ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5092/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5092/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Judecata în primă

instanță

Prin acțiunea înregistrată la 1 februarie

2008, reclamanta SC C. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin M.T.C.T.

- C.N.A.D.N.R., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-l

oblige pe pârât la plata sumei de 100 000 euro reprezentând contravaloarea

reală a 103 mp teren expropriat din comuna Tunari, județul Ilfov, să-l oblige

pe pârât la plata sumei de 136.000 euro reprezentând contravaloarea

imobilului-construcție, puț și utilități, precum și a gardului împrejmuitor, situate

pe teren și urmând a fi demolate; să-l oblige pe pârât la plata sumei de 600.000

euro reprezentând pierderea de venit a reclamantei pe următorii 20 de ani din

activitatea de prestări servicii – restaurant și comerț desfășurată pe terenul

și în construcția expropriată.

Ulterior, reclamanta

și-a restrâns câtimea obiectului cererii la suma de 486.360 euro, reprezentând

contravaloarea reală a daunelor cauzate în urma exproprierii și, respectiv, la

14.000 euro contravaloarea suprafeței de teren expropriată.

La termenul din 20

octombrie 2008 reclamanta a depus la dosar o nouă cerere, prin care a solicitat

obligarea pârâtei la plata sumei de 46.835 euro reprezentând diferența de curs

valutar înregistrată între data de 10 septembrie 2008, data scadenței obligației

de plată a sumei de 486.360 euro și data plății efective a acestei sume, 8

octombrie 2008.

Prin sentința civilă nr.

1728 din 17 noiembrie 2008 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins

ca inadmisibilă cererea precizatoare formulată la 20 octombrie 2008 și,

totodată, a respins ca rămasă fără obiect acțiunea precizată a reclamantei.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Acțiunea reclamantei,

astfel cum a fost precizată la data de 22 septembrie 2008 a rămas fără obiect, deoarece s-a emis Hotărârea de despăgubiri din 26 august 2008, prin care

cuantumul despăgubirilor datorate pentru expropriere a fost stabilit la o sumă

în lei, reprezentând echivalentul a 486.360 euro, adică exact suma solicitată

de reclamantă.

De asemenea,

reclamanta și-a redus pretențiile privitoare la despăgubirile pentru terenul

expropriat la suma de 14.000 euro, adică exact atât cât se stabilise prin Hotărârea

din 30 octombrie 2007.

În ceea ce privește

cererea formulată la 20 octombrie 2008, aceasta nu poate fi considerată o

cerere de modificare a câtimii obiectului cererii în înțelesul art. 132 alin.

(2) pct. 2 C. proc. civ., ci este o veritabilă cerere de modificare a

obiectului acțiunii, care nu mai poate fi primită după prima zi de înfățișare, dată

fiind poziția procesuală a pârâtului, care s-a opus acestei cereri.

Astfel, acțiunea

introductivă a avut ca obiect obligarea pârâtului la plata unor sume

reprezentând contravaloarea terenului și construcțiilor expropriate și

pierderea de venit ca urmare a exproprierii și a fost întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 33/1994 ale H.G. nr. 1124/2007 ale Legii nr. 198/2004 și

pe Normele metodologice de aplicare a acestei din urmă legi.

Prin cererea din 20

octombrie 2008, reclamanta solicită obligarea pârâtului la repararea

prejudiciului produs ca urmare a unei pretinse executări cu întârziere a

obligației de plată asumate de pârâtă, nefiind vorba de modificarea câtimii

obiectului inițial al acțiunii.

Judecata în apel

Prin Decizia civilă nr.

702/ A din 18 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de reclamantă,

a desființat în parte sentința și a trimis cauza spre rejudecare în fond a

cererii formulate la data de 20 octombrie 2008; a menținut celelalte dispoziții

ale sentinței.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

Tribunalul a

calificat în mod nefondat cererea depusă la 20 octombrie 2008 de către

reclamantă ca fiind o cerere modificatoare, ceea ce a condus la pronunțarea

unei soluții nelegale de respingere a acesteia ca inadmisibilă în raport de

dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., interpretare per a contrario.

Astfel, din cuprinsul

hotărârii de stabilire despăgubirilor din 26 august 2008 emisă de Comisia de

aplicare a Legii nr. 198/2004 a Consiliului local Tunari, județul Ilfov,

rezultă că pentru plata sumei de 1.724.389,38 lei, echivalentul a 486.360 euro,

s-au stabilit două termene limită, ambele raportate la data emiterii hotărârii,

respectiv un termen de 5 zile de la data emiterii hotărârii, dar nu mai târziu

de 15 zile de la acest moment.

