ÎCCJ, Secția I civilă

Analizând cererea de obligare a petenților

la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că aceasta urmează a fi

respinsă, pentru considerentele ce succed:

Temeiul cererii de strămutare îl constituie

dispozițiile art. 37 alin. (2) C. proc. civ, referitoare la bănuiala legitimă, respectiv

îndoiala asupra imparțialității instanței pe rolul căreia se află litigiul în care

este parte cel care a cerut strămutarea. Drept urmare, temeinicia cererii de strămutare

este apreciată exclusiv prin raportare la instanță.

La rândul său, art. 274 alin. (1)

C.

proc. civ. prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată.

Împrejurarea că judecătorii învestiți cu

cererea de strămutare apreciază că soluționarea cauzei respective poate fi făcută

în condiții de obiectivitate la instanța inițial sesizată, nu conduce la concluzia

că petenții au culpa procesuală la care se referă art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta nu înseamnă că intimata nu-și poate

recupera cheltuielile de judecată pe care le-a făcut în cererea de strămutare, numai

că acestea urmează a fi avute în vedere cu ocazia judecării fondului pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenții

I.I. și S.C. privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 1815/2/2014

al Curții de Apel București.

Respinge cererea de obligarea la plata

cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

iunie 2014.