8 octombrie 2008. Prin sentința civilă nr. 1728 din 17 noiembrie 2008 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca inadmisibilă cererea precizatoare formulată la 20 octombrie 2008 și, totodată, a respins ca rămasă fără obiect acțiunea precizată a reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată la data de 22 septembrie 2008 a rămas fără obiect, deoarece s-a emis Hotărârea de despăgubiri din 26 august 2008, prin care cuantumul despăgubirilor datorate pentru expropriere a fost stabilit la o sumă în lei, reprezentând echivalentul a 486.360 euro, adică exact suma solicitată de reclamantă. De asemenea, reclamanta și-a redus pretențiile privitoare la despăgubirile pentru terenul expropriat la suma de 14.000 euro, adică exact atât cât se stabilise prin Hotărârea din 30 octombrie 2007. În ceea ce privește cererea formulată la 20 octombrie 2008, aceasta nu poate fi considerată o cerere de modificare a câtimii obiectului cererii în înțelesul art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ., ci este o veritabilă cerere de modificare a obiectului acțiunii, care nu mai poate fi primită după prima zi de înfățișare, dată fiind poziția procesuală a pârâtului, care s-a opus acestei cereri. Astfel, acțiunea introductivă a avut ca obiect obligarea pârâtului la plata unor sume reprezentând contravaloarea terenului și construcțiilor expropriate și pierderea de venit ca urmare a exproprierii și a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994 ale H.G. nr. 1124/2007 ale Legii nr. 198/2004 și pe Normele metodologice de aplicare a acestei din urmă legi. Prin cererea din 20 octombrie 2008, reclamanta solicită obligarea pârâtului la repararea prejudiciului produs ca urmare a unei pretinse executări cu întârziere a obligației de plată asumate de pârâtă, nefiind vorba de modificarea câtimii obiectului inițial al acțiunii.

Judecata în apel Prin Decizia civilă nr. 702/ A din 18 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de reclamantă, a desființat în parte sentința și a trimis cauza spre rejudecare în fond a cererii formulate la data de 20 octombrie 2008; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele: Tribunalul a calificat în mod nefondat cererea depusă la 20 octombrie 2008 de către reclamantă ca fiind o cerere modificatoare, ceea ce a condus la pronunțarea unei soluții nelegale de respingere a acesteia ca inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc.

civ., interpretare per a contrario. Astfel, din cuprinsul hotărârii de stabilire despăgubirilor din 26 august 2008 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 a Consiliului local Tunari, județul Ilfov, rezultă că pentru plata sumei de 1.724.389,38 lei, echivalentul a 486.360 euro, s-au stabilit două termene limită, ambele raportate la data emiterii hotărârii, respectiv un termen de 5 zile de la data emiterii hotărârii, dar nu mai târziu de 15 zile de la acest moment.

Or, așa cum susține reclamanta, plata sumei anterior arătate s-a efectuat la 8 octombrie 2008, ceea ce a determinat-o să solicite prin cererea formulată la 20 octombrie 2008 diferența de curs valutar dintre momentul scadenței obligației de plată asumate de pârâtă - 10 septembrie 2008 și cel al plății efective a sumei - 8 octombrie 2008. Această cerere, grefându-se pe cererea introductivă, astfel cum a fost precizată și restrânsă, nu poate fi considerată o cere modificatoare a pretențiilor și nici respinsă ca inadmisibilă, prin raportare la momentul procesual al depunerii sale.

Lăsând nesoluționată cererea reclamantei din 20 octombrie 2008, tribunalul i-a produs acesteia o vătămare a dreptului de acces la un tribunal, astfel cum acesta este reglementat de art. 6 din C.E.D.O., vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea soluției de inadmisibilitate și soluționarea acesteia în raport de meritele ei, asupra cărora curtea de apel nu are a specula în această etapă procesuală, cu respectarea principiului parcurgerii tuturor gradelor de jurisdicție reglementate de lege în această materie. Judecata în recurs Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul susține următoarele: 1. Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 9 din Lega nr. 198/2004, care circumscriu foarte clar limitele în care o persoană poate formula acțiune împotriva expropriatorului și a decis în mod nelegal că cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 46 835 euro ar reprezenta o cerere grefată pe acțiunea inițială și, deci, întemeiată pe Legea nr. 198/2004. Pentru a se încadra în dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, persoana care formulează cererea de chemare în judecată a expropriatorului trebuie să aibă calitatea de expropriat nemulțumit de cuantumul despăgubirilor, iar despăgubirile oferite de expropriator să fi fost consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și art. 6 alin. (2) din actul normativ sus-menționat.

Or, în prezenta cauză reclamanta s-a declarat de acord cu cuantumul despăgubirilor oferite de Statul Român, așa cum s-a consemnat în procesul verbal din 26 august 2008. În atare situație, potrivit principiului irevocabilității actelor juridice, reclamanta nu mai poate reveni asupra acordului dat în fața comisie de aplicare a Legii nr. 198/2004 și pretinde, în baza aceluiași temei legal, acordarea unei alte sume de bani decât cea pentru care a fost de acord. Starea de nemulțumire a unui expropriat care formulează cerere de acordare a despăgubirilor nu poate fi apreciată decât prin raportare la momentul întocmirii procesului verbal al Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 și nicidecum prin raportare la alte momente ulterioare.