Or, așa cum susține

reclamanta, plata sumei anterior arătate s-a efectuat la 8 octombrie 2008, ceea

ce a determinat-o să solicite prin cererea formulată la 20 octombrie 2008

diferența de curs valutar dintre momentul scadenței obligației de plată asumate

de pârâtă - 10 septembrie 2008 și cel al plății efective a sumei - 8 octombrie

2008.

Această cerere,

grefându-se pe cererea introductivă, astfel cum a fost precizată și restrânsă,

nu poate fi considerată o cere modificatoare a pretențiilor și nici respinsă ca

inadmisibilă, prin raportare la momentul procesual al depunerii sale.

Lăsând nesoluționată

cererea reclamantei din 20 octombrie 2008, tribunalul i-a produs acesteia o

vătămare a dreptului de acces la un tribunal, astfel cum acesta este reglementat

de art. 6 din C.E.D.O., vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea

soluției de inadmisibilitate și soluționarea acesteia în raport de meritele ei,

asupra cărora curtea de apel nu are a specula în această etapă procesuală, cu

respectarea principiului parcurgerii tuturor gradelor de jurisdicție

reglementate de lege în această materie.

Judecata în recurs

Împotriva deciziei a

declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. în drept dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs invocat, recurentul susține următoarele:

încălcat dispozițiile art. 9 din Lega nr. 198/2004, care circumscriu foarte

clar limitele în care o persoană poate formula acțiune împotriva

expropriatorului și a decis în mod nelegal că cererea reclamantei de obligare a

pârâtului la plata sumei de 46 835 euro ar reprezenta o cerere grefată pe

acțiunea inițială și, deci, întemeiată pe Legea nr. 198/2004.

Pentru a se încadra

în dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, persoana care formulează cererea

de chemare în judecată a expropriatorului trebuie să aibă calitatea de

expropriat nemulțumit de cuantumul despăgubirilor, iar despăgubirile oferite de

expropriator să fi fost consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și art.

6 alin. (2) din actul normativ sus-menționat.

Or, în prezenta cauză

reclamanta s-a declarat de acord cu cuantumul despăgubirilor oferite de Statul

Român, așa cum s-a consemnat în procesul verbal din 26 august 2008.

În atare situație, potrivit

principiului irevocabilității actelor juridice, reclamanta nu mai poate reveni

asupra acordului dat în fața comisie de aplicare a Legii nr. 198/2004 și

pretinde, în baza aceluiași temei legal, acordarea unei alte sume de bani decât

cea pentru care a fost de acord.

Starea de nemulțumire

a unui expropriat care formulează cerere de acordare a despăgubirilor nu poate

fi apreciată decât prin raportare la momentul întocmirii procesului verbal al

Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 și nicidecum prin raportare la alte

momente ulterioare.

În cauză, nu a fost

pronunțată o hotărâre de consemnare, ci o hotărâre de plată, iar această sumă a

fost deja plătită de expropriator, astfel încât nici din acest punct de vedere

reclamanta nu se încadrează în prevederile articolului menționat.

Reclamanta nu poate

pretinde printr-o cerere precizatoare repararea unui prejudiciu cauzat prin

executarea necorespunzătoare a obligației ce-i incumbă C.N.A.D,.R. și în acest

sens prima instanță a reținut în mod corect că cererea din 20 octombrie 2008

reprezintă o adevărată cerere de modificare a obiectului cererii de chemare în

judecată.

Temeiul acesteia îl

constituie strict executarea necorespunzătoare a obligației asumate și nu

procedura de expropriere.

încălcat dispozițiile art. 2 din Legea contabilității nr. 82/1991 întrucât,

chiar și în ipoteza unui prejudiciu suferit ca urmare a executării necorespunzătoare

a obligației de către Statul Român, acest prejudiciu nu a fost dovedit prin

niciun act de către intimată.

În conformitate cu

legea contabilității, societățile comerciale au obligația de a organiza și

conduce contabilitatea proprie, ca activitate de a măsura, evalua, gestiona și

a controla activele datoriile și capitalurile proprii, sens în care intimatei

îi incumbă obligația de a înregistra cronologic și sistematic orice pierdere

suferită.

În ceea ce privește

susținerile instanței de apel referitoare la diferența de curs valutar dintre

momentul acordării despăgubirii și cel al plății efective, riscul aprecierii

sau deprecierii monedei naționale este suportat în egală măsură de ambele

părți, neputând constitui temei pentru un prejudiciu ipotetic suportat de către

reclamant.

