ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6552/2013

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 113 din 6

februarie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.

3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI din C. fisc.,

aprobate prin H.G. nr. 44/2004, invocată de reclamantul P.R.N. în Dosarul nr. 837/33/2011

al Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, având ca obiect recursul formulat de

același reclamant împotriva sentinței nr. 572/2011 a Curții de Apel Cluj.

Pentru a

pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că prin

dispozițiile normative criticate nu se adaugă și nu se derogă de la

dispozițiile C. fisc. ci se face o explicitare a activităților cu caracter de

continuitate, arătându-se ce persoană poate fi considerată persoană impozabilă

și ce venit are caracter de continuitate.

Împotriva

sentinței pronunțate de prima instanță, considerând-o netemeinică și nelegală,

a declarat recurs reclamantul, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ. și solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii excepției

de nelegalitate; în motivarea recursului, se arată, în esență, că prin sentința

atacată nu se răspunde criticilor aduse dispozițiilor normative contestate, din

perspectiva prevederilor art. 127 alin. (2) din C. fisc., care se referă la

caracterul de continuitate al veniturilor exclusiv în legătură cu exploatarea

bunurilor corporale sau necorporale și menționează clar, expres și limitativ

activitățile cu caracter economic, cărora nu le poate fi asimilată activitatea

de vânzare a locuințelor proprietate personală.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și

criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Prima

instanță a fost investită cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor

pct. 3.1. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C.

fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu referire la dispozițiile art. 127 alin.

(1) și (2) din Lege.

Potrivit dispozițiilor

pct. 3.1. din Normele metodologice, criticate în cauză, „În sensul art. 127 alin.

(2) din C. fisc., obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea

locuințelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de

către acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerată activitate

economică, cu excepția situațiilor în care se constată că activitatea

respectivă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de

continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din C. fisc”.

De

asemenea, conform art. 127 din C. fisc.: „Este considerată persoană impozabilă

orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc,

activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi

scopul sau rezultatul acestei activități” (alin. (1)) și „În sensul prezentului

titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor,

comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv cele extractive,

agricole și activitățile profesiilor liberale sau asimilate acestora. De

asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau

necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate” (alin.

(2)).

Într-adevăr,

textul art. 127 alin. (2) din C. fisc. face referire generică la „exploatarea

bunurilor corporale sau necorporale”, însă Normele metodologice, care au rolul

de a explica textul legii și de a face posibilă aplicarea unitară a acesteia,

sunt cele care prevăd conținutul termenului folosit de lege.

Procedând

în consecință, dispozițiile pct. 3.1. din Normele metodologice prevăd că nu are

caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din C. fisc., obținerea

de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate

personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri

personale; totodată, s-a prevăzut că în noțiunea de „exploatare a bunurilor

corporale sau necorporale” intră și vânzarea locuințelor proprietate personală,

dacă aceasta este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de

continuitate.

Coroborarea

dispozițiilor alin. (2) al art. 127 din C. fisc., care stabilesc activitățile

economice supuse obligației de plată a T.V.A., precum și cele asimilate,

respectiv exploatarea bunurilor corporale sau necorporale „sub condiția

obținerii de venituri cu caracter de continuitate”, cu cele ale alin. (1) ale

aceluiași articol, conduce la interpretarea potrivit căreia o persoană fizică

(necomerciant) este considerată a fi persoană impozabilă (pentru plata T.V.A.)

dacă obține venituri cu caracter de continuitate din exploatarea bunurilor

corporale/ necorporale.

Întrucât

nu există o definiție a noțiunii de „exploatare” a bunurilor în cuprinsul

Titlului VI al Codului fiscal, rezultă că înțelesul acesteia nu poate fi

restrâns la cedarea folosinței bunurilor, astfel cum sugerează recurentul.

Nu pot fi

aplicate, prin extindere, definițiile date în capitolele ce cuprind alte forme

de impunere, deoarece legiuitorul a dat definițiile unor termeni comuni în

cuprinsul art. 7 din C. fisc. iar definițiile unor termeni sau înțelesul

specific al acestora pentru fiecare categorie de impunere în parte au fost

prezentate, după caz, în cuprinsul titlurilor II-IX, neputându-se admite aplicarea

acestora prin extindere la alte categorii, rațiunile fiind distincte.

Prevederile

Directivei a VI-a (2006/112/ CE) privind sistemul comun al taxei pe valoarea

adăugată au fost transpuse în legislația națională, din cuprinsul dispozițiilor

art. 127 și 128 din C. fisc., precum și al Normelor metodologice, rezultând

foarte clar intenția legiuitorului de a include și vânzarea de imobile în

noțiunea de operațiune economică ce generează, în anumite condiții, obligația

de plată a TVA.

De

altfel, în acest sens s-a statuat și în jurisprudența comunitară, Curtea

Europeană de Justiție reținând că, în conformitate cu principiul neutralității

sistemului T.V.A., termenul de „exploatare” se referă la toate operațiunile,

oricare ar fi forma juridică a acestora, efectuate în scopul obținerii de venituri,

având un caracter de continuitate (cauzele C-186/89 Van Tiem, C-306/94 Regie

Dauphinoise, C-77/01 Empresa de Desenvolvimento Mineiro SA (E.D.M.).

Față de

considerentele arătate, se constată că soluția primei instanțe este legală și

temeinică, iar în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr.

554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Respinge recursul declarat de reclamantul P.R.N. împotriva sentinței

nr. 113 din 6 februarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2013.