Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
12 noiembrie 2013

ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 12.11.2013 — cerere de strămutare a dosarului nr. 7241/120/2009

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta R.L. La apelul nominal lipsesc petenta R.L. și intimatul M.Gh. Ministerul Public este reprezentat de procuror Ș.S. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura de citare este legal îndeplinită. Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că petenta a fost citată cu mențiunea timbrării cererii de strămutare cu 4 RON taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,3 RON, măsură neîndeplinită de parte până la acest moment.

De asemenea, se referă că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 724,1/120/2009 al Tribunalului Dâmbovița, secția civilă, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată stabilit astăzi, 12 noiembrie 2013. Reprezentantul Ministerului Public formulează, în principal, concluzii de anulare a cererii de strămutare, ca netimbrată, iar în subsidiar, în măsura în care partea va complini timbrajul, solicită respingerea cererii de strămutare. Analizând cererea, Constatând că petenta R.L. nu și-a îndeplinit obligația legală de a achita taxa judiciară de timbru, în raport cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru,

DISPUNE Anulează, ca netimbrată, cererea formulată de petenta R.L. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 7241/120/2009 al Tribunalului Dâmbovița, secția civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.