Recurentul solicită

admiterea recursului, modificarea deciziei, respingerea apelului și menținerea

sentinței.

Intimata a depus la

dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este,

într-adevăr, nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

reclamantei, desființând în parte sentința și trimițând cauza pentru judecarea

pe fond a cererii formulate de reclamantă la data de 20 octombrie 2008, curtea

de apel nu a statuat în niciun fel asupra temeiniciei ori legalității

pretențiilor reclamantei, constând în solicitarea acesteia de a i se plăti suma

de 46 835 euro.

În atare situație,

critica formulată de recurent în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004,

referitoare la imposibilitatea reclamantei de a reveni asupra acordului dat în

fața comisiei și solicitarea unei alte sume de bani decât cea consemnată în

acord, precum și critica formulată în temeiul art. 2 din Legea nr. 82/1991,

referitoare la inexistența dovezii unui prejudiciu ori la suportarea în egală

măsură de către ambele părți litigante a riscului deprecierii monedei

naționale, nu pot fi analizate în recurs, deoarece privesc chiar fondul

pretenției deduse judecății prin cererea din 20 octombrie 2008, fond care încă

nu a fost analizat în primă instanță și în apel.

privește calificarea cererii depuse la dosar la data de 20 octombrie 2008, este

fondată critica recurentei care susține că aceasta a reprezentat o modificare a

obiectului cererii de chemare în judecată.

Aceasta, deoarece

obiectul inițial al cererii de chemare în judecată l-a constituit obligarea

expropriatorului la plata unei despăgubiri corecte pentru imobilul expropriat,

în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Or, distinct de suma

cu privire la părțile au convenit pe parcursul litigiului că reprezintă

despăgubirea corectă, reclamanta a solicitat la 20 octombrie 2008, plata unei

alte sume de bani - și nu reducerea ori mărirea cuantumului celei dintâi -

reprezentând pierderea suferită de ea ca urmare a deprecierii monedei naționale

dintre momentul scadenței plății sumei datorate de expropriator și cel al

plății efective.

Prin urmare, această

din urmă cerere are un alt obiect și un alt temei juridic decât cererea

inițială și reprezintă o veritabilă modificare a acțiunii, în sensul adăugării

unui capăt nou, chiar dacă formularea ei a fost generată de raporturile

juridice statornicite între părți în litigiul inițial și este grefată pe

existența acestui litigiu, așa cum reține curtea de apel.

privește însă sancțiunea formulării unei astfel de cereri cu depășirea

termenului prevăzut de art. 132 alin. (1) C. proc. civ., adică după prima zi de

înfățișare, punctul de vedere al curții de apel, conform căruia într-o atare

situație nu se poate respinge cererea ca inadmisibilă, este corect.

Neîndeplinirea

oricărui act de procedură în termenul prevăzut de lege este sancționată de art.

103 alin. (1) C. proc. civ. cu decăderea, ceea ce înseamnă că, în condițiile

opoziției părții potrivnice la primirea unei cereri modificatoare după prima zi

de înfățișare, instanța trebuia să constate că reclamanta este decăzută din

dreptul de a mai formula un nou capăt de cerere în procesul pendinte, capăt de

cerere care, în condițiile date, nu se putea soluționa decât separat.

Pentru situații

similare - formularea unei cereri reconvenționale sau a unei cereri de

introducere în cauză a unei alte persoane peste termenul prevăzut de Lege - art.

135 C. proc. civ. prevede expres soluția potrivit căreia astfel de cereri se

vor judecat deosebit.

În cazul completării

cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut de lege nu există o

prevedere expresă în acest sens, dar rațiunile pentru care se impune judecarea

separată sunt aceleași.

Respingerea ca

inadmisibilă a unei astfel de cereri echivalează cu lăsarea ei nesoluționată.,

ceea ce contravine dreptului reclamantei la un proces echitabil din perspectiva

accesului la instanță, în sensul art. 6 din C.E.D.O., așa cum s-a reținut în

decizia recurată.

Față de cele

reținute, curtea de apel a procedat în mod legal dispunând trimiterea spre

rejudecare a cererii formulate la 20 octombrie 2008 și, cum soluția privește

exclusiv acest capăt de cerere, celelalte fiind judecate irevocabil, este

echivalentă judecării separate a acestuia.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia

atacată și va respinge recursul ca nefundat.

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N.R.

SA împotriva Deciziei nr. 702/ A din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi 8 octombrie 2010.