În cauză, nu a fost pronunțată o hotărâre de consemnare, ci o hotărâre de plată, iar această sumă a fost deja plătită de expropriator, astfel încât nici din acest punct de vedere reclamanta nu se încadrează în prevederile articolului menționat. Reclamanta nu poate pretinde printr-o cerere precizatoare repararea unui prejudiciu cauzat prin executarea necorespunzătoare a obligației ce-i incumbă C.N.A.D,.R. și în acest sens prima instanță a reținut în mod corect că cererea din 20 octombrie 2008 reprezintă o adevărată cerere de modificare a obiectului cererii de chemare în judecată. Temeiul acesteia îl constituie strict executarea necorespunzătoare a obligației asumate și nu procedura de expropriere.

2. Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 2 din Legea contabilității nr. 82/1991 întrucât, chiar și în ipoteza unui prejudiciu suferit ca urmare a executării necorespunzătoare a obligației de către Statul Român, acest prejudiciu nu a fost dovedit prin niciun act de către intimată. În conformitate cu legea contabilității, societățile comerciale au obligația de a organiza și conduce contabilitatea proprie, ca activitate de a măsura, evalua, gestiona și a controla activele datoriile și capitalurile proprii, sens în care intimatei îi incumbă obligația de a înregistra cronologic și sistematic orice pierdere suferită. În ceea ce privește susținerile instanței de apel referitoare la diferența de curs valutar dintre momentul acordării despăgubirii și cel al plății efective, riscul aprecierii sau deprecierii monedei naționale este suportat în egală măsură de ambele părți, neputând constitui temei pentru un prejudiciu ipotetic suportat de către reclamant.

Recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, respingerea apelului și menținerea sentinței. Intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recursul este, într-adevăr, nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: 1. Admițând apelul reclamantei, desființând în parte sentința și trimițând cauza pentru judecarea pe fond a cererii formulate de reclamantă la data de 20 octombrie 2008, curtea de apel nu a statuat în niciun fel asupra temeiniciei ori legalității pretențiilor reclamantei, constând în solicitarea acesteia de a i se plăti suma de 46 835 euro.

În atare situație, critica formulată de recurent în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004, referitoare la imposibilitatea reclamantei de a reveni asupra acordului dat în fața comisiei și solicitarea unei alte sume de bani decât cea consemnată în acord, precum și critica formulată în temeiul art. 2 din Legea nr. 82/1991, referitoare la inexistența dovezii unui prejudiciu ori la suportarea în egală măsură de către ambele părți litigante a riscului deprecierii monedei naționale, nu pot fi analizate în recurs, deoarece privesc chiar fondul pretenției deduse judecății prin cererea din 20 octombrie 2008, fond care încă nu a fost analizat în primă instanță și în apel. 2. În ceea ce privește calificarea cererii depuse la dosar la data de 20 octombrie 2008, este fondată critica recurentei care susține că aceasta a reprezentat o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată.

Aceasta, deoarece obiectul inițial al cererii de chemare în judecată l-a constituit obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri corecte pentru imobilul expropriat, în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004. Or, distinct de suma cu privire la părțile au convenit pe parcursul litigiului că reprezintă despăgubirea corectă, reclamanta a solicitat la 20 octombrie 2008, plata unei alte sume de bani - și nu reducerea ori mărirea cuantumului celei dintâi - reprezentând pierderea suferită de ea ca urmare a deprecierii monedei naționale dintre momentul scadenței plății sumei datorate de expropriator și cel al plății efective.

Prin urmare, această din urmă cerere are un alt obiect și un alt temei juridic decât cererea inițială și reprezintă o veritabilă modificare a acțiunii, în sensul adăugării unui capăt nou, chiar dacă formularea ei a fost generată de raporturile juridice statornicite între părți în litigiul inițial și este grefată pe existența acestui litigiu, așa cum reține curtea de apel. 3. În ceea ce privește însă sancțiunea formulării unei astfel de cereri cu depășirea termenului prevăzut de art. 132 alin. (1) C. proc. civ., adică după prima zi de înfățișare, punctul de vedere al curții de apel, conform căruia într-o atare situație nu se poate respinge cererea ca inadmisibilă, este corect. Neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul prevăzut de lege este sancționată de art. 103 alin. (1) C. proc.

civ. cu decăderea, ceea ce înseamnă că, în condițiile opoziției părții potrivnice la primirea unei cereri modificatoare după prima zi de înfățișare, instanța trebuia să constate că reclamanta este decăzută din dreptul de a mai formula un nou capăt de cerere în procesul pendinte, capăt de cerere care, în condițiile date, nu se putea soluționa decât separat. Pentru situații similare - formularea unei cereri reconvenționale sau a unei cereri de introducere în cauză a unei alte persoane peste termenul prevăzut de Lege - art. 135 C. proc. civ. prevede expres soluția potrivit căreia astfel de cereri se vor judecat deosebit. În cazul completării cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut de lege nu există o prevedere expresă în acest sens, dar rațiunile pentru care se impune judecarea separată sunt aceleași.

Respingerea ca inadmisibilă a unei astfel de cereri echivalează cu lăsarea ei nesoluționată., ceea ce contravine dreptului reclamantei la un proces echitabil din perspectiva accesului la instanță, în sensul art. 6 din C.E.D.O., așa cum s-a reținut în decizia recurată. Față de cele reținute, curtea de apel a procedat în mod legal dispunând trimiterea spre rejudecare a cererii formulate la 20 octombrie 2008 și, cum soluția privește exclusiv acest capăt de cerere, celelalte fiind judecate irevocabil, este echivalentă judecării separate a acestuia. Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia atacată și va respinge recursul ca nefundat.

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 702/ A din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 8 octombrie 2010.