ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6552/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 113 din 6 februarie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI din C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, invocată de reclamantul P.R.N. în Dosarul nr. 837/33/2011 al Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect recursul formulat de același reclamant împotriva sentinței nr. 572/2011 a Curții de Apel Cluj. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că prin dispozițiile normative criticate nu se adaugă și nu se derogă de la dispozițiile C. fisc.

ci se face o explicitare a activităților cu caracter de continuitate, arătându-se ce persoană poate fi considerată persoană impozabilă și ce venit are caracter de continuitate. Împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. și solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii excepției de nelegalitate; în motivarea recursului, se arată, în esență, că prin sentința atacată nu se răspunde criticilor aduse dispozițiilor normative contestate, din perspectiva prevederilor art. 127 alin. (2) din C. fisc., care se referă la caracterul de continuitate al veniturilor exclusiv în legătură cu exploatarea bunurilor corporale sau necorporale și menționează clar, expres și limitativ activitățile cu caracter economic, cărora nu le poate fi asimilată activitatea de vânzare a locuințelor proprietate personală.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare. Prima instanță a fost investită cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor pct. 3.1. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu referire la dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din Lege. Potrivit dispozițiilor pct. 3.1.

din Normele metodologice, criticate în cauză, „În sensul art. 127 alin. (2) din C. fisc., obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerată activitate economică, cu excepția situațiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din C. fisc”.

De asemenea, conform art. 127 din C. fisc.: „Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități” (alin. (1)) și „În sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv cele extractive, agricole și activitățile profesiilor liberale sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate” (alin. (2)). Într-adevăr, textul art. 127 alin. (2) din C. fisc.

face referire generică la „exploatarea bunurilor corporale sau necorporale”, însă Normele metodologice, care au rolul de a explica textul legii și de a face posibilă aplicarea unitară a acesteia, sunt cele care prevăd conținutul termenului folosit de lege. Procedând în consecință, dispozițiile pct. 3.1. din Normele metodologice prevăd că nu are caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din C. fisc., obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale; totodată, s-a prevăzut că în noțiunea de „exploatare a bunurilor corporale sau necorporale” intră și vânzarea locuințelor proprietate personală, dacă aceasta este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.

Coroborarea dispozițiilor alin. (2) al art. 127 din C. fisc., care stabilesc activitățile economice supuse obligației de plată a T.V.A., precum și cele asimilate, respectiv exploatarea bunurilor corporale sau necorporale „sub condiția obținerii de venituri cu caracter de continuitate”, cu cele ale alin. (1) ale aceluiași articol, conduce la interpretarea potrivit căreia o persoană fizică (necomerciant) este considerată a fi persoană impozabilă (pentru plata T.V.A.) dacă obține venituri cu caracter de continuitate din exploatarea bunurilor corporale/ necorporale. Întrucât nu există o definiție a noțiunii de „exploatare” a bunurilor în cuprinsul Titlului VI al Codului fiscal, rezultă că înțelesul acesteia nu poate fi restrâns la cedarea folosinței bunurilor, astfel cum sugerează recurentul.

Nu pot fi aplicate, prin extindere, definițiile date în capitolele ce cuprind alte forme de impunere, deoarece legiuitorul a dat definițiile unor termeni comuni în cuprinsul art. 7 din C. fisc. iar definițiile unor termeni sau înțelesul specific al acestora pentru fiecare categorie de impunere în parte au fost prezentate, după caz, în cuprinsul titlurilor II-IX, neputându-se admite aplicarea acestora prin extindere la alte categorii, rațiunile fiind distincte. Prevederile Directivei a VI-a (2006/112/ CE) privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată au fost transpuse în legislația națională, din cuprinsul dispozițiilor art. 127 și 128 din C. fisc., precum și al Normelor metodologice, rezultând foarte clar intenția legiuitorului de a include și vânzarea de imobile în noțiunea de operațiune economică ce generează, în anumite condiții, obligația de plată a TVA.

De altfel, în acest sens s-a statuat și în jurisprudența comunitară, Curtea Europeană de Justiție reținând că, în conformitate cu principiul neutralității sistemului T.V.A., termenul de „exploatare” se referă la toate operațiunile, oricare ar fi forma juridică a acestora, efectuate în scopul obținerii de venituri, având un caracter de continuitate (cauzele C-186/89 Van Tiem, C-306/94 Regie Dauphinoise, C-77/01 Empresa de Desenvolvimento Mineiro SA (E.D.M.). Față de considerentele arătate, se constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică, iar în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul P.R.N. împotriva sentinței nr. 113 din 6 februarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2013.